ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1539/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 27 decembrie 2006, reclamanta B.O. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta R.A. A.P.P.S., să se dispună anularea deciziei nr. 397 din 3 noiembrie 2006, emisă de aceasta, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului – vila 15 Snagov, situat în comuna Ghermănești, Județul Ilfov, format din construcție – parter și etaj și terenul aferent în suprafață de 0,52 ha. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a aparținut autoarei sale, P.V., așa cum rezultă din extrasul eliberat de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Dâmbovița, iar în anul 1950 a fost preluat în mod abuziv de regimul comunist și folosit în sistemul de protocol.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1228 din 27 septembrie 2007, a admis cererea și a obligat-o pe pârâtă să emită decizie motivată de restituire în natură către reclamantă a terenului în suprafață de 1428,31 mp, situat în localitatea Snagov, și construcția - vila 15 Snagov, compusă din parter și etaj cu o suprafață construită la sol de 100,94 mp., conform raportului de expertiză tehnică efectuat de ing. D.C. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, ca moștenitoare a fostei proprietare, precum și a preluării abuzive de către stat. S-a constatat că proba științifică administrată în cauză a relevat identitatea dintre imobilul revendicat și cel existent pe teren, având același amplasament și arhitectură cu construcția descrisă în actele inițiale pe proprietate.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta R.A. A.P.P.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru nedovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului, față de împrejurarea că reclamanta B.O. nu a depus niciun titlu de proprietate, extrasul pus la dispoziție de Arhivele Naționale neputând proba faptul că vila nr.15 a fost proprietatea V.P.. S-a susținut că în epocă au existat două persoane cu nume asemănătoare, V.P.A. și V.P.O., prima deținând un teren de 1500 mp. și o construcție cu 4 camere, cu lumină și fără apă, iar a doua o construcție, fără a avea precizat în evidențe nivelul de înălțime și numărul de camere, și un teren în suprafață de 0,52 ha. Apelanta pârâtă a mai susținut că nu s-au respectat prevederile Legii nr. 10/2001 și ale H.G.

nr. 498/2003, situație în care, în mod nelegal, a fost admisă cererea reclamantei. În fața instanței de apel s-a administrat proba cu martori, fiind, audiați martorii D.G. și C.M., care au declarat că au avut cunoștință despre situația imobilului în litigiu, care ar fi aparținut numitei P.V. și care poartă nr. 15, în declarația martorei C.M. și nr. 18 în declarația martorului D.G. În raport de aceste probe, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize, care a avut ca obiective, identificarea imobilului – vila 15 Snagov, stabilirea suprafeței și a vecinătăților, întocmirea unei schițe de amplasament. Urmare a efectuării raportului de expertiză, expertul P.P. a concluzionat că actuala vilă 15, inclusă în ansamblul Complexului Muntenia și administrată de R.A.

A.P.P.S., a cărei restituire a fost solicitată de reclamantă, este fosta proprietate a numitei P.V. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 150 pronunțată la 25 februarie 2009, a respins ca nefondat apelul pârâtei și a obligat-o pe aceasta la 800 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă. Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că situația de fapt menționată de instanța de fond este cea reală, probele administrate în această instanță, completate cu cele dispuse și administrate în fața curții de apel făcând dovada că vila 15 a aparținut autoarei reclamantei, P.V., și este situată în comuna Ghermănești Snagov, Județul Ilfov, în prezent fiind inclusă în ansamblul Complexului Muntenia și în administrarea R.A.

A.P.P.S. S-a constatat că dimensiunile, conturul construcției și compartimentarea interioară a acesteia este identică cu documentația cadastrală intabulată, din schițe, întocmită în anul 1971. În ceea ce privește suprafața de teren, s-a apreciat că aceasta este mai mică decât suprafața determinată în anul 2007, ca urmare a modificărilor succesive ce au avut loc în incinta complexului Muntenia. S-a mai reținut că apelanta pârâtă nu a depus la dosar niciun document care să facă dovada modului în care bunul a trecut în proprietatea statului sau a titlului în baza căruia exercită un drept de administrare. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta R.A. A.P.P.S., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 22.1 din Normele Metodologice din 18 aprilie 2003 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, reținând eronat că reclamanta B.O. a făcut dovada deplină că imobilul vila 15 Snagov și terenul aferent de 1500 mp au fost până în anul 1950 în proprietatea autoarei P.V. În acest sens, s-a învederat că intimata reclamantă nu a prezentat titlul de proprietate al autoarei sale, unicele documente depuse la dosar, extrasul de pe tabelul de vile existente în comuna Snagov, întocmit de Comitetul Provizoriu al comunei Snagov, Județul Ilfov, emis de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Dâmbovița și respectiv adresa nr. 4621 din 17 decembrie 1971, emisă de O.E.C.C.

și transmisă Consiliului Popular Snagov dovedind că numita V.P. este proprietara imobilului teren în suprafață de 15 ari și construcție cu 4 camere, fără a rezulta adresa și denumirea vilei. Recurenta a susținut că între cele două înscrisuri există neconcordanțe, pe care instanțele de fond și apel nu le-au înlăturat, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 10/2001; mai mult în adresa nr. 4621 din 17 decembrie 1971 a fostei I.E.O. Snagov a fost modificată cifra vilei la care se referă, deci i-a fost alterat conținutul. S-a arătat că, pe de altă parte, în extrasul de pe tabelul imobilelor naționalizate numele pretinsului fost proprietar este menționat ca fiind “V.P.” și nu “P.O.”, numele autoarei reclamantei.

Criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs au vizat greșita apreciere a probatoriului administrat, respectiv a probei testimoniale și a expertizei tehnice judiciare topometrice. În baza rolului activ, instanța de recurs a solicitat recurentei depunerea copiei dosarului administrativ, acesta fiind înaintat prin adresa nr. 433 din 14 ianuarie 2010. Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Reclamanta intimată B.O. a dovedit cu certificatul de moștenitor nr. 215 emis la 6 septembrie 1996 de B.N.P. T.P. că este unica moștenitoare, legatar universal a defunctei P.V., decedată la 25 martie 1988, calitate în care a solicitat restituirea în natură a vilei nr. 15 situate în comuna Snagov, județul Ilfov.

Adresa nr. 4692 din 17 decembrie 1971, invocată de reclamanta intimată ca dovedind dreptul de proprietate al autoarei sale, nu este suficientă pentru a proba, prin sine însăți, faptul că vila nr. 15 a aparținut V.P. Pe de o parte, în această adresă (fila 40 dosar), numărul vilei este modificat, conținutul fiind evident alterat. Pe de altă parte, conținutul acestei adrese nu este în concordanță cu extrasul de pe tabelul vilelor existente în comuna Snagov în ceea ce privește suprafața terenului aferent vilei, potrivit acestui înscris suprafața terenului fiind de 15 ari (15000 mp) și nu de 0,52 ha (5200 mp), cum rezultă din adresa nr. 4621 din 17 decembrie 1971 a fostei I.E.O. Snagov. Între cele două înscrisuri există neconcordanțe și în ceea ce privește compunerea construcției.

Recurenta a solicitat intimatei reclamante să completeze dosarul administrativ prin depunerea autorizației de construcție și a planurilor anexă și a istoricului de rol fiscal, care să cuprindă data și motivul închiderii rolului, cu adresele nr. 4465 din 11 iunie 2002 (file 46 dosar recurs) și 1175 din 31 ianuarie 2003. În lipsa acestor înscrisuri, prin decizia contestată, recurenta a respins cererea de restituire în natură formulată prin notificare. Curtea va constata că se impune completarea probatoriului în ceea ce privește dovedirea dreptului de proprietate al autoarei reclamantei, P.V., în sensul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și al art. 22.1. din Normele Metodologice de aplicare unitară a acestei legi – H.G.

nr. 498/3002. Potrivit dispozițiilor legale menționate, prin acte doveditoare se înțeleg orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică. Înscrisurile depuse de reclamantă nu sunt apte să conducă la concluzia certă că imobilul a cărui restituire s-a solicitat prin notificare a aparținut autoarei reclamantei, în condițiile în care între acestea există o serie de neconcordanțe în ceea ce privește terenul aferent, compunerea și suprafața construcției edificate pe acesta și numele proprietarului. Se impune ca instanța, cu ocazia rejudecării cauzei să lămurească aceste neconcordanțe prin administrarea unor probe suplimentare.

Se impune totodată, ca pe calea unei expertize tehnice judiciare să se stabilească dacă vila 15 este una și aceeași cu vila nr.18, la care a făcut referire martorul D.G., urmând a se determina modalitatea în care aceasta a trecut în proprietatea statului, apreciindu-se asupra utilității și concludenței depunerii istoricului de rol fiscal pentru a se verifica dacă sunt incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. Față de aceste considerente, urmează a se admite recursul pârâtei și a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., ocazie cu care se vor avea în vedere și criticile referitoare la modul de apreciere a probelor administrate, formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs, critici ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 150 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.