ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4065/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 81 din 1 martie 1999 a Tribunalului Botoșani a fost admisă în parte acțiunea reclamantei S.C. A. S.A. Botoșani, iar pârâtele S.C. T. S.R.L. Botoșani și S.C. C.G. S.R.L. Botoșani au fost obligate la plata sumelor de 23.331.920 lei și respectiv 29.448.680 lei despăgubiri, plus cheltuieli de judecată aferente. Prin aceeași sentință s-a instituit sechestru asigurător asupra mobilelor pârâtelor în limita sumelor la care au fost obligate, fiind respinsă cererea reclamantei pentru evacuarea pârâtelor din spațiul comercial ocupat fără titlu, pentru autoritate de lucru judecat. Apelurile declarate de cele două pârâte împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 419 din 29 octombrie 1999 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Recursul declarat de cele două pârâte împotriva acestei decizii a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia nr. 4585 din 4 octombrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Această ultimă decizie a fost atacată de cele două pârâte cu contestație în anulare, contestație admisă prin decizia nr. 351 din 24 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, când s-a reținut că dintr-o omisiune n-au fost observate taxele de timbru aflate la dosar, așa încât decizia dată în recurs a fost anulată, fixându-se termen pentru rejudecarea recursului. Rejudecând recursul, Curtea reține că cele două pârâte au solicitat casarea deciziei din apel întrucât instanța nu a analizat toate motivele invocate de ea, răspunzând sumar și trunchiat criticilor privind despăgubirile și neanalizând criticile privind cheltuielile de judecată acordate la fond.

De asemenea, recurenții apreciază că se impune casarea cauzei cu trimiterea spre rejudecare întrucât trebuia stabilită corect situația de fapt în temeiul unor probe certe, probe care n-au fost administrate, cele administrate de reclamantă fiind discutabile. În caz contrar, solicită să se ia act că ei au fost de acord cu admiterea în parte a acțiunii și chiar au achitat unele sume reclamantei, așa încât nu se impunea obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta: Obiectul litigiului ivit între părți l-au constituit despăgubirile solicitate de reclamantă pentru spațiul comercial aparținând reclamantei ocupat de cele două pârâte după expirarea contractului de închiriere, contract expirat la 31 decembrie 1997 prin ajungere la termen.

Încă de la începutul litigiului, cele două pârâte au recunoscut că au ocupat abuziv spațiul reclamantei până în decembrie 1998, dar au contestat sumele pretinse de aceasta, în întâmpinarea de la fond recunoscând numai datoria de 15.921.000 lei, pentru ca apoi, în recurs să fie de acord cu 5.850.000 lei, respectiv 7.200.000 lei cu același titlu. În nici o fază procesuală pârâtele n-au solicitat efectuarea unei expertize și n-au administrat nici o dovadă contrară probelor făcute de reclamantă pe cuantumul despăgubirilor solicitate, respectiv contracte încheiate cu alte societăți pentru spații comerciale situate în aceeași zonă, motiv pentru care instanțele au apreciat corect că reclamanta și-a dovedit pretențiile, deducând din sumele pretinse, acele sume achitate de pârâte și dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

În atare situație nejustificat recurentele contestă probele și le apreciază ca insuficiente abia în faza de recurs, ele nesolicitând suplimentarea probatoriului nici în faza de apel și nici la fond. Nejustificat recurentele impută instanțelor obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată deoarece ar fi recunoscut datoria la prima zi de înfățișare, și că n-ar fi fost puse în întârziere, deoarece prin întâmpinare ele n-au recunoscut decât parțial datoria, iar reclamanta a dovedit că încă din 5 ianuarie 1998 solicitase pârâtelor eliberarea spațiului, iar pe cuantumul despăgubirilor fuseseră somate încă din 10 noiembrie 1998 cu confirmare de primire anterior promovării acțiunii, așa încât s-a dovedit pe deplin punerea lor în întârziere.

În consecință, Curtea apreciază că recursul pârâtelor este nefondat motiv pentru care îl va respinge, decizia din apel, chiar dacă sumar motivată, fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele S.C. T. S.R.L. Botoșani prin administrator T.L. și S.C. C.G. S.R.L. Botoșani prin administrator E.P. împotriva deciziei nr. 419 din 29 octombrie 1999 a Curții de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2003.