ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2367/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 937 din 17 iunie 2003, Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamantele M.M. și D.E., în contradictoriu cu V.I., având ca obiect punerea sub interdicție a pârâtului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că art. 142 C. fam. condiționează punerea sub interdicție de existența unei stări de tulburare mintală cu caracter general și permanent, iar pentru punerea sub interdicție trebuie declanșată procedura necontradictorie care constă în efectuarea cercetărilor necesare, în cadrul cărora se cere părerea unei comisii de medici specialiști chemați să se pronunțe dacă cel a cărui punere sub interdicție se cere suferă de alienație mintală ori debilitate mintală și dacă din cauza maladiei psihice nu are capacitatea de a se îngriji de interesele sale sau de a-și administra bunurile.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 158 din 4 noiembrie 2003 a respins apelul declarat de reclamanții M.M., D.E. și V.I. junior împotriva acestei sentințe, instanța de apel reținând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 142 – 151 C. fam. și art. 30 – 35 din Decretul nr. 32/1954, întrucât nu s-a făcut dovada că pârâtul ar suferi de alienație ori debilitate mintală și că nu ar avea capacitatea de a se îngriji de interesele sale sau de a-și administra bunurile. Reține instanța de apel, că expertiza medico-legală nu a putut fi efectuată, pentru că nu au fost depuse acte medicale care să ateste faptul că pârâtul ar avea o boală psihică, iar pârâtul a refuzat să se prezinte la Institutul Medico-Legal pentru efectuarea expertizei.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs apelanții și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Fără să invoce vreun motiv de recurs, reclamanții M.M., D.E. și V.I. junior critică ambele hotărâri pronunțate în cauză, susținând, în esență, că au fost nesocotite dispozițiile Decretului nr. 32/1954, deoarece nu a fost audiat bolnavul, nu s-a cerut avizul medicului curant și nu s-a insistat în efectuarea expertizei medico-legale. Arată recurenții, că procedura interdicției are o primă fază, reglementată prin art. 30 și art. 31 din Decretul nr. 32/1954, iar solicitarea părerii comisiei de medici specialiști asupra faptului dacă persoana a cărei punere sub interdicție se cere suferă de alienație mintală sau debilitate mintală și dacă, din cauza bolii, nu are capacitatea de a se îngriji de interesele sale sau de a-și administra bunurile este obligatorie.

Se susține că nici în a doua fază instanțele nu s-au conformat prevederilor art. 33 alin. (2) din Decretul nr. 32/1954 și se solicită casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, invocând art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., arată că ambele hotărâri pronunțate în cauză sunt netemeinice și nelegale, pentru că nu au fost respectate prevederile art. 30, art. 31 și art. 32 din Decretul nr. 32/1954. Se susține că procurorul nu a efectuat personal cercetările necesare, rezumându-se la ascultarea a două persoane, fără să-i asculte pe reclamanți și să ceară relații de la medicul de familie și de la poliție.

Arătând în detaliu modul în care trebuiau efectuate cercetările de către procuror și susținând că nici instanța nu s-a conformat dispozițiilor art. 33 din Decretul nr. 32/1954, recurentul consideră că fondul cauzei nu a fost cercetat și cere să se admită recursul, să fie casată atât sentința instanței de fond, cât și decizia pronunțată în apel și să se trimită cauza spre rejudecare la Judecătoria Lugoj, instanță competentă să soluționeze procesul, conform prevederilor O.U.G. nr. 58/2003. Recursurile vor fi respinse, pentru următoarele considerente.

La instanța de recurs a fost depus la dosar extrasul din registrul de decese al Primăriei Găvojdia, Județul Timiș, act care atestă faptul că pârâtul V.I., a cărui punere sub interdicție a fost cerută de reclamanți, a decedat la data de 27 noiembrie 2003, decesul fiind trecut în registrul stării civile la nr. 69 din 28 noiembrie 2003. În raport cu acest fapt, soluția respingerii acțiunii, pronunțată de instanța de fond, păstrată de instanța de apel, se impune a fi menținută, deoarece pentru a se lua măsura punerii sub interdicție a unei persoane condiția esențială este ca aceasta să fie în viață. Întrucât nu mai este posibilă punerea sub interdicție a pârâtului decedat, ambele recursuri vor fi respinse, fără a se analiza criticile formulate prin declarațiile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, și M.M., D.E. și V.I. jr. împotriva deciziei nr. 158 din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2005 .