Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
319/2003
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
27 aprilie 2004

Decizia nr. 1482/2004 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 319/2003 — recurs împotriva sentinței nr. 3612/2003 a Judecătoriei Brăila

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3612 din 27 august 2003, Judecătoria Brăila, a admis cererea de suspendare provizorie, pe cale de ordonanță provizorie a executării silite, formulată de către contestatoarea, SC P.X. SA Brăila, împotriva intimatei, SC E.D. SRL Focșani, și a dispus suspendarea provizorie a executării silite în dosarul 319/2003, al executorilor judecătorești, T.C. și B.C., până la soluționarea cererii de suspendare de către instanța de judecată învestită cu contestația la executare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea, recurs pe care l-a motivat dar nu l-a timbrat, deși prin citația ce i-a fost emisă la 31 martie 2004, pentru termenul de astăzi, 27 aprilie 2004, i s-a pus în vedere că are obligația legală de a timbra recursul, pe care l-a declarat cu 42.500 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar (dosar recurs).

În consecință, se va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, și recursul declarat, în cauză, de creditoarea, SC E.D. SRL Focșani, va fi anulat, ca netimbrat.

DECIDE Anulează recursul declarat de creditoarea, SC E.D. SRL Focșani, împotriva sentinței civile nr. 3612 din 27 august 2003, a Judecătoriei Brăila, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.