ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1204/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1204/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 235 din 9

octombrie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția penală, a condamnat pe inculpatul

P.M. la:

- 25 ani închisoare și 8 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen.,

raportat la art. 175 lit. a) C. pen.;

- 12 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26 C.

pen., raportat la art. 174 și art. 176 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus că inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 25 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

A fost menținută și prelungită,

starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa de executat s-a dedus timpul

reținerii și al arestării preventive de la 23 octombrie 2002 până la 9

octombrie 2002.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile

K.A., suma de 450.000.000 lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 188 din Legea nr.

3/1978, același inculpat a fost obligat să plătească părții civile Spitalul

Municipal Alexandru Simionescu Hunedoara, suma de 272.000 lei cu titlu de

despăgubiri civile.

Diferit, inculpatul a fost obligat

să plătească statului suma de 15.000.000 lei, iar părții civile K.A., suma de

4.200.000 lei, pentru ambele cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul a fost căsătorit, din

anul 1994, cu numita G.G.

În primăvara anului 2001, soția

inculpatului a fost angajată la patronul K.I.R., care avea un magazin, situat

în orașul Lupeni, la parterul blocului unde locuiau soții P.

Datorită faptului că inculpatul se

purta violent cu soția, pe care o bănuia de infidelitate, în repetate rânduri a

amenințat-o public că se va răzbuna.

Urmare a neînțelegerilor intervenite

între cei doi soți, în luna martie 2001, soția inculpatului a introdus acțiune

de divorț, ocazie cu care minora rezultată din căsătorie a fost încredințată spre

creștere și educare mamei.

Datorită comportamentului soțului,

care o urmărea și o amenința, de câte ori avea ocazia, atât în public, cât și

între patru ochi, fosta soție s-a mutat cu serviciul la un alt magazin, în

orașul Vulcan, unde a și locuit.

Din primăvara anului 2002, G.G. a

început să întrețină relații intime cu patronul său, K.I.R., cu care s-a mutat

într-un apartament din Aninoasa, pentru a locui împreună.

Deși K.I.R., era căsătorit, s-a

despărțit în fapt de soția sa K.A., aceasta locuind cu fiica sa Șt., în vârstă

de 13 ani, în Hunedoara.

Aflând de relația fostei sale soții

cu patronul său, inculpatul, la data de 11 octombrie 2002, a pătruns fără drept

în apartamentul în care locuiau cei doi motiv pentru care G.G. a depus la

poliție plângere pentru violare de domiciliu.

S-a reținut, că după divorț,

inculpatul a afirmat în repetate rânduri că, deoarece soția l-a părăsit și

trăiește cu patronul său, își va ucide fiica și va ucide și fiica patronului,

după care se va sinucide.

Pe fondul acestor stări de lucruri,

în ziua de 22 octombrie 2002, inculpatul, înarmat cu un cuțit, s-a deplasat în

municipiul Hunedoara reușind să afle blocul și apartamentul unde locuia K.A. și

fiica sa Șt.

În după-amiaza acelei zile, revenind

de la serviciu, K.A. a văzut în casa scării un bărbat necunoscut, care i-a

creat o stare de neliniște.

În jurul orelor 18,30, a fost sunată

de inculpat la telefon, care i s-a plâns că din cauza soțului său H., familia

sa a fost destrămată.

Inculpatul i-a cerut lui K.A. să

discute la telefon și cu fiica acesteia, Șt., care după ce a vorbit cu

inculpatul, deși abătută, nu a spus nimic mamei despre cele discutate.

La data de 23 octombrie 2002,

dimineața, K.A. a plecat la Spitalul T.B.C. Hunedoara unde îndeplinea funcția

de asistentă. La ieșirea din scara blocului a văzut același tip iar apoi, pe

drum, a avut impresia că a urmărit-o până în momentul în care s-a întâlnit cu o

colegă de serviciu (D.M.), cu care s-a deplasat la dispensar.

După un timp, K.A. a constatat că

același tip se afla pe holul dispensarului.

Întrebat fiind, dacă este pacient la

dispensar, acesta a răspuns negativ, spunând că aștepta un prieten. Tipul în

discuție era inculpatul P.M.

În jurul orelor 11,30, inculpatul a

sunat la telefon acasă la familia K. din Hunedoara, de unde i-a răspuns minora

Șt., căreia i-a spus că vrea să vorbească cu mama sa.

Despre cererea inculpatului, Șt. a

încunoștiințat pe mama sa la serviciu, iar aceasta i-a spus că nu poate veni

acasă.

Întrucât K.A. nu a venit, inculpatul

s-a dus la apartamentul acesteia unde a sunat, iar minora Șt. i-a deschis ușa,

pătrunzând în acest fel în interior.

După ce a intrat în apartament, Șt.

a sunat-o din nou pe mama sa, spunându-i că inculpatul este în casă, moment în

care acesta i-a luat receptorul adresându-i-se cu expresia: „Dacă nu veniți

repede acasă, vă omor copilul”.

Înspăimântată, K.A. s-a deplasat

acasă, împreună cu D.M., colega sa, unde inculpatul i-a reproșat faptul că

datorită soțului ei a ajuns într-o situație disperată, fără soție și fără

serviciu.

În această situație, K.A. l-a sunat

pe soțul ei, K.I.R., în Lupeni, iar acesta i-a spus să anunțe poliția.

Auzind cele discutate, inculpatul a

scos cuțitul și deplasându-se în camera în care se afla minora Șt., i-a aplicat

mai multe lovituri în zona toracelui.

Pentru a curma activitatea

inculpatului a intervenit D.M. care a reușit să o scoată pe victimă, afară în

scara blocului.

Rămânând în apartament cu K.A.,

inculpatul i-a aplicat și ei o lovitură cu cuțitul în partea posterioară a

toracelui, încercând să-i mai aplice și alte lovituri, dar nu a mai reușit

întrucât aceasta a strigat după ajutor, părăsind apartamentul, iar cuțitul a

lovit în tocul ușii, ocazie cu care lama s-a rupt.

Victima, K.Șt. a fost transportată

la Spitalul Municipal Hunedoara, unde s-a constatat că a decedat.

Raportul de autopsie medico – legală

a concluzionat că moartea victimei K.Șt. a fost violentă și s-a produs prin

tamponadă cardiacă, hemoragie internă și externă consecutivă unei plăgi

înjunghiate pe fața anterioară a hemitoracelui stâng cu interesarea

transfixiantă a cordului, lezarea pulmonului stâng și diafragmului,

hemopericard stâng cu precizarea că între plaga înjunghiată și decesul

victimei, exista raport direct de cauzalitate, necondiționat.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel, partea civilă K.A. și inculpatul P.M.

Partea civilă a criticat hotărârea

primei instanțe cu privire la neobligarea inculpatului și la plata sumei de

10.000.000 lei, reprezentând contravaloarea monumentului funerar și a unui

parastas, cheltuieli efectuate după pronunțarea hotărârii, făcute în memoria

fiicei sale victima K.Șt.

Inculpatul a criticat aceeași

hotărâre cu privire la încadrarea juridică a faptei de tentativă de omor

deosebit de grav, săvârșită în dauna părții civile K.A., solicitând a se constata

că aceasta îndeplinește trăsăturile infracțiunii prevăzute de art. 180 alin.

(2) C. pen., respectiv lovire sau alte violențe.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia penală nr. 410 din 11 decembrie 2003, a admis apelul declarat de partea

civilă K.A. și l-a obligat pe inculpat să-i plătească suma de 10.000.000 lei,

cu titlu de despăgubiri civile.

Prin aceeași decizie, a fost

respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M. care a fost obligat să

plătească statului suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului care a fost prelungită și s-a dedus, în continuare, timpul

reținerii și arestării preventive, la zi.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că examinând hotărârea atacată atât prin prisma

motivelor de apel, cât și din oficiu se constată că în cauză s-a reținut o

corectă situația de fapt confirmată de probele de la dosar, iar faptele au fost

încadrate în textele de lege corespunzătoare.

Referitor la critica inculpatului

prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la

infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de lovire sau alte

violențe

[

(art. 180 alin. (2) C. pen.)] s-a

arătat că nu este întemeiată, deoarece fapta sa de a aplica victimei K.A. o

lovitură cu un cuțit, obiect apt de a produce moartea, într-o zonă vitală cum

este toracele, dovedește că intenția sa nu a fost de a vătăma pe aceasta ci de

a o ucide, rezultatul letal neproducându-se totodată faptului că a doua

lovitură aplicată nu și-a atins ținta, cuțitul lovind în tocul ușii, ocazie cu

care s-a și rupt.

Cu privire la apelul părții civile

s-a arătat că este întemeiat, deoarece aceasta a făcut dovada că pentru memoria

victimei, fiica sa Șt., după, pronunțarea hotărârii de către prima instanță a

cheltuit suma de 10 milioane lei, constând în edificarea unei plăci funerare și

a unui parastas, sumă cu care de altfel inculpatul a și fost de acord să o

plătească.

Împotriva deciziei pronunțată de

curtea de apel au declarat recurs partea civilă K.A. și inculpatul P.M.

Partea civilă a criticat hotărârea

instanței de apel cu privire la încadrarea juridică a faptei reținute în

sarcina inculpatului în ce privește pe fiica sa susținând că aceasta este cea

prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. a), raportat la art. 176 lit.

d) C. pen.

Inculpatul a criticat aceeași

decizie, în principal, cu privire la încadrarea juridică a faptei de tentativă

la infracțiunea de omor deosebit de grav, săvârșită în dauna victimei K.A., pe

care o consideră ca fiind cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., iar în

subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă,

solicitând reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare.

Asupra recursurilor de față:

a) Recursul declarat de partea

civilă K.A. este inadmisibil:

Potrivit art. 385

2

C.

proc. pen., pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în

mod corespunzător.

În conformitate cu prevederile art.

362 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., partea civilă și partea responsabilă

civilmente pot face apel, respectiv recurs, numai în ce privește latura civilă

a cauzei.

Întrucât partea civilă prin recursul

de față a înțeles să se declare nemulțumită de modul în care a fost soluționată

latura penală a cauzei, respectiv încadrarea juridică dată faptei de omor

săvârșită în dauna fiicei sale, urmează a se constata că recursul declarat de

aceasta este inadmisibil, și a fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

b) Recursul declarat de inculpat

este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta:

Critica prin care inculpatul

solicita schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea

de omor în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este

nefondată.

Cum în mod temeinic a reținut și

prima instanță și menținut instanța de apel, fapta inculpatului de a aplica

victimei K.A., cu un cuțit, lovituri în zona toracelui, dovedește că intenția

acestuia a fost de a ucide și nu de a vătăma, acest lucru fiind confirmat și de

împrejurarea că loviturile nu și-au atins ținta datorită faptului că victima a

reușit să se ferească și să fugă, iar una din lovituri, de o deosebită

intensitate, s-a oprit în tocul ușii, unde lama cuțitului s-a rupt.

Prin urmare neexistând nici un dubiu

că intenția inculpatului a fost de a ucide și pe victima K.A., schimbarea

încadrării juridice a faptei comisă în dauna acesteia nu se impune a fi

schimbată.

În ce privește critica privind

pedeapsa aplicată inculpatului se constată că este întemeiată.

Este adevărat că la stabilirea și

aplicarea pedepsei se ține seama între altele și de pericolul social al faptei,

care trebuie să se regăsească alături de celelalte criterii de individualizare.

Cu toate acestea, la

individualizarea pedepsei nu pot fi ignorate și celelalte criterii favorabile

făptuitorului cum sunt lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală avută și

acceptarea, ori nu de a acoperi prejudiciul cauzat prin infracțiune.

Or, din actele de la dosar, rezultă

că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele cu

apărările pe care a considerat necesar a și le face, fără a influența aflarea

adevărului și a fost de acord să despăgubească partea vătămată constituită

parte civilă.

În aceste condiții, aplicând

inculpatului pedeapsa maximă prevăzută de textul incriminator, este evident că

instanțele au avut în vedere numai pericolul social al faptei, fără însă a da

eficiență și celorlalte criterii mai sus amintite, cărora dacă li s-ar fi dat

semnificația cuvenită ar fi dus la concluzia că reeducarea acestuia se poate

realiza și prin aplicarea unei pedepse situată sub limita maximă permisă de

lege.

Față de cele mai sus arătate urmează

a se constata că recursul declarat de partea civilă K.A. este inadmisibil și a

fi respins ca atare, iar recursul declarat de inculpatul P.M. este întemeiat

numai în ce privește individualizarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de

omor cât și a pedepsei de executat, urmând a se dispune potrivit dispozitivului

prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 410 din 11 decembrie 2003 a

Curții de Apel Alba Iulia.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 235 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului Hunedoara, cu

privire la pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru comiterea

infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175

lit. a) C. pen. și la pedeapsa de executat.

Descontopește pedeapsa rezultantă de

25 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., în pedepsele componente după cum urmează:

- 25 ani închisoare și 8 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., stabilită pentru

comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174,

raportat la art. 175 lit. a) C. pen.;

- 12 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., stabilită

pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută

și pedepsită de art. 20, raportat la art. 176 lit. c) C. pen.

Modifică pedeapsa principală

aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor calificat,

prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. a) C. pen., în

sensul că o reduce de la 25 ani închisoare, la 20 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare

și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

la care se adaugă un spor de un an închisoare, în final inculpatul având de

executat pedeapsa de 21 ani închisoare și 8 ani interzicerea exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de partea civilă K.A. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 23 octombrie

2002, la 2 martie 2004.

Obligă pe recurenta parte civilă la

plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

martie 2004.