ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3108/2003

Decizia nr.

3108

Dosar nr. 286/2003

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 78 din 10 februarie 2000 a

Tribunalului Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, s-a

respins ca nefondată acțiunea prin care reclamanta S.C. D. SRL Timișoara, a

solicitat obligarea pârâtei S.C. G. S.A. cu sediul în Dorohoi, la plata sumelor

de 34.480.000 lei pretenții, 150.660.000 lei penalități de întârziere, cu

cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, prin decizia nr. 406 din 6 octombrie 2000 a admis apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în

sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de

33.480.000 lei echivalentul a 4.000 lire italiene preț transport; 150.650.000

lei echivalentul a 18.000.000 lire penalități de întârziere datorată pe

perioada 1 august 1998 – 11 iulie 1999 și în continuare câte 3% pe zi până la

achitarea debitului și la 13.995.300 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 7407 din 7 decembrie 2001 a

Curții Supreme de Justiție, secția comercială, s-a anulat ca netimbrat recursul

declarat de pârâtul G.I.R. S.A. Dorohoi împotriva hotărârii instanței de apel.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, prin încheierea din Camera de Consiliu din 7 noiembrie 2002 a

admis cererea formulată de reclamantă și a dispus îndreptarea erorii materiale

strecurate în dispozitivul deciziei nr. 406 din 6 octombrie 2000 a aceleiași

instanțe, în sensul de a se trece în dispozitivul hotărârii „echivalentul a

4.000.000 lire italiene”.

Prin decizia nr. 35 din 16 decembrie 2002 a

Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, s-a

admis cererea de revizuire formulată de S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr. 406

din 6 octombrie 2002 a Curții de Apel Suceava, s-a desființat decizia

sus-menționată și s-a fixat termen de judecată la 23 ianuarie 2002.

S-a reținut în considerentele deciziei că actul nou

invocat de revizuientă respectiv factura 202 din 8 octombrie 1998 a fost emis

de reclamantă către beneficiarul S.C. C.G. SRL Roma Italia și nu i s-a

comunicat pentru opozabilitate și pârâtei care are calitatea de fidejusor

conform notelor de comandă 1253 din 25 mai 1998 și 1615 din 31 iulie 1998.

Împotriva acestei decizii S.C. D. SRL Timișoara

a declarat recurs susținând că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că actul nou prezentat de

revizuientă a fost depus la dosarul cauzei încă din faza de judecată în

instanța de fond.

Prin memoriul depus considerat de recurentă ca

fiind motivarea recursului s-au făcut precizări referitoare la stornarea

facturii invocate ca act nou care nu reprezintă o iertare de datorie și o

corectură a unei operații economice înregistrată anterior. Că pentru executarea

obligației asumate în calitate de transportator putea angaja orice mijloc de

transport sau orice societate pentru executarea obligației asumate.

S-a susținut că potrivit art. 42 C. com. în

obligațiile comerciale debitorii sunt ținuți solidaricește, afară de stipulația

contrară.

Examinând recursul declarat de reclamantă Curtea

constată că acesta nu este fondat.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanța de apel se poate cere

dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de

partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților.

În speță, actul nou invocat de revizuientă este

factura nr. 202 din 8 octombrie 1998 privind suma de 2.200.000 lire italiene

care poartă mențiunea „se stornează din factura nr. 140 din 2 iulie 1998”.

Acest act a fost emis în baza notei de comandă

nr. 1253 din 25 mai 1998 și în temeiul căreia a fost emisă factura nr. 799 073

din 8 octombrie 1998 ce a fost avută în vedere de instanța de apel la

pronunțarea deciziei nr. 406 din 6 octombrie 2002.

Susținerea recurentei că factura nr. 2020 din 8

octombrie 1998 a existat la dosar la data soluționării litigiului la instanța

de fond, este o simplă apărare care nu a fost dovedită cât timp intimata l-a

atașat la cererea de revizuire.

Așa fiind în mod corect s-a admis cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât

actul nou invocat a fost emis de reclamantă, s-a aflat în posesia sa, dar

aceasta nu l-a prezentat instanței de apel la data soluționării litigiului.

În ceea ce privește criticile recurentei din

memoriul considerat motivarea recursului acestea se referă la fondul litigiului

și pot fi invocate cu ocazia rejudecării cauzei la instanța de apel în urma

admiterii cererii de revizuire.

Față de toate aceste considerente Curtea

constată că decizia instanței de apel prin care s-a admis cererea de revizuire

este legală și temeinică.

Așa fiind, urmează ca potrivit dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat

de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de

reclamantă S.C. D. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 35 din 16 decembrie

2002, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie

2003.