ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5402/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 196 din 12

martie 2004 a Judecătoriei Avrig, s-a admis acțiunea civilă formulată și

precizată de reclamanta C.I. în contradictoriu cu pârâții O.M. și O.T. și în

consecință:

- s-a dispus rezilierea contractului

de întreținere încheiat între părți și autentificat de notar public P.C. sub

nr. 903 din 21 iulie 2000;

- s-a dispus restabilirea situației

anterioare de C.F., în sensul revenirii în proprietatea reclamantei de sub B 12

a cotei de 5/7 din imobilul înscris în C.F. 661 Avrig, nr.top.1206, 1207/1

situat în Avrig;

- au fost obligați pârâții, la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.045.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut cu referire la probele dosarului și dispozițiile art.

1020, art. 1021 C. civ., că pârâții nu și-au mai respectat obligația de

întreținere în natură asumată în contractul de întreținere încheiat de

reclamantă, așa încât aceasta a fost obligată să cheme alte persoane să-i facă

menajul, să-i cumpere medicamente. În ce privește înscrisul sub semnătură

privată cuprinzând tranzacția încheiată între părți în toamna anului 2002, a

fost înlăturat ca fără relevanță juridică în cauză, întrucât reprezenta

contravaloarea dreptului de proprietate din imobil.

Or, la data încheierii actului,

reclamanta nu mai avea decât un drept de uzufruct, nu s-a făcut în nici un fel

dovada consimțământului pentru transformarea obligației în bani, consimțământ

absolut necesar pentru ca să intervină novația, așa încât contractul de

întreținere fiind unul cu executare succesivă, întreținerea trebuie prestată zi

de zi, ceea ce nu s-a respectat în speță, atrăgând sancțiunea rezilierii

contractului.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel pârâții O.M. și O.T., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie,

solicitând admiterea apelului și, în urma rejudecării cauzei, respingerea

acțiunii formulate de către reclamanta intimată C.I.; de obligarea acesteia la

plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel,

apelanții susțin, în esență, faptul că și-au îndeplinit obligația de

întreținere asumată față de intimată, mai mult la solicitarea acesteia au

înlocuit prestarea în natură a întreținerii cu plata unei sume globale de bani,

scop în care au încheiat la data de 28 octombrie 2002 un înscris, care cuprinde

consimțământul părților în acest sens și căruia, în mod nejustificat, prima

instanță nu i-a dat eficiență juridic.

Analizând sentința atacată, prin

prisma criticilor formulate în raport cu probele dosarului și dispozițiile

legale incidente, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă

nr. 1688/A din 4 noiembrie 2004 a admis, ca fondat apelul declarat de pârâții O.M.

și O.T. împotriva sentinței civile nr. 196 din 22 martie 2004 pronunțată de

Judecătoria Avrig în dosarul civil nr. 878/2003.

A schimbat în tot sentința atacată,

în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanta C.I. împotriva

pârâților O.M. și O.T. pentru reziliere contract de întreținere autentificat de

notar public P.C. sub nr. 903 din 21 iulie 2000 și stabilire a situației

anterioare de C.F.

Intimata C.I. a fost obligată să

plătească apelanților O.M. și O.T. suma de 20.000.000 lei cheltuieli de

judecată la fond și apel.

S-a motivat că prin contractul de

întreținere una dintre părți înstrăinează un bun sau plătește o sumă de bani

iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreținerea în natură (de regulă,

locuință, hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale) pe timpul cât va trăi, iar

după moarte, să o înmormânteze).

Contractul de întreținere deși frecvent

întâlnit în practică nu are o reglementare legislativă proprie nici în Codul

civil, nici în vreo lege specială. el face parte din categoria contractelor

nenumite și este guvernat de regulile generale aplicabile în materie de

contracte.

În temeiul principiului libertății

contractuale pot, pe parcursul executării contractului, să convină asupra

transformării pentru viitor, a obligației de întreținere într-o obligație

bănească constând în plata unei sume de bani corespunzătoare valorii

întreținerii, adică prestația în natură să o transforme în plata unei sume de

bani.

În speță, între părți s-a încheiat

contractul de întreținere autentificat prin Încheierea nr. 203 din 21 iulie

2000 în fața notarului public P.C., în baza căruia intimata a transmis apelanților

cota sa de proprietate de 5/7 părți din imobilul situat în Avrig, înscris în C.F.

661 Avrig, nr.top.1206, 1207/1 de sub A + 1, B 5 și B 12, în schimbul

întreținerii sale și îngrijirii pe toată durata vieții, asigurându-i-se cele

necesare traiului.

În baza acestui contract, apelanții

au început să presteze întreținerea în favoarea intimatei și au cumpărat

diferența de cotă de proprietate din acest imobil conform extrasului C.F. depus

la fila 5.

Ulterior, părțile au convenit

transformarea obligației în natură într-o obligație pecuniară, beneficiara

întreținerii primind în acest scop suma de 150.000.000 lei. Această convenție

este materializată prin înscrisul intitulat „chitanță de mână”, încheiat între

părți la data de 28 octombrie 2000.

Deși, inițial, intimata și-a

contestat semnătura de pe acest înscris, prin răspunsul dat la întrebarea 4 din

interogatoriu, într-un anume fel a revenit motivând că a înțeles să încheie un

act de închiriere, vizând un alt imobil și că nu a primit suma de bani

menționată în conținutul actului.

Aceste susțineri sunt nereale, fiind

contrazise în cauză, atât de înscrisul susmenționat, cât și de declarațiile

martorilor B.E., B.A., S.A. și P.V.

Așa fiind, chiar dacă din conținutul

înscrisului olograf nu reiese mențiunea expresă a transformării obligației de

întreținere pentru suma globală de bani de 150.000.000 lei, interpretarea

actului juridic trebuie făcută în lumina prevederilor art. 977 C. civ., după

intenția comună a părților de a transforma obligația asumată prin contractul de

întreținere în natură, într-o prestație pecuniară, scop în care, debitorii

obligației de întreținere au înțeles să achite suma convenită de părți, de

150.000.000 lei.

În acest context, apărarea pârâtei

este lipsită de suport probator, fiind însușită de prima instanță printr-o

interpretare eronată a probelor dosarului, probe care confirmă, de fapt,

îndeplinirea obligației de întreținere de către pârâții apelanți, ceea ce face

ca o acțiune în rezilierea contractului de întreținere pe acest motiv, în

conformitate cu art. 1020, art. 1021 C. civ., să nu fie întemeiată.

Se va admite, astfel, ca fondat,

apelul promovat în cauză de pârâți și în baza art. 296 C. proc. civ., se va

schimba în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii civile

formulate de reclamantă împotriva pârâților, având ca obiect rezilierea

contractului de întreținere și restabilirea situației anterioare de C.F.

Reținându-se și culpa procesuală a intimatei

C.I., în această fază procesuală, potrivit art. 274 C. proc. civ., aceasta va

fi obligată să plătească apelanților 20.000.000 lei, cheltuieli de judecată,

constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamanta-apelantă C.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea

ei, în sensul respingerii apelului și menținerii, prin rejudecare, a sentinței

date, în cauză, de Judecătoria Avrig.

Recurenta a arătat că așa-zisa

„convenție” depusă de pârâți în instanța de apel nu are relevanță juridică

deoarece reclamanta nu mai avea ce vinde, după încheierea contractului de

întreținere, deoarece își transmisese dreptul de nudă proprietate, având doar

un drept de uzufruct viager.

Totodată, nu s-a făcut dovada

existenței consimțământului pentru transformarea obligației de întreținere în

bani, consimțământ absolut necesar, pentru a interveni novația, încât

contractul de întreținere fiind unul cu executare succesivă, întreținerea

trebuie prestată zi de zi, ceea ce nu s-a respectat, impunându-se sancțiunea

rezilierii contractului.

Greșit a reținut instanța de apel că

martorii audiați au văzut când s-a predat reclamantei suma de 150.000.000 lei,

nici unul din ei nearătând acest aspect. Din declarațiile lor rezultă că tot ce

știu, au auzit ulterior încheierii convenției, de la pârâți. Mai mult, este

reținută solicitarea reclamantei de înlocuire a prestației în natură deși

această solicitare nu a existat, reclamanta fiind indusă în eroare, cu privire

la natura juridică a actului pe care l-a semnat, pârâții dându-i citire unui

act de închiriere, cu privire la un alt imobil, în aceste condiții semnând. De

altfel, observându-se conținutul actului, se poate observa că prin act reclamanta

nu renunță la pretenția sa de a fi întreținută și de a fi îndeplinite

condițiile de întreținere prevăzute în actul autentificat de întreținere.

Greșit este reținut de către

instanța de apel și faptul că părțile au convenit cu privire la transformarea

obligației în natură deoarece din cuprinsul probelor administrate în cauză nu

rezultă acest aspect, făcându-se doar de instanța de apel, o interpretare

pro

causa

, în favoarea pârâților a convenției sub semnătură privată, în fapt, a

unei înșelătorii, pentru ca pârâții să nu mai trebuiască să plătească

întreținerea reclamantei.

Examinând recursul reclamantei sub

aspectul criticilor formulate la adresa deciziei atacate, în raport de probele

și actele aflate în dosarul cauzei, Curtea constată că recursul de față este

fondat și va trebui admis, modificându-se decizia atacată, nr. 1688 A din 4

noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, în sensul respingerii apelului

declarat de pârâții O.M. și O.T. împotriva sentinței nr. 196 din 22 martie 2004

a Judecătoriei Avrig.

Analiza actelor și probelor

dosarului arată neverosimilitatea operației juridice pretins intervenite între

pârâți și reclamantă, cu privire la vânzarea-cumpărarea întreținerii

reclamantei, cu prețul de 150.000.000 lei. Dacă, într-adevăr, reclamanta ar fi

dorit să facă numai o operație de vânzare-cumpărare, asigurându-și un preț, ar

fi folosit ca instrument contractul de vânzare-cumpărare a imobilului, de la

început, fără a recurge la contractul de întreținere, de natură a-i asigura

prestații de întreținere, inclusiv, pentru perioadele de înaintare în vârstă,

de regulă, greu de a-și asigura singură cele necesare vieții. Pe de altă parte,

și pârâții, dacă dețineau sume atât de mari de bani și doreau să devină

proprietari asupra imobilului pur și simplu, fără prestații periodice, ar fi

recurs, de la început, la cumpărarea imobilului, prin clasicul contract de

vânzare-cumpărare.

Or, în realitate, probele dosarului

nu relevă ca în intenția vreuneia din părți să existe vreo astfel de voință;

dimpotrivă, reclamanta a lucrat în sensul transmiterii proprietății imobilului,

în schimbul obținerii întreținerii, pe toată durata vieții iar pârâții, în

scopul obținerii proprietății imobilului, în schimbul asigurări lunare a

întreținerii reclamantei.

Intervenția unei anumite novații a

convenției părților, prin evaluarea întreținerii la cuantumul de 150.000.000

lei, care, ar fi fost plătiți reclamantei, contrar celor reținute de instanța

de apel, nu este dovedită, pe de o parte, înscrisul sub semnătură privată,

depus de pârâți, neconținând dovada existenței consimțământului pentru

transformarea obligației de întreținere într-o sumă globală de bani,

consimțământ absolut necesar, pentru a interveni novația, iar pe de altă parte,

din declarațiile martorilor audiați, nerezultând că ar fi văzut vreunul

remiterea sumei de bani către reclamantă, lucru pe care aceasta îl contestă.

Toți martorii audiați au arătat că

știu de plata banilor de către pârâți reclamanți din spusele pârâților. Or,

astfel de afirmații, necoroborate cu alt mijloc credibil de probă, nu pot duce

instanța la ideea dovedirii, în cauză, a pretinsei operații.

În raport cu cele arătate,

neexistând dovada că părțile au convenit să înlocuiască obligația de

întreținere asumată prin contract, cu suma de bani în discuție, Curtea va

trebui să privească recursul declarat de reclamantă ca fondat și să-l admită ca

atare, împotriva deciziei nr. 1688 A din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba

Iulia, pe care o va modifica, în sensul respingerii apelului declarat de

pârâții O.M. și O.T. împotriva sentinței nr. 196 din 22 martie 2004 a

Judecătoriei Avrig.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta C.I. împotriva deciziei nr. 1688 A din 4 noiembrie 2004 a Curții de

Apel Alba Iulia, modifică decizia în sensul că respinge apelul declarat de

pârâții O.M. și T. împotriva sentinței nr. 196 din 22 martie 2004 a

Judecătoriei Avrig.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.