ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1539/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 27 decembrie 2006, reclamanta B.O.

a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta R.A. A.P.P.S., să se dispună

anularea deciziei nr. 397 din 3 noiembrie 2006, emisă de aceasta, prin care i

s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului – vila 15 Snagov,

situat în comuna Ghermănești, Județul Ilfov, format din construcție – parter și

etaj și terenul aferent în suprafață de 0,52 ha.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că imobilul în litigiu a aparținut autoarei sale, P.V., așa cum rezultă

din extrasul eliberat de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Dâmbovița, iar

în anul 1950 a fost preluat în mod abuziv de regimul comunist și folosit în

sistemul de protocol.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința civilă nr. 1228 din 27 septembrie 2007, a admis cererea

și a obligat-o pe pârâtă să emită decizie motivată de restituire în natură către

reclamantă a terenului în suprafață de 1428,31 mp, situat în localitatea

Snagov, și construcția - vila 15 Snagov, compusă din parter și etaj cu o

suprafață construită la sol de 100,94 mp., conform raportului de expertiză

tehnică efectuat de ing. D.C.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită, ca moștenitoare a fostei proprietare, precum și a preluării

abuzive de către stat.

S-a constatat că proba științifică

administrată în cauză a relevat identitatea dintre imobilul revendicat și cel

existent pe teren, având același amplasament și arhitectură cu construcția

descrisă în actele inițiale pe proprietate.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel pârâta R.A. A.P.P.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică

pentru nedovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului, față de

împrejurarea că reclamanta B.O. nu a depus niciun titlu de proprietate,

extrasul pus la dispoziție de Arhivele Naționale neputând proba faptul că vila

nr.15 a fost proprietatea V.P..

S-a susținut că în epocă au existat

două persoane cu nume asemănătoare, V.P.A. și V.P.O., prima deținând un teren

de 1500 mp. și o construcție cu 4 camere, cu lumină și fără apă, iar a doua o

construcție, fără a avea precizat în evidențe nivelul de înălțime și numărul de

camere, și un teren în suprafață de 0,52 ha.

Apelanta pârâtă a mai susținut că nu

s-au respectat prevederile Legii nr. 10/2001 și ale H.G. nr. 498/2003, situație

în care, în mod nelegal, a fost admisă cererea reclamantei.

În fața instanței de apel s-a

administrat proba cu martori, fiind, audiați martorii D.G. și C.M., care au

declarat că au avut cunoștință despre situația imobilului în litigiu, care ar

fi aparținut numitei P.V. și care poartă nr. 15, în declarația martorei C.M. și

nr. 18 în declarația martorului D.G.

În raport de aceste probe, instanța

de apel a dispus efectuarea unei expertize, care a avut ca obiective, identificarea

imobilului – vila 15 Snagov, stabilirea suprafeței și a vecinătăților,

întocmirea unei schițe de amplasament.

Urmare a efectuării raportului de

expertiză, expertul P.P. a concluzionat că actuala vilă 15, inclusă în

ansamblul Complexului Muntenia și administrată de R.A. A.P.P.S., a cărei

restituire a fost solicitată de reclamantă, este fosta proprietate a numitei P.V.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 150 pronunțată la 25 februarie 2009, a

respins ca nefondat apelul pârâtei și a obligat-o pe aceasta la 800 lei

cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

Prin considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut că situația de fapt menționată de instanța de fond

este cea reală, probele administrate în această instanță, completate cu cele

dispuse și administrate în fața curții de apel făcând dovada că vila 15 a

aparținut autoarei reclamantei, P.V., și este situată în comuna Ghermănești Snagov,

Județul Ilfov, în prezent fiind inclusă în ansamblul Complexului Muntenia și în

administrarea R.A. A.P.P.S.

S-a constatat că dimensiunile,

conturul construcției și compartimentarea interioară a acesteia este identică

cu documentația cadastrală intabulată, din schițe, întocmită în anul 1971.

În ceea ce privește suprafața de

teren, s-a apreciat că aceasta este mai mică decât suprafața determinată în

anul 2007, ca urmare a modificărilor succesive ce au avut loc în incinta

complexului Muntenia.

S-a mai reținut că apelanta pârâtă

nu a depus la dosar niciun document care să facă dovada modului în care bunul a

trecut în proprietatea statului sau a titlului în baza căruia exercită un drept

de administrare.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, pârâta R.A. A.P.P.S., criticând-o ca

nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de

apel a încălcat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 22.1 din

Normele Metodologice din 18 aprilie 2003 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

reținând eronat că reclamanta B.O. a făcut dovada deplină că imobilul vila 15

Snagov și terenul aferent de 1500 mp au fost până în anul 1950 în proprietatea

autoarei P.V.

În acest sens, s-a învederat că

intimata reclamantă nu a prezentat titlul de proprietate al autoarei sale,

unicele documente depuse la dosar, extrasul de pe tabelul de vile existente în comuna

Snagov, întocmit de Comitetul Provizoriu al comunei Snagov, Județul Ilfov, emis

de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Dâmbovița și respectiv adresa nr. 4621

din 17 decembrie 1971, emisă de O.E.C.C. și transmisă Consiliului Popular

Snagov dovedind că numita V.P. este proprietara imobilului teren în suprafață

de 15 ari și construcție cu 4 camere, fără a rezulta adresa și denumirea vilei.

Recurenta a susținut că între cele

două înscrisuri există neconcordanțe, pe care instanțele de fond și apel nu

le-au înlăturat, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 10/2001; mai mult în

adresa nr. 4621 din 17 decembrie 1971 a fostei I.E.O. Snagov a fost modificată cifra

vilei la care se referă, deci i-a fost alterat conținutul.

S-a arătat că, pe de altă parte, în

extrasul de pe tabelul imobilelor naționalizate numele pretinsului fost

proprietar este menționat ca fiind “V.P.” și nu “P.O.”, numele autoarei reclamantei.

Criticile formulate prin cel de-al doilea

motiv de recurs au vizat greșita apreciere a probatoriului administrat,

respectiv a probei testimoniale și a expertizei tehnice judiciare topometrice.

În baza rolului activ, instanța de recurs

a solicitat recurentei depunerea copiei dosarului administrativ, acesta fiind

înaintat prin adresa nr. 433 din 14 ianuarie 2010.

Examinând criticile formulate prin motivele

de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va

constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Reclamanta intimată B.O. a dovedit cu

certificatul de moștenitor nr. 215 emis la 6 septembrie 1996 de B.N.P. T.P. că

este unica moștenitoare, legatar universal a defunctei P.V., decedată la 25

martie 1988, calitate în care a solicitat restituirea în natură a vilei nr. 15

situate în comuna Snagov, județul Ilfov.

Adresa nr. 4692 din 17 decembrie 1971,

invocată de reclamanta intimată ca dovedind dreptul de proprietate al autoarei

sale, nu este suficientă pentru a proba, prin sine însăți, faptul că vila nr. 15

a aparținut V.P.

Pe de o parte, în această adresă (fila 40

dosar), numărul vilei este modificat, conținutul fiind evident alterat.

Pe de altă parte, conținutul acestei

adrese nu este în concordanță cu extrasul de pe tabelul vilelor existente în comuna

Snagov în ceea ce privește suprafața terenului aferent vilei, potrivit acestui

înscris suprafața terenului fiind de 15 ari (15000 mp) și nu de 0,52 ha (5200

mp), cum rezultă din adresa nr. 4621 din 17 decembrie 1971 a fostei I.E.O.

Snagov.

Între cele două înscrisuri există

neconcordanțe și în ceea ce privește compunerea construcției.

Recurenta a solicitat intimatei

reclamante să completeze dosarul administrativ prin depunerea autorizației de

construcție și a planurilor anexă și a istoricului de rol fiscal, care să

cuprindă data și motivul închiderii rolului, cu adresele nr. 4465 din 11 iunie 2002

(file 46 dosar recurs) și 1175 din 31 ianuarie 2003.

În lipsa acestor înscrisuri, prin decizia

contestată, recurenta a respins cererea de restituire în natură formulată prin

notificare.

Curtea va constata că se impune

completarea probatoriului în ceea ce privește dovedirea dreptului de

proprietate al autoarei reclamantei, P.V., în sensul dispozițiilor art. 22 din

Legea nr. 10/2001 și al art. 22.1. din Normele Metodologice de aplicare unitară

a acestei legi – H.G. nr. 498/3002.

Potrivit dispozițiilor legale menționate,

prin acte doveditoare se înțeleg orice acte juridice translative de

proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau

juridică.

Înscrisurile depuse de reclamantă nu sunt

apte să conducă la concluzia certă că imobilul a cărui restituire s-a solicitat

prin notificare a aparținut autoarei reclamantei, în condițiile în care între

acestea există o serie de neconcordanțe în ceea ce privește terenul aferent,

compunerea și suprafața construcției edificate pe acesta și numele proprietarului.

Se impune ca instanța, cu ocazia

rejudecării cauzei să lămurească aceste neconcordanțe prin administrarea unor

probe suplimentare.

Se impune totodată, ca pe calea unei

expertize tehnice judiciare să se stabilească dacă vila 15 este una și aceeași

cu vila nr.18, la care a făcut referire martorul D.G., urmând a se determina

modalitatea în care aceasta a trecut în proprietatea statului, apreciindu-se

asupra utilității și concludenței depunerii istoricului de rol fiscal pentru a

se verifica dacă sunt incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Față de aceste considerente, urmează a se

admite recursul pârâtei și a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ.,

ocazie cu care se vor avea în vedere și criticile referitoare la modul de

apreciere a probelor administrate, formulate prin cel de-al doilea motiv de

recurs, critici ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a

recursului, întrucât nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.P.P.S.

împotriva deciziei nr. 150 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

martie 2010.