ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 412/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 99 din 19 februarie 1999 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosar nr. 3477/103/2008, s-a admis contestația formulată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu intimata Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni și, în consecință, s-a dispus completarea deciziei nr. 72 din 12 august 2008 în sensul obligării intimatei la soluționarea notificării nr. 3252/2001 și cu privire la diferența suprafeței de 2,74 ha teren intravilan, reprezentând livadă, vie și curte conac menționate în procesul verbal de preluare din 22 martie 1949; au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei contestate.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul, în calitate de moștenitor al autorilor B.I. și B.E., prin notificarea înregistrată din 13 noiembrie 2001 a inițiat procedura instituită de Legea nr. 10/2001 în vederea restituirii imobilelor ce s-au aflat în proprietatea defuncților, respectiv terenul în suprafață de 3,41 ha de pe raza comunei Secuieni, jud. Roman, expropriat prin aplicarea Decretului Lege nr. 83/1949; că, prin Decizia nr. 72 din 12 august 2008, societatea pârâtă a dispus restituirea în natură a suprafeței de 3921 m.p. teren aferent imobilelor dobândite prin sentința civilă nr. 444/1998 a Judecătoriei Roman, ce au aparținut autorului petentului, B.I.

S-a reținut faptul că terenul aferent construcțiilor restituite prin sentința menționată, rezultat în urma măsurătorilor, este de 3.921 m.p., și face parte din domeniul public al statului, aflându-se în administrarea Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni în baza H.G. nr. 1460/2006. Nu rezultă din decizia contestată soluția cu privire la restul imobilelor solicitate de petent și evidențiate în procesul-verbal din 22 martie 1949 în condițiile în care din probele administrate în cauză a rezultat în mod evident că defunctului B.I. (autorul petentului) i-au fost expropriate, în baza Decretului nr. 83/1949, terenuri în suprafață totală de 60 ha și 5.000 m.p., din care arabil - 57 ha 3.600 m.p.; livadă - 1 ha 5.000 m.p.; vie - 5.000 m.p.; conac, curte neproductiv - 1 ha 1400 m.p.

Contestația a avut în vedere suprafața de 3,14 ha (cu destinația de livadă, vie, curte), din care petentului i s-a recunoscut dreptul la restituire doar pentru 3.921 m.p. Or, imobilele preluate în baza Decretului nr. 83/1948, dat în completarea unor dispoziții ale Legii nr. 187/1945, fac parte din categoria imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel încât, unitatea deținătoare trebuie să se conformeze exigențelor legale ce îi revin, de a îndeplini procedura administrativă prealabilă, fiind ținută de obligația soluționării notificării și pentru diferența de 2,47 ha teren, reprezentând livadă, vie și curte conac din procesul-verbal mai sus menționat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni. Criticând soluția apelată, pârâta a invocat necercetarea de către prima instanță a tuturor documentelor aflate în dosar, din care ar fi constatat că nu s-au depus de către contestator - o dată cu notificarea ori ulterior - dovezile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001 pentru identificarea tuturor imobilelor solicitate. De asemenea, poziția contestatorului de a nu răspunde solicitărilor sale, trebuia interpretată ca o acceptare conform art. 25.2 din Normele metodologice și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a soluției date notificării. De asemenea, faptul că pe terenul intravilan existent s-au construit imobile noi de interes public, a justificat emiterea deciziei nr. 72/2008 în forma contestată.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 71 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că potrivit notificării transmise, reclamantul a solicitat retrocedarea în natură sau prin echivalent a tuturor bunurilor mobile sau imobile menționate în procesul-verbal din 22 martie 1949, expropriate prin Decretul-lege nr. 83/1949; că, fără nicio motivare, apelanta a emis decizia atacată, prin care a restituit în natură numai suprafața de 3.921 mp, lăsând nesoluționată notificarea pentru restul pretențiilor. Susținerile apelantei potrivit cărora nu ar fi dispus asupra restituirii diferenței de până la 3,14 ha (teren curte conac, livadă și vie) întrucât nu ar fi fost depuse acte de identificare, au fost edificate construcții noi aparținând domeniului public, s-ar fi primit teren în compensare, au fost apreciate ca nefondate.

În acest sens s-a reținut că, prin depunerea procesului-verbal de preluare din 1949 a fost dovedit dreptul de proprietate, în plus apelanta, ca unitate învestită cu soluționarea notificării, nu a solicitat niciodată completarea probatoriului pe acest aspect. În ce privește identificarea terenului, aceasta nu era necesară, în condițiile în care prin sentință nu s-a dispus retrocedarea în natură, iar motivul de nelegalitate referitor la construcții depășește cadrul procesual. Critica referitoare la atribuirea de teren în compensare a fost înlăturată, în condițiile în care titlurile de proprietate depuse în apel privesc doar terenul arabil menționat în procesul verbal din 1949. Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-pârâtă, ale cărei critici au vizat următoarele aspecte: - Motivarea hotărârii nu se referă la toate aspectele semnalate și demonstrate cu „dovezi certe în motivele de apel”.

Astfel, au fost ignorate dovezile cu privire la lipsa de interes a reclamantului, iar instanțele nu au solicitat relații complete de la Comisia locală cu privire la suprafața de teren validată autorului reclamantului. Din „informații” rezultă că reclamantul-intimat mai are în curs de soluționare la Comisia locală Secuieni o cerere pentru încă 10 ha, iar decizia emisă de către recurentă a fost transmisă acestei comisii pentru a fi avută în vedere la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața solicitată în completate. Deși instanțele au obligat la soluționarea notificării pentru diferența suprafeței de 2,74 ha teren, nu s-a ținut seama de împrejurarea că unitatea mai deține în prezent în intravilan o suprafață de 1,79 ha.

Rezultă că nu au fost cercetate în profunzime dovezile administrate la instanța de fond, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant s-a opus admiterii recursului, susținând caracterul legal al deciziei atacate, care a avut în vedere în mod corect, întinderea dreptului său de proprietate. Examinând criticile deduse judecății, față de modalitatea de formulare a acestora, Înalta Curte urmează să constate imposibilitatea încadrării lor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și pe cale de consecință, intervenită sancțiunea nulității. Astfel, recurenta-pârâtă deduce judecății în calea extraordinară de atac, aspecte prin care tinde la reevaluarea probatoriului și la stabilirea altei situații de fapt.

Or, motivându-și astfel recursul și imputând instanțelor fondului că au ignorat din analiză mijloace de probă, recurenta este în eroare asupra obiectului judecății în recurs. Față de cazurile de casare și modificare a hotărârii strict reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., rezultă că pot fi supuse cenzurii în această cale de atac numai aspectele de nelegalitate nu și cele de netemeinicie care vizează împrejurări de fapt ale pricinii. De altfel, fundamentându-și juridic cererea de recurs, apelanta-pârâtă indică dispoz. art. 304 pct. 10 C. proc. civ., text de lege abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000 (tocmai pentru că aprecierea asupra mijloacelor de probă este în căderea exclusivă a instanțelor fondului, nemaiputându-se pretinde așadar, că au fost ignorate din probațiune dovezi administrate).

Reținând așadar, că aspectele invocate nu pot fi încadrate (în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.) în motivele de nelegalitate prev. de art. 304 C. proc. civ., că partea însăși își întemeiază recursul pe un motiv inexistent (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.), Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoz. art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și în consecință, să constate nulitatea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni împotriva Deciziei nr. 71 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.