ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 303/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Fondul Proprietății de Stat a chemat în judecată S.C. M. S.A. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 2.371.086.074 lei reprezentând dividende pentru exercițiul financiar corespunzător anului 1997 și daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Tribunalul București, secția comercială prin sentința nr.3031 pronunțată la data de 12 mai 2000 a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 1.529.017.864 lei dividende cu motivarea că prin hotărârea AGA s-a aprobat bilanțul contabil și repartizarea sumelor cuvenite acționarilor cu titlu de dividende, sume care nu au fost achitate.

Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere pentru plata daunelor moratorii pe motivul că nu s-a stabilit exigibilitatea datoriei pentru a se calcula eventuale dobânzi. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția comercială care prin decizia nr.2936 din 19 octombrie 2000 a respins apelurile declarate de reclamantul Fondul Proprietății de Stat și de pârâta S.C. M. S.A. București. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că au fost încălcate prevederile art. 288 1 C. proc. civ. privind termenul de motivare de către reclamantul Fondul Proprietății de Stat iar în ce privește criticile aduse de pârâtă sentinței fondului s-a reținut că au fost respectate prevederile art. 112 (5) C. proc.

civ. și că această din urmă apelantă nu a cerut verificare de scripte în conformitate cu art. 177-179 C. proc. civ. Împotriva deciziei nr.2936 din 19 octombrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul Fondul Proprietății de Stat București și pârâta S.C. M. S.A.. Recurenta reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 304 (9) (10) C. proc. civ., fără să le argumenteze separat așa cum dispune art. 303 (2) C. proc. civ. În esență, recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel a greșit întrucât nu a soluționat apelul sub toate aspectele preferând soluția lejeră de respingere a apelului său ca nemotivat. A mai susținut că nu poate fi aplicat art. 306 C. proc.

civ. în cazul apelului și că soluția de respingere a apelului ca nemotivat nu are temei legal. Recurentul F.P.S. București a invocat și prevederile art. 296 C. proc. civ. în argumentarea obligației ce revine instanței de a cerceta cauza sub toate aspectele. Recursul este nefondat. 1.Prima critică vizează neexaminarea de către instanța de apel a criticilor ce au fost aduse soluției pronunțată în primă instanță chiar dacă termenul de motivare a apelului a fost depășit. O astfel de susținere nesocotește faptul că apelul este un mijloc procedural pus la îndemâna părții nemulțumită de hotărârea primei instanțe, prin care în condițiile prevăzute de lege, instanța ierarhic superioară, reformează hotărârea atacată.

Pentru a ajunge la scopul acestei căi de atac, de reformare a hotărârii primei instanțe, normele procedurale impun respectarea termenelor de exercitare (în speță a termenului de motivare), care sunt imperative. Prin urmare recurenta trebuia să observe că drepturile procedurale se exercită în termenele prevăzute de lege și că aceste termene au fost stabilite pentru ca părțile interesate să le respecte. În acest context nu se poate imputa instanței faptul că însuși apelantul în urmărirea scopului său de a ataca sentința primei instanțe a încălcat dispozițiile procedurale care impun respectarea termenului de motivare a apelului. Justificarea adusă de recurentă în ce privește obligația instanței de a analiza motivele de apel chiar și atunci când nu s-a respectat termenul de motivare, bazată pe caracterul devolutiv al apelului nu poate fi primită pentru motivul că acest caracter trebuie examinat prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum.

În caz contrar s-ar admite că poate fi încălcat principiul disponibilității și că instanța s-ar substitui părții pentru o verificare ce nu a fost cerută în concret de apelantă. Un alt argument care face ca solicitarea recurentei să nu poată fi primită vizează atât nesocotirea termenelor cât și a sancțiunilor procedurale în înfăptuirea controlului judiciar la care instanța nu poate să achieseze. Se mai impune precizarea că modificarea adusă art. 295 C. proc. civ., prin O.U.G. nr.138/2000, confirmă teza expusă mai sus câtă vreme s-a stabilit obligația instanței de apel de a verifica în limitele cererii de apel, situația de fapt și modul de aplicare a legii. În fine, nerespectarea termenului de motivare a apelului are drept consecință limitarea efectului devolutiv al apelului prin luarea în discuție a excepției procesuale amintite, care împiedică examinarea aspectelor de fond criticate, controlul judiciar fiind astfel limitat de însăși partea care a promovat apelul.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la aplicarea art. 296 C. proc. civ. întrucât aceste dispoziții se referă la soluțiile pe care le poate adopta instanța de apel atunci când poate trece la examinarea motivelor invocate de parte. În cauză însă nu s-a trecut la o astfel de examinare datorită nerespectării termenului de motivare a apelului. 2. Față de soluția pronunțată de Curtea de apel nu se poate reține că s-a aplicat „prin corespondent” art. 306 (1) C. proc. civ.. De altfel nu există corespondent între acest articol care sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului și soluția de respingere a apelului ca nemotivat care pune în valoare sancțiunea procedurală prevăzută de art. 103 C. proc.

civ. care se aplică în cazul neexercitării unei căi de atac în termenul legal. Față de cele ce preced recursul reclamantei va fi respins. Pârâta S.C. M. S.A. prin recursul său, nemotivat în drept, a susținut în esență că FPS a solicitat dividende care nu i se cuvin întrucât pe rol mai exista un proces prin care managerul societății a solicitat dividende, că nu există termen pentru plata dividendelor și că sumele respective puteau fi reinvestite. În ce privește daunele interese moratorii recurenta pârâtă a susținut că acestea nu se cuvin reclamantei pentru că, potrivit Legii nr.88/1997, FPS nu este în drept să deschidă conturi la băncile comerciale. Recurenta a criticat și nerespectarea prevederilor art.112 alin. (5) C. proc.

civ., pe motivul că actele prezentate de reclamantă conțineau modificări și ștersături. Recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Din examinarea fișei de raportare a rezultatelor financiare pe anul 1997, rezultă că după aprobarea bilanțului contabil a fost stabilit și cuantumul dividendelor care revin acționarului FPS. Prin urmare, suma astfel stabilită nu depindea de dividendele cuvenite altor acționari indiferent de calitatea acestora în societate. De altfel, această critică este lipsită de obiect câtă vreme la dosar se află dovezile de plată a dividendelor către reclamantă. 2. În ce privește critica referitoare la daunele interese moratorii, Curtea reține lipsa de interes a recurentei de a mai susține aspectele legate de exigibilitate și de eventuala depunere în cont a acestor sume de către intimata reclamantă câtă vreme acest capăt de cerere a fost respins.

3. În fine, instanța de apel a apreciat corect probele care vizau obligația de plată a dividendelor, dovadă fiind și faptul că suma respectivă s-a achitat. Tot corect s-a făcut referire la prevederile art. 177-179 C. proc. civ. atunci când s-a analizat critica referitoare la aplicarea art.112 (5) C. proc. civ. În consecință nu există motive de netemeinicie și nelegalitate care să atragă casarea sau modificarea deciziei pronunțată în soluționarea apelului S.C. M. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București și pârâta S.C. M. S.A. împotriva deciziei nr.2936 din 19 octombrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2004.