Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2009/2003

HOTĂRÂRE
01.04.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2009/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului București, la 9 ianuarie 2002, reclamanta SC O.C.R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC T.G.R. SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 14.064.615.506 lei cu titlu de preț, precum și a sumei de 11.870.425.818 lei, reprezentând penalități de întârziere în plata prețului.

Tribunalul București, prin sentința nr. 969 din 31 ianuarie 2002, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 139 din 139 din 6 decembrie 2002, a anulat, ca netimbrată, acțiunea, reținând, pe de o parte, că reclamanta nu a făcut dovada înregistrării cererii de acordare a scutirii de taxă, în condițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și nici a vreunui demers în acest sens, iar pe de altă parte, că recurenta nu și-a timbrat cererea, conform cerințelor legale cuprinse în Legea nr. 146/1007. Contra acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC O.C.R. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse sentinței recurate vizează faptul că aceasta a fost pronunțată cu neobservarea faptului că reclamanta a făcut dovada formulării cererii de scutire adresată Administrației Financiare și a faptului că aceasta nu a fost rezolvată. Curtea, analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta. La termenul din 1 noiembrie 2002, instanța încuviințează cererea de amânare formulată de recurentă, motivată de intenția acesteia de a obține, de la Administrația Financiară a sectorului 6 București, scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru. Totodată, instanța pune în vedere reclamantei să depună, până la următorul termen – 6 decembrie 2002 – scutirea de la plata taxei judiciare de timbru sau dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 283.993.413 lei (a se vedea, în acest sens, dispozitivul încheierii din 1 noiembrie 2002, anexat la dosarul de la fond).

Pârâta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, nefăcând dovada vreunui demers în vederea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și netimbrând acțiunea, drept pentru care, în mod legal și temeinic, instanța de fond a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a anulat acțiunea, ca netimbrată. În considerarea celor ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, SC O.C.R. SA București, împotriva sentinței nr. 139 din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2273/2003
La 1 aprilie 2001 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC „R E.” SA București împotriva deciziei nr.3210 din 10 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data
ÎCCJ 2004-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 691/2004
antumul pretențiilor reclamantei solicitate prin acțiunea introductivă nu corespund cu modalitatea de calcul a acestora. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, a solicitat admiterea acestuia și schimbarea hotărârilor ante
ÎCCJ 2004-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3237/2004
Asupra recursului de față constată: Prin sentința civilă nr. 443 din 9 februarie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost anulată acțiunea formulată de reclamanta SC V.E.R.F. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC R.
ÎCCJ 2004-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 28/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC A.C.I. S.R.L. București, a chemat în judecată pe pârâta, S.M.F. C.F.R. București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 231.026.4
ÎCCJ 2003-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „S.T.” SRL București împotriva deciziei nr.1022 din 15 iunie 2001 a Curții de Apel București-Secția a V-a Comercială. La apelul nominal s-au prezentat intimata reclamantă S.C. „T” SA Ia
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă