ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5402/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 196 din 12 martie 2004 a Judecătoriei Avrig, s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta C.I. în contradictoriu cu pârâții O.M. și O.T. și în consecință: - s-a dispus rezilierea contractului de întreținere încheiat între părți și autentificat de notar public P.C. sub nr. 903 din 21 iulie 2000; - s-a dispus restabilirea situației anterioare de C.F., în sensul revenirii în proprietatea reclamantei de sub B 12 a cotei de 5/7 din imobilul înscris în C.F. 661 Avrig, nr.top.1206, 1207/1 situat în Avrig; - au fost obligați pârâții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.045.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut cu referire la probele dosarului și dispozițiile art. 1020, art. 1021 C. civ., că pârâții nu și-au mai respectat obligația de întreținere în natură asumată în contractul de întreținere încheiat de reclamantă, așa încât aceasta a fost obligată să cheme alte persoane să-i facă menajul, să-i cumpere medicamente. În ce privește înscrisul sub semnătură privată cuprinzând tranzacția încheiată între părți în toamna anului 2002, a fost înlăturat ca fără relevanță juridică în cauză, întrucât reprezenta contravaloarea dreptului de proprietate din imobil.

Or, la data încheierii actului, reclamanta nu mai avea decât un drept de uzufruct, nu s-a făcut în nici un fel dovada consimțământului pentru transformarea obligației în bani, consimțământ absolut necesar pentru ca să intervină novația, așa încât contractul de întreținere fiind unul cu executare succesivă, întreținerea trebuie prestată zi de zi, ceea ce nu s-a respectat în speță, atrăgând sancțiunea rezilierii contractului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții O.M. și O.T., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii formulate de către reclamanta intimată C.I.; de obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții susțin, în esență, faptul că și-au îndeplinit obligația de întreținere asumată față de intimată, mai mult la solicitarea acesteia au înlocuit prestarea în natură a întreținerii cu plata unei sume globale de bani, scop în care au încheiat la data de 28 octombrie 2002 un înscris, care cuprinde consimțământul părților în acest sens și căruia, în mod nejustificat, prima instanță nu i-a dat eficiență juridic. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în raport cu probele dosarului și dispozițiile legale incidente, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1688/A din 4 noiembrie 2004 a admis, ca fondat apelul declarat de pârâții O.M.

și O.T. împotriva sentinței civile nr. 196 din 22 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Avrig în dosarul civil nr. 878/2003. A schimbat în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanta C.I. împotriva pârâților O.M. și O.T. pentru reziliere contract de întreținere autentificat de notar public P.C. sub nr. 903 din 21 iulie 2000 și stabilire a situației anterioare de C.F. Intimata C.I. a fost obligată să plătească apelanților O.M. și O.T. suma de 20.000.000 lei cheltuieli de judecată la fond și apel. S-a motivat că prin contractul de întreținere una dintre părți înstrăinează un bun sau plătește o sumă de bani iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreținerea în natură (de regulă, locuință, hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale) pe timpul cât va trăi, iar după moarte, să o înmormânteze).

Contractul de întreținere deși frecvent întâlnit în practică nu are o reglementare legislativă proprie nici în Codul civil, nici în vreo lege specială. el face parte din categoria contractelor nenumite și este guvernat de regulile generale aplicabile în materie de contracte. În temeiul principiului libertății contractuale pot, pe parcursul executării contractului, să convină asupra transformării pentru viitor, a obligației de întreținere într-o obligație bănească constând în plata unei sume de bani corespunzătoare valorii întreținerii, adică prestația în natură să o transforme în plata unei sume de bani. În speță, între părți s-a încheiat contractul de întreținere autentificat prin Încheierea nr. 203 din 21 iulie 2000 în fața notarului public P.C., în baza căruia intimata a transmis apelanților cota sa de proprietate de 5/7 părți din imobilul situat în Avrig, înscris în C.F.

661 Avrig, nr.top.1206, 1207/1 de sub A + 1, B 5 și B 12, în schimbul întreținerii sale și îngrijirii pe toată durata vieții, asigurându-i-se cele necesare traiului. În baza acestui contract, apelanții au început să presteze întreținerea în favoarea intimatei și au cumpărat diferența de cotă de proprietate din acest imobil conform extrasului C.F. depus la fila 5. Ulterior, părțile au convenit transformarea obligației în natură într-o obligație pecuniară, beneficiara întreținerii primind în acest scop suma de 150.000.000 lei. Această convenție este materializată prin înscrisul intitulat „chitanță de mână”, încheiat între părți la data de 28 octombrie 2000. Deși, inițial, intimata și-a contestat semnătura de pe acest înscris, prin răspunsul dat la întrebarea 4 din interogatoriu, într-un anume fel a revenit motivând că a înțeles să încheie un act de închiriere, vizând un alt imobil și că nu a primit suma de bani menționată în conținutul actului.

Aceste susțineri sunt nereale, fiind contrazise în cauză, atât de înscrisul susmenționat, cât și de declarațiile martorilor B.E., B.A., S.A. și P.V. Așa fiind, chiar dacă din conținutul înscrisului olograf nu reiese mențiunea expresă a transformării obligației de întreținere pentru suma globală de bani de 150.000.000 lei, interpretarea actului juridic trebuie făcută în lumina prevederilor art. 977 C. civ., după intenția comună a părților de a transforma obligația asumată prin contractul de întreținere în natură, într-o prestație pecuniară, scop în care, debitorii obligației de întreținere au înțeles să achite suma convenită de părți, de 150.000.000 lei.

În acest context, apărarea pârâtei este lipsită de suport probator, fiind însușită de prima instanță printr-o interpretare eronată a probelor dosarului, probe care confirmă, de fapt, îndeplinirea obligației de întreținere de către pârâții apelanți, ceea ce face ca o acțiune în rezilierea contractului de întreținere pe acest motiv, în conformitate cu art. 1020, art. 1021 C. civ., să nu fie întemeiată. Se va admite, astfel, ca fondat, apelul promovat în cauză de pârâți și în baza art. 296 C. proc. civ., se va schimba în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamantă împotriva pârâților, având ca obiect rezilierea contractului de întreținere și restabilirea situației anterioare de C.F.

Reținându-se și culpa procesuală a intimatei C.I., în această fază procesuală, potrivit art. 274 C. proc. civ., aceasta va fi obligată să plătească apelanților 20.000.000 lei, cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta-apelantă C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea ei, în sensul respingerii apelului și menținerii, prin rejudecare, a sentinței date, în cauză, de Judecătoria Avrig. Recurenta a arătat că așa-zisa „convenție” depusă de pârâți în instanța de apel nu are relevanță juridică deoarece reclamanta nu mai avea ce vinde, după încheierea contractului de întreținere, deoarece își transmisese dreptul de nudă proprietate, având doar un drept de uzufruct viager.

Totodată, nu s-a făcut dovada existenței consimțământului pentru transformarea obligației de întreținere în bani, consimțământ absolut necesar, pentru a interveni novația, încât contractul de întreținere fiind unul cu executare succesivă, întreținerea trebuie prestată zi de zi, ceea ce nu s-a respectat, impunându-se sancțiunea rezilierii contractului. Greșit a reținut instanța de apel că martorii audiați au văzut când s-a predat reclamantei suma de 150.000.000 lei, nici unul din ei nearătând acest aspect. Din declarațiile lor rezultă că tot ce știu, au auzit ulterior încheierii convenției, de la pârâți. Mai mult, este reținută solicitarea reclamantei de înlocuire a prestației în natură deși această solicitare nu a existat, reclamanta fiind indusă în eroare, cu privire la natura juridică a actului pe care l-a semnat, pârâții dându-i citire unui act de închiriere, cu privire la un alt imobil, în aceste condiții semnând.

De altfel, observându-se conținutul actului, se poate observa că prin act reclamanta nu renunță la pretenția sa de a fi întreținută și de a fi îndeplinite condițiile de întreținere prevăzute în actul autentificat de întreținere. Greșit este reținut de către instanța de apel și faptul că părțile au convenit cu privire la transformarea obligației în natură deoarece din cuprinsul probelor administrate în cauză nu rezultă acest aspect, făcându-se doar de instanța de apel, o interpretare pro causa , în favoarea pârâților a convenției sub semnătură privată, în fapt, a unei înșelătorii, pentru ca pârâții să nu mai trebuiască să plătească întreținerea reclamantei.

Examinând recursul reclamantei sub aspectul criticilor formulate la adresa deciziei atacate, în raport de probele și actele aflate în dosarul cauzei, Curtea constată că recursul de față este fondat și va trebui admis, modificându-se decizia atacată, nr. 1688 A din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, în sensul respingerii apelului declarat de pârâții O.M. și O.T. împotriva sentinței nr. 196 din 22 martie 2004 a Judecătoriei Avrig. Analiza actelor și probelor dosarului arată neverosimilitatea operației juridice pretins intervenite între pârâți și reclamantă, cu privire la vânzarea-cumpărarea întreținerii reclamantei, cu prețul de 150.000.000 lei.

Dacă, într-adevăr, reclamanta ar fi dorit să facă numai o operație de vânzare-cumpărare, asigurându-și un preț, ar fi folosit ca instrument contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, de la început, fără a recurge la contractul de întreținere, de natură a-i asigura prestații de întreținere, inclusiv, pentru perioadele de înaintare în vârstă, de regulă, greu de a-și asigura singură cele necesare vieții. Pe de altă parte, și pârâții, dacă dețineau sume atât de mari de bani și doreau să devină proprietari asupra imobilului pur și simplu, fără prestații periodice, ar fi recurs, de la început, la cumpărarea imobilului, prin clasicul contract de vânzare-cumpărare.

Or, în realitate, probele dosarului nu relevă ca în intenția vreuneia din părți să existe vreo astfel de voință; dimpotrivă, reclamanta a lucrat în sensul transmiterii proprietății imobilului, în schimbul obținerii întreținerii, pe toată durata vieții iar pârâții, în scopul obținerii proprietății imobilului, în schimbul asigurări lunare a întreținerii reclamantei.

Intervenția unei anumite novații a convenției părților, prin evaluarea întreținerii la cuantumul de 150.000.000 lei, care, ar fi fost plătiți reclamantei, contrar celor reținute de instanța de apel, nu este dovedită, pe de o parte, înscrisul sub semnătură privată, depus de pârâți, neconținând dovada existenței consimțământului pentru transformarea obligației de întreținere într-o sumă globală de bani, consimțământ absolut necesar, pentru a interveni novația, iar pe de altă parte, din declarațiile martorilor audiați, nerezultând că ar fi văzut vreunul remiterea sumei de bani către reclamantă, lucru pe care aceasta îl contestă. Toți martorii audiați au arătat că știu de plata banilor de către pârâți reclamanți din spusele pârâților.

Or, astfel de afirmații, necoroborate cu alt mijloc credibil de probă, nu pot duce instanța la ideea dovedirii, în cauză, a pretinsei operații. În raport cu cele arătate, neexistând dovada că părțile au convenit să înlocuiască obligația de întreținere asumată prin contract, cu suma de bani în discuție, Curtea va trebui să privească recursul declarat de reclamantă ca fondat și să-l admită ca atare, împotriva deciziei nr. 1688 A din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, pe care o va modifica, în sensul respingerii apelului declarat de pârâții O.M. și O.T. împotriva sentinței nr. 196 din 22 martie 2004 a Judecătoriei Avrig.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta C.I. împotriva deciziei nr. 1688 A din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, modifică decizia în sensul că respinge apelul declarat de pârâții O.M. și T. împotriva sentinței nr. 196 din 22 martie 2004 a Judecătoriei Avrig. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.