ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4121/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 165 din 6 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 4775/103/2007 au fost respinse excepțiile tardivității contestației și lipsei calității procesuale pasive a Primarului comunei Făurei și a fost admisă contestația formulată de contestatoarea G.E., în contradictoriu cu G.S.V.E., SC A.S. SRL Roman și Primarul comunei Făurei și a fost anulată, în parte, decizia nr. 1 din 29 noiembrie 2006 emisă de intimata SC A.S. Roman, în sensul că restituirea în natură a imobilului se dispune și pentru G.E. în calitate de comoștenitor alături de G.S.V.E. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 4775/103/2007, G.E.

a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 29 noiembrie 2006 emisă de SC A.S. SRL Roman. Contestația a fost formulată în contradictoriu cu G.S.V., emitenta deciziei, SC A.S. SRL, și Primarul comunei Făurei. A solicitat, de asemenea, restituirea în natură a construcțiilor și a terenului în suprafață de 2,65 ha și 3.0338 ha situate în județul Neamț către G.E. și G.S.V. În motivarea cererii s-a arătat că m oșia familiei G., situată în extravilanul comunei Făurei, a fost compusă din 553 ha anterior exproprierilor din anii 1920, 1945, 1946 și 1949. Proprietarul, E.G.

a deținut aceste terenuri până în anul 1946, când a decedat, iar moștenitorii săi până în anul 1949. Între anii 1945 - 1990 au fost expropriate 229 ha prin procesul-verbal al Comisiei de Expropriere, Camera Agricolă Roman în anul 1945; în mai 1946 s-au expropriat 20 ha pășune conform procesului-verbal întocmit de Serviciul Silvic Județean Roman nr. 1048/1946 și ultima suprafață de 264,1999 ha, conacul și terenul aferent s-au expropriat în 23 martie 1949. Moștenitorii lui E.G. au încheiat un partaj voluntar, la data decesului acestuia, în care soția supraviețuitoare G.E.E. a primit în proprietate conacul „cu toate acareturile aferente lui, parcul, livada și lucerniera dinspre nord în suprafață de 16 ha". A mai arătat contestatoarea că a formulat notificare în termen prin cererea datată 24 iulie 2001 și, respectiv 26 iulie 2001, către Primăria Făurei și expediate cu scrisoare recomandată, fără a fi fost înregistrate la biroul executorului judecătoresc.

Față de această situație, a invocat poziția constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul considerării ca valabilă a notificării și în lipsa formalității expedierii prin executor judecătoresc, precum și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 întrucât, după răspunsul primit de la Primăria Făurei, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 27 alin. (4) a adresat o nouă notificare, formală de această dată. A anexat în dovedire acte de stare civilă, hotărâri judecătorești și corespondența cu instituțiile abilitate să soluționeze notificarea. Prin întâmpinare, SC A.S. SRL Roman a arătat că nedepunerea prin executor a notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii.

Sub aspectul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție a arătat că, aceasta constituie doar o soluție de speță care nu creează un precedent judiciar și nu poate fi luat în considerare. Primăria comunei Făurei a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă întrucât unitatea deținătoare este SC A.S. SRL Roman. Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul, ca instanță special învestită în temeiul Legii nr. 10/2001, a reținut că p rin Dispoziția nr. 1 din 29 noiembrie 2006 emisă de intimata SC A.S. SRL Roman, s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 25.600 mp și construcții în suprafață totală de 2.155,75 mp, situat în sat Climești, comuna Făurei, către G.S.V.E., domiciliat în Geneva.

În motivarea acesteia s-a arătat că, numita G.M.E. a solicitat prin executor restituirea în natură a imobilului. Aceasta a decedat ulterior, moștenitor fiind fiul acesteia, G.S.V.E., conform certificatului nr. 922782 din 11 februarie 2006. Din actul de partaj voluntar nr. 3663 din 1946, a reținut unitatea că imobilul provine de la E.G., a fost trecut cu titlu valabil în proprietatea statului prin Legea nr. 187/1945 și face obiectul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Aspectele referitoare la autorul proprietar, la dovedirea proprietății, la preluarea de către stat în mod valabil și a incidenței dispozițiilor Legii de retrocedare nr. 10/2001 nu au fost contestate pe calea acestei acțiuni.

Singurul aspect care reclamă și discuții contradictorii în prezenta cauză se referă la calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în condițiile în care și contestatoarea a formulat cerere cu privire la aceleași imobile asupra cărora s-a pronunțat intimata. G.S.V.E. nu a fost de acord cu cererea formulată de contestatoare (fila 100 dosar), întrucât numai el a îndeplinit procedura administrativă în forma prevăzută de legea specială. A invocat dispoziții privind instituția executorului judecătoresc și normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin care se prevede în mod expres că notificarea se depune prin biroul unui executor. Din arborele genealogic al familiei G., depus la fila 35 dosar, rezultă că moștenitori ai autorului E.G., decedat la 27 septembrie 1946, sunt atât contestatoarea, G.E., cât și intimatul G.S.V.

Acesta din urmă este descendentul mamei sale G.M.E., care a formulat notificarea nr. 195 din 02 august 2001 prin intermediul executorului judecătoresc C.C., la momentul apariției Legii nr. 10/2001, pentru imobilele aparținând defunctului E.G. Cererile datate 24 iulie 2001 și, respectiv 26 iulie 2001, adresate Primăriei Făurei de către contestatoare, au efectul unei notificări valabile în condițiile Legii nr. 10/2001 întrucât, în considerarea principiilor prevalenței realizării dreptului s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție precum și Curtea de la Strassbourg, jurisprudența referitoare la protecția proprietății (Primul Protocol adițional la Convenție) fiind fermă în acest sens.

Înalta Curte de Casație și Justiție (dec. 6185/2006) a statuat că: „ de principiu, manifestarea de voință trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, ceea ce conduce, între altele, la limitarea efectelor nulității actului juridic nul prin conversiunea lui într-unul valabil. Aspectele de ordin formal - respectiv notificarea prin executorul judecătoresc trebuie raportate la momentul manifestării de voință, căci aceasta din urmă conferă conținut formei exterioare. Finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptățiți și potrivit principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate.

In mod greșit a fost respinsă contestația pe cele două excepții de tardivitate și formă, chiar dacă aspectele de ordin formal ...nu erau îndeplinite". Acțiunea a fost introdusă după aderarea României la Uniunea Europeană, situație care impunea verificarea aplicabilității, pe teritoriul țării, a jurisprudenței CEDO. Astfel, s-a constatat că în procesele împotriva statului român s-a dat câștig de cauză resortisanților pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Drepturilor Omului de către instanțe. Sancțiunea nulității pentru nerespectarea condiției de formă, invocată în apărare de intimați, nu este aplicabilă, astfel întrucât legea nu o prevede în mod expres. De asemenea, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că: „(1) Dispozițiile art. 25 sunt aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile imobile solicitate.

în această situație persoana juridică deținătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deține. (2) Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. In cazul în care nu deține aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptățite. (3) Comunicarea prevăzută la alin. (2) și, după caz, actele anexate vor fi transmise persoanei îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) Termenul de 6 luni*) prevăzut la art. 22 alin. (1) curge în acest caz de la data primirii comunicării prevăzute la alin. (3). (5) Dispozițiile alin. (2), (3) și (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care unitatea notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat, dar comunică persoanei îndreptățite datele de identificare a unității deținătoare. Aceasta pentru că, după ce a primit răspuns de la Primăria comunei Făurei, în sensul că nu este competentă să soluționeze cererea de retrocedare, în condițiile în care unitatea deținătoare este intimata SC A.S. SRL, în termen, a formulat o nouă notificare, expediată prin Executor judecătoresc, la data de 28 septembrie 2007( f. 32 dosar).

De la această dată, când a solicitat comunicarea în scris a soluției, curge termenul de 6 luni derogatoriu de la dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea specială [art. 27 alin. (4)]. Moștenitorul beneficiar al dispoziției care se contestă a recunoscut calitatea de moștenitoare a petentei, singurul lucru cu care nu este de acord fiind termenul în care a depus notificarea, termen care excede incidenței legii speciale. Pentru aceste considerente, a fost respinsă excepția invocată de către intimatul G.S.V.E. referitoare la tardivitatea plângerii întrucât, în realitate, acesta a invocat doar decăderea din dreptul de a obține măsuri reparatorii, ceea ce ține de o eventuală tardivitate a notificării.

Primarul comunei Făurei a solicitat scoaterea din cauză întrucât unitatea deținătoare a imobilului în litigiu este SC A.S. SRL. întrucât contestația dedusă judecății se referă și la omisiunea Primarului de a înainta notificarea unității abilitată să o soluționeze, e necesară prezența procesuală și a acestei unități în prezenta cauză tocmai pentru opozabilitatea formală, dar și pentru verificarea condițiilor de fond ale cererii. Pentru aceste considerente s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 22 și art. 27 din Legea nr. 10/2001, raportate la dispozițiile art. l din Primul Protocol adițional la Convenția Drepturilor Omului, tribunalul a admis contestația, a anulat în parte Dispoziția nr. 1/2006 și a constatat, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, îndreptățirea contestatoarei de a beneficia de restituirea în natură a imobilului situat pe raza comunei Făurei, alături de beneficiarul de drept al actului contestat, intimatul G.S.V.E. S-au menținut celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul G.S.V.E., în motivare arătând că notificarea formulată de contestator nu are valoarea juridică pe care legea o dă acestui act, întrucât contestatoarea nu a respectat exigențele procedurale ale legii, pierzând prin tardivitate vocația de a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de legea specială. Mai mult, a arătat apelantul, contestatoarea nu a urmat procedura stabilită de lege, care condiționează parcurgerea unei faze administrative obligatorii, prealabilă sesizării, pe calea unei notificări adresate, prin intermediul executorului judecătoresc de persoana îndreptățită persoanei juridice deținătoare și nu a unei simple scrisori/cerere adresată Primăriei Făurei, prin poșta obișnuită.

Prin decizia civilă nr. 147 din 5 noiembrie 2008 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâtul G.S.V., împotriva sentinței civile nr. 165/C din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț. S-a luat act că intimata G.E. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989. În acest scop a fost instituită, prin art. 21 și urm. din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcții - de către persoana juridică deținătoare, prin decizie sau dispoziție motivată a organelor sale de conducere.

Art. 22 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prevede că persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elemente de identificare a persoanei îndreptățite, elemente de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.

Totodată, potrivit alin. (3), (4) al aceluiași articol de lege, notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului, notificarea înregistrată făcând dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. l chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul iar nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Este adevărat că, în speță, notificarea formulată de G.E. nu a fost comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, dar din cuprinsul scrisorii recomandate rezultă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare ale persoanei îndreptățite și ale imobilului cu privire la care s-a solicitat restituirea, în termen ceea ce înseamnă că reclamanta și-a manifestat voința de a beneficia de dispozițiile legii speciale în materia revendicării imobiliare Nerespectarea cererilor de formă impuse de art. 22 nu poate lipsi de efecte juridice manifestarea de voință a contestatoarei. De altfel, nici legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 10/2001 vreo sancțiune pentru astfel de situații.

Interpretarea dată de apelant art. 22 contravine finalității reparatorii a Legii și principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate și în mod corect a fost înlăturată de prima instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul G.S.V.E. care a susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: Decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece s-au încălcat prevederile art. 28 din Legea nr. 10/2001, susținându-se că reclamanta, întrucât nu a primit în termenul legal de la Primăria Făurei nicio comunicare privitoare la unitatea deținătoare, ea trebuia să cheme în judecată statul, prin ministerul Finanțelor Publice, până la data de împlinire a terenului de 90 de zile, anume 16 mai 2002. Se mai susține de către recurentul-pârât că este descendent al defunctului G.E.

și al moștenitorilor acestuia deposedați abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, iar în privința imobilului (teren și construcții) situat în sat Climești, comuna Făurei, județul Neamț, are calitatea de persoană îndreptățită, conform actelor depuse. Se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 155 din 26 februarie 2008, Normele metodologice nr. 250/2007 de Aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și, în drept, se invocă incidența dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, pentru considerente ce succed: În mod corect Curtea de Apel Bacău a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 165 C din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț.

Procedura administrativă prevăzută de legea specială de reparație prevede că persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării legii în vigoare persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat/sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare imobilului.

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente, constatând că, din cuprinsul scrisorii recomandate, rezultă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare ale persoanei îndreptățite, precum și ale imobilului cu privire la care s-a solicitat restituirea, prevalând principiul realizării dreptului prin cererea formulată de reclamantă, în raport de cel al respectării procedurii pentru care, în cuprinsul Legii nr. 10/2001, nu s-a prevăzut vreo sancțiune pentru neadresarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc. Criticile recurentului-reclamant nu pot fi primite, susținerile sale privind calitatea sa de descendent al defunctului G.E.

și a calității sale de persoană îndreptățită conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, neputând conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. De altfel, din analiza declarației depuse la dosarul cauzei (la fila 31) rezultă că recurentul nu mai dorește „continuarea procesului cu rudele sale, referitor la imobilul din satul Climești, comuna Făurei, județul Neamț”, declarație care, deșii nu întrunește condițiile prevăzute de art. 246 C. proc. civ., prezintă caracteristicile unei achiesări la pretențiile intimatei-reclamante. Pentru aceste considerente se va respinge recursul declarat de recurentul-pârât ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul G.S.V.E. împotriva deciziei nr. 147 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2010.