ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3021/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Olt, sub nr.48 din 10 februarie 1997, reclamanta SC O. SRL a

solicitat excluderea din societate a pârâtului S.A., motivat de faptul că

acesta nu desfășoară activitate la societate, astfel cum s-a obligat prin

contractul de societate, fiind și administrator și aceasta aduce prejudicii

societății.

În primul ciclu procesual, acțiunea

a fost admisă și s-a dispus excluderea din societate a pârâtului, admițându-se

în parte și cererea reconvențională prin care pârâtul solicita dizolvarea

societății, lichidarea sau restituirea dividendelor și a cotei de patrimoniu. A

fost admis doar capătul de cerere privind despăgubirile și a fost obligată

societatea la plata sumei de 328.500 lei despăgubiri și 300.000 lei cheltuieli

de judecată, fiind respinsă cererea de dizolvare.

Apelul pârâtului a fost respins de

Curtea de Apel Craiova prin decizia nr.508 din 14 mai 1998, dar această decizie

a fost desființată de Curtea Supremă de Justiție și cauza trimisă spre

rejudecare la același tribunal, întrucât modul de împărțire a patrimoniului,

omologat de instanțe, a fost unul neprevăzut de lege.

Rejudecând, Tribunalul Olt a respins

acțiunea reclamantei, a admis în parte cererea reconvențională a pârâtului,

obligând societatea la 328.500 lei despăgubiri către pârât și respingând

capătul de cerere privind dizolvarea societății și numirea unui lichidator.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că lipsa de activitate a unui asociat nu face parte

din situațiile limitativ prevăzute de art. 217 din Legea nr. 31/1990,

republicată, neputându-se dispune excluderea sa din societate.

În ceea ce privește cererea

reconvențională, instanța a apreciat că dizolvarea nu se poate dispune,

întrucât nu s-a dovedit că societatea nu mai are activitate.

În schimb, a fost considerat ca

întemeiat capătul de cerere, referitor la plata dividendelor și restituirea

cotei de patrimoniu.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul, susținând că hotărârea nu face decât să repete soluția

casată, neadministrându-se nici o altă probă și respingând, neîntemeiat,

cererile sale.

Curtea de Apel Craiova, a

administrat noi probe cu martori și expertiză tehnică și contabilă, în urma

cărora a pronunțat decizia nr. 370 din 24 aprilie 2001, prin care a admis

apelul pârâtului, a schimbat sentința în parte, a admis, în parte, cererea

reconvențională și a obligat pe reclamantă la plata sumei de 3.880.000 lei

dividende restante și la 360.400 lei cheltuieli de judecată la fond.

Au fost menținute restul

dispozițiilor hotărârii și s-a acordat cheltuieli de judecată pârâtului în

apel, în sumă de 2.500.000 lei.

Instanța de apel a apreciat că

societatea a avut activitate neîntreruptă, întocmind bilanțurile contabile

anuale și realizând profit, astfel încât nu se poate dispune dizolvarea

acesteia. Continuarea activității este considerată ca o dovadă a revenirii

asociaților la hotărârea de dizolvare și partajare voluntară a patrimoniului și

ca o infirmare a existenței unor neînțelegeri care ar afecta însăși existența

societății.

Nici ipoteza dizolvării de drept nu

este acceptată de instanța de apel, întrucât aceasta trebuie să urmeze aceeași

procedură ca și constituirea societății.

Referitor la despăgubiri, s-a

considerat că, în lipsa unei cereri de retragere, nu există temei pentru

acordarea unei cote din patrimoniu, iar cuantumul despăgubirilor a inclus

actualizarea dividendelor în raport de indicele de inflație.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către pârât, care susține că, în mod greșit, a fost ignorat procesul verbal din

30 ianuarie 1997, care reprezintă voința părților și care consacră împărțirea

patrimoniului între ceilalți trei asociați excluzându-l pe pârât.

Se susține că acest act a produs, în

fapt, efecte, chiar dacă nu a fost înregistrat la Registrul Comerțului, iar

societatea a figurat de la acea dată doar cu pierderi.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Critica recurentului se referă doar

la respingerea cererii de acordare a cotei din patrimoniu.

Recurentul pârât pretinde a se lua

în considerare partajul de fapt al acestui patrimoniu, care susține că ar fi și

operat între ceilalți trei asociați.

Instanța de apel a soluționat corect

acest capăt de cerere, întrucât este necesar un temei de drept pentru a

solicita restituirea cotei de patrimoniu.

Cum cererea de excludere a fost respinsă,

iar societatea continuă să existe ca persoană juridică, într-adevăr, nu există

un astfel de temei pentru că pârâtul nu a cerut a se constata că s-ar fi retras

din societate.

Acesta nu și-a pierdut dreptul de a

pretinde cota sa din patrimoniu, cum pare a crede, însă, o va obține la data la

care se va retrage sau va opera legal, prin înregistrare la Registrul

Comerțului pretinsa dizolvare despre care s-a făcut vorbire și care, de

asemenea, a fost corect apreciată ca neputând opera de drept.

Negăsindu-se întemeiate motivele de

recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

pârâtul S.A., împotriva deciziei nr.370 din 24 aprilie 2001 a Curții de Apel

Craiova, secția comercială, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2003.