ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4081/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 376 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, au fost condamnați inculpații: 1. U.S. zis D. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. (parte vătămată M.A.) și la pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. (parte vătămată S.G.) prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive de la 19 iunie 2002, la zi. 2. C.M. zis B. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată M.A.) și la 7 ani și 6 luni închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată S.G.). Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul C.M. va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare. Totodată, conform art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul București pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 19 iunie 2002 la zi. Sub aspectul laturii civile, a fost admisă acțiunea civilă formulată de părțile civile M.A. și S.G. și au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții civile M.A. suma de 4.000.000 lei reprezentând c/val. bunului sustras și părții civile S.G. suma de 20.000.000 lei cu același titlu. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: La data de 27 mai 2002, partea vătămată M.A. se afla în spatele blocului B-4 bis, moment în care a fost încadrată de inculpații U.S. și C.M., unul din ei a îmbrâncit-o și a călcat-o pe picioare, iar celălalt i-a smuls lănțișorul de la gât.

Cu ocazia agresiunii părții vătămate i-a fost rupt tricoul. Lănțișorul și cruciulița din aur au fost vândute de inculpatul U.S. martorului V.C.M., suma obținută fiind împărțită între cei doi infractori. La data de 12 iunie 2002, tot în zona B-dul Camil Ressu inculpații au observat-o pe partea vătămată S.G. care avea la gât două lănțișoare, unul cu o cruciuliță. În momentul când partea vătămată s-a apropiat, inculpații s-au ridicat de pe banca pe care stăteau, C.M. s-a repezit la victimă și i-a smuls lănțișoarele de la gât, timp în care coinculpatul U.S. a trecut foarte aproape de copilul părții vătămate (S.C.) astfel că aceasta s-a speriat văzând un necunoscut că îi atinge copilul și nu a reacționat.

După comiterea faptei inculpații au fugit printre blocuri, ulterior bijuteriile fiind depuse la o casă de amanet din zona Dristor, primind în schimb 200.000 lei, sumă pe care, de asemenea, au împărțit-o. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 398 din 30 iulie 2003, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și în baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului U.S. accesul în municipiul București pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale. Apelurile declarate de inculpați au fost respinse ca nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul U.S. Prin recursul parchetului se critică hotărârile pronunțate cu privire la greșita încadrare juridică a infracțiunii de tâlhărie, comisă de inculpatul U.S.

și referitor la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților C.M. și U.S. În ceea ce privește primul motiv de recurs, parchetul învederează că încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul U.S. este cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. (partea vătămată S.G.) și nu complicitate la infracțiunea de tâlhărie, întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpații au acționat împreună, după o înțelegere prealabilă, iar violențele au fost exercitate atât asupra părții vătămate, indirect, cât și direct asupra fiului său minor. Referitor la individualizarea pedepselor, parchetul solicită aplicarea unor pedepse mai severe raportat la gravitatea faptelor comise, la frecvența din ce în ce mai mare a acestui fenomen infracțional și la persoana infractorilor.

Inculpatul U.S. a criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate solicitând achitarea pentru infracțiunea din 27 mai 2002 (parte vătămată M.A.), întrucât nu a participat la comiterea acestei infracțiuni, iar cu privire la fapta din 12 iunie 2002 (parte vătămată S.G.) solicită schimbarea încadrării juridice din complicitate la tâlhărie în infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. Recursurile nu sunt fondate. Instanțele de fond și de apel au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege mai sus menționate. Referitor la fapta comisă de inculpatul U.S. în dauna părții vătămate S.G., se reține că aceasta întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de tâlhărie și nu cea de tâlhărie în forma coautoratului, așa cum s-a solicitat prin primul motiv de recurs invocat de parchet.

Sub acest aspect este de relevat că sentința instanței de fond a fost criticată în apelul parchetului doar pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate și pentru omisiunea aplicării art. 116 C. pen., față de inculpatul U.S., nu și cu privire la greșita încadrare juridică a faptei comise în dauna părții vătămate S.G. Potrivit art. 385 14 alin. (1) C. proc. pen., instanța, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs, text ce trebuie înțeles în sensul că, în limitele cazurilor de recurs prevăzute de art. 385 9 , instanța verifică hotărârea, luând în considerare motivele invocate de procuror și de părți, precum și cele pe care trebuie să le ia în considerare, totdeauna din oficiu.

Verificarea se face pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs. Or, instanța de apel nu a fost sesizată cu motivul referitor la încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul U.S., iar pe de altă parte un asemenea motiv nu face parte dintre cele care trebuiau examinate din oficiu de instanță, considerent pentru care hotărârea recurată este legală. Sub aspectul corectei încadrări juridice a acestei fapte mai sunt de făcut și următoarele precizări. Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, anterior săvârșirii infracțiunii de tâlhărie de către inculpatul C.M. (parte vătămată S.G.) când intenția de a deposeda prin violență victima nu era conturată încă, coinculpatul U.S.

nu a desfășurat nici o activitate specifică pentru a putea concretiza participarea sa în calitate de coautor. În speță, între inculpați nu a existat o înțelegere prealabilă pentru deposedarea victimei S.G., inculpatul U.S. a intervenit numai după ce coinculpatul C.M. a smuls lănțișoarele de la gâtul părții vătămate, activitatea inculpatului U.S. doar de a trece foarte aproape de copilul victimei, acțiune de natură a induce în psihicul acesteia o stare de temere. Prezența inculpatului lângă victimă, apropierea sa ostentativă de copilul părții vătămate în momentul comiterii agresiunii constituie împrejurări care au contribuit la diminuarea posibilităților de apărare, eventual de scăpare prin fugă, ale victimei, și constituie acte de ajutor, efectuate cu adesiune deplină, la activitatea celuilalt inculpat, acte care se încadrează în art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

Ca atare, încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul U.S. a fost bine stabilită motiv pentru care prima critică formulată de parchet nu este fondată. În ceea ce privește vinovăția aceluiași inculpat în raport de infracțiunea comisă în dauna părții vătămate M.A., din probele administrate rezultă participarea acestuia la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Partea vătămată a declarat constant că inculpații au acționat împreună, victima reușind să vadă fețele agresorilor, indicându-l pe U.S. ca fiind cel care i-a smuls lănțișorul. De altfel, declarațiile inculpaților sub acest aspect sunt contradictorii, făcute în scopul de a induce în eroare organele de urmărire penală și instanța de judecată.

Participarea inculpatului U.S. la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie rezultă și din procesele verbale încheiate de organele de cercetare și care se coroborează cu plângerea și declarațiile victimei, motiv pentru care primul motiv de recurs invocat de inculpat nu este fondat. Referitor la cea de-a doua critică adusă hotărârilor pronunțate, ce vizează greșita încadrare juridică a infracțiunii comise în dauna părții vătămate S.G., Curtea constată că este nefondată, pentru considerentele menționate cu ocazia analizării motivului de recurs invocat de parchet. În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate, aspect sub care hotărârile sunt criticate atât de parchet, cât și de inculpați, se constată că în speță, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de pericolul social al faptelor comise, cât și de persoana făptuitorilor.

Astfel, la dozarea sancțiunilor s-a acordat semnificație împrejurărilor concrete în care au fost comise infracțiunile, urmărilor acestor fapte antisociale. Referitor la persoana inculpaților s-a ținut seama de poziția oscilantă a acestora în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, de împrejurarea că ambii erau consumatori de heroină, iar inculpatul C.M. este recidivist. Toate aceste elemente de circumstanțiere ale faptelor și făptuitorilor au fost analizate de prima instanță și de instanța de control judiciar, iar pedepsele aplicate au fost bine dozate, motiv pentru care și sub acest ultim aspect hotărârile pronunțate sunt temeinice. Pentru considerentele arătate, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va computa perioada arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul U.S. împotriva deciziei penale nr. 398 din 30 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind și pe inculpatul C.M. Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a inculpaților de la 19 iunie 2002, la 26 septembrie 2003. Obligă pe recurentul inculpat U.S. la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei pentru inculpatul intimat C.M. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2003.