Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2549/2004

HOTĂRÂRE
11.05.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2549/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 320 din 15 mai 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul P.V.

la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) din același cod, la un an închisoare, pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) din același cod, la un an și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) din același cod, la un an și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) din același cod, la un an și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 2 ani și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen.

și cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod și la 11 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) din același cod, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din aceeași infracțiune (5 fapte), într-o singură infracțiune de înșelăciune în formă continuată. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 11 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor menționate.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile, după cum urmează: - suma de 187.020.012 lei către partea civilă SC S. SRL Constanța; - suma de 65.780.000 lei, reprezentând echivalentul a 2.284 dolari S.U.A. către partea civilă SC P.G. SRL; - suma de 85.379.000 lei către partea civilă SC R. SRL Constanța; - suma de 148.080.400 lei către partea civilă SC P. SA Negoiești, jud. Prahova; - suma de 642.599.870 lei către partea civilă SC M. SRL Constanța; - suma de 898.216.509 lei către partea civilă SC I.P.C. SRL Târgu Secuiesc; - suma de 54.234.407 lei către partea civilă SC M.E.

SRL Constanța; - suma de 142.727.324 lei, echivalentul a 4.933 dolari S.U.A. către partea civilă SC B.G.E.I. SRL București; - suma de 44.883.400 lei către partea civilă B.C.D.I. SRL Constanța; - suma de 1.234.943.000 lei către partea civilă SC P. SRL Constanța; - suma de 216.438.000 lei către partea civilă SC P. SRL” Constanța; - suma de 44.368.870 lei către partea civilă SC A.T. SRL Constanța; - suma de 876.000.000 lei către partea civilă SC L.M. SRL Constanța; - suma de 282.903.315 lei către partea civilă SC M.I. SRL Constanța; - suma de 379.402.804 lei către partea civilă SC s. SRL Constanța; - suma de 135.057.644 lei către partea civilă SC I.F.G. SRL Constanța; - suma de 987.700.000 lei către partea civilă SC M. srl Câmpulung; - suma de 572.291.127 lei către partea civilă D.G.F.P.

Constanța; În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea în totalitate a înscrisurilor întocmite în fals, respectiv acte de firmă, contracte, facturi fiscale. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La începutul lunii noiembrie 2000, inculpatul l-a cunoscut pe P.A.M., acesta, inițial, prezentându-i-se sub numele de N.D. Cei doi, o perioadă, au derulat acte de comerț pentru firmele pe care le dețineau, iar când inculpatul a aflat adevărata identitate a colaboratorului său, ambii s-au hotărât să demareze acțiuni profitabile lor, dar în dauna patrimoniilor unor agenți economici. Ca atare, la începutul anului 2001, ambii s-au deplasat în Drobeta Turnu Severin și sub identitatea de G.R., inculpatul, și B.E., P.M.M., folosind cărți de identitate false pe care erau însă aplicate fotografiile lor, au preluat părțile sociale ale SC F.H.S.

SRL. În aprilie 2001, inculpatul, în aceeași modalitate a preluat părțile sociale ale SC F. SRL Mangalia, iar la 7 mai 2001, prin act adițional, l-a numit administrator al firmei pe B.E. (P.A.M.), a schimbat sediul în Constanța și a completat obiectul de activitate, contul bancar deschizându-l la D.B. SA, sens în care a depus specimen de semnătură pentru B.E., în realitate P.A.M. În perioada în care cei doi au desfășurat acte de comerț în Constanța, ei au înșelat 18 societăți comerciale, dintre acestea 17 având sediul social în Constanța, iar a 18-a, respectiv SC M. SRL, în Câmpulung, județul Argeș. Aceste societăți au vândut celor doi mărfuri pentru plata cărora s-au folosit file C.E.C. fără acoperire bancară, paguba creată ridicându-se la 6.510.982.328 lei.

Totodată, cei doi nu au evidențiat în contabilitatea firmelor preluate în modul arătat, vânzări în valoare de 1.548.598.720 lei, TVA aferentă (247.255.259 lei), impozit pe profit 325.335.868 lei, totalul obligațiilor neevidențiate și nerambursate către bugetul de stat, fiind de 572.591.127 lei. Astfel, de la SC S. SRL Constanța, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 463 din 25 mai 2001, inculpatul a achiziționat mobilier în valoare de 52.740.000 lei, achitată cu bilet la ordin, astfel el câștigând încrederea furnizorului. Ulterior însă, livrările în valoare de 187.020.012 lei pentru achitarea cărora inculpatul a emis fila C.E.C. Seria BK 33400007219, cu termen scadent la 3 iulie2001, nu au mai fost onorate, banca înseriind „trăgător în interdicție bancară, C.E.C.

retras din circulație, refuz total”. De la SC P.G. SRL Constanța, inculpatul a achiziționat telefoane mobile și cartele reîncărcabile, el emițând fila C.E.C. seria BK 33400007235 pentru suma de 65.780.000 lei, banca, de asemenea, refuzându-l la plată cu motivația „trăgător în interdicție bancară, C.E.C. retras din circulație”. La 18 iunie 2001, de la SC R. SRL Constanța, inculpatul a achiziționat produse electrice și electronice în valoare de 85.379.000 lei, pentru această sumă el emițând fila C.E.C. seria BK nr. 33400007231 lei, și pentru aceasta banca refuzând plata cu motivația „lipsă totală de disponibil, trăgător în interdicție bancară, C.E.C. retras din circulație”. După data scadenței C.E.C.

- ului, inculpatul a dispărut din Constanța. La 19 și 25 iunie 2001, inculpatul, în aceeași modalitate infracțională, a achiziționat, marfă de la SC P. SA Constanța, pentru valoarea totală de 148.080.400 lei el emițând fila C.E.C. care, de asemenea, a fost refuzată la plată cu motivația „trăgător în interdicție bancară, C.E.C. retras din circulație”. Tot în luna iunie 2001, inculpatul a achiziționat materiale de construcție de la SC M. SRL, pentru suma de 642.599.870 lei el emițând două file C.E.C. Seriile BK 33400007204 și 00007233 și acestea la 5 iulie 2001 fiind refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont. Pentru a crea aparența că este un contractant serios, inculpatul a achitat în numerar, din suma totală menționată, numai 33.007.445 lei.

În aceeași lună, utilizând numele de G.R., inculpatul a încheiat cu SC I.P.C. SRL Târgu Secuiesc, un contract de furnizare produse electrice și electronice în valoare de 972.316.556 lei, din aceasta el achitând în numerar și cu două file C.E.C., suma de 74.000.000 lei, pentru diferență emițând file C.E.C. refuzate ulterior la scadență, cu motivația „lipsă totală de disponibil, C.E.C. retras din circulație, trăgător în interdicție bancară”. La 9 iunie 2001, tot sub aceeași identitate și susținând că este reprezentantul SC F. SRL, inculpatul a achiziționat marfă de la SC M. SRL București, o parte el achiziționând-o în numerar (17.000.000 lei), iar pentru diferența de 54.234.407 lei a emis fila CEC, refuzată la plată cu aceeași motivație.

La 12 iunie 2001, inculpatul, uzitând de aceeași manieră, a încheiat cu SC M.E. SRL Constanța, contractul nr. 21, în derularea acestuia el plătind în numerar o parte din produsele achiziționate, iar pentru c/v mărfii, respectiv suma de 26.956.000 lei C.E.C. - ul emis a fost refuzat la plată la termenul scadent. Furnizorul a rămas cu un debit neachitat, de 118.155.000 lei. În aceeași manieră infracțională, inculpatul a achiziționat de la SC B.G.I.E. SRL marfă în valoare de 142.727.324 lei, fila C.E.C. emisă de el fiind refuzată la plată pentru „lipsă disponibil în cont, trăgător aflat în interdicție bancară, C.E.C. retras din circulație”. Prezentându-se, sub identitatea „G.R.” și ca director al SC F. SRL, sens în care s-a legitimat cu cartea de identitate și a arătat și actele firmei, inculpatul a achiziționat, tot în luna iunie 2001, în mai multe rânduri, produse de la SC B.C.D.I.

SRL Constanța, o parte el achiziționându-le prin ordine de plată, pentru diferența de 44.883.400 lei C.E.C. - ul emis fiind refuzată la plată pentru motivul „client aflat în interdicție bancară, lipsă totală disponibil, C.E.C. retras din circulație”. Aceeași manieră infracțională a fost adoptată și la achiziționarea de marfă de la SC P. SRL, fila C.E.C. Seria BK nr. 3340000 7239 emisă pentru suma de 1.234.943.000 lei fiind refuzată la plată cu aceeași motivație. De la SC P. SRL, P.A.M. și inculpatul, ambii prezentându-se sub identitățile de B.E. și G.R., au achiziționat marfă în valoare de 216.438.000 lei pentru care fila C.E.C. emisă a fost, de asemenea, refuzată la plată. Aceeași manieră de achiziționare de marfă și modalitate de plată, a existat și privind SC A.T.

SRL, aceasta din urmă suferind prejudiciu de 44.368.870 lei. Cei doi asociați, în aceeași modalitate, au achiziționat de la SC L.M. Srl Constanța, produse în valoare de 876.000.000 lei, fila C.E.C. seria BK nr. 33400007227 și ordinul de plată fiind refuzat la termenul scadent, pe motivul „trăgător în interdicție bancară, C.E.C. retras din circulație”. În numele societății SC F. SRL, inculpatul și asociatul său, de asemenea, prezentându-se sub identitățile false menționate, au achiziționat produse în valoare de 282.903.315 lei, C.E.C. - ul emis fiind refuzat la plată cu aceeași motivație. De la SC S. SRL Constanța, inculpatul și asociatul său au achiziționat aparate de climatizare în valoare de 379.402.804 lei și aceasta rămânând neachitată prin neonorarea, din lipsă de disponibil, a unei file C.E.C.

Cei doi asociați au achiziționat în aceeași manieră, produse în valoare de 135.057.644 lei, fila C.E.C. emisă fiind refuzată la plată. La 17 iulie 2001, SC M. SRL Câmpulung, a livrat produse reprezentanților SC F. SRL, suma de 987.700.000 lei, pentru care se emisese fila C.E.C. seria BK nr. 33400007244 lei nefiind onorată la plată pe motivul „trăgător aflat în interdicție bancară, C.E.C. retras din circulație”. Raportul de expertiză contabilă efectuat a stabilit că valoarea mărfurilor achiziționate de la 17 societăți comerciale și neachitate, a însumat 5.128.806.568 lei, din aceasta livrările cu documente contabile însumând 3.138.978.450 lei, restul de 1.289.838.110 lei fiind valorificate la beneficiari ocazionali, fără documente contabile.

Verificarea evidenței contabile a SC F. SRL a relevat că aceasta nu a înregistrat vânzări, conform documentelor legale, în valoare de 1.548.598.728 lei și s-a sustras de la plata taxei pe valoarea adăugată, în sumă de 247.255.259 lei, cât și de la plata impozitului pe profit în sumă de 325.335.868 lei, totalul obligațiilor datorate bugetului de stat fiind 572.591.127 lei. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivat pe greșita stabilire a vinovăției sale privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de Legile nr. 82/1991, nr. 87/1994 și a infracțiunii de înșelăciune, precum și pe greșita stabilire a situației de fapt referitor la relațiile comerciale avute cu SC M., aceasta din urmă fiind debitoare față de SC F. SRL, al cărei reprezentant era coasociatul său.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 239 din 10 iulie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Nemulțumit și de hotărârea pronunțată în apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, și în această cale de atac el invocând motivele de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt și s-a aplicat pedeapsă greșit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Situația de fapt reținută de instanță a fost probată, amplu, de plângerile reprezentanților societăților comerciale păgubite, facturi, contracte, file C.E.C., chitanțe de plată, actele constitutive ale SC F. SRL, documente bancare, raport de expertiză contabilă, supliment de expertiză contabilă, actele de identitate false, declarațiile reprezentanților firmelor cu care inculpatul a intrat în relații de vânzare-cumpărare și, parțial, cu recunoașterile inculpatului.

Din probatoriul administrat, instanța, corect, a reținut că inculpatul, folosind un act de identitate fals, a întocmit act adițional la contractul de societate privind SC F. SRL și a derulat activități comerciale cu părțile civile la intervale scurte de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale. Inculpatul, prezentându-se sub numele, fals, G.R., a dat declarații false în fața notarului public, a magistraților de la Registrul Comerțului, a emis facturi, acte și contracte comerciale pe care le-a folosit pentru a-și apropia foloase materiale ilicite. De asemenea, raportul de expertiză contabilă și suplimentul de expertiză contabilă au reliefat că inculpatul, în evidențele contabile, a efectuat cu știință, înregistrări inexacte prin neînscrierea unor facturi fiscale, emiterea filelor C.E.C.

și a biletelor la ordin fiind realizată de el și de asociatul său. Privind motivul de recurs vizând pedeapsa, se reține că aceasta a fost individualizată prin considerarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social grav al faptelor, acestea fiind săvârșite într-un interval mic de timp, în formă continuată, dar și prin reținerea datelor ce caracterizează persoana inculpatului, recidivist. Dispunerea executării pedepsei în regim de privare de libertate este în măsură să realizeze și scopul pedepsei, prevenția generală și specială, așa cum prevede art. 52 C. pen. Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 239 din 10 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 1 aprilie 2002, la 11 mai 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2052/2006
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 646 din 18 octombrie 2004, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, ca nefond
ÎCCJ 2004-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 501/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 264 din 24 iunie 2003, condamnă pe inculpatul G.R. la: a) 4 ani de închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi, p
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7017/2005
- 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 2
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3692/2012
41 alin. (2), 42 C. pen. a fost condamnat la 1 an închisoare pentru uz de fals. Au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare care a fost sporită cu 2 ani, stabilindu-se ca inculpatul să exec
ÎCCJ 2005-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2005
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Oradea, prin sentința penală nr. 205 din 6 februarie 2002, a condamnat pe inculpatul P.Ș. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă