ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 536 din 13

octombrie 2000, Tribunalul Bistrița Năsăud a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

intentată de reclamanta, Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională

Bistrița Năsăud, împotriva pârâtei, Primăria comunei Maieru.

Instanța de fond a reținut, în

motivarea soluției, următoarele: între părți a fost încheiat contractul de

prestări servicii nr. 3227 din 1 iunie 1993, în baza căruia furnizorul,

Primăria Maieru, s-a obligat să angajeze 28 de persoane disponibilizate, pe

durată determinată de 6 luni, în scopul realizării de reparații pentru 9.000

m.l. drumuri comunale în comuna Maieru, client fiind, în baza art. 10 și 16 din

O.U.G. nr. 9/1997 cu aplicarea art. 12 și 13 din H.G. nr. 58/1999, reclamanta, Agenția

Județeană de Ocupare și Formare Profesională Bistrița Năsăud, care a și achitat

contravaloarea lucrărilor executate în sumă de 220.350.410 lei.

Potrivit celor cuprinse în cap. VI

din contractul părților, a fost stipulată obligația furnizorului de a respecta

rata de plasare convenită de 10%, iar la cap. IX clauza penală de 0,3% pe zi,

în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare, însă, reține tribunalul,

din modalitatea cum s-au formulat aceste clauze, cât și printr-o interpretare a

acestora, în conformitate cu art. 977 și urm. C. civ., nu se poate concluziona

că furnizorul, respectiv, primăria, ar datora aceste penalități, calculate la

valoarea pretențiilor achitate de reclamantă.

S-a mai reținut că nici dispozițiile

art. 16 din O.U.G. nr. 9/1997 și nici ale art. 12 și 13 din Normele metodologice

de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 58/1999 nu prevăd o asemenea obligație din

partea furnizorului. De altfel, conchide instanța că, în conformitate cu

dispozițiile art. 983 C. civ., în caz de îndoială, convenția se interpretează

în favoarea celui ce se obligă.

Împotriva sentinței pronunțate la

fond a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr.

408 din 25 aprilie 2001, a respins apelul, ca nefondat, cu argumentarea că din

actele depuse în apel a rezultat că pârâta a plasat în muncă două persoane, așa

cum rezultă din contractele de muncă, una la data de 3 aprilie 2000, anterior

introducerii acțiunii, iar cealaltă la 12 iunie 2000.

Totodată s-a mai argumentat că,

chiar și în situația în care pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, ea nu

ar fi putut fi obligată la penalități de întârziere, clauza penală fiind

susceptibilă de aplicare numai dacă s-ar fi raportat la o anumită valoare. Or,

în speță, valoarea prejudiciului pretins de reclamantă nu poate fi determinat.

La data de 7 iunie 2001, reclamanta,

Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională Bistrița Năsăud, a

declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, cu respectarea

termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ.

Critica formulată de reclamantă

vizează nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate, în sensul că hotărârea

atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, susține

aceasta, baza la care se aplică procentul de penalitate este, însăși, valoarea

contractului de prestări servicii încheiat între părți. Pe cale de consecință,

hotărârea s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 969 și 970 C. civ., fiind în

contradictoriu cu cele stipulate în art. 9 din înțelegerea părților.

S-a mai susținut că rata de plasare

de 10%, cuprinsă în contract, nu a fost respectată de către pârâtă până la

termenul de raportare finală, respectiv, 31 decembrie 1999, astfel că, este

evidentă culpa pârâtei în neexecutarea contractului, instanța de apel ignorând

prevederile art. 11 pct. 2 din contract.

Pentru aceste motive, recurenta a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fondul

cererii, obligarea pârâtei la plata sumei de 88.580.865 lei, cu titlu de

penalități.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este adevărat că, potrivit art. IX

din contractul părților, este prevăzută clauza penală referitoare la plata

penalităților de 0,3 pe zi de întârziere, în caz de neexecutare sau executare

necorespunzătoare sau întârziere a clauzelor contractului, însă, obligația

pârâtei, astfel cum este stipulată în același contract la cap. VI este una de a

face, neevaluabilă în bani, fiind imposibilă determinarea vreunui prejudiciu,

prin nerespectarea clauzelor.

Pretențiile, în sumă de 88.580.865

lei, cu titlu de penalități, solicitate prin acțiune au fost greșit solicitate

de reclamantă, prin raportare la valoarea lucrării de reparare a drumurilor

comunale, singura modalitate de asigurare în desdăunare ar fi fost la îndemâna

părților, convențional sau potrivit art. 1073 C. com., cum corect a apreciat

instanța de apel.

De altfel, pârâta a plasat în muncă

2 persoane, așa cum bine a reținut instanța de control judiciar, astfel că

aserțiunea reclamantei privind neîndeplinirea ratei nu se susține.

Prin urmare, critica formulată de

recurentă nu este întemeiată, Curtea, urmând ca, potrivit art. 312 teza 2 C.

proc. civ., să respingă recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta, Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională Bistrița Năsăud,

împotriva deciziei nr. 408 din 25 aprilie 2001, pronunțată, în dosarul nr. 1126/2001,

de Curtea de Apel Cluj, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 23 martie 2004.