ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4095/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 21 din 10 ianuarie

2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 174, raportat la

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.V. zis B. la 15

ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art.

64 lit. a) și b) C. pen., iar în baza art. 67 alin. (2) din același cod, s-a

dispus degradarea militară.

Instanța a menținut starea de arest

a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la

17 iunie 2002 la zi; a constatat că părțile vătămate T.I. și T.M., domiciliate

în comuna Văleni, județul Olt, nu s-au constituit părți civile și a dispus

obligarea inculpatului la plata sumei de 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 300.000 lei, onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Hotărând astfel, tribunalul a

reținut, în fapt, că inculpatul a întreținut relații de concubinaj cu victima

T.M.A., din anul 1998, iar din aceste relații, în anul 1999, s-a născut copilul

R.A.C.

La începutul anului 2002, relațiile

dintre părți s-au deteriorat în mod simțitor, datorită atitudinii violente a

inculpatului, care își suspecta concubina de infidelitate, astfel că în 17

iunie 2002, în jurul orei 16,00, inculpatul, înarmat cu un cuțit a așteptat-o

pe concubina sa la ieșirea de la serviciu, iar în drumul spre casă, a scos

cuțitul dintr-o pungă și i-a aplicat trei lovituri, două în zona toracică și

una în cea cervicală, care au produs decesul victimei.

Potrivit concluziilor Raportului

medico-legal nr. A.3/927/02 din 8 octombrie 2002, întocmit de Institutul

Național de Medicină Legală Mina Minovici, moartea numitei T.M.A. a fost

violentă; ea s-a datorat hemoragiei interne consecutive lezării organelor

interne (pulmon bilateral, pericard, aortă, arteră pulmonară stângă); Leziunile

s-au produs prin lovire cu un corp înțepător-tăietor, posibil cuțit, ce a

acționat pe o lungime de circa 10 cm și o lățime de 2,8 cm, în legătură de

cauzalitate directă necondiționată cu decesul. La autopsie s-au mai constatat o

plagă cervicală posterioară și o plagă scapulară dreaptă, care s-au putut

produce cu același obiect vulnerant și în același context lezional.

Inculpatul a recunoscut atât pe

parcursul urmăririi penale, cât și în fața instanței săvârșirea faptei în

modalitatea reținută de către organele judiciare, arătând că a luat cuțitul de

acasă pentru a se sinucide, după ce i-ar fi înmânat victimei actele medicale și

carnetul de sănătate al minorului.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, întrucât el a acționat cu violență împotriva concubinei sale,

întrucât aceasta l-a injuriat, împrejurare care i-a produs o puternică

tulburare ce urmează a fi reținută în favoarea sa, conform art. 73 lit. b) C.

pen.

Secția a II-a penală a Curții de

Apel București, prin decizia nr. 84 din 18 februarie 2003, a respins, ca

nefondat, apelul inculpatului, apreciind că, discuțiile dintre inculpat și

victimă, așa cum sunt relatate de acesta, nu au fost de natură a-i produce o

tulburare sau emoție atât de puternică „încât să reacționeze cu atât de mare

violență, astfel că nu se poate reține în favoarea sa circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.”

În termen legal, prin reiterarea

aceluiași motiv care a făcut și obiectul analizei de către prima instanță de

control judiciar în apel, inculpatul a declarat recurs prin care solicită

casarea hotărârilor pronunțate și reținerea în favoarea sa a circumstanței

atenuante legale a provocării, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Examinând decizia atacată în raport

de cazul de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

recursul nefondat, urmând a fi respins.

În acest sens, legiuitorul a avut în vedere, în

principal, atunci când a înscris în cazul de casare referitor la comiterea de

către instanțe a unei grave erori de fapt, situația în care, contrar probelor

indubitabile existente în cauză, prima instanță a pronunțat, iar cea de control

judiciar a menținut una dintre soluțiile prevăzute de art. 345 alin. (1) C.

proc. pen., referitoare la rezolvarea acțiunii penale, în temeiul unor fapte

reținute în mod vădit greșit, care nu corespund realității.

În context, pentru a se putea face

aplicarea dispozițiilor cuprinse în art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca

săvârșirea infracțiunii să constituie o ripostă la fapta victimei, sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinate de comportarea

victimei.

Or, revenind la cauză, se constată

că, inculpatul a declarat în mod constant că, mergând la concubina sa la

serviciu pentru a o determina să-i lase lui copilul lor, care era la bunicii

materni, a avut unele discuții care l-au enervat foarte tare și atunci a scos cuțitul

din sacoșa pa care o avea cu el și a „lovit-o în zona corpului cel puțin de

două ori. După ce am lovit-o pe ea eu am vrut să mă înjunghii și pe mine, dar

mi-am dat seama că nu pot face acest lucru, întrucât cuțitul se îndoise și din

acest motiv am aruncat cuțitul și m-am îndreptat spre Gara de Est, mergând pe

jos”.

Din declarațiile inculpatului

coroborate și cu cele ale martorilor audiați în cauză rezultă că reacția

violentă a acestuia nu a fost generată de acțiuni de aceeași natură ale

victimei, el acceptând, astfel cum în mod corect a constatat curtea de apel,

„posibilitatea ca, în situația în care concubina sa nu-i va da satisfacție cu

privire la readucerea copilului la domiciliul comun, să folosească cuțitul

pentru a o amenința și chiar pentru a o ucide”.

Așa fiind, fapta și împrejurările

săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii

de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen., rezultă din probele complet analizate și just

apreciate de către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de

fapt în stabilirea situației reale.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazului de

recurs invocat, nici a celor care se iau în considerare în totdeauna din

oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V., va deduce din

pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 17 iunie 2002, la 30

septembrie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 84/ A din 18 februarie 2003 a

Curții de Apel București, secția II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 iunie 2002, la 30 septembrie

2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 septembrie 2003.