ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 464/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 434/ C din 10 mai 2000 a Tribunalului Mehedinți, a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei S.C. S. S.A. Drobeta Turnu Severin, iar pârâta S.C. R. S.R.L. Caransebeș a fost obligată la plata sumei de 197.690.426 lei, rest de preț din lucrările efectuate și recepționate de beneficiar și pentru care pârâta a încasat prețul de la acesta, dar nu a mai plătit pârâtei, subantreprenor, contravaloarea lor. Cererea privind plata penalităților de întârziere a fost respinsă cu motivarea că actul adițional nr. 138 din 2 noiembrie 1998 este nul, nefiind semnat de pârâtă.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 8 din 11 ianuarie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, iar sentința tribunalului a fost schimbată în sensul admiterii în parte a pretențiilor reclamantei în limita sumei de 56.070.365 lei cu cheltuieli de judecată aferente, fiind menținută soluția cu privire la penalități. Instanța de apel a apreciat, în temeiul expertizei efectuată la fond, că din cei 3.520 mc de balast folosiți în terasare, pârâta a achitat doar 2.972 mc, așa încât datorează diferența de 584 mc în valoare de 32.982.568 lei reclamantei, sumă care, reactualizată, însumează 56.070.365 lei. Nemulțumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei și menținerea sentinței de fond.

Recurenta critică interpretarea dată de instanța de apel expertizei efectuată la fond, probă contradictorie în raport de cele stipulate în contractul de subantrepriză nr. 1 R /1998, art. 2 pct. 2, actul adițional nr. 2 R /1998 și convenția nr. 13 din 25 ianuarie 1999, precum și procesul verbal de recepție finală încheiat între beneficiarul lucrării și societatea pârâtă, antreprenorul lucrărilor. Potrivit acestor acte, cantitatea de balast necesară lucrărilor era de 5.972 mc în valoare de 750.000.000 lei (act adițional nr. 2 R /1998), cantitatea ce s-a confirmat de către pârâtă a fi fost folosită în totalitate în lucrări, aceasta semnând devizele respectivelor lucrări dar că, ulterior, pârâta nu a plătit decât 2.692 mc, refuzând achitarea contravalorii restului de 3.280 mc balast, deși prin convenția nr. 13 din 25 ianuarie 1999, a recunoscut că datorează 185.245.285 lei reclamantei.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului susținând că actul adițional 2 R/1998 nu și-a produs efectele deoarece pârâta nu și-a dat acordul pe aspectul valorii lucrărilor, iar prin convenția 13 din 25 ianuarie 1999, ea a fost de acord cu acceptarea situației de plată doar în condițiile în care reclamanta va efectua remedierile impuse de comisia de recepție, remedieri pe care le-a efectuat ulterior pârâta și nu reclamanta. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Litigiul de față s-a ivit între subantreprenor (reclamanta) și antreprenor (pârâta) în legătură cu o diferență de preț din valoarea lucrărilor de pietruire a unui drum comunal al cărui beneficiar fost Consiliul Județean Mehedinți.

Deși la instanța de fond s-a făcut o expertiză, instanța nu a validat expertiza apreciind că concluziile expertului sunt în contradicție cu actele dosarului, în timp ce instanța de apel a validat expertiza și a înlăturat actele încheiate între părți. Soluția instanței de apel este greșită și în contradicție cu actele încheiate între părți și care le sunt opozabile și pe care expertul le-a înlăturat nejustificat, concluzionând că lucrările n-au fost corespunzătoare calitativ. Astfel, așa cum susține și recurenta, prin actul adițional nr. 2 R /1998, semnat și de pârâtă, părțile au convenit că valoarea lucrărilor este de 750.000.000 lei, preț care, ulterior, s-a majorat în temeiul art. 2. 2 din același contract la 1.817.439.498 lei, preț achitat integral pârâtei de către beneficiar.

Ulterior, la 25 ianuarie 1999, pârâta a recunoscut că mai datorează reclamantei 185.245.285 lei, dar nu și-a respectat această obligație, sumă ce urma să fie achitată după efectuarea remedierilor. Câtă vreme lucrarea a fost preluată și recepționată de beneficiar fără obiecțiuni, se prezumă că reclamanta a efectuat remedierile necesare, remedieri pe care pârâta n-a probat că le-ar fi efectuat ea, așa cum a susținut. În raport de aceste dovezi, expertul a apreciat greșit că suma pe care pârâta ar mai datora-o ar fi de 56.070.365 lei și că lucrarea n-ar fi fost corespunzătoare, preluarea lucrării de către beneficiar probând contrariul. În temeiul acestor considerente, Curtea apreciază că soluția corectă este cea a instanței de fond, motiv pentru care recursul va fi admis, iar decizia din apel modificată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat, instanța de apel însușindu-și greșit concluziile expertului, concluzii contrare convențiilor părților și chiar recunoașterii pârâtei prin actul nr. 13 din 25 ianuarie 1999. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., intimata–pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată din recurs, cheltuieli reprezentând taxele de timbru aferente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.A. Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 8 din 11 ianuarie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul pârâtei S.C. R. S.R.L. Caransebeș. Obligă intimata–pârâtă S.C. R. S.R.L. Caransebeș să plătească recurentei–reclamante suma de 7.192.204 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2003.