ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1318/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 716/C din 7 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții B.F. și B.V. împotriva pârâților SC T.D. SRL, P.I. și P.N. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu a mai fost supusă verificării de către instanță, fiind soluționată prin sentința civilă nr. 42 din 12 aprilie 2006, dosar nr. 356/2006 al Judecătoriei Curtea de Argeș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 167/R-C din 19 octombrie 2006, dosar nr. 749/1259/2006 al Tribunalului Comercial Argeș și, în consecință, există autoritate de lucru judecat, deoarece în ambele cereri având aceleași părți s-a urmărit același scop, anume să se împartă activul net al societății pârâte.

La 23 iulie 2009, B.F. și B.V. au declarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală. Prin decizia nr. 98/A-C din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a dat o rezolvare corectă excepției autorității de lucru judecat, raportat la dispozițiile art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ. și ale art. 1201 C. civ. Astfel, a reținut că, în adevăr, reclamanții au învestit instanța cu două cereri, inițial solicitând să fie obligată SC T.D. SRL să le repartizeze reclamanților partea proporțională, adică ⅓ din bunurile societății în natură, valoarea bunurilor fiind apreciată la 110.000 lei pentru timbraj, în drept fiind invocate dispozițiile art. 480 C. civ., art. 673 C. proc.

civ., art. 224 alin. (2) și art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Ulterior, reclamanții și-au completat acțiunea chemând în judecată și pe P.I. și P.N., după care au solicitat instituirea unui drept de retenție asupra bunurilor, iar printr-o a treia cerere, au solicitat antrenarea răspunderii civile a pârâtului P.I., în calitate de administrator al

SC T.D. SRL

Prima instanță a soluționat doar litigiul legat de pretenția reclamanților la împărțirea bunurilor societății, cerere asupra căreia a decis constatând că există autoritate de lucru judecat, iar asupra celorlalte capete de cerere nu s-a pronunțat. Cu privire la aceste din urmă capete de cerere, nesoluționate de prima instanță, curtea de apel a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 282 2 C. proc. civ., astfel că relativ la acestea apelul nu poate fi primit pentru că nu este posibilă soluționarea direct în fața instanței de apel a cererilor nesoluționate de prima instanță. Cu privire la capătul de cerere relativ la împărțirea bunurilor SC T.D. SRL, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut corect existența autorității de lucru judecat, deoarece prin sentința nr. 42/2006 a Judecătoriei Curtea de Argeș și decizia nr. 167/2006 a Tribunalului Comercial Argeș s-a decis că reclamanții nu pot solicita împărțirea bunurilor aparținând SC T.D.

SRL, deoarece aceștia, prin contractul de cesiune a părților sociale, au declarat că nu mai au nicio pretenție de nicio natură față de societate, deci nu mai au niciun drept, ceea ce intră sub incidența art. 1200 alin. (1) pct. 4 și a art. 1201 C. civ. Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs reclamanții, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și au arătat că litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 42/2006, pronunțată de Judecătoria Craiova a avut ca obiect partajarea activului net al societății în raport de cota de participare la capitalul social, ca efect al retragerii și instanța nu s-a pronunțat pe fond, ci pe excepția lipsei calității procesuale active, iar obiectul cauzei de față vizează și repararea prejudiciului suferit de reclamanți prin fapta ilicită săvârșită de administratorul societății.

Prin urmare, instanța a rezolvat greșit excepția autorității de lucru judecat. Analizând recursul se găsește nefondat. În privința primului motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenții-reclamanți nu au dezvoltat vreo critică ce poate fi încadrată în acest text de lege, interpretarea greșită la care se referă textul vizând actul juridic dedus judecății și nicidecum obiectul cererii de chemare în judecată, astfel încât nu se poate reține incidența acestuia în cauză. Cât privește cel de al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la modul de rezolvare a excepției autorității de lucru judecat, critică în cadrul căreia de fapt, recurenții s-au și referit la limitele învestirii instanței din perspectiva condiției care privește identitatea de acțiuni se constată că, de asemenea, este nefondat.

Astfel, în cadrul primei judecăți, s-a solicitat stabilirea drepturilor cuvenite reclamanților ca urmare a retragerii acestora din societate, și instanța a stabilit, prin soluția dată excepției lipsei calității procesuale active, că aceștia nu mai au niciun drept față de declarația făcută prin actul de cesiune, potrivit căreia au arătat că nu mai au nicio pretenție, ceea ce a și determinat admiterea excepției, calitatea procesuală activă presupunând identitate între titularul acțiunii și creditorul obligației supusă judecății, astfel încât nu mai este posibilă încă o judecată în această privință, chiar pe excepție.

Pe de altă parte, este lipsit de relevanță juridică faptul că cererea de chemare în judecată ce face obiectul acestui dosar a avut mai multe capete de cerere atât timp cât prin acestea reclamanții au urmărit valorificarea unor drepturi cu o finalitate diferită, pe de o parte, stabilirea drepturilor patrimoniale aferente retragerii din societate și, pe de altă parte, cererea de antrenare a răspunderii administratorului societății din care s-au retras, excepția autorității de lucru judecat având la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată, situație în care se află primul petit. Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții-reclamanți vor fi obligați să plătească intimaților-pârâți SC T.D. SRL Curtea de Argeș, P.I. și P.N. suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții B.F. și B.V. împotriva deciziei nr. 98/A-C din 16 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenții-reclamanți să plătească intimaților-pârâți SC T.D. SRL Curtea de Argeș, P.I. și P.N. suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.