ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1205/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 297 din 6

mai 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpații:

1.

C.D.

la 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod;

2.

L.I.

la 4 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen.

S-a făcut aplicarea, în ce-i

privește pe ambii inculpați, a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, inculpatul C.D. a

fost obligat să plătească, cu titlu de despăgubiri civile, sumele de

817.818.921 lei părții civile SC U. SA, 9.178 dolari S.U.A. părții civile SC

R.F., 562.724.136 lei părții civile SC A. SA Constanța și 606.290.000 lei

părții civile SC H.R. SRL București.

Același inculpat a

mai fost obligat să plătească, în solidar cu coinculpatul L.I., sumele de

1.701.700.000 lei despăgubiri civile părții civile SC A.H. SRL Fetești și

271.525.150 lei penalizări în favoarea aceleiași parte civilă.

S-a constatat că SC K.A. SRL

Constanța și S.A.

A.

Mihail

Kogălniceanu nu au calitatea de parte responsabilă civilmente.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul C.D., director al S.A.

A.

Mihail Kogălniceanu, la data de 22

martie 1999, a încheiat cu SC

A.

SA

Constanța, un contract de vânzare-cumpărare a cantității de 400 tone semințe de

floarea-soarelui, valoarea mărfii fiind de 120.700.000 lei, pentru care el a

garantat cu gaj fără deposedare constituit asupra unei combine susținut a fi

fost proprietatea societății, sens în care a prezentat factura nr. 5639963/1998

în care în înscria că a cumpărat utilajul de la SC

D.

SRL Constanța, la data de 5 septembrie 1998.

Aceasta din urmă societate s-a

dovedit a fi fost fictivă, sens în care a răspuns C.C.I.N.A. Constanța.

Pentru plata cantității de

floarea-soarelui menționată, inculpatul a mai garantat cu producția ce urma să

fie obținută de pe suprafața de 2004 teren arabil în zona orașului Hârșova.

La 22 martie 1999, inculpatul, cu

aceeași societate a mai încheiat contractul nr. 3914, prin care SC

A.

SA Constanța se obligă să-i vândă

încă 1.600 tone semințe de floarea-soarelui, necesare însămânțării suprafeței

de 517 ha teren arabil în comuna Mihail Kogălniceanu, el garantând plata cu

gajarea a 3 tractoare, de asemenea gajul fiind fără deposedare și cu producția

ce urma să fie obținută de pe suprafața de 200 ha.

Inculpatul nu a respectat clauzele

celor două contracte, situație ce a determinat furnizorul să-l acționeze în

instanță pentru plata c/v produselor livrate, acțiunea fiind admisă prin

sentința civilă nr. 221 din 15 septembrie 2000 a Tribunalului Constanța,

hotărârea reținând că bunurile cu care garantase, nu puteau fi valorificate.

Astfel, facturile fiscale prin care

inculpatul a indus în eroare SC A. SA Constanța, în sensul că ar fi fost

proprietar al bunurilor cu care garantase plata produselor livrate, au fost

întocmite în fals, sens în care SC D. SRL Constanța s-a dovedit a nu fi existat

ca persoană juridică, iar inculpatul apărea în evidențele D.G.A.I.A.A.F. C.D.,

cu 100 ha floarea-soarelui pe raza localității Palazu Mare și 50 ha porumb pe

raza comunei Mihail Kogălniceanu, contractele prezentând deci o situație

nereală atât privind suprafețele de teren arabil, cât și bunurile ce au

constituit gaj.

La 5 aprilie 1999, inculpatul a

încheiat contractul nr. 299, prin care SC U. SA Țândărei se obliga să livreze

SC A. Mihail Kogălniceanu, cantitatea de 3.500 kg floarea-soarelui și 10 tone

soia, și de această dată el garantând plata cu gajul fără deposedare instituit

asupra suprafeței de 700 ha teren arabil și 100 ha teren arabil, produsele,

conform H.G. nr. 113/1999 trebuind să fie utilizate numai pentru însămânțare,

fiind deci interzisă comercializarea.

Pentru a întări furnizorului ideea

că este un contractant solvabil, inculpatul a prezentat adeverința nr. 7 din 5

mai 1999 în care a înscris că societatea sa ar fi însămânțat cele 700 ha cu

floarea-soarelui și cele 100 ha, cu soia.

Primăria comunei Mihail

Kogălniceanu, cu adresa nr. 28 din 4 ianuarie 2002, a comunicat că nu a

eliberat adeverința menționată.

Produsele primite de la SC U. SA

Țândărei, au fost vândute de inculpat, sumele încasate în perioada 6-8 aprilie

1999 nefiind intrate în contul deschis de SC A. la B.T.R., sucursala Constanța,

situație în care instrumentul de plată, bilet la ordin emis de inculpat la 14

iulie 1999 a fost refuzat datorită lipsei de disponibil.

Inculpatul, în calitate de

reprezentant al SC A. SA, în perioada 28 februarie – 8 martie 2000, a încheiat

3 contracte de vânzare-cumpărare îngrășăminte chimice cu furnizorii SC R.F. SRL

Constanța și SC H.R. SRL București, el împuternicind-o pe cea din urmă ca pentru

valoarea produselor livrate, să ridice cupoane agricole, deși societatea

reprezentată de el nu beneficiase de astfel de cupoane, aspect pe care nu l-a

adus la cunoștința furnizorilor și nici nu a întreprins demersurile necesare

intrării în posesia cupoanelor.

Pentru garantarea valorii livrării

până la concurența sumei de 34.040 dolari S.U.A., inculpatul s-a folosit de

gajul fără deposedare instituit asupra unei combine Class achiziționată de la

SC D. SRL, situație nereală însă.

Inculpatul, reprezentant al SC K.A.

SRL Constanța, la 17 octombrie 2000 a încheiat cu SC A.H. SRL un contract

pentru livrarea a 250 t grâu de sămânță, în acesta instituindu-se clauza plății

prin cec sau bilet la ordin, și dreptul ca instrumentul de plată să fie emis de

cumpărător la momentul încărcării mărfii în mijlocul de transport.

La data încheierii contractului

menționat, asociat unic al societății cumpărătoare era inculpatul L.I., acesta

permițându-i lui C.D. să-i angajeze firma, sens în care i-a dat ștampila și 6

file cec, dar i-a adus la cunoștință că nu are disponibil bancar.

În baza contractului, furnizorul a

livrat produsul în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2000.

La 1 noiembrie 2000, prin încheierea

unui proces-verbal, inculpații și-au împărțit între ei cantitățile de grâu de

sămânță, lui C.D. revenindu-i cantitatea de 153 tone. Ambii inculpați au

valorificat grâul, sumele de bani obținute fiind folosite de ei în interes

personal, filele cec emise pentru suma totală de 1.701.700.000 lei fiind

refuzate la plată din lipsă de disponibil bănesc.

Împotriva sentinței, au declarat

apeluri ambii inculpați, motivul invocat fiind netemeinicia pedepselor

aplicate.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 216 din 3 iulie 2003, a admis apelul declarat de inculpatul

C.D., a desființat sentința și prin reținerea aplicării art. 74 lit. a) și a

art. 76 alin. (2) C. pen., a modificat pedeapsa, în sensul că a redus-o la 6

ani și 8 luni închisoare.

Prin hotărâre, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul L.I.

Împotriva hotărârii instanței de

apel au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și

inculpatul L.I.

Recursul declarat de inculpatul L.I.

este tardiv pentru considerentele ce urmează.

Conform art. 385

3

C.

proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile.

Art. 363 alin. (3) din același cod,

prevede că pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare,

termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Raportând la cauză aceste texte

procedural penale, se rețin următoarele:

Inculpatul L.I. a indicat ca adresă

de domiciliu Constanța, str. Theodor Lemnea, jud. Constanța.

Citarea lui la această adresă a fost

realizată, dovada restituindu-se cu mențiunea „mutat de la adresă”, în aceste

condiții, instanțele, în baza dispozițiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen.,

procedând la afișarea citației la sediul consiliului local în a cărui rază

teritorială s-a săvârșit infracțiunea, în cază aceasta fiind Consiliul Local al

municipiului Constanța.

Comunicarea copiei de pe

dispozitivul deciziei recurate s-a făcut, la data de 7 iulie 2003, prin afișare

la același consiliu local.

Recursul declarat de inculpat

împotriva deciziei penale nr. 216 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța

a fost înregistrat la 5 septembrie 2003, deci după împlinirea termenului de 10

zile.

În aceste condiții, în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul

declarat de inculpatul L.I. va fi respins ca tardiv.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța a motivat recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, pe

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

respectiv s-a aplicat pedeapsă greșit individualizată în raport de prevederile

art. 72 C. pen.

Recursul declarat de parchet este

fondat.

Din verificarea deciziei recurate,

se reține că instanța de apel a apreciat circumstanța atenuantă, conduita bună

avută de inculpatul C.D. anterior săvârșirii faptelor, dar, constatarea uneia

sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., nu

justifică considerarea lor ca circumstanțe atenuante cu consecința reducerii

pedepsei.

În aprecierea unor împrejurări ca

circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social

concret faptelor săvârșite, la urmările lor, la ansamblul condițiilor în care

au fost săvârșite.

În cauză, inculpatul, într-o

perioadă relativ scurtă de timp (22 martie 1999 – 17 octombrie 2000), prin

înșelarea părților civile, a cauzat un prejudiciu de 5.444.248.157 lei,

nerecuperat.

De altfel, conduita bună a

inculpatului anterior săvârșirii faptelor, a fost avută în vedere de prima

instanță, pedeapsa de 10 ani închisoare fiind minimul prevăzut de textul

incriminator

[

(art. 215 alin. (1), (2), (3), (4)

și (5) C. pen.)].

Ca atare, recursul declarat de

parchet fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit.

a) C. proc. pen., va fi admis și se va respinge apelul declarat de inculpatul

C.D. împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o menține.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 C. proc.

pen., inculpatul recurent L.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr.

216 din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpatul C.D.

Casează decizia atacată, în sensul

că respinge apelul declarat de inculpatul C.D. împotriva sentinței penale nr.

297 din 6 mai 2003 a Tribunalului Constanța, pe care o menține.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat

de inculpatul L.I. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului C.D., timpul arestării preventive de la 1 februarie 2002, la 2

martie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat L.I.

la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

martie 2004.