ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2921/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată de Tribunalul Neamț la 8 iunie 2002, reclamanta P.A.M.L.N. a chemat în judecată Consiliul local al comunei Făurei reprezentat de primarul comunei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i acorde măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcția „locuință pentru personal”, ridicată din cărămidă și piatră pe o suprafață de 152 mp, cu 4 camere, care a fost situată în punctul numit „Velnița” din satul Budești, comuna Făurei, județul Neamț, în prezent fiind demolată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că bunica sa E.L.G. a deținut construcția până în 1949, când în baza Decretului nr. 83/1949 a trecut în proprietatea statului.

Prin notificarea nr. 552 din 19 noiembrie 2001 a solicitat Primăriei Făurei echivalentul pentru construcția menționată și restituirea în natură a terenurilor. Primarul comunei Făurei, prin dispoziția nr. 226 din 24 mai 2002 a dispus restituirea terenului, dar a omis acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcția respectivă. Reclamanta a estimat valoarea materialelor rezultate din construcție la 1.200 USD sau echivalentul în lei, acceptând să primească în schimbul valorii amintite produse agricole vegetale, obținute din arendări, fân, alte bunuri valorificabile pe piață sau folosite în gospodăriile personale. În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 247/c din 27 august 2002, Tribunalul Neamț a respins acțiunea ca fiind prematur introdusă.

În conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 10/2001, se arată în considerentele sentinței, notificarea pentru despăgubiri bănești se adresează prefecturii. După centralizarea notificărilor și a ofertelor de acordare a despăgubirilor, prefectura va transmite centralizatoarele la Ministerul Finanțelor Publice. Așadar, conchide instanța, pârâtul nu poate fi obligat să acorde măsurile reparatorii solicitate pentru construcție, asupra acestor măsuri urmează a se decide prin acte ale autorităților puterii și administrației publice centrale. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, arătând că primăria trebuia să facă oferta de despăgubire și să o transmită prefecturii și atât pârâtul cât și instanța au omis să examineze cererea subsidiară de a i se acorda măsuri reparatorii în echivalent, respectiv produse agricole, forestiere și altele.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 66 din 23 octombrie 2002, a respins apelul reclamantei ca nefondat, motivând că ea trebuia să adreseze prefectului notificarea pentru acordarea de despăgubiri bănești, să trimită notificare separată pentru fiecare imobil în parte, una pentru teren și alta pentru construcție și de asemenea se impunea chemarea în judecată a Primăriei Făurei, nu a Consiliului local Făurei, cum a procedat reclamanta. Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând ca un prim motiv de casare prevederile art. 304 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la judecarea cauzei, hotărârea este redactată de judecătorul A.C.

și judecătoarea P.E., iar la judecarea în fond au participat judecătorii E.P. și C.P. Apoi, susține recurenta, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevăzut în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată, a apreciat valoarea materialelor rezultate din demolare la 1.200 USD sau echivalentul în lei, înțelegând să primească în schimbul acestei valori produse agricole vegetale obținute din arendări de terenuri efectuate de primărie, lemn pentru construcții sau pentru foc și alte bunuri valorificabile. În raport de această solicitare, instanța a reținut greșit că recurenta ar fi solicitat despăgubiri bănești, pentru care notificare trebuia trimisă prefecturii.

Recurenta mai susține motivul de casare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, instanța de apel a făcut referire la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deși în cauză erau aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) din aceeași lege, iar consiliile locale au calitate procesuală pasivă în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul public sau privat al comunei. Recursul reclamantei este fondat pentru motivele ce urmează a se expune. În notificarea trimisă Primăriei comunei Făurei recurenta a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent menționate la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru construcția ce a aparținut bunicii sale, „locuință pentru muncitori”, în prezent demolată.

Art. 1 alin. (2) din legea amintită prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar acestea vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri bănești. Reclamanta a precizat ulterior că „înțelege să primească în schimbul valorii amintite (1.200 USD) produse agricole vegetale, lemne de construcții sau de foc, fân sau alte bunuri valorificabile pe piață sau folositoare în gospodăriile personale”.

Primăriei comunei Făurei nu a luat în examinare cererea recurentei, nu a făcut o evaluare a construcției demolate și nu a emis dispoziția pretinsă de lege, în care fie să accepte propunerea recurentei de acordare a produselor agricole sau lemnoase indicând cantitatea și data predării lor, fie să respingă motivat cererea recurentei. În acest din urmă caz, față de cererea subsidiară a recurentei de a i se acorda despăgubiri bănești, primăria urma să transmită prefecturii dispoziția privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești, dispoziția cuprinzând în mod obligatoriu valoarea estimativă a imobilului conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 10/2001. Întrucât intimata nu a procedat în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 10/2001, neîndeplinind obligațiile ce îi reveneau, mai sus evidențiate, urmează a admite recursul reclamantei, a casa decizia pronunțată în apel și a trimite cauza Curții de Apel Bacău pentru rejudecarea cauzei.

În legătură cu primul motiv de recurs invocat de reclamantă, prevăzut în art. 304 pct. 2 C. proc. civ., privind darea hotărârii de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea pricinii, se constată netemeinicia criticii recurentei. În primă instanță, sentința a fost pronunțată de judecătorul care a și soluționat cauza, iar în apel pricina a fost judecată și decizia a fost dată de cele două judecătoare menționate în hotărâre. Faptul că în partea finală a deciziei, după semnăturile membrilor completului de judecată, apare mențiunea numelui și prenumelui judecătorului care a redactat sentința, a creat impresia recurentei că și acesta ar fi participat la judecarea cauzei în apel, ceea ce evident, este inexact.

Celelalte critici formulate de recurentă vor fi luate în examinare cu prilejul rejudecării cauzei în instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de P.A.M.L.N. împotriva deciziei nr. 66 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.