ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1437/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1332 din 21 mai 2003, Judecătoria sectorului 4 a declinat competența soluționării cererii condamnatului S.L.M. în favoarea Tribunalului București, dat fiind instanța corespunzătoare în grad pe raza teritorială în care se afla locul de deținere, căreia îi revine, din punct de vedere material, judecata. Prin sentința penală nr. 819 din 8 septembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul S.L.M. prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie la care fusese condamnat prin sentința penală nr. 780 din 11 decembrie 2001 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3228 din 3 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție, fără a mai beneficia de vreo întrerupere a executării pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că motivele invocate de petent, respectiv că soția, mai precis concubina acestuia, este șomeră, având copilul bolnav, nu se încadrează în prevederile art. 453 lit. c) C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 604/ A din 13 octombrie 2003, a respins apelul condamnatului, însușindu-și argumentația instanței de fond. Împotriva menționatelor hotărâri, condamnatul S.L.M. a declarat recurs, lăsând la aprecierea instanței soluționarea acestuia. Potrivit dispozițiilor art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă „când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează”.

Din datele dosarului, respectiv referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul indicat de condamnat, a reieșit că fiul acestuia rezultat din concubinaj nu este recunoscut de el, se află în întreținerea concubinei, care locuiește împreună cu familia sa într-un imobil compus din două camere, având un venit comun de 12.773.000 lei. Referatul anchetei a mai consemnat că petentul, anterior condamnării sale, a locuit în acest imobil și nu a desfășurat vreodată o activitate din care să câștige, licit, venituri. Pe baza datelor menționate, instanțele au concluzionat just că motivele invocate de petent nu constituie o împrejurare specială, în sensul prevederilor legale pentru a determina întreruperea executării pedepsei.

Ca atare, pentru considerentele expuse, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge recursul declarat de condamnat, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.L.M. împotriva deciziei penale nr. 604/ A din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2004.