ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3653/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

O.F., domiciliat în orașul Avrig,

județul Sibiu, prin cererea formulată la data de 28 februarie 2003, a solicitat

punerea sub interdicție a fiului său O.M., în vârstă de 40 de ani, pe motiv că

acesta, fiind bolnav psihic de 10 ani, nu poate să-și administreze singur

bunurile și se manifestă violent atât față de părinți cât și față de alte

persoane.

Conformându-se prevederilor art. 30

alin. (1) din Decretul nr. 32/1954, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a

efectuat cercetările necesare și a solicitat instanței, pe baza unui raport de

expertiză medico-legală psihiatrică, să se pronunțe cu privire la cererea de

punere sub interdicție formulată în cauză.

Tribunalul Sibiu, secția civilă,

prin sentința nr. 233 din 9 aprilie 2003, a respins acțiunea, reținând, pe baza

certificatului medical nr. 837 din 20 februarie 2003 eliberat de ISTPH Sibiu,

comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap a expertizei

medico-legale psihiatrice nr. 184/IV/a/54 din 20 martie 2003 și a depozițiilor

martorilor audiați, că O.M., cu diagnosticul alcoolism cronic, sindrom de

dependință etanolică, personalitate dizarmonică, nu este cazul să fie pus sub

interdicție deoarece este capabil să-și exprime liber voința și să-și

administreze bunurile.

Sentinței primei instanțe a fost

confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin respingerea

apelului declarat în cauză de către reclamantul O.F. (decizia nr. 369/A din 17

iunie 2003).

Împotriva acestei din urmă decizii,

reclamantul O.F. a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și

netemeinică întrucât instanța de fond a omologat concluzia raportului de

expertiză medico-legală, psihiatrică, în sensul că pârâtul deși bolnav, cu

diagnosticul reținut, nu ar avea afectată capacitatea de exercițiu, fără să

țină cont că acesta, pe fondul etilismului cronic, devine violent, că de multe

ori a fost oprit pentru a nu săvârși fapte grave, că toți banii încasați cu

titlu de pensie sunt cheltuiți pentru consumul de alcool, că nu este capabil

să-și administreze averea.

Motivul de recurs invocat se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul nu este întemeiat pentru

considerentele care vor fi arătate.

Punerea sub interdicție este o

instituție menită să ocrotească persoana care, din cauza alienației sau

debilității mintale, nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de

interesele sale.

Prevederea legală înscrisă în art.

142 C. fam. condiționează punerea sub interdicție de existența unei stări de

tulburare mintală cu caracter general și permanent. Aceasta înseamnă că

slăbirea trecătoare a facultăților mintale, inconștiența generată de beție,

hipnoză, de unele decepții trecătoare, etc. nu sunt de natură să determine

luarea unei asemenea măsuri.

Se impune, de asemenea, precizarea

că, dacă o persoană, deși capabilă, deci cu discernământ, nu poate să-și

administreze bunurile și să-și apere interesele în condiții mulțumitoare din

cauza bătrâneții, a unei infirmități fizice sau psihice, nu sunt întrunite

condițiile pentru punerea sub interdicție, ci cele pentru instituirea curatelei

de către autoritatea tutelară.

Constatarea alienației mintale ori a

debilității mintale a persoanei a cărei punere sub interdicție s-a cerut

trebuie să rezulte din acte medicale întocmite așa cum prevăd dispozițiile

legale ce reglementează această instituție.

Sub acest aspect, este de arătat că

dispozițiile referitoare la punerea sub interdicție, în prima sa fază, așa cum

este reglementată prin prevederile art. 30 și art. 31 din Decretul nr. 32/1954,

sunt de strictă interpretare.

Această procedură deosebește două

situații și anume: prima, în care procurorul efectuează cercetările și va cere

părerea unei comisii de medici specialiști, iar dacă cel a cărui punere sub

interdicție este cerută se găsește internat într-o instituție sanitară, și

părerea medicului sub supravegherea căruia se află (art. 30 din Decretul nr.

32/1954); a doua, când instanța de judecată, intrând în posesia acestor acte,

poate dispune internarea provizorie a celui a cărui punere sub interdicție este

cerută, dacă observarea mai îndelungată a stării lui mintale este necesară

(art. 31 din Decretul nr. 32/1954).

Prin urmare, în cauzele de acest

gen, este obligatoriu a se solicita părerea unei comisii de medici specialiști

de la Clinica de Psihiatrie care urmează a se pronunța cu privire la faptul

dacă persoana a cărei punere sub interdicție se cere suferă de alienație

mintală sau de debilitate mintală și dacă, din cauza bolii, nu are capacitate

de a se îngriji de interesele sale sau de a-și administra bunurile.

Evident, în aceleași cauze, nu este

exclusă, în scopul arătat, efectuarea unei expertize psihiatrice.

În ce privește cea de a doua fază

procedurală privitoare la punerea sub interdicție, este de reținut că, în

conformitate cu prevederile art. 33 alin. (2) și (3) din Decretul nr. 32/1954,

instanța, pentru a constata starea mintală a celui a cărui punere sub

interdicție s-a cerut, este obligată să-l asculte inclusiv acolo unde se află,

în situația în care nu este în stare să se înfățișeze la dezbateri.

În sfârșit, în cauzele de acest gen,

este important a se reține și un alt aspect.

Concluziile medicilor specialiști,

obligatorii a fi depuse în cauză cu privire la starea mintală a celui a cărui

punere sub interdicție s-a cerut, deși constituie un mijloc de probă deosebit

datorită caracterului lor științific nu au forță probantă absolută, fiind

supuse, ca oricare alt mijloc de dovadă, liberei aprecieri a instanței,

potrivit intimei convingeri.

Prin urmare, instanța poate aprecia

capacitatea celui ce urmează să fie pus sub interdicție și pe baza altui

material probator, putând să ajungă, motivat, la o altă concluzie diferită de a

medicilor.

În speță, se constată că au fost

respectate cerințele impuse de prevederile legale incidente, art. 30, art. 31

și art. 33 alin. (2) și ultim din Decretul nr. 32/1954 în sensul că, în prima

fază procedurală, procurorul care a efectuat cercetările, a cerut și a obținut

părerea unei comisii de medici specialiști concretizată într-un raport de

expertiză medico-legală-psihiatrică iar în faza a doua procedurală, instanța de

judecată a ascultat pe cel a cărui punere sub interdicție s-a cerut.

În cauză au fost audiați atât de

procuror, în faza cercetărilor, cât și de instanță, în faza de judecată,

martorii S.G.S și B.L.

Concluzia instanței în sensul că cel

în cauză, deși bolnav, cu diagnosticul de specialitate alcoolism cronic,

sindrom de dependență etanolică, personalitate dizarmonică, nu trebuie pus sub

interdicție are la bază întregul material probator.

S-a reținut în mod corect că

diagnosticul inițial pus celui în cauză de către comisia de expertiză medicală

a persoanelor cu handicap din cadrul ISTPH Sibiu, tulburarea de personalitate polimorfă

cu afectarea comportamentului pentru care s-a recomandat dispensarizarea, este

în concordanță cu cel pus de comisia de medici specialiști semnatară a

raportului de expertiză medico-legală-psihiatrică, alcoolism cronic, sindrom de

dependință etanolică, personalitate dizarmonică.

Instanțele nu au exclus faptul că O.M.

se comportă adesea violent, fizic și verbal, că nu-și îngrijește corespunzător

bunurile, că risipește banii pe alcool, susțineri făcute de către tatăl

reclamant și de martorii audiați, dar au reținut o împrejurare esențială și

anume că acesta trimite regulat o sumă de bani fiicei sale, care urmează

cursurile școlare.

Concluzia instanțelor, trasă din

întregul material probator, a fost că diagnosticul celui în cauză nu este

ireversibil.

Așa cum s-a arătat în considerentele

de drept prezentate, dacă o persoană deși capabilă, deci cu discernământ, nu

poate să-și administreze bunurile și să-și apere interesele în codiții

mulțumitoare din cauza bătrâneții, a unei infirmități fizice sau psihice, nu

sunt întrunite condițiile pentru punerea sub interdicție, ci cele pentru

instituirea curatelei de către autoritatea tutelară.

În consecință, recursul

reclamantului O.F. este nefondat sub toate aspectele și urmează să fie respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul O.F. împotriva deciziei nr. 369/A din 17 iunie 2003 a Curții de

Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 mai 2004.