ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4477/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 148 din 21 februarie

2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă

acțiunea formulată de reclamanții S.G. și F.A. împotriva pârâtei Compania

Națională a Imprimeriilor „C.” S.A.

S-a dispus anularea ca nelegală a hotărârilor

Comitetului de Direcție al persoanei juridice pârâte din 6 noiembrie 2002 și 25

noiembrie 2002 privind solicitarea reclamanților vizând restituirea în natură a

imobilului situat în Oradea.

În consecință, a fost obligată pârâta să lase

reclamanților în deplină proprietate și posesie partea deținută din imobilul

menționat, înscrisă în C.F. Oradea la filele 1640 nr.topo 765/2 și 765/4,

respectiv subsolul, etajul I și podul unei clădiri, cu terenul aferent,

constatând că acestea au fost preluate de către stat fără titlu valabil.

Au fost respinse excepțiile formulate de pârâtă

cu privire la tardivitatea și respectiv prematuritatea acțiunii.

Pe baza probatoriilor administrate, instanța a

reținut în esență că :

- imobilul în litigiu a fost proprietatea lui S.A.,

bunicul reclamantului S.G., bunul a fost adus ca aport social în natură SA A.S.,

la care reclamantul F.A. avea 67% acțiuni iar S.A. 33%.

- Statul român și-a intabulat dreptul de

proprietate prin încheierea CF 7665/1985, în baza unui proces-verbal din 19

decembrie 1995, cu titlu de prescripție achizitivă, deși deposedarea celor doi

proprietari s-a făcut prin violență, ceea ce conduce la concluzia

nevalabilității dobândirii;

- reclamanții sunt „persoane îndreptățite” în

sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, dovedindu-și calitatea procesuală activă

iar refuzul pârâtei de a proceda la restituirea în natură a bunului nu are nici

o justificare legală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâta, susținând în esență că:

- hotărârile adoptate de Comitetul său de

Direcție sunt legale;

- deține imobilul în patrimoniul său cu titlu

legal;

- reclamanții nu sunt „persoane îndreptățite” la

restituirea în natură în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia nr. 320 din 29 mai 2003 a respins apelul ca nefondat cu o motivare

similară celei a instanței de fond, reținând că sentința pronunțată este legală

și temeinică sub toate aspectele.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei

decizii, formulând trei critici, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

- în mod greșit a fost respinsă excepția

tardivității formulării acțiunii lui S.G., acesta depășind termenul de 30 de

zile pentru a se adresa instanței, prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001;

- în ceea ce privește acțiunea formulată de

reclamantul F.A., aceasta este prematură deoarece el a solicitat despăgubiri

bănești iar până în prezent Prefectura Bihor, singura competentă să soluționeze

cererea, nu s-a pronunțat.

- pe fondul cauzei, soluția Comitetului de

Direcție de respingere a notificărilor este legală și temeinică, astfel încât

în mod nejustificat a fost infirmată de către instanțe.

Prin note scrise, intimații reclamanți au

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând întregul material probator administrat

în contextul criticilor formulate, Curtea constată că atât sentința cât și

decizia sunt legale și temeinice sub toate aspectele.

Astfel, sub aspectul excepțiilor invocate,

instanțele au reținut în mod corect că reclamanții au contestat hotărârile

Comitetului de Direcție, organism fără atribuții de dispoziție asupra

patrimoniului pârâtei, care le-au fost comunicate în luna decembrie 2002,

moment în raport de care nu se poate susține că acțiunea, formulată la 20

decembrie 2002, ar fi tardivă.

Pe de altă parte, în ceea ce privește pretinsa prematuritate

a acțiunii formulată de reclamantul F.A., din notificarea depusă la dosarul de

fond rezultă că acesta a solicitat restituirea în natură a imobilului și

nicidecum despăgubiri bănești, așa cum susține recurenta-pârâtă.

Refuzul de restituire i-a fost comunicat

reclamantului cu adresa nr. 3560 din 2 decembrie 2002, astfel încât

introducerea acțiunii la instanță la 20 decembrie 2002 se încadrează în

termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei instanțele au apreciat corect,

pe de o parte, că hotărârile Comitetului de Direcție ale C.N.I. C. S.A. sunt

nelegale, singurele organe de conducere cu atribuții vizând dobândirea sau

înstrăinarea de bunuri din patrimoniul unității fiind Adunarea Generală a Acționarilor

sau, după caz, Consiliul de Administrație, astfel cum prevede art. 7 din H.G.

nr. 96/1999, modificată prin H.G. nr. 498/2000. Pe de altă parte, reclamanții

au dovedit întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001

pentru restituirea în natură a imobilului, inclusiv calitatea „persoane

îndreptățite” și lipsa unui titlu valabil al statului, care să poată fi

transmis pârâtei și opus de aceasta revendicanților.

Așa fiind, recursul declarat de pârâtă va fi

respins ca nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Compania

Națională a Imprimeriilor C. SA împotriva deciziei civile nr. 320 din 29 mai 2003

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 iunie 2004.