ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 46/2003

S-a luat în examinare recursul

declarat condamnatul V.G. împotriva deciziei penale nr.336/A din 16  septembrie

2002 a Curții de Apel Timișoara.

A

lipsit, recurentul condamnat, aflat în stare de arest, care a fost citat la

locul de deținere, cu mențiunea de a nu fi adus, pentru care s-a prezentat

avocat C.G.N., apărător desemnat din oficiu.

Apărătorul

a declarat că lasă soluția la aprecierea instanței.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

In

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.429 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Timiș a fost respinsă

cererea condamnatului V.G. de întrerupere a executării pedepsei aplicate prin

sentința penală nr.201/2000 a aceluiași tribunal.

Pentru

a respinge cererea, instanța a apreciat că în cauză nu sunt incidente  dispozițiile

art.455 raportat la art.453 lit.c din Codul de procedură penală,

neconfirmându-se potrivit anchetei sociale efectuate, că petiționarul s-ar

afla  în situația de a pierde bunurile mobile  moștenite de la mama sa inclusiv

locuința.

Curtea

de Apel Timișoara, Secția penală, prin decizia nr.336 din 16   septembrie

2002    a   respins   apelul  declarat    de   condamnat împotriva sentinței

primei instanțe, considerând că nu există motive legale de  întrerupere a

executării pedepsei.

Impotriva

acestei decizii a declarat recurs  în termen legal condamnatul care a susținut

că se află într-o situație deosebită care justifica admiterea cererii

formulate.

Recursul

declarat estenefondat.

Potrivit

art.455 raportat la art.453 alin.1 lit.c  din Codul de procedură penală,

întreruperea executării pedepsei închisorii se poate dispune  când din cauza

unor împrejurări speciale continuarea executării  pedepsei ar avea consecințe

grave pentru  condamnat.

Or,

motivele de întrerupere invocate, respectiv posibilitatea pierderii bunurilor

mobile și a locuinței rămase de pe urma mamei sale nu au fost probate.

Astfel,

la adresa indicată pentru efectuarea anchetei sociale nu a fost găsită nici o

rudă apropiată pentru a furniza datele necesare, iar din înscrisurile

condamnatului trimise din penitenciar a rezultat că acesta nu a solicitat

printr-un împuternicit deschiderea succesiunii, inventarierea bunurilor și

luarea măsurilor  de consemnare.

In

consecință, nefiind întrunite cerințele  textului de lege evocat, soluția

instanței de control judiciar, de menținere a hotărârii tribunalului, este

corectă.

Față

de considerentele ce preced Curtea, în baza art.385

15

pct.1 lit.b din

Codul de procedură penală, urmează  a respinge recursul ca nefonat, cu

obligarea  condamnatului la cheltuielile judiciare  către stat.

Se

va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul

V.G.

împotriva deciziei penale nr.336/A din 16 septembrie 2002 a Curții

de Apel Timișoara.

Obligă

pe recurentul condamnat să plătească statului 550.000 lei cheltuieli judiciare,

din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

azi 8 ianuarie 2003.