ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 384/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 117 din 12 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A.L.D.P. S.A. Bacău în contradictoriu cu pârâta S.C. L.D.P. S.A. Vaslui, secția Huși, care a fost obligată la 655.243.778 lei cu titlu de preț. Prin aceiași sentință s-a respins ca nefondat capătul de cerere privitor la daune și s-a luat act că reclamanta a renunțat la cererea privind instituirea sechestrului asigurator. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în baza unei comenzi, reclamanta a livrat pârâtei marfa solicitată pentru care s-a emis factura din 2 septembrie 1998 pe care pârâta le-a decontat parțial, iar la 9 februarie 2001 părțile au convenit compensarea sumei restante.

Apelul introdus de reclamantă a fost admis prin decizia civilă nr. 317 din 2 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Iași și s-a schimbat sentința în parte, în sensul că a obligat pârâta la 813.168.854 lei reprezentând reactualizarea debitului cu indicele de inflație, și s-au menținut celelalte dispoziții. S-a reținut că potrivit art. 970 și art. 981 C. civ. într-un contract clauzele obișnuite se subînțeleg, astfel că, nu se poate ignora producerea unei pagube prin neplata prețului corespunzător ratei inflației, astfel că aceasta nu trebuia expres prevăzută în contract. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta S.C. L.D.P. S.A. Vaslui, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, conform art. 304 pct. 9 în sensul că în lipsa unei clauze penale contractuale, obligarea la plata unor penalități este lipsită de temei legal.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Poziția procesuală a recurentei pârâte, a fost aceea de recunoaștere a faptului efectuării plății facturilor emise de reclamantă pentru marfa livrată, cu întârzieri apreciabile. Susținerea din recurs referitoare la penalități, este eronată, cu atât mai mult cu cât prin acțiunea sa reclamanta nu a solicitat penalități și nici instanța de apel nu a obligat-o pe pârâtă la penalități ci la reactualizarea debitului în raport cu rata inflației. O astfel de despăgubire nu trebuia prevăzută în contract, la ea este îndreptățit creditorul în temeiul art. 1084 C. civ., care definește pierderea suferită, ca reprezentând prețul și beneficiul de care acesta a fost lipsit.

Corect instanța de apel reține ca temei legal al obligației pârâtei în calitate de debitor îl constituie și a dispozițiilor art. 970 și art. 981 C. civ. conform cărora, clauzele obișnuite se subînțeleg, chiar dacă nu sunt prevăzute expres, iar convenția obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut dar și la urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa. Ori, neplata prețului de către pârâtă a creat reclamantei un prejudiciu real corespunzător atât prețului cât și ratei inflației, iar o atare clauză nu trebuia prevăzută expres în contract ea subînțelegându-se. Prin urmare decizia recurată fiind temeinică și legală, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.C. L.D.P. S.A. Vaslui împotriva deciziei nr. 317 din 2 iulie 2001 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.