ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3653/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: O.F., domiciliat în orașul Avrig, județul Sibiu, prin cererea formulată la data de 28 februarie 2003, a solicitat punerea sub interdicție a fiului său O.M., în vârstă de 40 de ani, pe motiv că acesta, fiind bolnav psihic de 10 ani, nu poate să-și administreze singur bunurile și se manifestă violent atât față de părinți cât și față de alte persoane. Conformându-se prevederilor art. 30 alin. (1) din Decretul nr. 32/1954, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a efectuat cercetările necesare și a solicitat instanței, pe baza unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică, să se pronunțe cu privire la cererea de punere sub interdicție formulată în cauză.

Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin sentința nr. 233 din 9 aprilie 2003, a respins acțiunea, reținând, pe baza certificatului medical nr. 837 din 20 februarie 2003 eliberat de ISTPH Sibiu, comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap a expertizei medico-legale psihiatrice nr. 184/IV/a/54 din 20 martie 2003 și a depozițiilor martorilor audiați, că O.M., cu diagnosticul alcoolism cronic, sindrom de dependință etanolică, personalitate dizarmonică, nu este cazul să fie pus sub interdicție deoarece este capabil să-și exprime liber voința și să-și administreze bunurile. Sentinței primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin respingerea apelului declarat în cauză de către reclamantul O.F.

(decizia nr. 369/A din 17 iunie 2003). Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul O.F. a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond a omologat concluzia raportului de expertiză medico-legală, psihiatrică, în sensul că pârâtul deși bolnav, cu diagnosticul reținut, nu ar avea afectată capacitatea de exercițiu, fără să țină cont că acesta, pe fondul etilismului cronic, devine violent, că de multe ori a fost oprit pentru a nu săvârși fapte grave, că toți banii încasați cu titlu de pensie sunt cheltuiți pentru consumul de alcool, că nu este capabil să-și administreze averea. Motivul de recurs invocat se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recursul nu este întemeiat pentru considerentele care vor fi arătate. Punerea sub interdicție este o instituție menită să ocrotească persoana care, din cauza alienației sau debilității mintale, nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale. Prevederea legală înscrisă în art. 142 C. fam. condiționează punerea sub interdicție de existența unei stări de tulburare mintală cu caracter general și permanent. Aceasta înseamnă că slăbirea trecătoare a facultăților mintale, inconștiența generată de beție, hipnoză, de unele decepții trecătoare, etc. nu sunt de natură să determine luarea unei asemenea măsuri.

Se impune, de asemenea, precizarea că, dacă o persoană, deși capabilă, deci cu discernământ, nu poate să-și administreze bunurile și să-și apere interesele în condiții mulțumitoare din cauza bătrâneții, a unei infirmități fizice sau psihice, nu sunt întrunite condițiile pentru punerea sub interdicție, ci cele pentru instituirea curatelei de către autoritatea tutelară. Constatarea alienației mintale ori a debilității mintale a persoanei a cărei punere sub interdicție s-a cerut trebuie să rezulte din acte medicale întocmite așa cum prevăd dispozițiile legale ce reglementează această instituție. Sub acest aspect, este de arătat că dispozițiile referitoare la punerea sub interdicție, în prima sa fază, așa cum este reglementată prin prevederile art. 30 și art. 31 din Decretul nr. 32/1954, sunt de strictă interpretare.

Această procedură deosebește două situații și anume: prima, în care procurorul efectuează cercetările și va cere părerea unei comisii de medici specialiști, iar dacă cel a cărui punere sub interdicție este cerută se găsește internat într-o instituție sanitară, și părerea medicului sub supravegherea căruia se află (art. 30 din Decretul nr. 32/1954); a doua, când instanța de judecată, intrând în posesia acestor acte, poate dispune internarea provizorie a celui a cărui punere sub interdicție este cerută, dacă observarea mai îndelungată a stării lui mintale este necesară (art. 31 din Decretul nr. 32/1954).

Prin urmare, în cauzele de acest gen, este obligatoriu a se solicita părerea unei comisii de medici specialiști de la Clinica de Psihiatrie care urmează a se pronunța cu privire la faptul dacă persoana a cărei punere sub interdicție se cere suferă de alienație mintală sau de debilitate mintală și dacă, din cauza bolii, nu are capacitate de a se îngriji de interesele sale sau de a-și administra bunurile. Evident, în aceleași cauze, nu este exclusă, în scopul arătat, efectuarea unei expertize psihiatrice. În ce privește cea de a doua fază procedurală privitoare la punerea sub interdicție, este de reținut că, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (2) și (3) din Decretul nr. 32/1954, instanța, pentru a constata starea mintală a celui a cărui punere sub interdicție s-a cerut, este obligată să-l asculte inclusiv acolo unde se află, în situația în care nu este în stare să se înfățișeze la dezbateri.

În sfârșit, în cauzele de acest gen, este important a se reține și un alt aspect. Concluziile medicilor specialiști, obligatorii a fi depuse în cauză cu privire la starea mintală a celui a cărui punere sub interdicție s-a cerut, deși constituie un mijloc de probă deosebit datorită caracterului lor științific nu au forță probantă absolută, fiind supuse, ca oricare alt mijloc de dovadă, liberei aprecieri a instanței, potrivit intimei convingeri. Prin urmare, instanța poate aprecia capacitatea celui ce urmează să fie pus sub interdicție și pe baza altui material probator, putând să ajungă, motivat, la o altă concluzie diferită de a medicilor.

În speță, se constată că au fost respectate cerințele impuse de prevederile legale incidente, art. 30, art. 31 și art. 33 alin. (2) și ultim din Decretul nr. 32/1954 în sensul că, în prima fază procedurală, procurorul care a efectuat cercetările, a cerut și a obținut părerea unei comisii de medici specialiști concretizată într-un raport de expertiză medico-legală-psihiatrică iar în faza a doua procedurală, instanța de judecată a ascultat pe cel a cărui punere sub interdicție s-a cerut. În cauză au fost audiați atât de procuror, în faza cercetărilor, cât și de instanță, în faza de judecată, martorii S.G.S și B.L. Concluzia instanței în sensul că cel în cauză, deși bolnav, cu diagnosticul de specialitate alcoolism cronic, sindrom de dependență etanolică, personalitate dizarmonică, nu trebuie pus sub interdicție are la bază întregul material probator.

S-a reținut în mod corect că diagnosticul inițial pus celui în cauză de către comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap din cadrul ISTPH Sibiu, tulburarea de personalitate polimorfă cu afectarea comportamentului pentru care s-a recomandat dispensarizarea, este în concordanță cu cel pus de comisia de medici specialiști semnatară a raportului de expertiză medico-legală-psihiatrică, alcoolism cronic, sindrom de dependință etanolică, personalitate dizarmonică. Instanțele nu au exclus faptul că O.M. se comportă adesea violent, fizic și verbal, că nu-și îngrijește corespunzător bunurile, că risipește banii pe alcool, susțineri făcute de către tatăl reclamant și de martorii audiați, dar au reținut o împrejurare esențială și anume că acesta trimite regulat o sumă de bani fiicei sale, care urmează cursurile școlare.

Concluzia instanțelor, trasă din întregul material probator, a fost că diagnosticul celui în cauză nu este ireversibil. Așa cum s-a arătat în considerentele de drept prezentate, dacă o persoană deși capabilă, deci cu discernământ, nu poate să-și administreze bunurile și să-și apere interesele în codiții mulțumitoare din cauza bătrâneții, a unei infirmități fizice sau psihice, nu sunt întrunite condițiile pentru punerea sub interdicție, ci cele pentru instituirea curatelei de către autoritatea tutelară. În consecință, recursul reclamantului O.F. este nefondat sub toate aspectele și urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul O.F. împotriva deciziei nr. 369/A din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 mai 2004.