ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 48/2004

Asupra recursului

de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.57 din 1 aprilie 2003 a Tribunalului Buzău, a fost condamnat

inculpatul A.M.C. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de

domiciliu, prevăzută de art.192 alin. (2) C. pen. și la 7 ani închisoare pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și f)

C. pen.

Potrivit

art. 33 – 34  lit. b) C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, de 7 ani închisoare.

S-au

aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. și s-a constatat că partea vătămată D.V.

nu s-a constituit parte civilă.

Pentru

a  pronunța această soluție, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

SC „F.P.E.”

SRL București, al cărei administrator este numita S.L. avea în luna ianuarie

1998, angajat în funcția de paznic pe F.L.

În

noaptea de 30/31 ianuarie 1998, paznicul F.L. a sustras bunuri și valori din

sediul societății, evaluate la 70.000.000 lei.

La 2

februarie 1998, S.L. i-a relatat inculpatului A.M.C. comiterea furtului de

către F.L.

Inculpatul,

întrucât o cunoștea pe S.L., datorită relațiilor comerciale ce le-a avut cu

aceasta, s-a oferit să o ajute în recuperarea bunurilor, sens în care i-a fost

pusă la dispoziție o mașină și adresa paznicului.

În

aceeași zi, inculpatul s-a deplasat la domiciliul lui F.L. din Buzău, însoțit

de alte două persoane. La domiciliul paznicului au găsit-o pe mama acestuia,

partea vătămată D.V., pe care au amenințat-o cu o sabie și un pistol,

precizându-i că vor reveni pentru recuperarea bunurilor.

La 9

ianuarie 1998, inculpatul A.M.C. a revenit la domiciliul părții vătămate D.V.,

cu un microbuz, condus de martorul S.I. și însoțit de cei doi tinei. Partea

vătămată, interzicându-le accesul în locuință, inculpatul și unul din tinerii

care-l însoțeau au spart ușa, au pătruns în apartament, amenințând-o pe partea

vătămată,  trântind-o la podea, au sustras un televizor, un  aparat video și o

combină muzicală, bunuri ce au fost  duse la domiciliul martorului G.C., care

le-a amanetat prin martorul G.R.

Aparatul

video și combina muzicală au fost restituite părții vătămate, iar televizorul a

fost luat de numita S.L.

Înculpatul

M.R. a fost condamnat la 7 ani închisoare, prin sentința penală nr.45 din 8

martie 2002 a Tribunalului Buzău.

Situația

de fapt a fost stabilită pe baza declarațiilor părții vătămate, ale

inculpatului M.R. și numitei S.L., care a precizat că l-a angajat pe inculpat

să recupereze bunurile.

Curtea

de Apel Ploiești, prin decizia penală nr.240 din 12 mai 2003, a respins ca

nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva

acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul A.M.C.

care, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc.

pen., susține că la judecarea apelului nu a fost legal citat.

Recursul

declarat este întemeiat.

În

conformitate cu dispozițiile art. 375 alin. (2) C. proc. pen., judecarea

apelului se face cu citarea părților, iar potrivit art. 177 alin.(2) din

același cod, dacă printr-o declarație dată în cursul procesului inculpatul a

indicat alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

Din

examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul A.M.C. a precizat în

cererea declarativă de apel, domiciliul ales în București.

În

vederea soluționării apelului declarat împotriva sentinței primei instanțe,

inculpatul a fost citat la adresa sa de domiciliu în București și la domiciliul

ales, dar din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii rezultă că a fost

citat în str.Matei Basarab fără a se indica blocul, scara, etajul, apartamentul.

În

această situație, instanța de apel era obligată să îl citeze pe inculpat

potrivit art.177 alin. (2) C. proc. pen., lucru pe care nu l-a făcut, iar

aceasta constituie o vătămare din  din cele prevăzute de art.197 alin.(1) din

același cod, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate

și reluarea judecății apelului.

Fiind

întrunite cerințele art. 385

9

alin. (1) pct.21 C. proc. pen.,

Curtea, în baza art.385

15

pct. (2) lit. c) din același cod, urmează

a admite recursul declarat de inculpat, a casa decizia atacată și a trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite  recursul

declarat de inculpatul A.M.C. împotriva deciziei penale nr.240 din 12 mai 2003

a Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia atacată.

Trimite cauza pentru rejudecare

la Curtea de Apel Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi  7 ianuarie  2004.