ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4969/2003

HOTĂRÂRE
10.12.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4969/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.C. A.T. S.A. le-a chemat în

judecată pe pârâtele S.C. N. S.A. București și C.N.M. R. Constanța, în fața

Tribunalului arbitral, și a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să

fie obligate la plata sumei de 215.000 USD reprezentând contravaloarea

reparațiilor efectuate la nava C. precum și la plata penalităților de

întârziere și a cheltuielilor de judecată.

Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de

Comerț, Industrie și Agricultură Tulcea, prin hotărârea nr. 2 din 28 februarie

2001 a admis în parte acțiunea și le-a obligat în solidar pe cele două pârâte

la plata sumei de 115.000 lei preț prestații, la 956.020 USD penalități și la

290.923.449 lei cheltuieli de judecată.

Acțiunea în anulare formulată de pârâta  S.C. N.

S.A. București împotriva hotărârii nr. 2/2001 pronunțată de Comisia de Arbitraj

Tulcea a fost admisă de Curtea de Apel Constanța prin sentința nr. 31

pronunțată la data de 5 iulie 2001.

Curtea, a respins excepția de tardivitate a

acțiunii în anulare cât și excepția prescripției dreptului la acțiune și în

temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. a anulat hotărârea arbitrală și

rejudecând fondul a obligat-o pe reclamanta din acțiunea în anulare (pârâtă în

acțiunea arbitrală) S.C.N.S.A. la plata sumei de 115.000 dolari USD

contravaloare prestații la 115.000 dolari penalități și la 72.730.000 lei

cheltuieli de judecată iar pe S.C. A.T. la plata sumei de 132.195.000 lei

cheltuieli de judecată către S.C. N. S.A.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut

în ce privește prescripția dreptului la acțiune că dispozițiile aplicabile sunt

cele prevăzute de codul comercial art. 955 alin. (1), și că în raport de data

când s-a născut dreptul la acțiune, termenul de un an a fost întrerupt prin

introducerea acțiunii de către reclamantă la Tribunalul Municipiului București.

Cu privire la capătul de cerere pentru plata

penalităților de întârziere ce a fost criticat prin acțiunea în anulare,

instanța a reținut că s-au încălcat prevederile art. 7 alin. (3) și (4) din

Legea nr. 76/1992 întrucât suma acordată nu a fost limitată sub aspectul

cuantumului la suma datorată drept contravaloare a prestațiilor.

Împotriva sentinței nr. 31 din 5 iulie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, reclamanta S.C. A.T. S.A. și pârâta

S.C. N. S.A. (denumirea de reclamantă și pârâtă fiind dată de poziția

procesuală din fața instanței arbitrale care a judecat ca primă instanță

fondul).

Prin recursul său S.C. A.T. a invocat motivele

prevăzute de art. 304 alin. (8) – (10) C. proc. civ. și a susținut în esență că

prin sentința atacată, Curtea de apel a redus greșit cuantumul penalităților de

întârziere în plată. Această reducere, în opinia sa, este urmarea neexaminării

suficiente a actelor dosarului, a probatoriilor din care se putea observa că

pârâtele nu au contestat clauza penală și nici calculul penalităților.

În raport de criticile formulate, reclamanta a

solicitat menținerea sentinței arbitrale și obligarea în solidar a pârâtelor la

plata tuturor sumelor din acțiunea introductivă, cât și a cheltuielilor de

judecată ocazionate de promovarea recursului.

Pârâta S.C. N. S.A., prin recursul său a criticat

soluția instanței de apel cu motivarea că au fost interpretate greșit

dispozițiile legale referitoare la prescripția dreptului la acțiune atunci când

s-a reținut că termenul de un an prevăzut de art. 955 C. com. a fost întrerupt

deși acțiunea introdusă la Tribunalul București a fost respinsă.

Potrivit opiniei sale în sprijinul căreia a

citat dispozițiile art. 1868 C. civ., efectul întreruptiv al prescripției se

produce dacă acțiunea a fost admisă irevocabil și numai dacă a fost introdusă

în termenul defipt de lege.

Soluția a fost criticată și pe fond pentru

motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. În dezvoltarea acestui

motiv recurenta pârâtă a susținut că au fost interpretate greșit prevederile art.

3.2 din contract ce vizează moneda de plată și momentul convertirii acesteia în

lei.

Înalta Curte de Casație, înainte de a examina

motivele invocate de cele două recurente, a luat în examinare, ca o chestiune

prealabilă, nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării din data de 28 iunie

2001, de judecătorii care au dezbătut pricina cât și semnarea sentinței

recurate, pentru cei doi judecători, de către președintele instanței și a

reținut:

Potrivit art. 261 alin. (6) C. proc. civ.,

hotărârea se dă în numele legii și se semnează de judecători și grefier.

În cazul în care instanța nu poate hotărî de

îndată, pronunțarea se poate amâna pentru un termen pe care președintele îl va

anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile.

În lumina acestor dispoziții, în speță, se

constată că dezbaterile au avut loc la data de 28 iunie 2001 iar pronunțarea a

fost amânată la data de 5 iulie 2001.

Încheierea din 28 iunie 2001 prin care au fost

consemnate dezbaterile asupra fondului face parte integrantă din hotărâre așa

încât dispozițiile procedurale referitoare la semnarea acesteia de către

judecătorii care au compus completul de judecată sunt deopotrivă obligatorii.

Întrucât încheierea de ședință din 28 iunie 2001

face corp comun cu hotărârea din 5 iulie 2001, nesemnarea acesteia de către

judecători atrage nulitatea hotărârii deoarece face imposibilă exercitarea

controlului judiciar cu privire la compunerea completului, prezența părților

precum și cu privire la alte împrejurări esențiale referitoare la modul cum au

decurs dezbaterile.

Un alt motiv care atrage nulitatea hotărârii

este semnarea acesteia pentru toți membrii completului de judecată de

președintele instanței, care nu a făcut parte din complet, contrar art. 261 alin.

(7) C. proc. civ. care stabilește pentru cazul în care, după pronunțare, unul

dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, în locul

acestuia va semna președintele instanței.

În consecință, potrivit art. 304 alin. (5) C.

proc. civ. ambele recursuri vor fi admise sentința pronunțată de curtea de apel

va fi casată iar cauza se va trimite pentru rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării va fi citată și C.N.M. R.

S.A., care în fața Curții de Apel, așa cum rezultă din încheierile de ședință,

nu a fost citată deși a fost parte în proces, iar din dispozitivul sentinței

recurate nu rezultă că instanța s-a pronunțat și față de această pârâtă.

îN NUMELE LEGII

Admite recursurile declarate de reclamanta S.C.

A.T. S.A. Tulcea și de pârâta S.C. N. S.A. București împotriva sentinței nr. 31

din 5 iulie 2001 a Curții de Apel Constanța, casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10

decembrie 2003.

Sursă