ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4121/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4121/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

165 din 6 martie 2003 pronunțată de Tribunalul

Neamț în dosarul nr. 4775/103/2007 au fost respinse excepțiile tardivității

contestației

și lipsei calității procesuale pasive a Primarului comunei Făurei și a fost

admisă contestația formulată de contestatoarea G.E., în contradictoriu cu G.S.V.E.,

SC A.S. SRL Roman și Primarul

comunei

Făurei și a fost anulată, în parte, decizia nr. 1 din 29 noiembrie 2006 emisă

de intimata

SC A.S. Roman, în sensul că restituirea în natură a

imobilului se dispune și pentru G.E. în calitate de comoștenitor alături de G.S.V.E.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin

cererea înregistrată la această instanță sub nr. 4775/103/2007, G.E. a

solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 29 noiembrie 2006 emisă de SC A.S. SRL

Roman.

Contestația a fost formulată în contradictoriu cu G.S.V., emitenta deciziei, SC

A.S. SRL, și Primarul comunei Făurei. A solicitat, de asemenea, restituirea în

natură a construcțiilor și a terenului în suprafață

de 2,65 ha și 3.0338 ha situate în județul Neamț către

G.E. și G.S.V.

În motivarea cererii s-a arătat că m

oșia familiei G., situată în

extravilanul comunei Făurei, a fost compusă din 553 ha anterior exproprierilor din anii 1920, 1945, 1946 și 1949. Proprietarul, E.G. a deținut aceste

terenuri până în anul 1946, când a decedat, iar moștenitorii săi până în anul

Agricolă

Roman în anul 1945; în mai 1946 s-au expropriat 20 ha pășune conform

procesului-verbal întocmit de Serviciul Silvic Județean Roman nr.

1048/1946 și ultima suprafață de 264,1999 ha, conacul și terenul aferent s-au expropriat în 23 martie 1949.

Moștenitorii lui E.G. au încheiat un partaj voluntar, la data

decesului

acestuia, în care soția supraviețuitoare G.E.E. a primit în proprietate conacul

„cu toate acareturile aferente lui, parcul, livada și lucerniera dinspre nord

în suprafață de 16 ha".

A mai arătat

contestatoarea că a formulat notificare în termen prin cererea

datată 24 iulie 2001 și, respectiv 26 iulie 2001,

către Primăria Făurei și expediate cu scrisoare recomandată, fără a fi fost

înregistrate la biroul executorului judecătoresc.

Față de această

situație, a invocat poziția constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în sensul considerării ca valabilă a notificării și în lipsa formalității

expedierii prin executor judecătoresc, precum și dispozițiile art. 27 din Legea

nr.

10/2001 întrucât, după răspunsul primit

de la Primăria Făurei, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 27

alin. (4)

a adresat o nouă notificare, formală de această

dată.

A anexat în dovedire

acte de stare civilă, hotărâri judecătorești și corespondența cu instituțiile

abilitate să soluționeze notificarea.

Prin întâmpinare, SC A.S.

SRL Roman a arătat că nedepunerea prin executor a notificării atrage pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii. Sub aspectul deciziei Înaltei

Curți de Casație și Justiție a arătat că, aceasta constituie doar o soluție de

speță care nu creează un precedent

judiciar

și nu poate fi luat în considerare.

Primăria comunei Făurei

a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă întrucât unitatea

deținătoare este SC A.S. SRL Roman.

Examinând actele și

lucrările dosarului, tribunalul, ca instanță special învestită în temeiul Legii

nr. 10/2001, a reținut că p

rin Dispoziția

nr. 1

din 29 noiembrie 2006 emisă de intimata SC A.S.

SRL Roman, s-a dispus

restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 25.600 mp și

construcții în suprafață totală de 2.155,75 mp, situat în sat Climești, comuna

Făurei, către G.S.V.E., domiciliat în Geneva.

În motivarea acesteia

s-a arătat că, numita G.M.E. a solicitat prin executor restituirea în natură a

imobilului. Aceasta a decedat ulterior, moștenitor fiind fiul acesteia, G.S.V.E.,

conform certificatului nr. 922782

din

11 februarie 2006. Din actul de partaj voluntar nr. 3663 din 1946, a reținut unitatea că imobilul provine de la E.G., a fost

trecut

cu

titlu

valabil în proprietatea

statului prin Legea nr. 187/1945 și face obiectul

art.

11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Aspectele referitoare la autorul proprietar, la dovedirea proprietății,

la

preluarea de către stat în mod valabil și a incidenței dispozițiilor

Legii de retrocedare nr. 10/2001 nu au fost contestate pe calea acestei

acțiuni. Singurul aspect care reclamă și discuții contradictorii în prezenta

cauză se referă la calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în

condițiile în care și contestatoarea a formulat cerere cu privire la aceleași

imobile asupra cărora s-a pronunțat intimata.

G.S.V.E. nu a fost de

acord cu cererea

formulată de contestatoare

(fila 100 dosar), întrucât numai el a îndeplinit procedura

administrativă

în forma prevăzută de legea specială. A invocat dispoziții privind instituția executorului

judecătoresc și normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, prin care se prevede în mod

expres că notificarea se depune prin

biroul unui executor.

Din arborele genealogic

al familiei G., depus la fila 35 dosar,

rezultă

că moștenitori ai autorului E.G., decedat la 27 septembrie 1946, sunt atât

contestatoarea,

G.E., cât și intimatul G.S.V. Acesta din urmă este descendentul mamei sale G.M.E.,

care a formulat notificarea

nr. 195

din 02 august 2001 prin intermediul executorului judecătoresc C.C., la momentul

apariției Legii nr. 10/2001, pentru imobilele aparținând defunctului E.G.

Cererile datate 24 iulie

2001 și, respectiv 26 iulie 2001, adresate Primăriei Făurei de către contestatoare,

au efectul unei notificări valabile în condițiile Legii nr. 10/2001 întrucât,

în considerarea principiilor prevalenței realizării dreptului s-a

pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție

precum și Curtea de la Strassbourg,

jurisprudența referitoare la

protecția proprietății (Primul Protocol adițional la Convenție) fiind fermă în

acest sens.

Înalta Curte de Casație

și Justiție (dec. 6185/2006) a statuat că: „ de principiu, manifestarea de

voință trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, ceea ce

conduce, între altele, la limitarea efectelor nulității actului juridic nul

prin conversiunea lui într-unul valabil. Aspectele de ordin formal - respectiv

notificarea prin executorul judecătoresc trebuie raportate la momentul manifestării

de voință, căci aceasta din urmă conferă conținut formei exterioare.

Finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 presupune interpretarea acesteia în

favoarea celor îndreptățiți și potrivit principiului constituțional al

protejării și garantării dreptului de proprietate.

In mod greșit a fost

respinsă contestația pe cele două excepții de tardivitate și formă, chiar dacă

aspectele de ordin formal

...nu

erau

îndeplinite".

Acțiunea a fost

introdusă după aderarea României la Uniunea Europeană, situație care impunea verificarea aplicabilității, pe teritoriul țării, a

jurisprudenței CEDO. Astfel, s-a constatat că în procesele împotriva statului

român

s-a dat câștig de cauză

resortisanților pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția Drepturilor Omului de către instanțe.

Sancțiunea nulității

pentru nerespectarea condiției de formă, invocată în apărare de intimați, nu

este aplicabilă, astfel întrucât legea nu o prevede în mod expres. De asemenea,

sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că:

„(1) Dispozițiile art.

25 sunt aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține

numai în parte bunurile imobile solicitate. în această situație persoana

juridică deținătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru

partea din imobil pe care o deține.

(2) Persoana juridică

notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana

fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat.

Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului

de proprietate sau, după caz, de administrare. In cazul în care nu deține

aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei

îndreptățite.

(3) Comunicarea

prevăzută la alin. (2) și, după caz, actele anexate vor fi transmise persoanei

îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4)

Termenul de 6 luni*) prevăzut la art. 22 alin.

(1)

curge

în acest caz de la data

primirii comunicării prevăzute la alin. (3).

(5) Dispozițiile alin.

(2), (3) și (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care unitatea

notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat, dar comunică

persoanei îndreptățite datele de identificare a unității deținătoare.

Aceasta pentru că, după

ce a primit răspuns de la Primăria comunei Făurei, în sensul că nu este

competentă să soluționeze cererea de retrocedare, în condițiile în care

unitatea deținătoare este intimata SC A.S. SRL, în termen, a formulat o nouă

notificare, expediată prin Executor judecătoresc, la data de 28 septembrie 2007(

f. 32 dosar). De la această dată, când a solicitat comunicarea în scris a soluției,

curge termenul de 6 luni derogatoriu de la dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea

specială [art. 27 alin. (4)].

Moștenitorul beneficiar

al dispoziției care se contestă a recunoscut calitatea de moștenitoare a

petentei, singurul lucru cu care nu este de acord fiind termenul în care a

depus notificarea, termen care excede incidenței legii

speciale.

Pentru aceste

considerente, a fost respinsă excepția invocată de către intimatul G.S.V.E.

referitoare la tardivitatea plângerii întrucât, în realitate, acesta a invocat

doar decăderea din dreptul de a obține măsuri reparatorii, ceea ce ține de o

eventuală tardivitate a notificării.

Primarul comunei Făurei

a solicitat scoaterea din cauză întrucât unitatea deținătoare a imobilului în

litigiu este SC A.S. SRL. întrucât contestația

dedusă judecății se referă și la omisiunea Primarului de a înainta

notificarea unității

abilitată să o soluționeze, e necesară prezența

procesuală și a acestei unități în prezenta cauză tocmai pentru opozabilitatea

formală, dar și pentru verificarea

condițiilor

de fond ale cererii. Pentru aceste considerente s-a respins ca

neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale

pasive.

Pe fondul cauzei, pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 22 și art. 27

din Legea nr. 10/2001, raportate la dispozițiile art. l din Primul

Protocol adițional la

Convenția Drepturilor

Omului, tribunalul a admis contestația, a anulat în

parte Dispoziția nr. 1/2006 și a constatat, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a),

coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, îndreptățirea

contestatoarei de a beneficia de restituirea în natură a imobilului situat pe

raza comunei Făurei, alături de beneficiarul de drept al actului contestat,

intimatul G.S.V.E.

S-au menținut celelalte

dispoziții ca fiind legale și temeinice.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel pârâtul G.S.V.E., în motivare arătând că notificarea formulată de

contestator nu are valoarea juridică pe care legea o dă acestui act, întrucât

contestatoarea nu a respectat exigențele procedurale ale legii, pierzând prin

tardivitate vocația de a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de

legea specială. Mai mult, a arătat apelantul, contestatoarea nu a urmat

procedura stabilită de lege, care condiționează parcurgerea unei faze

administrative obligatorii, prealabilă sesizării, pe calea unei notificări adresate,

prin intermediul executorului judecătoresc de persoana îndreptățită persoanei

juridice deținătoare și nu a unei simple scrisori/cerere adresată Primăriei

Făurei, prin poșta obișnuită.

Prin decizia civilă nr. 147 din 5

noiembrie 2008 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâtul G.S.V.,

împotriva sentinței civile nr. 165/C din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul

Neamț. S-a luat act că intimata G.E. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării

imobiliare,

prin care

legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce

privește situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără

titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6

martie 1945 -22 decembrie 1989. În acest scop a fost instituită, prin art. 21

și urm. din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură

a imobilelor - terenuri sau construcții - de către persoana juridică

deținătoare, prin decizie sau dispoziție motivată a organelor sale de

conducere.

Art. 22

alin. (1) și

alin. (2)

din Legea nr.

10/2001, prevede că persoana

îndreptățită

va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei

legi

persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului,

iar notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elemente

de identificare a persoanei îndreptățite, elemente de identificare a bunului

imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.

Totodată,

potrivit alin. (3), (4) al aceluiași articol de lege, notificarea va fi

comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei

circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei

circumscripție își

are sediul persoana

juridică deținătoare a imobilului, notificarea înregistrată făcând

dovada

deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării

termenului prevăzut la alin. l chiar dacă a fost adresată altei unități decât

cea care

deține imobilul iar nerespectarea

termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea

notificării atrage

pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau

prin echivalent.

Este

adevărat că, în speță, notificarea formulată de G.E. nu a fost comunicată prin

intermediul executorului judecătoresc, dar din cuprinsul scrisorii recomandate

rezultă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare

ale persoanei îndreptățite și ale imobilului cu privire la care s-a solicitat

restituirea, în termen ceea ce înseamnă că reclamanta și-a manifestat voința de

a beneficia de dispozițiile legii speciale în materia revendicării imobiliare

Nerespectarea

cererilor de formă impuse de art. 22 nu poate lipsi de efecte juridice

manifestarea de voință a contestatoarei.

De altfel, nici legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 10/2001

vreo

sancțiune pentru

astfel de situații.

Interpretarea

dată de apelant art. 22 contravine finalității reparatorii a Legii și

principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de

proprietate și în mod corect a fost înlăturată de prima instanță.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul G.S.V.E. care a susținut următoarele

motive de nelegalitate a deciziei recurate:

Decizia a

fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece s-au

încălcat prevederile art. 28 din Legea nr. 10/2001, susținându-se că reclamanta,

întrucât nu a primit în termenul legal de la Primăria Făurei nicio comunicare privitoare la unitatea deținătoare, ea trebuia să cheme în

judecată statul, prin ministerul Finanțelor Publice, până la data de împlinire

a terenului de 90 de zile, anume 16 mai 2002.

Se mai

susține de către recurentul-pârât că este descendent al defunctului G.E. și al

moștenitorilor acestuia deposedați abuziv în perioada de referință a Legii nr.

10/2001, iar în privința imobilului (teren și construcții) situat în sat

Climești, comuna Făurei, județul Neamț, are calitatea de persoană îndreptățită,

conform actelor depuse.

Se invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 155 din 26 februarie 2008, Normele

metodologice nr. 250/2007 de Aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și, în drept,

se invocă incidența dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ.

Analizând recursul

declarat prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale

incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

nefondat, pentru considerente ce succed:

În mod

corect Curtea de Apel Bacău a respins apelul declarat împotriva sentinței

civile nr. 165 C din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț.

Procedura

administrativă prevăzută de legea specială de reparație prevede că persoana

îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării legii în

vigoare persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a

imobilului. Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe

lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul

solicitat/sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică

deținătoare imobilului.

Instanța de

apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente,

constatând că, din cuprinsul scrisorii recomandate, rezultă denumirea și adresa

persoanei notificate, elementele de identificare ale persoanei îndreptățite,

precum și ale imobilului cu privire la care s-a solicitat restituirea,

prevalând principiul realizării dreptului prin cererea formulată de reclamantă,

în raport de cel al respectării procedurii pentru care, în cuprinsul Legii nr.

10/2001, nu s-a prevăzut vreo sancțiune pentru neadresarea notificării prin

intermediul executorului judecătoresc.

Criticile

recurentului-reclamant nu pot fi primite, susținerile sale privind calitatea sa

de descendent al defunctului G.E. și a calității sale de persoană îndreptățită

conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, neputând conduce la reținerea

nelegalității deciziei recurate.

De altfel,

din analiza declarației depuse la dosarul cauzei (la fila 31) rezultă că

recurentul nu mai dorește „continuarea procesului cu rudele sale, referitor la

imobilul din satul Climești, comuna Făurei, județul Neamț”, declarație care,

deșii nu întrunește condițiile prevăzute de art. 246 C. proc. civ., prezintă

caracteristicile unei achiesări la pretențiile intimatei-reclamante.

Pentru

aceste considerente se va respinge recursul declarat de recurentul-pârât ca

nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul G.S.V.E. împotriva deciziei nr. 147 din

5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iulie 2010.