ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 46/2003

S-a luat în examinare recursul declarat condamnatul V.G. împotriva deciziei penale nr.336/A din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. A lipsit, recurentul condamnat, aflat în stare de arest, care a fost citat la locul de deținere, cu mențiunea de a nu fi adus, pentru care s-a prezentat avocat C.G.N., apărător desemnat din oficiu. Apărătorul a declarat că lasă soluția la aprecierea instanței. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.429 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Timiș a fost respinsă cererea condamnatului V.G. de întrerupere a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr.201/2000 a aceluiași tribunal.

Pentru a respinge cererea, instanța a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.455 raportat la art.453 lit.c din Codul de procedură penală, neconfirmându-se potrivit anchetei sociale efectuate, că petiționarul s-ar afla în situația de a pierde bunurile mobile moștenite de la mama sa inclusiv locuința. Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, prin decizia nr.336 din 16 septembrie 2002 a respins apelul declarat de condamnat împotriva sentinței primei instanțe, considerând că nu există motive legale de întrerupere a executării pedepsei. Impotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal condamnatul care a susținut că se află într-o situație deosebită care justifica admiterea cererii formulate.

Recursul declarat estenefondat. Potrivit art.455 raportat la art.453 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, întreruperea executării pedepsei închisorii se poate dispune când din cauza unor împrejurări speciale continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat. Or, motivele de întrerupere invocate, respectiv posibilitatea pierderii bunurilor mobile și a locuinței rămase de pe urma mamei sale nu au fost probate. Astfel, la adresa indicată pentru efectuarea anchetei sociale nu a fost găsită nici o rudă apropiată pentru a furniza datele necesare, iar din înscrisurile condamnatului trimise din penitenciar a rezultat că acesta nu a solicitat printr-un împuternicit deschiderea succesiunii, inventarierea bunurilor și luarea măsurilor de consemnare.

In consecință, nefiind întrunite cerințele textului de lege evocat, soluția instanței de control judiciar, de menținere a hotărârii tribunalului, este corectă. Față de considerentele ce preced Curtea, în baza art.385 15 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, urmează a respinge recursul ca nefonat, cu obligarea condamnatului la cheltuielile judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.G. împotriva deciziei penale nr.336/A din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului 550.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.