ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1952/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 376 din 20

mai 2002, Tribunalul Timiș l-a condamnat pe inculpatul P.C.N., în baza art. 211

alin. (2) lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la 5 ani

închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen.

Au fost deduse reținerea și arestul

preventiv de la 2 aprilie 2002 la zi, menținând măsura privativă de libertate.

În baza art. 116 C. pen., s-a

interzis inculpatului prezența în municipiul Timișoara pe timp de 5 ani.

S-a constatat că partea vătămată

D.E. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la

2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, dispunând plata sumei de 300.000

lei onorariu apărător din oficiu din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, că

inculpatul P.C.N. l-a cunoscut pe coinculpatul C.I.C. încă din anul 1994 în

municipiul Drobeta Turnu Severin, devenind prieteni, relație în baza căreia

acesta din urmă, în cursul anului 1999, i-a propus celuilalt să sustragă

împreună un autoturism pe care, apoi, să-l folosească pentru a realiza spargerea

unei stații PECO.

De urmare, cei doi inculpați au mers

în municipiul Timișoara, la data de 6 martie 1999, cazându-se în Complexul

Studențesc. În noaptea de 7 martie 1999, l-au contactat pe conducătorul

autoturismului taxi, respectiv partea vătămată D.E., propunându-i și oferindu-i

o sumă de bani tentantă, peste prețul normal, pentru a-i transporta la

Complexul comercial T. Inculpatul P.C. s-a așezat pe bancheta din spate, iar

inculpatul C.I. pe scaunul din dreapta conducătorului auto.

Conform planului și parolei

prestabilite, pe drum, în momentul în care inculpatul C.I. s-a întors și l-a

întrebat pe inculpatul P.C. „banii sunt la tine?” acesta din urmă a scos din

mâneca hainei un cuțit cu care l-a lovit pe taximetrist de mai multe ori în

zona omoplatului, concomitent aplicându-i lovituri, tot cu cuțitul, și

inculpatul C.I.

În aceste împrejurări partea

vătămată, pentru a-și salva viața, a acționat frâna de mână, oprind motorul și

s-a târât din mașină în șosea. La volan a urcat inculpatul C.I.C. dispărând cu

autoturismul.

Imediat partea vătămată s-a deplasat

la dispeceratul S.C. R.T. S.R.L., solicitând prin stație ajutorul colegilor de

pe traseu pentru reținerea celor doi agresori.

Auzind, apelul prin stația

emisie-recepție montată în autoturism, cei doi inculpați au abandonat mașina pe

str. Albinelor din municipiul Timișoara, de unde a fost ridicată de organul de

poliție și restituită părții vătămate.

Conform Raportului medico-legal al

Laboratorului Exterior de medicină-legală Timișoara, partea vătămată D.E. a

suferit mai multe plăgi înjunghiate superficiale în regiunea umărului drept și

regiunea ilară dr., necesitând 9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În cauză, inculpatul C.I.C. a fost

trimis anterior în judecată prin rechizitoriul din 27 februarie 2002,

disjungându-se cercetările în vederea soluționării celui de al doilea inculpat,

respectiv P.C.N., trimis în judecată prin rechizitoriul din 25 aprilie 2002, cu

a cărui judecată este investită instanța în prezentul dosar.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul P.C.N., solicitând reducerea pedepsei în considerarea

sincerității sale în cursul procesului penal.

Prin decizia penală nr. 268 din 26

iunie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat apelul

inculpatului, constatând că pedeapsa a fost corect individualizată, cu

respectarea cerințelor art. 72 C. pen.

Prin recursul declarat împotriva

deciziei penale sus-menționate și susținut oral prin apărător, inculpatul a

cerut casarea hotărârilor și în rejudecare, reducerea pedepsei.

Verificând hotărârile atacate pe

baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că motivul de

recurs invocat este prevăzut de cazul de casare de la art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., însă, nu este fondat.

Așa cum rezultă din situația de fapt

reținută de instanțe și necontestată de inculpat, împrejurările săvârșirii

actului de tâlhărie relevă periculozitatea deosebită a făptuitorului care, în

înțelegere cu celălalt inculpat, a plănuit folosirea cuțitelor în realizarea

deposedării părții vătămate, acceptând toate consecințele utilizării unor

astfel de obiecte periculoase.

Sinceritatea de care se prevalează

inculpatul ca manifestată în cursul procesului penal, pentru a-și susține

cererea de reducere a pedepsei, a fost avută în vedere de instanța fondului

atunci când l-a condamnat la 5 ani închisoare, reprezentând minimul legal

special.

Pedeapsa, astfel cum a fost

individualizată este și justificată și necesară realizării funcțiilor sale, de

constrângere și reeducare și scopului săvârșirii de noi infracțiuni.

Neconstatând nici din examinarea din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., existența vreunui

caz de casare a hotărârilor pronunțate în cauză, recursul inculpatului urmează

să fie respins ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive cu

data de 2 aprilie 2002, la 16 aprilie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.C.N. împotriva deciziei penale nr. 268/ A din 26 iunie

2002 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 2 aprilie 2002, la

16 aprilie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 aprilie 2003.