ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 464/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 434/ C din

10 mai 2000 a Tribunalului Mehedinți, a fost admisă, în parte, acțiunea

reclamantei S.C. S. S.A. Drobeta Turnu Severin, iar pârâta S.C. R. S.R.L.

Caransebeș a fost obligată la plata sumei de 197.690.426 lei, rest de preț din

lucrările efectuate și recepționate de beneficiar și pentru care pârâta a

încasat prețul de la acesta, dar nu a mai plătit pârâtei, subantreprenor,

contravaloarea lor.

Cererea privind plata penalităților

de întârziere a fost respinsă cu motivarea că actul adițional nr. 138 din 2

noiembrie 1998 este nul, nefiind semnat de pârâtă.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 8 din 11 ianuarie 2001 a

Curții de Apel Craiova, secția comercială, iar sentința tribunalului a fost

schimbată în sensul admiterii în parte a pretențiilor reclamantei în limita

sumei de 56.070.365 lei cu cheltuieli de judecată aferente, fiind menținută

soluția cu privire la penalități.

Instanța de apel a apreciat, în

temeiul expertizei efectuată la fond, că din cei 3.520 mc de balast folosiți în

terasare, pârâta a achitat doar 2.972 mc, așa încât datorează diferența de 584

mc în valoare de 32.982.568 lei reclamantei, sumă care, reactualizată,

însumează 56.070.365 lei.

Nemulțumită de această decizie,

reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei și menținerea sentinței de

fond.

Recurenta critică interpretarea dată

de instanța de apel expertizei efectuată la fond, probă contradictorie în

raport de cele stipulate în contractul de subantrepriză nr. 1 R /1998, art. 2

pct. 2, actul adițional nr. 2 R /1998 și convenția nr. 13 din 25 ianuarie 1999,

precum și procesul verbal de recepție finală încheiat între beneficiarul

lucrării și societatea pârâtă, antreprenorul lucrărilor.

Potrivit acestor acte, cantitatea de

balast necesară lucrărilor era de 5.972 mc în valoare de 750.000.000 lei (act

adițional nr. 2 R /1998), cantitatea ce s-a confirmat de către pârâtă a fi fost

folosită în totalitate în lucrări, aceasta semnând devizele respectivelor

lucrări dar că, ulterior, pârâta nu a plătit decât 2.692 mc, refuzând achitarea

contravalorii restului de 3.280 mc balast, deși prin convenția nr. 13 din 25

ianuarie 1999, a recunoscut că datorează 185.245.285 lei reclamantei.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea recursului susținând că actul adițional 2 R/1998 nu și-a produs

efectele deoarece pârâta nu și-a dat acordul pe aspectul valorii lucrărilor,

iar prin convenția 13 din 25 ianuarie 1999, ea a fost de acord cu acceptarea

situației de plată doar în condițiile în care reclamanta va efectua remedierile

impuse de comisia de recepție, remedieri pe care le-a efectuat ulterior pârâta

și nu reclamanta.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Litigiul de față s-a ivit între

subantreprenor (reclamanta) și antreprenor (pârâta) în legătură cu o diferență

de preț din valoarea lucrărilor de pietruire a unui drum comunal al cărui

beneficiar fost Consiliul Județean Mehedinți.

Deși la instanța de fond s-a făcut o

expertiză, instanța nu a validat expertiza apreciind că concluziile expertului

sunt în contradicție cu actele dosarului, în timp ce instanța de apel a validat

expertiza și a înlăturat actele încheiate între părți.

Soluția instanței de apel este

greșită și în contradicție cu actele încheiate între părți și care le sunt

opozabile și pe care expertul le-a înlăturat nejustificat, concluzionând că

lucrările n-au fost corespunzătoare calitativ.

Astfel, așa cum susține și

recurenta, prin actul adițional nr. 2 R /1998, semnat și de pârâtă, părțile au

convenit că valoarea lucrărilor este de 750.000.000 lei, preț care, ulterior,

s-a majorat în temeiul art. 2. 2 din același contract la 1.817.439.498 lei,

preț achitat integral pârâtei de către beneficiar.

Ulterior, la 25 ianuarie 1999,

pârâta a recunoscut că mai datorează reclamantei 185.245.285 lei, dar nu și-a

respectat această obligație, sumă ce urma să fie achitată după efectuarea

remedierilor.

Câtă vreme lucrarea a fost preluată

și recepționată de beneficiar fără obiecțiuni, se prezumă că reclamanta a

efectuat remedierile necesare, remedieri pe care pârâta n-a probat că le-ar fi

efectuat ea, așa cum a susținut.

În raport de aceste dovezi, expertul

a apreciat greșit că suma pe care pârâta ar mai datora-o ar fi de 56.070.365

lei și că lucrarea n-ar fi fost corespunzătoare, preluarea lucrării de către

beneficiar probând contrariul.

În temeiul acestor considerente,

Curtea apreciază că soluția corectă este cea a instanței de fond, motiv pentru

care recursul va fi admis, iar decizia din apel modificată în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în sensul respingerii apelului pârâtei ca

nefondat, instanța de apel însușindu-și greșit concluziile expertului,

concluzii contrare convențiilor părților și chiar recunoașterii pârâtei prin

actul nr. 13 din 25 ianuarie 1999.

În conformitate cu dispozițiile art.

274 C. proc. civ., intimata–pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată din recurs, cheltuieli reprezentând taxele de timbru aferente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de reclamanta S.C. S. S.A. Drobeta Turnu Severin împotriva

deciziei nr. 8 din 11 ianuarie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială, modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul pârâtei S.C.

R. S.R.L. Caransebeș.

Obligă intimata–pârâtă S.C. R.

S.R.L. Caransebeș să plătească recurentei–reclamante suma de 7.192.204 lei

cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 ianuarie 2003.