ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 536 din 13 octombrie 2000, Tribunalul Bistrița Năsăud a respins, ca neîntemeiată, acțiunea intentată de reclamanta, Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională Bistrița Năsăud, împotriva pârâtei, Primăria comunei Maieru. Instanța de fond a reținut, în motivarea soluției, următoarele: între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 3227 din 1 iunie 1993, în baza căruia furnizorul, Primăria Maieru, s-a obligat să angajeze 28 de persoane disponibilizate, pe durată determinată de 6 luni, în scopul realizării de reparații pentru 9.000 m.l. drumuri comunale în comuna Maieru, client fiind, în baza art. 10 și 16 din O.U.G.

nr. 9/1997 cu aplicarea art. 12 și 13 din H.G. nr. 58/1999, reclamanta, Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională Bistrița Năsăud, care a și achitat contravaloarea lucrărilor executate în sumă de 220.350.410 lei. Potrivit celor cuprinse în cap. VI din contractul părților, a fost stipulată obligația furnizorului de a respecta rata de plasare convenită de 10%, iar la cap. IX clauza penală de 0,3% pe zi, în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare, însă, reține tribunalul, din modalitatea cum s-au formulat aceste clauze, cât și printr-o interpretare a acestora, în conformitate cu art. 977 și urm. C. civ., nu se poate concluziona că furnizorul, respectiv, primăria, ar datora aceste penalități, calculate la valoarea pretențiilor achitate de reclamantă.

S-a mai reținut că nici dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 9/1997 și nici ale art. 12 și 13 din Normele metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 58/1999 nu prevăd o asemenea obligație din partea furnizorului. De altfel, conchide instanța că, în conformitate cu dispozițiile art. 983 C. civ., în caz de îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă. Împotriva sentinței pronunțate la fond a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 408 din 25 aprilie 2001, a respins apelul, ca nefondat, cu argumentarea că din actele depuse în apel a rezultat că pârâta a plasat în muncă două persoane, așa cum rezultă din contractele de muncă, una la data de 3 aprilie 2000, anterior introducerii acțiunii, iar cealaltă la 12 iunie 2000. Totodată s-a mai argumentat că, chiar și în situația în care pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, ea nu ar fi putut fi obligată la penalități de întârziere, clauza penală fiind susceptibilă de aplicare numai dacă s-ar fi raportat la o anumită valoare. Or, în speță, valoarea prejudiciului pretins de reclamantă nu poate fi determinat. La data de 7 iunie 2001, reclamanta, Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională Bistrița Năsăud, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc.

civ. Critica formulată de reclamantă vizează nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate, în sensul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, susține aceasta, baza la care se aplică procentul de penalitate este, însăși, valoarea contractului de prestări servicii încheiat între părți. Pe cale de consecință, hotărârea s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 969 și 970 C. civ., fiind în contradictoriu cu cele stipulate în art. 9 din înțelegerea părților. S-a mai susținut că rata de plasare de 10%, cuprinsă în contract, nu a fost respectată de către pârâtă până la termenul de raportare finală, respectiv, 31 decembrie 1999, astfel că, este evidentă culpa pârâtei în neexecutarea contractului, instanța de apel ignorând prevederile art. 11 pct. 2 din contract.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fondul cererii, obligarea pârâtei la plata sumei de 88.580.865 lei, cu titlu de penalități. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este adevărat că, potrivit art. IX din contractul părților, este prevăzută clauza penală referitoare la plata penalităților de 0,3 pe zi de întârziere, în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare sau întârziere a clauzelor contractului, însă, obligația pârâtei, astfel cum este stipulată în același contract la cap. VI este una de a face, neevaluabilă în bani, fiind imposibilă determinarea vreunui prejudiciu, prin nerespectarea clauzelor.

Pretențiile, în sumă de 88.580.865 lei, cu titlu de penalități, solicitate prin acțiune au fost greșit solicitate de reclamantă, prin raportare la valoarea lucrării de reparare a drumurilor comunale, singura modalitate de asigurare în desdăunare ar fi fost la îndemâna părților, convențional sau potrivit art. 1073 C. com., cum corect a apreciat instanța de apel. De altfel, pârâta a plasat în muncă 2 persoane, așa cum bine a reținut instanța de control judiciar, astfel că aserțiunea reclamantei privind neîndeplinirea ratei nu se susține. Prin urmare, critica formulată de recurentă nu este întemeiată, Curtea, urmând ca, potrivit art. 312 teza 2 C. proc. civ., să respingă recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta, Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională Bistrița Năsăud, împotriva deciziei nr. 408 din 25 aprilie 2001, pronunțată, în dosarul nr. 1126/2001, de Curtea de Apel Cluj, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2004.