ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1369/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1369/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 974 din 3 februarie 2003 Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 8 ani închisoare a condamnatului B.S. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, sub nr. 2312 din 13 martie 2003, condamnatul B.S. a solicitat instanței să dispună întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 362/2001 a Tribunalului București, secția I penală. În motivarea cererii condamnatul a învederat că are o situație familială deosebită, părinții săi fiind bolnavi și bătrâni și locuiesc într-o casă aflată într-o stare avansată de degradare.
Prin sentința penală nr. 488 din 31 martie 2003 Judecătoria sector 2 București a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 42 C. pen., cu referire la art. 456 C. proc. pen., declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția I penală. Aceasta s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, sub nr. 2414 din 15 mai 2003. În dovedirea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru cazul, prevăzut de art. 453 lit. c) C. proc. pen., tribunalul a încuviințat efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părinților condamnatului. Prin adresa nr. 67782 din 3 octombrie 2003 Consiliul Local al sectorului 2 București, Serviciul de Asistență socială a înaintat referatul întocmit în urma efectuării anchetei sociale, din care rezultă că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 453 lit. c) C. proc.
pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul B.S. solicitând admiterea lui și întreruperea executării pedepsei pentru motive familiale. Prin decizia penală nr. 755/ A din 12 decembrie 2003 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul B.S., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii formulate de el, pentru întreruperea pedepsei închisorii în a cărei executare se află, pentru a efectua unele reparații la imobilul în care locuiește familia sa și pentru a-i acorda ajutor material. Examinând recursul în raport de motivele invocate, se constată că nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave, pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. Raportând cauzei aceste texte de lege, se reține din ancheta socială întocmită de Consiliul Local al sectorului 2, Serviciul de Asistență Socială, că părinții condamnatului locuiesc împreună cu fiul lor, fratele vitreg al acestuia și familia condamnatului. Locuința este proprietatea părinților condamnatului și este compusă din 2 camere, modest mobilate și prost întreținute. Venitul familiei condamnatului se compune din veniturile obținute de părinții lui, totalizând un venit de aproximativ 1.900.000 lei.
De asemenea, s-a mai reținut în referatul de anchetă socială, că mama condamnatului suferă de afecțiuni ale stomacului, dar nu are certificat medical. Așadar, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu s-a făcut dovada existenței acelor împrejurări speciale din cauza cărora executarea în continuare a pedepsei închisorii ar putea avea consecințe grave, pentru condamnat sau familia lui, de natură să justifice întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de cel mult 3 luni. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnat să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.S., împotriva deciziei penale nr. 755/ A din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.