ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 549/2003

S-a

prezentat intimatul inculpat, asistat de avocat G.S., apărător desemnat din

oficiu.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul

a pus concluzii de admitere a recursului declarat de parchet, dezvoltând oral

motivele formulate prin acesta.

Apărătorul

a solicitat respingerea recursului declarat de parchet.

Inculpatul

arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Prin

sentința penală nr.355 din 6 septembrie 2001, Judecătoria Călărași a declinat

competența soluționării cauzei privind pe inculpatul T.A., cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 alin.2 lit.e Cod penal, cu

aplicarea art.37 lit.b Cod penal, în favoarea Tribunalului Călărași, avându-se

în vedere dispozițiile Legii nr.456 din 25 iulie 2001.

Prin

sentința penală nr.89 din 13 decembrie 2001, inculpatul

T.A.,

a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare în baza art.211 alin.2

lit.e Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și a art.74-76 Cod penal.

În

baza art.113 Cod penal s-a dispus obligarea inculpatului la tratament medical

pe durata executării pedepsei.

S-a făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal.

S-a

luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă M.I. prejudiciul

fiind acoperit prin restituire.

Instanța

de fond – pe baza probelor administrate – a reținut următoarea situație de fapt:

În

ziua de 29 iunie 2001, în jurul orelor 10,00, deplasându-se pe B-dul Republicii

din Călărași, a văzut pe partea vătămată M.I., persoană în vârstă și s-a

hotărât să-i sustragă banii din buzunar, imobilizând-o și sustrăgându-i suma de

400.000 lei din cei 850.000 lei cât avea asupra sa.

La

puțin timp, inculpatul a fost prins de organele de poliție, prejudiciul fiind

acoperit prin restituire.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel, atât inculpatul cât și Parchetul de pe lângă

Tribunalul Călărași.

Prin

decizia penală nr.209 din 25 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel

București, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și

inculpat, reținându-se în considerente că s-a făcut o corectă încadrare

juridică a faptei, iar pedeapsa a fost just individualizată.

În

termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus a declarat recurs doar Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, care prin motivele scrise a susținut, în

esență, următoarele:

-

greșita individualizare a pedepsei prin reținerea nejustificată în favoarea

inculpatului a circumstanțelor judiciare atenuante, deși împrejurările în care

a fost comisă fapta, cât și datele ce caracterizează pe acesta nu justificau

coborârea pedepsei sub limita minimă legală.

Critica

va fi examinată în raport de cazul de casare prevăzut de art.385

9

alin.1 pct.14 Cod procedură penală, constatându-se a fi fondată, pentru cele ce

urmează:

În

cauză, instanțele au stabilit o pedeapsă al cărui cuantum desconsideră

criteriile generale și speciale prevăzute de art.72 Cod penal.

Astfel,

inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă sub limita minimă legală, aproape de

limita prevăzută de art.76 lit.b Cod penal, în condițiile în care a comis o

tâlhărie calificată, în stare de recidivă postcondamnatorie.

Pe

de altă parte, din fișa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul a avut

numeroase condamnări pentru infracțiuni de furt și tâlhărie și deși a fost

surprins de lucrătorii de poliție la scurt timp de la comiterea faptei, pe

parcursul procesului penal a avut o atitudine procesuală oscilantă și

nesinceră, susținâd că nu a sustras banii părții vătămate, prin violență.

Osebit de aceste împrejurări, modalitatea de concepere și

executare a faptei asupra unei persoane în vârstă și cu posibilități de apărare

reduse accentuează pericolul social al faptei, dar și al persoanei

făptuitorului, așa încât, nu se justifică aplicarea unei pedepse sub limita

minimă legală, prin reținerea unor circumstanțe judiciare atenuante în favoarea

sa.

Așa

fiind, pentru aspectele discutate, critica formulată este fondată și prin

admiterea recursului potrivit art.385

15

pct.2 lit.d Cod procedură

penală, hotărârile vor fi casate numai cu privire la pedeapsă, care va fi

majorată la limita minimă legală, prin înlăturarea dispozițiilor art.74-76 Cod

penal.

Conform

art.385

17

alin.4 Cod procedură penală combinat cu art.88 Cod penal

se va computa din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

deciziei penale nr.209/A din 25 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția

I penală, privind pe inculpatul T.A.

Casează

decizia atacată și sentința penală nr.89 din 13 decembrie 2001 a Tribunalului

Călărași, numai cu privire la soluționarea laturii penale.

Înlătură

aplicarea art.74-76 din Codul penal și majorează pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.e, cu aplicarea art.37 lit.b din

Codul penal, de la un an și 6 luni închisoare la 5 ani închisoare.

Menține

celelalte dispoziții.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 iunie

2001 la 28 decembrie 2002.

Onorariul

pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 5 februarie 2003.