ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3021/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt, sub nr.48 din 10 februarie 1997, reclamanta SC O. SRL a solicitat excluderea din societate a pârâtului S.A., motivat de faptul că acesta nu desfășoară activitate la societate, astfel cum s-a obligat prin contractul de societate, fiind și administrator și aceasta aduce prejudicii societății. În primul ciclu procesual, acțiunea a fost admisă și s-a dispus excluderea din societate a pârâtului, admițându-se în parte și cererea reconvențională prin care pârâtul solicita dizolvarea societății, lichidarea sau restituirea dividendelor și a cotei de patrimoniu. A fost admis doar capătul de cerere privind despăgubirile și a fost obligată societatea la plata sumei de 328.500 lei despăgubiri și 300.000 lei cheltuieli de judecată, fiind respinsă cererea de dizolvare.

Apelul pârâtului a fost respins de Curtea de Apel Craiova prin decizia nr.508 din 14 mai 1998, dar această decizie a fost desființată de Curtea Supremă de Justiție și cauza trimisă spre rejudecare la același tribunal, întrucât modul de împărțire a patrimoniului, omologat de instanțe, a fost unul neprevăzut de lege. Rejudecând, Tribunalul Olt a respins acțiunea reclamantei, a admis în parte cererea reconvențională a pârâtului, obligând societatea la 328.500 lei despăgubiri către pârât și respingând capătul de cerere privind dizolvarea societății și numirea unui lichidator. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că lipsa de activitate a unui asociat nu face parte din situațiile limitativ prevăzute de art. 217 din Legea nr. 31/1990, republicată, neputându-se dispune excluderea sa din societate.

În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a apreciat că dizolvarea nu se poate dispune, întrucât nu s-a dovedit că societatea nu mai are activitate. În schimb, a fost considerat ca întemeiat capătul de cerere, referitor la plata dividendelor și restituirea cotei de patrimoniu. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, susținând că hotărârea nu face decât să repete soluția casată, neadministrându-se nici o altă probă și respingând, neîntemeiat, cererile sale. Curtea de Apel Craiova, a administrat noi probe cu martori și expertiză tehnică și contabilă, în urma cărora a pronunțat decizia nr. 370 din 24 aprilie 2001, prin care a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința în parte, a admis, în parte, cererea reconvențională și a obligat pe reclamantă la plata sumei de 3.880.000 lei dividende restante și la 360.400 lei cheltuieli de judecată la fond.

Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii și s-a acordat cheltuieli de judecată pârâtului în apel, în sumă de 2.500.000 lei. Instanța de apel a apreciat că societatea a avut activitate neîntreruptă, întocmind bilanțurile contabile anuale și realizând profit, astfel încât nu se poate dispune dizolvarea acesteia. Continuarea activității este considerată ca o dovadă a revenirii asociaților la hotărârea de dizolvare și partajare voluntară a patrimoniului și ca o infirmare a existenței unor neînțelegeri care ar afecta însăși existența societății. Nici ipoteza dizolvării de drept nu este acceptată de instanța de apel, întrucât aceasta trebuie să urmeze aceeași procedură ca și constituirea societății.

Referitor la despăgubiri, s-a considerat că, în lipsa unei cereri de retragere, nu există temei pentru acordarea unei cote din patrimoniu, iar cuantumul despăgubirilor a inclus actualizarea dividendelor în raport de indicele de inflație. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârât, care susține că, în mod greșit, a fost ignorat procesul verbal din 30 ianuarie 1997, care reprezintă voința părților și care consacră împărțirea patrimoniului între ceilalți trei asociați excluzându-l pe pârât. Se susține că acest act a produs, în fapt, efecte, chiar dacă nu a fost înregistrat la Registrul Comerțului, iar societatea a figurat de la acea dată doar cu pierderi. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Critica recurentului se referă doar la respingerea cererii de acordare a cotei din patrimoniu.

Recurentul pârât pretinde a se lua în considerare partajul de fapt al acestui patrimoniu, care susține că ar fi și operat între ceilalți trei asociați. Instanța de apel a soluționat corect acest capăt de cerere, întrucât este necesar un temei de drept pentru a solicita restituirea cotei de patrimoniu. Cum cererea de excludere a fost respinsă, iar societatea continuă să existe ca persoană juridică, într-adevăr, nu există un astfel de temei pentru că pârâtul nu a cerut a se constata că s-ar fi retras din societate. Acesta nu și-a pierdut dreptul de a pretinde cota sa din patrimoniu, cum pare a crede, însă, o va obține la data la care se va retrage sau va opera legal, prin înregistrare la Registrul Comerțului pretinsa dizolvare despre care s-a făcut vorbire și care, de asemenea, a fost corect apreciată ca neputând opera de drept.

Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâtul S.A., împotriva deciziei nr.370 din 24 aprilie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțata în ședință publică, astăzi 12 iunie 2003.