ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2196/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14

februarie 2002 sub nr.2861 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanții D.A. și D.D.

au solicitat punerea sub interdicție a lui C.P.

În motivarea cererii reclamanții arată că prin

contractul de întreținere, autentificat sub nr. 9408 din 15 iulie 1993,

încheiat cu C.P. și-au asumat obligația să o îngrijească și s-o întrețină cu

toate cele necesare traiului pe aceasta; obligație pe care și-au îndeplinit-o

și o îndeplinesc cu bună credință.

Se mai arată de către reclamanți că intimata se

află într-o stare avansată de boală din cauza vârstei și a maladiilor de care

suferă și nu mai are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele

sale și a-și administra bunurile.

Tribunalul Sibiu „prin sentința civilă nr. 290

din 4 iunie 2002 a respins cererea reținând că reclamanții nu fac parte dintre

persoanele prevăzute de art. 115 C. fam. și, ca atare, ei nu pot solicita în

condițiile art. 143 C. fam., punerea sub interdicție.

În acest sens instanța a reținut că în prezent

se află pe rol un proces între părți pentru rezilierea contractului de

întreținere încheiat între ele și, în aceste condiții, prin cererea de punere

sub interdicție reclamanții ar paraliza practic acțiunea de reziliere a

contractului de întreținere, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 3 alin. (2)

din Decretul nr. 31/1954.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva

acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 111 din 20

decembrie 2002 de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a pronunța această decizie instanța de

apel a reținut că din probele administrate nu s-a făcut dovada îndeplinirii

prevederilor art. 142 și art. 152 C. fam. pentru ca acțiunea să fie admisă.

S-a reținut, de asemenea, că în mod corect

instanța de fond a apreciat că reclamanții nu pot fi asimilați cu persoanele

care pot solicita punerea sub interdicție.

În ceea ce privește expertiza medico-legală

efectuată în cauză, instanța a reținut că diagnosticul de „demență vasculară”

este în legătură cu o stare fiziologică a persoanei și nu privește starea sa

psihică.

Împotriva acestei decizii a instanței de apel au

declarat recurs reclamanții invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

În motivarea recursului se susține că instanța

de apel a reținut greșit că nu au calitatea să ceară punerea sub interdicție,

când prevederile legale arată că „oricine are interes” poate să facă această

cerere.

Se susține, de asemenea, că din probele

administrate, care însă au fost interpretate greșit de către instanța de apel,

rezultă că C.P. nu poate să-și administreze singură bunurile și să-și

îngrijească de interesele sale, datorită lipsei de discernământ.

În acest sens recurenții arată că au dovedit că

în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 142 C. fam. pentru ca

intimata să fie pusă sub interdicție.

Recursul este nefondat.

Este de reținut în primul rând că în

conformitate cu prevederile art. 142 C. fam. va fi pus sub interdicție „cel

care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza

alienației mintale ori, debilității mintale”.

Din dispozițiile acestui text de lege rezultă că

situațiile de punere sub interdicție sunt limitativ prevăzut, ele sunt:

alienația mintală ori debilitatea mintală, care provoacă lipsa de discernământ.

În consecință, orice alte deficiențe fizice,

care nu antrenează lipsa discernământului, nu pot constitui cauze de punere sub

interdicție, deci nu se pot extinde, prin analogie, cauzele limitativ arătate

de textul mai înainte menționat, la alte situații sau deficiențe fizice.

Acele alte situații pot justifica eventual

luarea unor măsuri în vederea ocrotirii persoanei respective, însă pe calea

curatelei.

Instanța de apel a reținut corect că

diagnosticul stabilit de către expertiza medico-legală intimatei, respectiv

„demență vasculară” ceea ce presupune o deteriorare a vaselor de sânge, nu este

echivalent, cu diagnosticul de „demență senilă care ar presupune o afectare

psihică a personalității”.

Declarațiile martorilor de altfel sunt în

același sens, întrucât nevoia de ajutor o are orice persoană la o vârstă mai

înaintată; aceasta nu poate fi echivalată cu lipsa discernământului determinat

de cauzele prevăzute de art.142 C. fam.

Instanțele de fond și apel au reținut corect că

scopul punerii sub interdicție dorit de legiuitor este acela de a ocroti

interesele unei persoane lipsite de discernământ (ceea ce în cazul în speță nu

este dovedit) și, în plus, cei care solicită acest lucru sunt în litigiu cu

intimata, iar prezenta cerere ar conduce la paralizarea acțiunii de reziliere a

contractului de întreținere.

Această poziție a reclamanților, astfel cum

legal și temeinic au reținut instanțele ar fi în contradicție cu prevederile

art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 și ar încălca principiul „cine-și

exercită dreptul său nu vatămă pe altcineva”.

Distinct de cele mai înainte arătate urmează a

constata că temeiurile de drept doar enunțate (art. 304 pct. 7 și 8) și

nedezvoltate în motivarea recursului, sunt nefondate, întrucât hotărârea

cuprinde motivele pe care se sprijină, care sunt temeinice și legale, actul

juridic dedus judecății fiind corect interpretat.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. pentru considerentele mai înainte arătate cu ocazia

analizării aspectelor privind corecta aplicare a legii (respectiv ale art. 142 C.

fam.) urmează a constata că și acesta este nefondat.

În consecință urmează a respinge recursul ca

nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

urmează a obliga pe recurenți la plata cheltuielilor de judecată (onorariu

avocat) din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții D.A. și D.D. împotriva deciziei civile nr. 111 A din 20

decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurenții la plata sumei de 7.900.000

lei cheltuieli de judecată către C.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 martie 2004.