ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3610/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3610/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2153 din 13 decembrie

2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-au respins excepțiile invocate

de pârâtă care au vizat lipsa calității procesuale pasive și inadmisibilitatea

acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

S-a admis în parte

acțiunea precizată formulată de reclamanta SC O.C. SA, în contradictoriu cu

comuna Sânmihaiu de Câmpie și în consecință: a fost obligată pârâta să

plătească reclamantei suma de 184.789 lei, reprezentând contravaloarea

prestațiilor efectuate plus dobânda legală, de la scadență până la data plății

efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5.343 lei

cheltuieli de judecată; a fost obligată pârâta să plătească Biroului Local de

Expertiză Bistrița suma de 1.040 lei, diferență onorar expert.

Pentru a dispune în acest

sens, prima instanță a reținut că prin acțiunea sa, reclamanta SC O.C. SA a

chemat în judecată pe pârâta comuna Sânmihaiu de Câmpie prin Primar, solicitând

instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de

211.343 lei cu titlu de preț neachitat, precum și dobânda comercială de la

scadența datoriei și până la încasare, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă,

invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu este parte

contractuală. De asemenea, a mai invocat și excepția neîndeplinirii procedurii

concilierii, arătând că este vorba despre o cerere în materie comercială

evaluabilă în bani.

Referitor la prima

excepție invocată de către pârâtă s-a susținut că pârâta com. Sânmihaiu de

Câmpie reprezentată de primar, nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu a

fost parte contractantă în Contractul nr. 11/1993, care s-a încheiat de către

reclamantă și un comitet sătesc, iar actele adiționale la care reclamanta face

referire în sensul că au fost încheiate între aceasta și Consiliul local, sunt

nule absolut, întrucât nu a fost respectată procedura legală privind

achizițiile publice.

Excepția invocată de

către pârâtă a fost considerată a fi neîntemeiată, fiind respinsă ca atare, cu

motivarea că în Contractul nr. 11 din 31 mai 1993 părțile contractante sunt

reclamanta în calitate de executant și comitetul sătesc din loc. Sânmihaiu de

Câmpie, în calitate de beneficiar, reprezentat prin primarul localității d-l

G.V., care semnează în această calitate alături de membrii comitetului sătesc

aplicându-se ștampila de primar al localității.

La acest contract de

prestări servicii, s-au identificat nouă acte adiționale în anii ulterior

încheierii contractului, ce au fost semnate atât de către primarul în

exercițiu, fie de către primar, în calitate de împuternicit al Consiliului

local sau al Comunei Sânmihaiu de Câmpie, acte adiționale apreciate a fi

veritabile contracte de prestări servicii, reglementând esența raporturilor

contractuale, în baza cărora, în decursul mai multor ani, reclamanta a efectuat

lucrări la rețeaua de gaze naturale a localității.

Nu au fost reținute

susținerile pârâtei în sensul că actele adiționale invocate de către reclamantă

ar fi nule absolut, deoarece nu a fost respectată procedura legală privind

achizițiile publice în condițiile în care, aceste acte adiționale au fost

încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea

contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune

de servicii.

În ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii

reglementată de dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., prima instanță

a reținut că anterior introducerii acestei acțiuni, între părți s-a desfășurat

procedura ordonanței de plată în Dosarul nr. 1422/112/2009, în care s-a

pronunțat Ordonanța nr. 650/2009, iar practica judiciară este constantă în a

aprecia că epuizarea procedurii somației de plată suplinește cerințele legale

referitoare la încercarea de conciliere prealabilă cu debitorul, în sensul

dispozițiilor legale menționate, scopul acesteia fiind atins.

În ceea ce privește

fondul cauzei, în temeiul materialului probator ce s-a administrat, s-a reținut

că raporturile de prestări servicii privind proiectarea și executarea rețelei

de distribuție gaze naturale, branșamente și instalații interioare de gaze în

com. Sânmihaiu de Câmpie, generate de Contractul nr. 11 din 31 mai 1993, s-au

desfășurat până în prezent în condițiile lipsei de finanțare a beneficiarului

pentru executarea acestor lucrări, parte din lucrări fiind executate cu forțe

proprii de către cetățenii comunei, cu acordul și sub îndrumarea

constructorului.

Referitor la

pretențiile ce fac obiectul cauzei, potrivit raportului de expertiză tehnică

efectuate și a înscrisurilor depuse la dosar, prima instanță a reținut că

valoarea totală a lucrărilor efectuate de reclamantă, evidențiate în situația

de lucrări aferentă facturii din 28 iunie 2007 sunt de 184.789 lei, reprezentând

contravaloarea lucrărilor efectuate în temeiul Contractului nr. 11 din 31 mai

1993 și a actelor adiționale, lucrări evidențiate în lista cantităților de

lucrări, anexă a facturii din 28 iunie 2007, plus dobânda legală de la scadența

de plată a facturii până la data plății efective cu privire la aceste sume.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta comuna Sânmihaiu de Câmpie prin Primar, iar

prin Decizia civilă nr. 65/2014 din 24 februarie 2014, Curtea de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul și

a schimbat sentința primei instanțe în sensul că a respins acțiunea reclamantei

și a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 16.245,44 lei cheltuieli de

judecată.

În argumentarea

soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că acțiunea

reclamantei este una în pretenții, respectiv în executarea obligației de plată

de către clientul beneficiar din contractul de antrepriză, acțiunea nefiind

întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, actul cadru în materie de

achiziții publice.

În ceea ce privește

soluția dată asupra excepțiilor invocate de pârâtă la fond și reiterate prin

apel, s-a reținut că acestea au fost corect soluționate de prima instanță.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de control judiciar a

reținut că deși pârâta nu a fost parte contractantă în Contractul nr. 11/1993

încheiat între reclamantă și un Comitet Sătesc, există cel puțin nouă acte

adiționale subsecvente Contractului nr. 11/1993 încheiate în anii următori,

care au fost semnate fie de către primarul în exercițiu, fie de către primar,

în calitate de împuternicit al Consiliului local sau al Comunei Sânmihaiu de

Câmpie, acte adiționale care au o configurație de sine stătătoare și care reprezintă,

în același timp, o ratificare a Contractului nr. 11/1993.

În ceea ce privește

excepția neparcurgerii procedurii concilierii prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., s-a constatat că aceasta nu era necesară în condițiile în care

între părți existase anterior o procedură judiciară care echivalează

concilierii.

Referitor la fondul

cauzei, s-a reținut că temeiul acțiunii, Contractul de antrepriză în instalații

nr. 11/1993 și adiționalul la acesta nr. 5/2007, se referă la anul 2007 și

lucrări de executat începând cu acest reper temporal, care este ulterior

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2006, moment de la care, lucrările publice

nu mai putea fi angajate și executate decât ținând seama de ordonanță, în

temeiul și conform procedurii prevăzute de acest act normativ. Din această

perspectivă, regimul juridic imperativ al procedurii achizițiilor publice

trebuia respectat chiar și în condițiile în care Contractul nr. 11/1993 era

anterior însă actul adițional care concretiza practic lucrările, termenele,

prețul, era ulterior. Ca atare, s-a apreciat că actele juridice invocate nu mai

pot reprezenta temei al obligării pârâtei, lucrările efectuate putând fi,

eventual, desocotite pe alte temeiuri decât cel contractual.

În continuare, s-a

reținut că expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză în faza de apel a

concluzionat în sensul că nu există documente esențiale pentru punerea în

funcțiune a conductei, cum ar fi proiectul tehnic de execuție a lucrării,

autorizația de construire, autorizația de spargere stradă, ordin de începere a

lucrărilor etc, precum și că lucrările efectuate până în prezent nu corespund

prescripțiilor legale și nu pot fi recepționate nici chiar în ipoteza

efectuării întregii lucrări astfel încât obligația antreprenorului nu poate fi

privită ca fiind îndeplinită, nici măcar parțial, în condițiile în care

lucrările nu corespund în vederea punerii în funcțiune a rețelei. Prin urmare,

s-a considerat că nu prezintă importanță existența unei facturi emise și a unei

plăți parțiale, din moment ce în proces s-a contestat obligația de plată de

către pârâtă și s-a stabilit că lucrările sunt necorespunzătoare.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs reclamanta SC O.C. SA prin administrator judiciar

C.L., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a

solicitat admiterea recursului, în principal, respingerea apelului pârâtei ca

fiind tardiv formulat și în subsidiar, respingerea apelului ca nefondat și

menținerea sentinței primei instanțe.

În dezvoltarea

motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut că instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 287

16

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006,

coroborate cu prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a

respins excepția tardivității apelului, având în vedere că hotărârea pronunțată

în primă instanță poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la

comunicare.

În continuare, a

susținut recurenta că dacă în soluționarea excepției tardivității, instanța de

apel a reținut că în cauză este vorba de un litigiu de drept comun și nu de

achiziție publică, în considerentele deciziei, analizând fondul cauzei, a

reținut că relațiile dintre părți pentru anul 2007 sunt supuse prevederilor

O.U.G. nr. 34/2006.

A mai susținut

recurenta că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1482 și art. 1084 C.

civ. coroborate cu prevederile art. 287

10

alin. (6) din O.U.G. nr.

34/2006 deoarece a considerat că pârâta nu are obligația de plată a prețului

restant având în vedere că actele juridice și contabile întocmite și semnate de

părți, respectiv Contractul nr. 11/1993, actul adițional nr. 5/2007, factura și

situațiile de lucrări, nu sunt valabile în raport cu prevederile O.U.G. nr.

34/2006 pentru că nu s-a respectat procedura de achiziție și, pe cale de

consecință, nu mai pot reprezenta temei al obligării paratei, lucrările

efectuate putând fi eventual, desocotite pe alte temeiuri decât cel

contractual.

S-a mai susținut că

instanța de apel a ignorat prevederile art. 287

10

alin. (6) din

O.U.G. nr. 34/2006 potrivit cărora, chiar dacă nu s-a respectat procedura de

achiziție, sancțiunea nulității nu poate avea efect retroactiv întrucât

desființarea obligațiilor contractuale deja executate este imposibilă, context

în care, erau aplicabile dispozițiile art. 1482 și art. 1084 C. civ.

Cu privire la

argumentul reținut de către instanță referitor la inexistența documentelor

esențiale pentru punerea în funcțiune a conductei, respectiv proiect tehnic de

execuție a lucrării, autorizația de construire, autorizația de spargere

stradală, ordin de începere a lucrărilor etc, a susținut recurenta că este

nefondat, având în vedere că actele și documentele invocate reprezintă

obligații ale pârâtei-beneficiare a lucrărilor, care nu le-a emis sau nu le-a

întocmit. Mai mult, aceste acte erau necesare doar în faza de punere în

funcțiune a conductei, or în cauză se efectuaseră doar parțial lucrări,

respectiv pe un tronson al conductei, în funcție de resursele financiare

alocate pentru anul 2007 de către pârâta-beneficiară a lucrărilor.

În aceste condiții,

arată recurenta, nu se poate afirma că lucrările s-au executat fără aprobarea

și recunoașterea pârâtei-beneficiare cât timp au existat relații contractuale

scrise pentru anul 2007, situațiile de lucrări s-au acceptat la plată, s-a

înregistrat factura în contabilitate și s-au efectuat plăți parțiale în contul

prețului de execuție.

Cu privire la

argumentul ca lucrările executate de antreprenor nu corespund prescripțiilor

tehnice legale și nu pot fi recepționate nici chiar în ipoteza efectuării

întregii lucrări, recurenta a susținut că expertizele tehnice efectuate în

cauză au eliminat din situațiile de lucrări valoarea lucrărilor

necorespunzătoare din punct de vedere cantitativ și calitativ, făcând

corecturile necesare asupra prețului, iar investiția nu poate fi recepționată

pentru că nu este terminată, pentru aceasta fiind necesar ca pârâta beneficiară

să comande etapizat lucrările rămase, în funcție de resursele sale financiare.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării

criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că deși prin memoriul de

recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din

dezvoltarea argumentelor expuse, față de dispozițiile art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea se încadrează și în motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmând a cenzura

decizia recurată din perspectiva acestuia.

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii

înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția

pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția

pronunțată.

Potrivit art. 261

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele

pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a

consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar

nerespectarea acestui principiu constituie motiv de modificare potrivit art.

304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună

administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către

instanțele superioare.

În raport de cele

reținute, Înalta Curte constată că decizia curții de apel nu îndeplinește

aceste cerințe, întrucât nu a fost stabilită cu exactitate situația de fapt,

astfel încât, coroborată cu probele administrate în cauză și cu principiile și

regulile de drept substanțial și procesual, să conducă în mod logic la soluția

pronunțată și să permită realizarea controlului judiciar.

Astfel, în ceea ce

privește soluția pronunțată asupra excepției tardivității declarării apelului,

în adevăr, se constată că în mod corect, prin încheierea de ședință din 20

ianuarie 2014, instanța de apel a reținut că având în vedere că este vorba de

un litigiu de drept comun și nu de achiziție publică, apelul a fost declarat în

termenul de 15 zile de la data comunicării sentinței, în timp ce în

considerentele deciziei, s-a reținut că de la momentul intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 34/2006, lucrările publice nu mai puteau fi angajate și executate

decât în temeiul și conform procedurilor prevăzute de acest act normativ.

În legătură cu acest

din urmă argument, este de observat că Contractul nr. 11/1993 a fost încheiat

anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2006, nefiind supus așadar

procedurilor prevăzute de acest act normativ și chiar în ipoteza în care

trebuia încheiat un contract de achiziție publică, nu poate fi ignorată

existența actului adițional nr. 5/2007, ca fiind generator de obligații iar

nerespectarea procedurii de achiziție publică poate fi imputată autorității

contractante și nu contractantului.

În ceea ce privește

fondul cauzei, se constată de asemenea existența unei motivări contradictorii,

având în vedere că s-a reținut, pe de o parte, că nu poate fi angajată

răspunderea contractuală cu referire la O.U.G. nr. 34/2006 iar pe de altă

parte, se apreciază asupra netemeiniciei pretențiilor reclamantei în raport cu

o neexecutare a obligațiilor sale contractuale.

Așa fiind, se

constată că instanța de control judiciar deși nu a analizat clauzele

contractuale referitoare la obligațiile părților, își fundamentează soluția pe

concluziile raportului de expertiză referitoare la inexistența proiectului

tehnic de execuție, autorizația de construire, de spargere stradală etc,

concluzionând că obligația antreprenorului nu poate fi privită ca îndeplinită,

nici măcar parțial, în condițiile în care lucrările nu corespund în vederea

punerii în funcțiune a rețelei.

Hotărârea atacată,

pronunțată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar și contradictoriu

argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate,

rezultând că, în speță, situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin

stabilită, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 295 C.

proc. civ., care consacră chiar caracterul devolutiv al căii de atac.

Echivocul asupra

cadrului legal aplicabil precum și lipsa analizei elementelor răspunderii

contractuale, în condițiile în care actul generator de obligații nu a fost

desființat, este apreciat de Înalta Curte, ca fiind de natură să impună conform

art. 312 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., casarea hotărârii atacate cu

trimitere spre rejudecare în vederea lămurii situației de fapt, cu respectarea

limitelor învestirii dar și a principiului rolului activ al instanței, în

sensul verificării în cadrul analizei răspunderii contractuale a clauzelor

referitoare la obligațiile părților și regimul plății, pe faze de execuție,

etape etc.

Așa fiind, Înalta

Curte nu va analiza restul criticilor formulate, întrucât, situația de fapt în

cauză, nefiind pe deplin lămurită, cenzura asupra celorlalte critici invocate

ar avea semnificația privării părților de un grad de jurisdicție.

Pe cale de

consecință, se constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul

devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, în sensul stabilirii

situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele

legale incidente, în materia răspunderii contractuale, atât în sensul

stabilirii culpei în raport de care urmează a se analiza în ce măsură se atrage

răspunderea pârâtei, cât și în ceea ce privește determinarea cuantumului

pretențiilor astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să admită recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei atacate,

pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC O.C. SA prin administrator judiciar C.L. împotriva

Deciziei civile nr. 65/2014 din 24 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o

casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN