ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4081/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 376 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, au

fost condamnați inculpații:

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. (parte vătămată

M.A.) și la pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza art. 26, raportat la art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. (parte vătămată

S.G.) prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. a) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7

ani închisoare.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive de la 19 iunie 2002,

la zi.

și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen. (parte vătămată M.A.) și la 7 ani și 6 luni închisoare, în

baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată S.G.).

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul C.M. va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6

luni închisoare.

Totodată, conform art. 116 C. pen.,

s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul București pe o

perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. A fost menținută starea

de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu

începere de la 19 iunie 2002 la zi.

Sub aspectul laturii civile, a fost

admisă acțiunea civilă formulată de părțile civile M.A. și S.G. și au fost

obligați inculpații în solidar să plătească părții civile M.A. suma de

4.000.000 lei reprezentând c/val. bunului sustras și părții civile S.G. suma de

20.000.000 lei cu același titlu.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 27 mai 2002, partea

vătămată M.A. se afla în spatele blocului B-4 bis, moment în care a fost

încadrată de inculpații U.S. și C.M., unul din ei a îmbrâncit-o și a călcat-o

pe picioare, iar celălalt i-a smuls lănțișorul de la gât. Cu ocazia agresiunii

părții vătămate i-a fost rupt tricoul.

Lănțișorul și cruciulița din aur au

fost vândute de inculpatul U.S. martorului V.C.M., suma obținută fiind

împărțită între cei doi infractori.

La data de 12 iunie 2002, tot în

zona B-dul Camil Ressu inculpații au observat-o pe partea vătămată S.G. care

avea la gât două lănțișoare, unul cu o cruciuliță.

În momentul când partea vătămată s-a

apropiat, inculpații s-au ridicat de pe banca pe care stăteau, C.M. s-a repezit

la victimă și i-a smuls lănțișoarele de la gât, timp în care coinculpatul U.S.

a trecut foarte aproape de copilul părții vătămate (S.C.) astfel că aceasta s-a

speriat văzând un necunoscut că îi atinge copilul și nu a reacționat.

După comiterea faptei inculpații au

fugit printre blocuri, ulterior bijuteriile fiind depuse la o casă de amanet

din zona Dristor, primind în schimb 200.000 lei, sumă pe care, de asemenea, au

împărțit-o.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 398 din 30 iulie 2003, a admis apelul formulat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și în baza art. 116 C. pen., a interzis

inculpatului U.S. accesul în municipiul București pe o perioadă de 5 ani, după

executarea pedepsei principale.

Apelurile declarate de inculpați au

fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul

U.S.

Prin recursul parchetului se critică

hotărârile pronunțate cu privire la greșita încadrare juridică a infracțiunii

de tâlhărie, comisă de inculpatul U.S. și referitor la greșita individualizare

a pedepselor aplicate inculpaților C.M. și U.S.

În ceea ce privește primul motiv de

recurs, parchetul învederează că încadrarea juridică a faptei comise de

inculpatul U.S. este cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen. (partea vătămată S.G.) și nu complicitate la infracțiunea de

tâlhărie, întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că

inculpații au acționat împreună, după o înțelegere prealabilă, iar violențele

au fost exercitate atât asupra părții vătămate, indirect, cât și direct asupra

fiului său minor.

Referitor la individualizarea

pedepselor, parchetul solicită aplicarea unor pedepse mai severe raportat la

gravitatea faptelor comise, la frecvența din ce în ce mai mare a acestui

fenomen infracțional și la persoana infractorilor.

Inculpatul U.S. a criticat

hotărârile pronunțate pentru nelegalitate solicitând achitarea pentru

infracțiunea din 27 mai 2002 (parte vătămată M.A.), întrucât nu a participat la

comiterea acestei infracțiuni, iar cu privire la fapta din 12 iunie 2002 (parte

vătămată S.G.) solicită schimbarea încadrării juridice din complicitate la

tâlhărie în infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C.

pen.

Recursurile nu sunt fondate.

Instanțele de fond și de apel au

stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților încadrând

corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege mai

sus menționate.

Referitor la fapta comisă de

inculpatul U.S. în dauna părții vătămate S.G., se reține că aceasta întrunește

elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de tâlhărie și nu cea

de tâlhărie în forma coautoratului, așa cum s-a solicitat prin primul motiv de

recurs invocat de parchet. Sub acest aspect este de relevat că sentința

instanței de fond a fost criticată în apelul parchetului doar pentru greșita

individualizare a pedepselor aplicate și pentru omisiunea aplicării art. 116 C.

pen., față de inculpatul U.S., nu și cu privire la greșita încadrare juridică a

faptei comise în dauna părții vătămate S.G.

Potrivit art. 385

14

alin.

(1) C. proc. pen., instanța, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe

baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri

noi, prezentate la instanța de recurs, text ce trebuie înțeles în sensul că, în

limitele cazurilor de recurs prevăzute de art. 385

9

, instanța

verifică hotărârea, luând în considerare motivele invocate de procuror și de

părți, precum și cele pe care trebuie să le ia în considerare, totdeauna din

oficiu. Verificarea se face pe baza lucrărilor și materialului din dosarul

cauzei și oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.

Or, instanța de apel nu a fost

sesizată cu motivul referitor la încadrarea juridică a faptei comise de

inculpatul U.S., iar pe de altă parte un asemenea motiv nu face parte dintre

cele care trebuiau examinate din oficiu de instanță, considerent pentru care

hotărârea recurată este legală.

Sub aspectul corectei încadrări

juridice a acestei fapte mai sunt de făcut și următoarele precizări.

Așa cum rezultă din probele

administrate în cauză, anterior săvârșirii infracțiunii de tâlhărie de către

inculpatul C.M. (parte vătămată S.G.) când intenția de a deposeda prin violență

victima nu era conturată încă, coinculpatul U.S. nu a desfășurat nici o

activitate specifică pentru a putea concretiza participarea sa în calitate de

coautor.

În speță, între inculpați nu a

existat o înțelegere prealabilă pentru deposedarea victimei S.G., inculpatul

U.S. a intervenit numai după ce coinculpatul C.M. a smuls lănțișoarele de la

gâtul părții vătămate, activitatea inculpatului U.S. doar de a trece foarte

aproape de copilul victimei, acțiune de natură a induce în psihicul acesteia o

stare de temere.

Prezența inculpatului lângă victimă,

apropierea sa ostentativă de copilul părții vătămate în momentul comiterii

agresiunii constituie împrejurări care au contribuit la diminuarea

posibilităților de apărare, eventual de scăpare prin fugă, ale victimei, și

constituie acte de ajutor, efectuate cu adesiune deplină, la activitatea

celuilalt inculpat, acte care se încadrează în art. 26, raportat la art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Ca atare, încadrarea juridică a

faptei comise de inculpatul U.S. a fost bine stabilită motiv pentru care prima

critică formulată de parchet nu este fondată.

În ceea ce privește vinovăția

aceluiași inculpat în raport de infracțiunea comisă în dauna părții vătămate

M.A., din probele administrate rezultă participarea acestuia la săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

Partea vătămată a declarat constant

că inculpații au acționat împreună, victima reușind să vadă fețele agresorilor,

indicându-l pe U.S. ca fiind cel care i-a smuls lănțișorul. De altfel,

declarațiile inculpaților sub acest aspect sunt contradictorii, făcute în

scopul de a induce în eroare organele de urmărire penală și instanța de

judecată.

Participarea inculpatului U.S. la

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie rezultă și din procesele verbale încheiate

de organele de cercetare și care se coroborează cu plângerea și declarațiile

victimei, motiv pentru care primul motiv de recurs invocat de inculpat nu este

fondat.

Referitor la cea de-a doua critică

adusă hotărârilor pronunțate, ce vizează greșita încadrare juridică a

infracțiunii comise în dauna părții vătămate S.G., Curtea constată că este

nefondată, pentru considerentele menționate cu ocazia analizării motivului de

recurs invocat de parchet.

În ceea ce privește individualizarea

pedepselor aplicate, aspect sub care hotărârile sunt criticate atât de parchet,

cât și de inculpați, se constată că în speță, au fost avute în vedere

criteriile prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de

pericolul social al faptelor comise, cât și de persoana făptuitorilor.

Astfel, la dozarea sancțiunilor s-a

acordat semnificație împrejurărilor concrete în care au fost comise

infracțiunile, urmărilor acestor fapte antisociale. Referitor la persoana

inculpaților s-a ținut seama de poziția oscilantă a acestora în cursul

urmăririi penale și cercetării judecătorești, de împrejurarea că ambii erau

consumatori de heroină, iar inculpatul C.M. este recidivist.

Toate aceste elemente de

circumstanțiere ale faptelor și făptuitorilor au fost analizate de prima

instanță și de instanța de control judiciar, iar pedepsele aplicate au fost

bine dozate, motiv pentru care și sub acest ultim aspect hotărârile pronunțate

sunt temeinice.

Pentru considerentele arătate,

recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va computa perioada arestării

preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi

obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul

U.S. împotriva deciziei penale nr. 398 din 30 iulie 2003 a Curții de Apel

București, secția I penală, privind și pe inculpatul C.M.

Deduce din pedeapsă, timpul

reținerii și arestării preventive a inculpaților de la 19 iunie 2002, la 26

septembrie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat U.S.

la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de 300.000 lei pentru inculpatul intimat C.M. se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 septembrie 2003.