ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 852/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 165 din 26 noiembrie 2001 a Tribunalului Giurgiu, s-a dispus condamnarea inculpaților: - M.F. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de un an de zile pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.; la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul 328/1966 cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de un an. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus durata arestului preventiv din pedeapsa aplicată de la 25 mai 2001, la 22 iunie 2001. - M.P. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de un an de zile, pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestului preventiv de la 25 mai 2001, la 22 iunie 2001. S-a dispus obligarea în solidar a inculpaților la plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă V.C., a sumei de 1.708.030 lei cu dobânzile legale către Spitalul Clinic de Urgență Dr. Bagdasar București și a sumei de 5.865.917 lei cu dobânzile legale către Spitalul Bolintin Deal. Inculpații au fost obligați la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Între familia inculpaților M. și familia părții vătămate V.C. există o stare conflictuală mai veche. În seara zilei de 3 septembrie 2000, inculpatul M.F., la volanul unui autoturism, a așteptat-o pe partea vătămată în apropierea locuinței acesteia.

Când partea vătămată s-a apropiat, venind într-o șaretă, inculpatul a condus autoturismul cu viteză și a lovit mijlocul de transport, răsturnându-l. Inculpatul s-a apropiat de partea vătămată căzută la pământ și a lovit-o în cap cu un toporaș. De locul faptei s-a apropiat și inculpatul M.P., înarmat cu o furcă și, la rândul său, l-a lovit și el pe V.C. În urma agresiunii, partea vătămată a suferit nouă plăgi situate fronto – biparietalo - occipitale, cu hematom pericranian, multiple echimoze și hematoame pe brațe și torace și o plagă tăiată pe antebrațul drept, leziuni care au necesitat 35–40 zile de îngrijiri medicale (raportul medico –legal nr. 517 din 10 octombrie 2000 al Serviciului de medicină legală Giurgiu).

Viața victimei nu a fost pusă în primejdie. Inculpatul M.F. nu posedă permis de conducere. Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces – verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, plângerea și declarațiile părții vătămate, acte medico – legale, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 129/ A din 19 martie 2002, a admis apelul declarat de inculpatul M.P., a desființat parțial sentința instanței de fond și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni, în baza art. 81 și art. 82 C. pen.

S-au înlăturat prevederile art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul M.F. și partea civilă V.C., părțile fiind obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 500.000 lei. Instanța de control judiciar a apreciat că, în raport de împrejurările în care inculpatul M.P. a săvârșit fapta, de existența conflictului dintre fiul său și partea vătămată, de vârsta și atitudinea procesuală sinceră, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei, în condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul M.F.

Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs criticând hotărârea atacată cu privire la greșita suspendare condiționată a executării pedepsei, cât și cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului M.P. Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispozițiile articolelor 385 9 pct. 17 și art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. La termenul de judecată din 19 februarie 2003, reprezentantul parchetului a susținut oral numai primul motiv de recurs declarat. Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat și urmează a-l admite pentru următoarele considerente: Potrivit articolului 81 alin. (3) C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Dispozițiile textului arătat se referă la orice infracțiune intenționată, indiferent dacă aceasta s-a consumat ori a rămas în stadiul de tentativă, intenția legiuitorului în sensul acestei interpretări rezultând atât din modul de redactare a textului, cât și din justificarea incriminării tentativei în dreptul penal român și constituind un punct de vedere confirmat de doctrina și practica judiciară. Prin urmare, în cazul infracțiunii săvârșite de inculpatul M.P. prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., nu este legală și temeinică. Pentru acest motiv, Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind pe inculpatul M.P.

și să înlăture prevederile art. 81 C. pen., făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. Cel de-al doilea motiv al recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București se dovedește a fi nefondat. Individualizarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului M.P. s-a făcut cu respectarea criteriilor generale prevăzute de articolul 72 C. pen. și a cerințelor articolului 74 C. pen. Instanța de judecată a dat eficiență împrejurărilor legate de motivele și modul de desfășurare a incidentului, de consecințele agresiunii, de conduita inculpatului anterior comiterii infracțiunii și de atitudinea procesuală a acestuia. Având în vedere și vârsta inculpatului M.P., Curtea apreciază că pedeapsa aplicată de 2 ani și 6 luni închisoare este îndestulătoare și corespunde și scopului coercitiv – preventiv al sancțiunii penale, astfel cum este el stabilit de dispozițiile articolului 52 C. pen.

Cu privire la recursul inculpatului M.F. În termen legal, inculpatul M.F. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, în principal, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina sa din art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 74 C. pen., în art. 181 C. pen., cu art. 73 lit. b) și art. 74 C. pen. și aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere în condițiile art. 86 1 C. pen. În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat suspendarea executării pedepsei aplicate de 2 ani și 6 luni închisoare în condițiile prevăzute de articolul 81 C. pen. Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc.

pen. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Instanța de judecată a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpatul M.F., elementele constitutive ale acesteia fiind just interpretate prin prisma dispozițiilor art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. Chiar dacă actele medico – legale au concluzionat că leziunile cauzate părții vătămate nu i-au pus acesteia viața în primejdie, Curtea constată că intenția inculpatului M.F. a fost aceea de a suprima viața victimei V.C. Stabilirea realei intenții a recurentului inculpat rezultă din modul în care acesta a conceput și realizat fapta sa: și-a așteptat victima și, folosind forța și viteza unui autoturism a răsturnat șareta în care aceasta se afla, apoi, când victima era încă la pământ, a lovit-o în mod repetat cu un toporaș în zona capului și peste corp.

Leziunile produse, în număr de nouă, sub formă de plăgi și hematom în zona fronto – biparietală - occipitală, ca și cele prezente pe corp, chiar dacă nu au pus viața victimei în pericol, demonstrează că inculpatul, alături de tatăl său, dacă nu a urmărit, a acceptat în mod cert producerea unui rezultat letal, vizând prin violențele exercitate zone vitale ale organismului uman și întrebuințând arme apte de a produce moartea. Prin urmare, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., nu are suport în probele administrate în cauză și, care prin interpretarea cărora, se poate stabili intenția de a ucide a inculpatului. Pe cale de consecință, motivul de recurs privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicabile în cazul în care s-ar fi reținut infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., rămâne fără obiect.

De altfel, Curtea constată că în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, instituția suspendării în modalitățile prevăzute de articolele 81 și art. 86 1 C. pen., nu este aplicabile. Textele de lege în redactare și interpretarea lor logică și sistematică, exclud aplicarea acestor prevederi legale indiferent de forma consumată sau rămasă în formă de tentativă a infracțiunii săvârșite. Așadar, în cazul infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., comisă de inculpatul M.F., aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., nu este legală, pentru considerentele arătate mai sus.

Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.F. și să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. a), art. 385 15 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 129 din 19 martie 2002 a Curții de Apel București, privind pe inculpatul M.P. Casează decizia penală sus-menționată numai cu privire la inculpatul M.P., în sensul că înlătură prevederile art. 81 C. pen. Face aplicarea prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen. Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva aceleiași decizii penale. Obligă pe inculpatul M.F. la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2003.