ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1205/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 297 din 6 mai 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpații: 1. C.D. la 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; 2. L.I. la 4 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. S-a făcut aplicarea, în ce-i privește pe ambii inculpați, a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. Pe latură civilă, inculpatul C.D.

a fost obligat să plătească, cu titlu de despăgubiri civile, sumele de 817.818.921 lei părții civile SC U. SA, 9.178 dolari S.U.A. părții civile SC R.F., 562.724.136 lei părții civile SC A. SA Constanța și 606.290.000 lei părții civile SC H.R. SRL București. Același inculpat a mai fost obligat să plătească, în solidar cu coinculpatul L.I., sumele de 1.701.700.000 lei despăgubiri civile părții civile SC A.H. SRL Fetești și 271.525.150 lei penalizări în favoarea aceleiași parte civilă. S-a constatat că SC K.A. SRL Constanța și S.A. A. Mihail Kogălniceanu nu au calitatea de parte responsabilă civilmente. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul C.D., director al S.A.

A. Mihail Kogălniceanu, la data de 22 martie 1999, a încheiat cu SC A. SA Constanța, un contract de vânzare-cumpărare a cantității de 400 tone semințe de floarea-soarelui, valoarea mărfii fiind de 120.700.000 lei, pentru care el a garantat cu gaj fără deposedare constituit asupra unei combine susținut a fi fost proprietatea societății, sens în care a prezentat factura nr. 5639963/1998 în care în înscria că a cumpărat utilajul de la SC D. SRL Constanța, la data de 5 septembrie 1998. Aceasta din urmă societate s-a dovedit a fi fost fictivă, sens în care a răspuns C.C.I.N.A. Constanța. Pentru plata cantității de floarea-soarelui menționată, inculpatul a mai garantat cu producția ce urma să fie obținută de pe suprafața de 2004 teren arabil în zona orașului Hârșova.

La 22 martie 1999, inculpatul, cu aceeași societate a mai încheiat contractul nr. 3914, prin care SC A. SA Constanța se obligă să-i vândă încă 1.600 tone semințe de floarea-soarelui, necesare însămânțării suprafeței de 517 ha teren arabil în comuna Mihail Kogălniceanu, el garantând plata cu gajarea a 3 tractoare, de asemenea gajul fiind fără deposedare și cu producția ce urma să fie obținută de pe suprafața de 200 ha. Inculpatul nu a respectat clauzele celor două contracte, situație ce a determinat furnizorul să-l acționeze în instanță pentru plata c/v produselor livrate, acțiunea fiind admisă prin sentința civilă nr. 221 din 15 septembrie 2000 a Tribunalului Constanța, hotărârea reținând că bunurile cu care garantase, nu puteau fi valorificate.

Astfel, facturile fiscale prin care inculpatul a indus în eroare SC A. SA Constanța, în sensul că ar fi fost proprietar al bunurilor cu care garantase plata produselor livrate, au fost întocmite în fals, sens în care SC D. SRL Constanța s-a dovedit a nu fi existat ca persoană juridică, iar inculpatul apărea în evidențele D.G.A.I.A.A.F. C.D., cu 100 ha floarea-soarelui pe raza localității Palazu Mare și 50 ha porumb pe raza comunei Mihail Kogălniceanu, contractele prezentând deci o situație nereală atât privind suprafețele de teren arabil, cât și bunurile ce au constituit gaj. La 5 aprilie 1999, inculpatul a încheiat contractul nr. 299, prin care SC U. SA Țândărei se obliga să livreze SC A. Mihail Kogălniceanu, cantitatea de 3.500 kg floarea-soarelui și 10 tone soia, și de această dată el garantând plata cu gajul fără deposedare instituit asupra suprafeței de 700 ha teren arabil și 100 ha teren arabil, produsele, conform H.G.

nr. 113/1999 trebuind să fie utilizate numai pentru însămânțare, fiind deci interzisă comercializarea. Pentru a întări furnizorului ideea că este un contractant solvabil, inculpatul a prezentat adeverința nr. 7 din 5 mai 1999 în care a înscris că societatea sa ar fi însămânțat cele 700 ha cu floarea-soarelui și cele 100 ha, cu soia. Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, cu adresa nr. 28 din 4 ianuarie 2002, a comunicat că nu a eliberat adeverința menționată. Produsele primite de la SC U. SA Țândărei, au fost vândute de inculpat, sumele încasate în perioada 6-8 aprilie 1999 nefiind intrate în contul deschis de SC A. la B.T.R., sucursala Constanța, situație în care instrumentul de plată, bilet la ordin emis de inculpat la 14 iulie 1999 a fost refuzat datorită lipsei de disponibil.

Inculpatul, în calitate de reprezentant al SC A. SA, în perioada 28 februarie – 8 martie 2000, a încheiat 3 contracte de vânzare-cumpărare îngrășăminte chimice cu furnizorii SC R.F. SRL Constanța și SC H.R. SRL București, el împuternicind-o pe cea din urmă ca pentru valoarea produselor livrate, să ridice cupoane agricole, deși societatea reprezentată de el nu beneficiase de astfel de cupoane, aspect pe care nu l-a adus la cunoștința furnizorilor și nici nu a întreprins demersurile necesare intrării în posesia cupoanelor. Pentru garantarea valorii livrării până la concurența sumei de 34.040 dolari S.U.A., inculpatul s-a folosit de gajul fără deposedare instituit asupra unei combine Class achiziționată de la SC D. SRL, situație nereală însă.

Inculpatul, reprezentant al SC K.A. SRL Constanța, la 17 octombrie 2000 a încheiat cu SC A.H. SRL un contract pentru livrarea a 250 t grâu de sămânță, în acesta instituindu-se clauza plății prin cec sau bilet la ordin, și dreptul ca instrumentul de plată să fie emis de cumpărător la momentul încărcării mărfii în mijlocul de transport. La data încheierii contractului menționat, asociat unic al societății cumpărătoare era inculpatul L.I., acesta permițându-i lui C.D. să-i angajeze firma, sens în care i-a dat ștampila și 6 file cec, dar i-a adus la cunoștință că nu are disponibil bancar. În baza contractului, furnizorul a livrat produsul în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2000. La 1 noiembrie 2000, prin încheierea unui proces-verbal, inculpații și-au împărțit între ei cantitățile de grâu de sămânță, lui C.D.

revenindu-i cantitatea de 153 tone. Ambii inculpați au valorificat grâul, sumele de bani obținute fiind folosite de ei în interes personal, filele cec emise pentru suma totală de 1.701.700.000 lei fiind refuzate la plată din lipsă de disponibil bănesc. Împotriva sentinței, au declarat apeluri ambii inculpați, motivul invocat fiind netemeinicia pedepselor aplicate. Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 216 din 3 iulie 2003, a admis apelul declarat de inculpatul C.D., a desființat sentința și prin reținerea aplicării art. 74 lit. a) și a art. 76 alin. (2) C. pen., a modificat pedeapsa, în sensul că a redus-o la 6 ani și 8 luni închisoare. Prin hotărâre, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.I.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul L.I. Recursul declarat de inculpatul L.I. este tardiv pentru considerentele ce urmează. Conform art. 385 3 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile. Art. 363 alin. (3) din același cod, prevede că pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Raportând la cauză aceste texte procedural penale, se rețin următoarele: Inculpatul L.I. a indicat ca adresă de domiciliu Constanța, str. Theodor Lemnea, jud. Constanța. Citarea lui la această adresă a fost realizată, dovada restituindu-se cu mențiunea „mutat de la adresă”, în aceste condiții, instanțele, în baza dispozițiilor art. 177 alin. (4) C. proc.

pen., procedând la afișarea citației la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, în cază aceasta fiind Consiliul Local al municipiului Constanța. Comunicarea copiei de pe dispozitivul deciziei recurate s-a făcut, la data de 7 iulie 2003, prin afișare la același consiliu local. Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 216 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța a fost înregistrat la 5 septembrie 2003, deci după împlinirea termenului de 10 zile. În aceste condiții, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul L.I. va fi respins ca tardiv. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a motivat recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., respectiv s-a aplicat pedeapsă greșit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. Recursul declarat de parchet este fondat. Din verificarea deciziei recurate, se reține că instanța de apel a apreciat circumstanța atenuantă, conduita bună avută de inculpatul C.D. anterior săvârșirii faptelor, dar, constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., nu justifică considerarea lor ca circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei. În aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret faptelor săvârșite, la urmările lor, la ansamblul condițiilor în care au fost săvârșite.

În cauză, inculpatul, într-o perioadă relativ scurtă de timp (22 martie 1999 – 17 octombrie 2000), prin înșelarea părților civile, a cauzat un prejudiciu de 5.444.248.157 lei, nerecuperat. De altfel, conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptelor, a fost avută în vedere de prima instanță, pedeapsa de 10 ani închisoare fiind minimul prevăzut de textul incriminator [ (art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.)]. Ca atare, recursul declarat de parchet fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va fi admis și se va respinge apelul declarat de inculpatul C.D. împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o menține. În conformitate cu dispozițiile art. 192 C. proc.

pen., inculpatul recurent L.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 216 din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpatul C.D. Casează decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpatul C.D. împotriva sentinței penale nr. 297 din 6 mai 2003 a Tribunalului Constanța, pe care o menține. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.D., timpul arestării preventive de la 1 februarie 2002, la 2 martie 2004. Obligă pe recurentul inculpat L.I. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 martie 2004.