ÎCCJ, decizie (scj.ro #82429)

Cerere de punere sub interdicție. Cazurile reglementate prin art. 142 C. fam. Calitate procesuală activă Cuprins pe materii : Dreptul familiei. Punerea sub interdicție Index alfabetic : Dreptul familiei - Alienație mintală - Debilitate mintală - Discernământ - Interdicție C. fam .: art. 142 și urm. Interdicția poate fi cerută, conform art. 143 C. fam de către toți cei prevăzuți în art. 115 din același cod și numai în cazurile limitativ prevăzute în art. 142 și anume pentru alienație mintală ori debilitate mintală, care provoacă lipsa de discernământ, iar nu și pentru alte situații sau deficiențe fizice care nu provoacă lipsa de discernământ. I.C.C.J., secția civilă, decizia nr. 2196 din 16 martie 2004 Reclamanții D.A.

și D.D. au solicitat punerea sub interdicție a intimatei C.P. În motivarea cererii, reclamanții arată că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 9408 din 15 iulie 1993, încheiat cu intimata, și-au asumat obligația să o îngrijească și să o întrețină cu toate cele necesare traiului, obligație pe care și-au îndeplinit-o și o îndeplinesc cu bună credință, iar nu contrar, cum susține C.P. într-o acțiune de reziliere a contractului, deoarece intimata se află într-o stare avansată de boală, din cauza vârstei și a maladiilor de care suferă, și nu mai are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale și a-și administra bunurile. Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 290 din 4 iunie 2002, a respins cererea, reținând că reclamanții nu fac parte dintre persoanele prevăzute de art. 115 C. fam.

și, ca atare, ei nu pot solicita în condițiile art. 143 C. fam., punerea sub interdicție. Instanța a reținut că se află pe rol un proces între părți pentru rezilierea contractului de întreținere încheiat între ele și, în aceste condiții, prin cererea de punere sub interdicție reclamanții ar paraliza practic acțiunea de reziliere a contractului de întreținere, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954. Apelul declarat de către reclamanți a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 111 din 20 decembrie 2002 de către Curtea de Apel Alba Iulia. Recursul declarat de reclamanți este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 142 C. fam. va fi pus sub interdicție „cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației mintale ori debilității mintale”.

Din dispozițiile acestui text de lege rezultă că situațiile de punere sub interdicție sunt limitativ prevăzute : alienația mintală ori debilitatea mintală, care provoacă lipsa de discernământ. În consecință, orice alte deficiențe fizice, care nu antrenează lipsa discernământului, nu pot constitui cauze de punere sub intedicție; deci, nu se pot extinde, prin analgie, cauzele limitativ arătate de textul mai înainte menționat, la alte situații sau deficiențe fizice. Alte situații pot justifica eventual luarea unor măsuri în vederea ocrotirii persoanei respective, însă pe calea curatelei. Instanța de apel a reținut corect că diagnosticul stabilit intimatei, prim expertiza medico-legală, respectiv „demență vasculară” ceea ce presupune o deteriorare a vaselor de sânge, nu este echivalent cu diagnostul de „demență senilă care ar presupune o afectare psihică a personalității”.

Declarațiile martorilor sunt în același sens, întrucât nevoia de ajutor o are orice persoană la o vârstă mai înaintată; aceasta nu poate fi echivalată cu lipsa discernământului determinat de cauzele prevăzute de art.142 cod familie. Instanțele de fond și apel au reținut corect că scopul punerii sub interdicție, dorit de legiuitor, este acela de a ocroti interesele unei persoane lipsite de discernământ (ceea ce în cazul în speță nu este dovedit) și, în plus, cei care solicită acest lucru sunt în litigiu cu intimata, iar prezenta cerere ar conduce la paralizarea acțiunii de reziliere a contractului de întreținere. Această poziție a reclamanților, astfel cum legal și temeinic au reținut instanțele este în contradicție cu prevederile art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 și încalcă principiul „cine-și exercită dreptul său nu vatămă pe altcineva”.

În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.