CASE OF EKO-ELDA AVEE v. GREECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

09.03.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of P1-1;Pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - domestic and Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF EKO-ELDA AVEE v. GREECE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

Reclamantul este o societate limitată specializată în produse petroliere. Predecesorul său a fost numit petrol, petrol și lubrifianți greci – societate limitată industrială și comercială (EKO AVEE). La 8 mai 1987, societatea reclamantă a plătit autorităților fiscale 137.020.491 dracmas (GDR) (aproximativ 402.338 euro (EUR)) ca plată anticipată a impozitului pe venit datorat pentru anul fiscal 1987. La 11 mai 1987, autoritățile fiscale au acordat societății reclamante o reducere de 10% a sumei plătite, ca bonus pentru plata integrală a avansului datorat fără a solicita plata prin tranzacții. În consecință, plata avansată plătită în cele din urmă de societatea reclamantă a constituit 123.387.306 RDA (aproximativ 362,105 EUR). 10. La 10 mai 1988, societatea reclamantă și-a depus rentabilitatea impozitului la autoritățile fiscale pentru anul 1987. Rezultatul a arătat că societatea a susținut o pierdere substanțială a profitului, ceea ce înseamnă că autoritățile au trebuit să ramburseze societății solicitantă sumele plătite ca plată în avans, deoarece era plătită în mod necorespunzător. 11. La 24 iunie 1988 și 9 decembrie 1991, societatea reclamantă a solicitat o rambursare a RDA 123.387.306 din partea autorităților fiscale din Atena care se ocupă de societățile limitate, care a fost suma percepută în impozitul pe venit pentru anul 1987. La o dată neespecificată, statul a refuzat să respecte cererea sa. 12. La 27 decembrie 1991, societatea reclamantă a interzis o procedură împotriva statului în instanța administrativă de la Atena, care a solicitat o restituire, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din Legea nr. 1473/1984, a sumei RDG 123.387.306 care au fost plătite în mod necorespunzător în impozitul pe venit. De asemenea, a solicitat dobânzi nejustificate pe această sumă de la 10 mai 1988, atunci când statul a fost informat că impozitul a fost plătit în mod incorect, până la plata. Societatea reclamantă și-a bazat cererile pe art. 345 din Codul Civil, care prevede plata dobânzilor nejustificate în cazul unei datorii pecuniare. 13. Legea nr. 2120/1993 a fost publicată la 4 martie 1993. Secțiunea 3 din această lege prevede că statul va plăti dobânzi în caz de restituire a taxei plătite în mod necorespunzător. În ceea ce privește cazurile în curs de publicare a Legii, aceasta prevede că dobânzile încep să fie acumulate în prima zi a lunii următoare unei perioade de șase luni de la publicarea sa. 14. La 12 noiembrie 1993, înainte de audiere în cazul enumerat pentru 23 septembrie 1994, statul a restituire societății reclamante RDG 123.387.306, care a corespuns impozitului pe care l-a plătit. În argumentele sale în fața Curții administrative, societatea reclamantă a limitat cererile sale la dobânda legală pentru întârzierea la plata rambursării. 15. La 26 ianuarie 1995, Curtea Administrativă a declarat inadmisibilă cererea societății reclamante (decizie nr. 512/1995). La 3 noiembrie 1995, societatea reclamantă a apelat. 16. La 6 iunie 1996, Curtea Administrativă de Apel din Atena a declarat recursul societății reclamante admisiv, dar a considerat că a fost nefondată pe motiv că, în momentul material, codul de colectare a veniturilor publice nu prevedea că statul este responsabil să plătească dobânzi în caz de întârziere în rambursare a impozitului plătit în mod necorespunzător. În plus, instanța a susținut că art. 345 din Codul Civil nu se aplică prezentului caz, întrucât dispoziția reglementează numai relațiile cu dreptul civil (decizie nr. 4042/1996). 17. La 27 iunie 1997, societatea reclamantă a depus un recurs asupra punctelor de drept. 18. La 8 noiembrie 2000, prin hotărârea nr. 3547/2000, Curtea Supremă de Administrație a respins recursul. Acesta a constatat că statul nu a fost obligat să plătească dobânzile în curs de plată în caz de impozitare plătită în mod necorespunzător. O astfel de obligație nu provine din dispozițiile relevante ale Codului civil referitoare la dobânzile în curs de plată, deoarece acestea nu se aplică unei datorii care decurg dintr-o relație publică. În plus, Curtea Supremă de Administrație a subliniat faptul că nu a fost obligată statului înainte de Legea nr. 2120/1993, publicată la 4 martie 1993 (a se vedea punctele 21 și 22 de mai jos). Această hotărâre a fost finalizată și certificată de instanță la 26 octombrie 2001. 19. Articolele relevante ale Codului Civil prevăd: „Un creditor al unei datorii pecuniare are dreptul, atunci când se efectuează notificarea de plată, să solicite dobânzi nejustificate prevăzute de lege sau de documentul juridic în cauză, fără a fi necesar să dovedească pierderea. Sub rezerva oricărei dispoziții legale contrare, creditorul care stabilește, de asemenea, alte pierderi are dreptul de a cere compensare pentru aceasta.” „Un debitor datorând o datorie pecuniară, chiar dacă nu este servit cu un anunț de plată, este responsabil să plătească dobânzile statutare de la data serviciului procedurii juridice referitoare la datoria datorată.” “Toată persoana care a fost îmbogățită injust prin mijloace sau în detrimentul bunurilor altui face restituire a câștigului. Această obligație se aplică, printre altele, în cazul unei plăți efectuate în mod necorespunzător sau al unui serviciu prestat într-un scop care nu a fost realizat sau care a încetat să existe sau care este ilegal sau imoral. ...” „Cineva care beneficiază [în special de îmbogățire nedreaptă] este supus aceleași obligații ca în cazul în care i s-a servit o scrisoare de acțiune: (1) în cazul unei cereri pentru o sumă primită în mod necorespunzător, dacă a fost conștient că datoria nu exista sau din momentul în care a devenit conștient; (2) în cazul unei creanțe din motive ilegale sau imorale.” 20. art. 6 din decretul legislativ nr. 356/1974 prevede: „Debaterile datorii și datoriile statului sunt supuse unei majorări întârziate care se ridică de la prima zi lucrătoare de la data în care coboară datoria. Supradoarea se ridică la o rată de 1% pe lună”. 21. Secțiunea 38 alineatul (2) din Legea nr. 1473/1984 cu condiția ca statul să fie obligat să ramburseze impozitul plătit în mod necorespunzător fără a trebui să plătească dobânzi. Secțiunea 3 din Legea nr. 2120/1993 a modificat art. 38 alineatul (2) din Legea nr. 1473/1984. Această dispoziție, astfel cum a fost modificată, prevede acum: „Ceva direct sau indirect, principal sau suplimentar, impozit sau amendă, sau orice amendă, recunoscută într-o decizie finală a unei instanțe administrative ca fiind plătită în mod incorect ... este compensată sau restituirea cu dobânzi la rata aplicabilă obligațiilor de stat pentru o perioadă de trei luni. ... În ceea ce privește cazurile pe care le așteaptă la momentul publicării prezentului statut, dobânzile încep să se ridice de la prima zi a lunii următoare unei perioade de șase luni de la publicarea acestui statut.” 22. În două hotărâri (nr. 1274 și 1275/2002) Curtea Administrativă Supremă a susținut că statul a avut obligația de a plăti dobânzi nejustificate chiar și în ceea ce privește cazurile care erau pendenti, adică, cele în care taxa plătită necorespunzător nu au fost încă restituirite la data publicării Legii nr. 2120/1993 (4 martie 1993). În conformitate cu Curtea Supremă Administrativă Greacă, această obligație era obligată statului de la data în care procedurile au fost introduse în instanțele relevante.

The applicant is a limited company specialising in petroleum products. Its predecessor was called Greek petroleum, oil and lubricants – Industrial and commercial limited company (EKO AVEE). 9. On 8 May 1987 the applicant company paid the tax authorities 137,020,491 drachmas (GDR) (approximately 402,338 euros (EUR)) as an advance payment on the income tax due for the tax year 1987. On 11 May 1987 the tax authorities granted the applicant company a 10% reduction on the amount paid, as a bonus for paying the full advance payment due without requesting to pay by instalments. Accordingly, the advance tax payment ultimately paid by the applicant company amounted to GDR 123,387,306 (approximately EUR 362,105). 10. On 10 May 1988 the applicant company filed its tax return with the tax authorities for the year 1987. The return showed that the company had sustained a substantial loss of profit, which meant that the authorities had to refund the applicant company the amount paid as an advance payment since it had been unduly paid. 11. On 24 June 1988 and 9 December 1991 the applicant company sought a refund of GDR 123,387,306 from the Athens tax authorities dealing with limited companies, which was the amount levied in income tax for the year 1987. On an unspecified date the State refused to comply with its request. 12. On 27 December 1991 the applicant company brought proceedings against the State in the Athens Administrative Court. It requested a refund, under section 38(2) of Law no. 1473/1984, of the sum of GDR 123,387,306 that had been unduly paid in income tax. It also claimed default interest on that amount accruing from 10 May 1988, when the State had been informed that the tax had been unduly paid, up until payment. The applicant company based its claims on Article 345 of the Civil Code, which provides for the payment of default interest in the event of a pecuniary debt. 13. Law no. 2120/1993 was published on 4 March 1993. Section 3 of that Law provides that the State will pay interest in the event of a refund of tax unduly paid. With regard to cases pending at the time of publication of the Law, it provides that interest shall start to accrue on the first day of the month following a period of six months after its publication. 14. On 12 November 1993, prior to the hearing in the case listed for 23 September 1994, the State refunded the applicant company GDR 123,387,306, which corresponded to the tax it had paid. In its submissions before the Administrative Court, the applicant company limited its claims to statutory interest for the delay in paying the refund. 15. On 26 January 1995 the Administrative Court declared the applicant company’s application inadmissible (decision no. 512/1995). On 3 November 1995 the applicant company appealed. 16. On 6 June 1996 the Athens Administrative Court of Appeal declared the applicant company’s appeal admissible, but held that it was ill-founded on the ground that at the material time the Code for the Collection of Public Revenues did not provide that the State was liable to pay interest in the event of a delay in refunding tax unduly paid. Moreover, the court held that Article 345 of the Civil Code did not apply to the present case, since the provision governed only civil-law relations (decision no. 4042/1996). 17. On 27 June 1997 the applicant company lodged an appeal on points of law. 18. On 8 November 2000, by judgment no. 3547/2000, the Supreme Administrative Court dismissed the appeal. It found that the State was not bound to pay late-payment interest in the event of tax unduly paid. Such an obligation did not derive from the relevant provisions of the Civil Code relating to late-payment interest because these did not apply to a debt arising from a public-law relationship. Furthermore, the Supreme Administrative Court pointed out that no such obligation had been incumbent on the State prior to Law no. 2120/1993, published on 4 March 1993 (see paragraphs 21 and 22 below). That judgment was finalised and certified by the court on 26 October 2001. 19. The relevant Articles of the Civil Code provide: “A creditor of a pecuniary debt is entitled, when serving notice to pay, to claim default interest stipulated by law or by the legal document concerned without having to prove loss. Subject to any contrary statutory provision, a creditor who also establishes other loss is entitled to claim compensation for that as well.” “A debtor owing a pecuniary debt, even if not served with a notice to pay, shall be liable to pay statutory interest accruing from the date of service of legal proceedings relating to the debt due.” “Anyone who has been unjustly enriched by means of or to the detriment of another’s property shall make restitution of the gain. This obligation shall apply, inter alia, in the event of a payment made unduly or a service rendered for a purpose that has not been realised or has ceased to exist or is illegal or immoral. ...” “Anyone who benefits [inter alia from unjust enrichment] shall be subject to the same obligations as if a writ of action had been served on him: (1) in the event of a claim for an amount unduly received, if he was aware that the debt did not exist or from the time when he became aware; (2) in the event of a claim on grounds of an illegal or immoral purpose.” 20. Article 6 of Legislative Decree no. 356/1974 provides: “Debts due and owing from the State shall be subject to a late-payment surcharge that shall accrue from the first working day following the date on which the debt falls due. The surcharge shall accrue at a rate of 1% per month’s delay.” 21. Section 38(2) of Law no. 1473/1984 provided that the State was bound to refund tax unduly paid without having to pay interest. Section 3 of Law no. 2120/1993 amended section 38(2) of Law no. 1473/1984. That provision, as amended, now provides: “Any direct or indirect, principal or additional, tax or duty, or any fine, recognised in a final decision of an administrative court as having been unduly paid ... shall be offset or refunded with interest at the rate applicable to State bonds for a three-month period. ... With regard to cases pending at the time of publication of this statute, interest shall start to accrue from the first day of the month following a period of six months after publication of the said statute.” 22. In two judgments (nos. 1274 and 1275/2002) the Supreme Administrative Court held that the State had an obligation to pay default interest even in respect of cases that were pending, that is, those in which the tax unduly paid had not yet been refunded on the date of publication of Law no. 2120/1993 (4 March 1993). According to the Greek Supreme Administrative Court, that obligation was incumbent on the State from the date on which proceedings were brought in the relevant courts.

§ Cauze similare