ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1019/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin plângerea formulată de petentul

P.E. s-a solicitat infirmarea rezoluției din 21 martie 2002, a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 2/P/2002, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de două persoane susținând că acestea se fac

vinovate de comiterea faptelor penale, întrucât și-au încălcat cu știință

atribuțiile de serviciu și prin aceasta au produs o vătămare intereselor sale.

Deasemenea, prin aceeași plângere

s-a solicitat și infirmarea Ordonanței pronunțate în dosarul nr. 1959/1998 de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de alți făptuitori cercetați pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 220, art. 192, art. 215, art. 292 și art. 28

raportat la art. 288, art. 25 raportat la art. 289 și art. 291 C. pen.

Instanța

a reținut că este competentă a se pronunța doar privitor la rezoluția din 21

martie 2002, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în

dosarul nr. 2/P/2002, (referitor la cei doi notari).

Instanța

a reținut că ceilalți făptuitori au fost cercetați, într-un alt dosar nr.

1959/1998 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și deci competentă să

soluționeze plângerea împotriva acestei rezoluții este Judecătoria Arad, căreia

petentul urmează să i se adreseze, așa cum, în mod corect s-a motivat prin

sentința atacată.

Referitor

la soluția adoptată în dosarul nr. 2/P/2002 se constată următoarele:

În cursul anului 2000 petentul a

adresat două memorii Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în care

a reclamat că notarii respectivi ar fi încălcat cu știință atribuțiile lor de

serviciu și prin aceasta le-ar fi cauzat o vătămare a unor interese legitime.

Aceste plângeri au fost trimise

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 26 iunie 2001.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara a constatat că dosarele succesorale operate de notari au fost

soluționate în anul 1994, având ca număr de înregistrare 2992 și 2392 și că la

data formulării plângerii de petent (3 iulie 2001) intervenise prescripția,

astfel că s-a dispus corect neînceperea urmăririi penale, întrucât în cauză

sunt aplicabile prevederile art. 122 lit. d) C. pen., fiind prescrisă

răspunderea penală.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul P.E. a declarat recurs, susținând că soluția nu este legală întrucât

consideră că nu s-a împlinit termenul de prescripție, deoarece, acesta, s-a

întrerupt odată cu introducerea plângerii.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului se

constată că soluția atacată este legală, deoarece, petentul a introdus

plângerea respectivă după împlinirea termenului de prescripție.

Așa fiind, nu se poate susține că

introducerea cererii respective a întrerupt cursul prescripției, întrucât el

deja fusese împlinit la data respectivă (introducerea cererii).

Prin urmare, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara a dispus în mod corect neînceperea urmăririi penale în

cauză.

În concluzie, soluția

atacată este legală, astfel încât, recursul urmează să fie respins, petentul

având deschisă calea plângerii la instanța Judecătoriei Arad împotriva

rezoluției pronunțată în dosarul nr. 1959/P/1998, al Parchetului de pe lângă

acea instanță.

Cheltuielile

efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către

recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul, declarat de

petentul P.E. împotriva sentinței nr. 29 din 28 noiembrie 2002, a Curții de

Apel Timișoara, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 300.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 februarie 2003.