ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1318/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 716/C din 7 iulie 2009,

pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost admisă excepția autorității de

lucru judecat și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții B.F. și B.V.

împotriva pârâților SC T.D. SRL, P.I. și P.N.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu a mai fost

supusă verificării de către instanță, fiind soluționată prin sentința civilă

nr. 42 din 12 aprilie 2006, dosar nr. 356/2006 al Judecătoriei Curtea de Argeș,

rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 167/R-C din 19 octombrie

2006, dosar nr. 749/1259/2006 al Tribunalului Comercial Argeș și, în

consecință, există autoritate de lucru judecat, deoarece în ambele cereri având

aceleași părți s-a urmărit același scop, anume să se împartă activul net al

societății pârâte.

La 23 iulie 2009, B.F. și B.V. au

declarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

Prin decizia nr. 98/A-C din 16

octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că prima instanță a dat o rezolvare corectă

excepției autorității de lucru judecat, raportat la dispozițiile art. 1200

alin. (1) pct. 4 C. civ. și ale art. 1201 C. civ.

Astfel, a reținut că, în adevăr,

reclamanții au învestit instanța cu două cereri, inițial solicitând să fie

obligată SC T.D. SRL să le repartizeze reclamanților partea proporțională,

adică ⅓ din bunurile societății în natură, valoarea bunurilor fiind

apreciată la 110.000 lei pentru timbraj, în drept fiind invocate dispozițiile

art. 480 C. civ., art. 673 C. proc. civ., art. 224 alin. (2) și art. 226 alin.

(3) din Legea nr. 31/1990. Ulterior, reclamanții și-au completat acțiunea

chemând în judecată și pe P.I. și P.N., după care au solicitat instituirea unui

drept de retenție asupra bunurilor, iar printr-o a treia cerere, au solicitat

antrenarea răspunderii civile a pârâtului P.I., în calitate de administrator al

SC T.D. SRL

Prima instanță a soluționat doar

litigiul legat de pretenția reclamanților la împărțirea bunurilor societății,

cerere asupra căreia a decis constatând că există autoritate de lucru judecat,

iar asupra celorlalte capete de cerere nu s-a pronunțat.

Cu privire la aceste din urmă capete

de cerere, nesoluționate de prima instanță, curtea de apel a constatat că sunt

incidente dispozițiile art. 282

2

C. proc. civ., astfel că relativ la

acestea apelul nu poate fi primit pentru că nu este posibilă soluționarea direct

în fața instanței de apel a cererilor nesoluționate de prima instanță.

Cu privire la capătul de cerere

relativ la împărțirea bunurilor SC T.D. SRL, instanța de apel a constatat că

prima instanță a reținut corect existența autorității de lucru judecat, deoarece

prin sentința nr. 42/2006 a Judecătoriei Curtea de Argeș și decizia nr. 167/2006

a Tribunalului Comercial Argeș s-a decis că reclamanții nu pot solicita

împărțirea bunurilor aparținând SC T.D. SRL, deoarece aceștia, prin contractul

de cesiune a părților sociale, au declarat că nu mai au nicio pretenție de

nicio natură față de societate, deci nu mai au niciun drept, ceea ce intră sub

incidența art. 1200 alin. (1) pct. 4 și a art. 1201 C. civ.

Împotriva acestei hotărâri, au

formulat recurs reclamanții, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. și au arătat că litigiul soluționat prin sentința

civilă nr. 42/2006, pronunțată de Judecătoria Craiova a avut ca obiect

partajarea activului net al societății în raport de cota de participare la

capitalul social, ca efect al retragerii și instanța nu s-a pronunțat pe fond,

ci pe excepția lipsei calității procesuale active, iar obiectul cauzei de față

vizează și repararea prejudiciului suferit de reclamanți prin fapta ilicită

săvârșită de administratorul societății.

Prin urmare, instanța a rezolvat

greșit excepția autorității de lucru judecat.

Analizând recursul se găsește

nefondat.

În privința primului motiv de recurs

invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenții-reclamanți

nu au dezvoltat vreo critică ce poate fi încadrată în acest text de lege,

interpretarea greșită la care se referă textul vizând actul juridic dedus

judecății și nicidecum obiectul cererii de chemare în judecată, astfel încât nu

se poate reține incidența acestuia în cauză.

Cât privește cel de al doilea motiv de

recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la modul

de rezolvare a excepției autorității de lucru judecat, critică în cadrul căreia

de fapt, recurenții s-au și referit la limitele învestirii instanței din

perspectiva condiției care privește identitatea de acțiuni se constată că, de

asemenea, este nefondat.

Astfel, în cadrul primei judecăți, s-a

solicitat stabilirea drepturilor cuvenite reclamanților ca urmare a retragerii

acestora din societate, și instanța a stabilit, prin soluția dată excepției

lipsei calității procesuale active, că aceștia nu mai au niciun drept față de

declarația făcută prin actul de cesiune, potrivit căreia au arătat că nu mai au

nicio pretenție, ceea ce a și determinat admiterea excepției, calitatea

procesuală activă presupunând identitate între titularul acțiunii și creditorul

obligației supusă judecății, astfel încât nu mai este posibilă încă o judecată

în această privință, chiar pe excepție.

Pe de altă parte, este lipsit de

relevanță juridică faptul că cererea de chemare în judecată ce face obiectul

acestui dosar a avut mai multe capete de cerere atât timp cât prin acestea

reclamanții au urmărit valorificarea unor drepturi cu o finalitate diferită, pe

de o parte, stabilirea drepturilor patrimoniale aferente retragerii din

societate și, pe de altă parte, cererea de antrenare a răspunderii

administratorului societății din care s-au retras, excepția autorității de

lucru judecat având la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o

singură dată, situație în care se află primul petit.

Așa

fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., recurenții-reclamanți vor fi obligați să plătească intimaților-pârâți SC

T.D. SRL Curtea de Argeș, P.I. și P.N. suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

declarat de reclamanții B.F.

și B.V. împotriva deciziei nr. 98/A-C din 16 octombrie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă

recurenții-reclamanți să plătească intimaților-pârâți SC T.D. SRL Curtea de

Argeș, P.I. și P.N. suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în

recurs, reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

21 aprilie 2010.