ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4065/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 81 din 1 martie 1999 a Tribunalului

Botoșani a fost admisă în parte acțiunea reclamantei S.C. A. S.A. Botoșani, iar

pârâtele S.C. T. S.R.L. Botoșani și S.C. C.G. S.R.L. Botoșani au fost obligate

la plata sumelor de 23.331.920 lei și respectiv 29.448.680 lei despăgubiri,

plus cheltuieli de judecată aferente.

Prin aceeași sentință s-a instituit sechestru asigurător

asupra mobilelor pârâtelor în limita sumelor la care au fost obligate, fiind

respinsă cererea reclamantei pentru evacuarea pârâtelor din spațiul comercial

ocupat fără titlu, pentru autoritate de lucru judecat.

Apelurile declarate de cele două pârâte împotriva

acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 419 din

29 octombrie 1999 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Recursul declarat de cele două pârâte împotriva acestei

decizii a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia nr. 4585 din 4

octombrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Această ultimă decizie a fost atacată de cele

două pârâte cu contestație în anulare, contestație admisă prin decizia nr. 351

din 24 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, când s-a

reținut că dintr-o omisiune n-au fost observate taxele de timbru aflate la

dosar, așa încât decizia dată în recurs a fost anulată, fixându-se termen

pentru rejudecarea recursului.

Rejudecând recursul, Curtea reține că cele două

pârâte au solicitat casarea deciziei din apel întrucât instanța nu a analizat toate

motivele invocate de ea, răspunzând sumar și trunchiat criticilor privind despăgubirile

și neanalizând criticile privind cheltuielile de judecată acordate la fond.

De asemenea, recurenții apreciază că se impune

casarea cauzei cu trimiterea spre rejudecare întrucât trebuia stabilită corect

situația de fapt în temeiul unor probe certe, probe care n-au fost administrate,

cele administrate de reclamantă fiind discutabile.

În caz contrar, solicită să se ia act că ei au

fost de acord cu admiterea în parte a acțiunii și chiar au achitat unele sume reclamantei,

așa încât nu se impunea obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce

se vor arăta:

Obiectul litigiului ivit între părți l-au constituit

despăgubirile solicitate de reclamantă pentru spațiul comercial aparținând reclamantei

ocupat de cele două pârâte după expirarea contractului de închiriere, contract

expirat la 31 decembrie 1997 prin ajungere la termen.

Încă de la începutul litigiului, cele două

pârâte au recunoscut că au ocupat abuziv spațiul reclamantei până în decembrie

1998, dar au contestat sumele pretinse de aceasta, în întâmpinarea de la fond recunoscând

numai datoria de 15.921.000 lei, pentru ca apoi, în recurs să fie de acord cu

5.850.000 lei, respectiv 7.200.000 lei cu același titlu.

În nici o fază procesuală pârâtele n-au

solicitat efectuarea unei expertize și n-au administrat nici o dovadă contrară

probelor făcute de reclamantă pe cuantumul despăgubirilor solicitate, respectiv

contracte încheiate cu alte societăți pentru spații comerciale situate în aceeași

zonă, motiv pentru care instanțele au apreciat corect că reclamanta și-a dovedit

pretențiile, deducând din sumele pretinse, acele sume achitate de pârâte și

dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

În atare situație nejustificat recurentele

contestă probele și le apreciază ca insuficiente abia în faza de recurs, ele

nesolicitând suplimentarea probatoriului nici în faza de apel și nici la fond.

Nejustificat recurentele impută instanțelor obligarea

lor la plata cheltuielilor de judecată deoarece ar fi recunoscut datoria la

prima zi de înfățișare, și că n-ar fi fost puse în întârziere, deoarece prin

întâmpinare ele n-au recunoscut decât parțial datoria, iar reclamanta a dovedit

că încă din 5 ianuarie 1998 solicitase pârâtelor eliberarea spațiului, iar pe cuantumul

despăgubirilor fuseseră somate încă din 10 noiembrie 1998 cu confirmare de

primire anterior promovării acțiunii, așa încât s-a dovedit pe deplin punerea

lor în întârziere.

În consecință, Curtea apreciază că recursul

pârâtelor este nefondat motiv pentru care îl va respinge, decizia din apel,

chiar dacă sumar motivată, fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtele S.C. T. S.R.L. Botoșani prin administrator T.L. și S.C. C.G. S.R.L.

Botoșani prin administrator E.P. împotriva deciziei nr. 419 din 29 octombrie

1999 a Curții de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2003.