ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 384/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 117 din 12 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a

admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A.L.D.P. S.A. Bacău

în contradictoriu cu pârâta S.C. L.D.P. S.A. Vaslui, secția Huși, care a fost

obligată la 655.243.778 lei cu titlu de preț. Prin aceiași sentință s-a respins

ca nefondat capătul de cerere privitor la daune și s-a luat act că reclamanta a

renunțat la cererea privind instituirea sechestrului asigurator.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în baza unei comenzi,

reclamanta a livrat pârâtei marfa solicitată pentru care s-a emis factura din 2

septembrie 1998 pe care pârâta le-a decontat parțial, iar la 9 februarie 2001

părțile au convenit compensarea sumei restante.

Apelul

introdus de reclamantă a fost admis prin decizia civilă nr. 317 din 2 iulie

2001, pronunțată de Curtea de Apel Iași și s-a schimbat sentința în parte, în

sensul că a obligat pârâta la 813.168.854 lei reprezentând reactualizarea

debitului cu indicele de inflație, și s-au menținut celelalte dispoziții.

S-a

reținut că potrivit art. 970 și art. 981 C. civ. într-un contract clauzele

obișnuite se subînțeleg, astfel că, nu se poate ignora producerea unei pagube

prin neplata prețului corespunzător ratei inflației, astfel că aceasta nu

trebuia expres prevăzută în contract.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta S.C. L.D.P. S.A.

Vaslui, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, conform art. 304 pct. 9

în sensul că în lipsa unei clauze penale contractuale, obligarea la plata unor

penalități este lipsită de temei legal.

Recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Poziția

procesuală a recurentei pârâte, a fost aceea de recunoaștere a faptului

efectuării plății facturilor emise de reclamantă pentru marfa livrată, cu

întârzieri apreciabile.

Susținerea

din recurs referitoare la penalități, este eronată, cu atât mai mult cu cât

prin acțiunea sa reclamanta nu a solicitat penalități și nici instanța de apel

nu a obligat-o pe pârâtă la penalități ci la reactualizarea debitului în raport

cu rata inflației.

O

astfel de despăgubire nu trebuia prevăzută în contract, la ea este îndreptățit

creditorul în temeiul art. 1084 C. civ., care definește pierderea suferită, ca

reprezentând prețul și beneficiul de care acesta a fost lipsit.

Corect

instanța de apel reține ca temei legal al obligației pârâtei în calitate de

debitor îl constituie și a dispozițiilor art. 970 și art. 981 C. civ. conform

cărora, clauzele obișnuite se subînțeleg, chiar dacă nu sunt prevăzute expres,

iar convenția obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut dar și la

urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.

Ori,

neplata prețului de către pârâtă a creat reclamantei un prejudiciu real

corespunzător atât prețului cât și ratei inflației, iar o atare clauză nu

trebuia prevăzută expres în contract ea subînțelegându-se.

Prin

urmare decizia recurată fiind temeinică și legală, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

S.C. L.D.P. S.A. Vaslui împotriva deciziei nr. 317 din 2 iulie 2001 a Curții de

Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

ianuarie 2003.