ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1643/2003

HOTĂRÂRE
01.04.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1643/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 348

din 8 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost condamnat

inculpatul B.F.O. deținut în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea

următoarelor infracțiuni:

- tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b)

și

c) alin. (2

1

)

lit. a) C. pen.

(parte vătămată D.A.D.), la

pedeapsa de 7 ani închisoare,

- tâlhărie prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen. (parte

vătămată T.G.), la pedeapsa de 7 ani închisoare,

- tentativă la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen. (parte vătămată B.I.), la

pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate

inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

Prin aceiași sentință a

fost condamnat inculpatul B.P., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 21 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C.

pen. (parte vătămată D.A.D.), la pedeapsa de 7 ani închisoare; tâlhărie, prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

(parte vătămată T.G.), la pedeapsa de 7 ani închisoare și tentativă la

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen. (parte vătămată B.J.), la

pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în

pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților perioada reținerii de 24 ore și

arestul preventiv începând cu data de 17 mai 2002 pentru fiecare inculpat.

S-a interzis inculpaților

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata

prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 118 lit. d) C.

pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 117.000 lei,

sumă ce nu a servit la despăgubirea părților vătămate D.A.D. și T.G.

S-a luat act că părțile

vătămate D.A.D., T.G. și B.I. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Au fost obligați

inculpații la plata sumei de câte 3.000.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

s-au reținut următoarele:

În jurul orei 20,00, în

ziua de 16 mai 2002, după ce în prealabil consumaseră băuturi alcoolice la mai

multe baruri din comuna Nicolae Bălcescu, inculpații B.F.O. și B.P. s-au

hotărât să meargă spre casă, în satul Valea Seacă. Ajungând în fața magazinului

AF. T.I., inculpații le-au observat pe părțile vătămate D.A.D. și T.G., care

stăteau de vorbă.

Cei doi inculpați au luat

hotărârea să deposedeze de bunuri părțile vătămate.

În realizarea acestei

hotărâri, inculpatul B.F.O., s-a apropiat de partea vătămată T.G., i-a cerut o

țigară și fără să mai aștepte să fie servit a început să-i aplice acesteia mai

multe lovituri peste față, până a doborât-o la pământ.

Inculpatul B.F.O. și-a însușit prin

violență numai un pachet de țigări și un chibrit, deoarece partea vătămată T.G.

nu avea bani asupra sa.

În acest timp, tot prin violență,

inculpatul B.P. a reușit să-l deposedeze pe D.A.D. de suma de 150.000 lei și de

o sacoșă cu alimente, pe care partea vătămată tocmai și le cumpărase din

magazinul aparținând AF. T.I. Partea vătămată D.A.D. a fost controlată prin

buzunare și agresată fizic și de inculpatul B.F.O., care abandonase cealaltă

parte vătămată, deoarece nu găsise asupra ei bani.

După consumarea

infracțiunii, inculpații au abandonat părțile vătămate (căzute la pământ) și au

plecat în stația de autobuz pentru a merge spre casă.

Din certificatele

medico-legale a rezultat că partea vătămată D.A.D., a suferit leziuni ce au

necesitat pentru vindecare 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, iar T.G. a suferit

leziuni vindecabile în 7 - 9 zile îngrijiri medicale.

Tot în seara de 16 mai

2002, ora 23,00, cei doi inculpați au observat că din autobuzul 17 a coborât

partea vătămată B.J. și s-au deplasat în apropierea acesteia, pentru a-i cere o

țigară. După ce partea vătămată le-a spus inculpațislor că nu are țigări,

aceștia i-au cerut toți banii și au început să o lovească peste corp până a

căzut la pământ, cu intenția de a o controla prin buzunare.

Acțiunea de deposedare a

celor doi, nu s-a finalizat, deoarece partea vătămată a strigat după ajutor și

inculpații B.P. și B.F.O., au părăsit locul faptei în fugă.

Apelurile declarate de

cei doi inculpați, prin care au solicitat reducerea pedepselor, au fost

respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 432 din 12 decembrie 2002 a

Curții de Apel Bacău.

A motivat instanța de

apel că, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., pedepsele au fost just individualizate.

Împotriva acestei decizii

penale au declarat recurs inculpații B.F.O. și B.P., solicitând reducerea

pedepselor aplicate.

Recursurile declarate de

inculpați nu sunt fondate.

Instanța de fond a

administrat toate probele necesare aflării adevărului, stabilind corect situația

de fapt, încadrările juridice date faptelor sunt legale, iar vinovăția

inculpaților rezultă neîndoielnic din actele dosarului.

În raport de pericolul

social al faptelor comise, de modul și mijloacele folosite, de scopul urmărit,

de urmările produse părților vătămate, precum și de persoana și conduita

inculpaților, pedepsele de câte 7 ani închisoare, apar ca just individualizate.

În conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate, recursurile

declarate de inculpați.

Se va deduce pentru

fiecare, perioada executată prin arest preventiv.

Recurenții vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații B.F.O. și B.P. împotriva deciziei penale nr.

432 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedepse durata reținerii

și arestării preventive de la 17 mai 2002, până la 1 aprilie 2003, pentru ambii

inculpați.

Obligă inculpații la câte

1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 300.000 lei, se vor avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4130/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 57 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Bacău, a fost condamnat inculpatul C.D. la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, pr
ÎCCJ 2004-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4554/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 185/D din 11 mai 2004, Tribunalul Bacău a dispus condamnarea inculpaților: - P.M.I. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiuni
ÎCCJ 2005-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 467/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 184 din 7 mai 2004 Tribunalul Bacău a dispus condamnarea inculpaților: C.F. la câte 4 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiun
ÎCCJ 2006-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1144/2006
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 590 din 26 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus condamnarea inculpatului T.D., după schimbarea încadrării juridi
ÎCCJ 2003-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4081/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 376 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, au fost condamnați inculpații: 1. U.S. zis D. la pedeapsa de 7
Sursă