Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2004
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3237/2004

HOTĂRÂRE
05.10.2004
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3237/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față constată: Prin sentința civilă nr. 443 din 9 februarie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost anulată acțiunea formulată de reclamanta SC V.E.R.F. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC R.O.D. SA, ca insuficient timbrată. Sentința tribunalului a fost menținută de curtea de apel, care a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă. Împotriva deciziei nr. 1062 din 22 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, reclamanta SC V.E.R.F. SRL a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât instanțele nu au dat curs cererii sale privind reactualizarea sumelor solicitate în raport cu rata inflației, așa cum au cerut în apel, pentru faptul că plata s-a făcut cu întârziere de patru ani.

Examinând legalitatea deciziei recurate, în raport cu criticile formulate, se constată că recursul declarat este nefondat. Prin acțiunea introductivă, recurenta-reclamantă a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 703.301 lei și 70.000 lei cheltuieli de judecată. La 19 noiembrie 2000 și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită 74.030.926 lei, reprezentând 10% dobânzi și actualizarea permanentă a acestei sume în funcție de rata inflației. În raport cu precizarea acțiunii, a fost calculată și diferența taxei de timbru datorată, reclamanta fiind citată cu această mențiune. Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor luate de prima instanță, legal instanța de apel a constatat că anularea ca insuficient timbrată a acțiunii, conform art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, modificată prin O.G.

nr. 30/1999, este corectă. Astfel fiind, recursul declarat urmează a fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.E.R.F. SRL Gherla, reprezentată de P.R. împotriva deciziei nr. 1062 din 22 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2273/2003
La 1 aprilie 2001 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC „R E.” SA București împotriva deciziei nr.3210 din 10 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data
ÎCCJ 2011-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1506/2011
antei taxa judiciară de timbru în cuantum de 3032 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei fiind citată cu această mențiune pentru termenul din 15 noiembrie 2010, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare fila 10 dosar. Întrucât
ÎCCJ 2005-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2116/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de reclamantul S.T.O. și înregistrată pe rolul Tribunalului București la 2 octombrie 2003, s-a solicitat în contradictoriu cu pârât
ÎCCJ 2003-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3581/2003
, a acordat și cheltuieli de judecată în suma mai sus menționată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.C. F. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelul a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 1217 din
ÎCCJ 2003-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2967/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 31 octombrie 2000, reclamanta SC G.E.I. SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC P.A.M. SRL București, pentru ca, prin hotărârea ce se v
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă