ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2367/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 937 din 17

iunie 2003, Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamantele M.M.

și D.E., în contradictoriu cu V.I., având ca obiect punerea sub interdicție a

pârâtului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că art. 142 C. fam. condiționează punerea sub

interdicție de existența unei stări de tulburare mintală cu caracter general și

permanent, iar pentru punerea sub interdicție trebuie declanșată procedura

necontradictorie care constă în efectuarea cercetărilor necesare, în cadrul

cărora se cere părerea unei comisii de medici specialiști chemați să se

pronunțe dacă cel a cărui punere sub interdicție se cere suferă de alienație

mintală ori debilitate mintală și dacă din cauza maladiei psihice nu are

capacitatea de a se îngriji de interesele sale sau de a-și administra bunurile.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 158 din 4 noiembrie 2003 a respins apelul declarat de

reclamanții M.M., D.E. și V.I. junior împotriva acestei sentințe, instanța de

apel reținând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 142 – 151 C. fam. și art.

30 – 35 din Decretul nr. 32/1954, întrucât nu s-a făcut dovada că pârâtul ar

suferi de alienație ori debilitate mintală și că nu ar avea capacitatea de a se

îngriji de interesele sale sau de a-și administra bunurile. Reține instanța de

apel, că expertiza medico-legală nu a putut fi efectuată, pentru că nu au fost

depuse acte medicale care să ateste faptul că pârâtul ar avea o boală psihică,

iar pârâtul a refuzat să se prezinte la Institutul Medico-Legal pentru

efectuarea expertizei.

Împotriva acestor hotărâri au

declarat recurs apelanții și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Fără să invoce vreun motiv de

recurs, reclamanții M.M., D.E. și V.I. junior critică ambele hotărâri

pronunțate în cauză, susținând, în esență, că au fost nesocotite dispozițiile

Decretului nr. 32/1954, deoarece nu a fost audiat bolnavul, nu s-a cerut avizul

medicului curant și nu s-a insistat în efectuarea expertizei medico-legale.

Arată recurenții, că procedura

interdicției are o primă fază, reglementată prin art. 30 și art. 31 din

Decretul nr. 32/1954, iar solicitarea părerii comisiei de medici specialiști

asupra faptului dacă persoana a cărei punere sub interdicție se cere suferă de

alienație mintală sau debilitate mintală și dacă, din cauza bolii, nu are

capacitatea de a se îngriji de interesele sale sau de a-și administra bunurile

este obligatorie.

Se susține că nici în a doua fază

instanțele nu s-au conformat prevederilor art. 33 alin. (2) din Decretul nr.

32/1954 și se solicită casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de fond.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, invocând art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., arată că ambele

hotărâri pronunțate în cauză sunt netemeinice și nelegale, pentru că nu au fost

respectate prevederile art. 30, art. 31 și art. 32 din Decretul nr. 32/1954.

Se susține că procurorul nu a

efectuat personal cercetările necesare, rezumându-se la ascultarea a două

persoane, fără să-i asculte pe reclamanți și să ceară relații de la medicul de

familie și de la poliție.

Arătând în detaliu modul în care

trebuiau efectuate cercetările de către procuror și susținând că nici instanța

nu s-a conformat dispozițiilor art. 33 din Decretul nr. 32/1954, recurentul

consideră că fondul cauzei nu a fost cercetat și cere să se admită recursul, să

fie casată atât sentința instanței de fond, cât și decizia pronunțată în apel

și să se trimită cauza spre rejudecare la Judecătoria Lugoj, instanță

competentă să soluționeze procesul, conform prevederilor O.U.G. nr. 58/2003.

Recursurile vor fi respinse, pentru

următoarele considerente.

La instanța de recurs a fost depus

la dosar extrasul din registrul de decese al Primăriei Găvojdia, Județul Timiș,

act care atestă faptul că pârâtul V.I., a cărui punere sub interdicție a fost

cerută de reclamanți, a decedat la data de 27 noiembrie 2003, decesul fiind

trecut în registrul stării civile la nr. 69 din 28 noiembrie 2003.

În raport cu acest fapt, soluția

respingerii acțiunii, pronunțată de instanța de fond, păstrată de instanța de

apel, se impune a fi menținută, deoarece pentru a se lua măsura punerii sub

interdicție a unei persoane condiția esențială este ca aceasta să fie în viață.

Întrucât nu mai este posibilă

punerea sub interdicție a pârâtului decedat, ambele recursuri vor fi respinse,

fără a se analiza criticile formulate prin declarațiile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, și M.M.,

D.E. și V.I. jr. împotriva deciziei nr. 158 din 4 noiembrie 2003 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2005         .