ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3387/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 184 din 2

octombrie 2003 a Tribunalului Buzău, inculpatul D.M. a fost condamnat la 5 ani

închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită

de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din art. 211 alin. (2) lit. b) și alin.

(2

1

) lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., din

momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la

terminarea executării pedepsei.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a computat arestarea preventivă.

S-a luat act că partea vătămată D.V.

nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la

2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, următoarea

situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 158/ P din 14

mai 1998 și rechizitoriul nr. 436/ P din 13 august 1998 ale Parchetului de pe

lângă Tribunalul Buzău, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A.M.C.

și M.R.A., pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și complicitate la

infracțiunea de furt calificat, iar față de inculpatul D.M., cel de-al treilea

participant la infracțiunea de tâlhărie, s-a dispus disjungerea cauzei.

Aceasta, deoarece, cel în cauză, s-a

sustras de la urmărirea penală, fiind dat în urmărire generală și totodată,

emițându-se mandatul de arestare în lipsă, la data de 16 martie 2001.

Probele administrate în cauză atestă

faptul că în ziua de 2 februarie 1998, inculpatul D.M. se afla în vizită la

vărul său A.M.C., împreună cu M.R.A., când s-a primit un telefon de la numita S.L.,

administratorul SC F.E. SRL București.

Aceasta i-a relatat inculpatului A.M.C.

despre furtul comis de numitul F.L. din Buzău, care fusese angajat ca paznic la

firma sa și l-a rugat să o ajute să recupereze bunurile și valută sustrasă de

acesta.

Totodată, i-a dat lui A.M.C. și

adresa lui F.L. din Buzău și i-a pus la dispoziție un autoturism, care

aparținea firmei.

În aceeași zi, 2 februarie 1998, cei

trei recuperatori A.M.C., D.M. și M.R.A. s-au deplasat cu acest autoturism din

București spre Buzău.

Ajungând la domiciliul numitului F.L.

au găsit acasă, numai pe partea vătămată D.V., mama acestuia.

Cei trei au adus la cunoștință

despre fapta comisă de fiul acesteia și au amenințat-o că îl vor tortura, dacă

nu restituie bunurile sustrase, precum și valuta de la societate.

Deoarece partea vătămată a susținut

că nu știe unde se află fiul său, inculpatul A.M.C. i-a lăsat un număr de

telefon mobil, la care, să-l anunțe despre fiul său.

Cei trei inculpați s-au întors la

București, unde au anunțat-o pe S.L., despre eșecul deplasării.

La insistențele acesteia, în seara

de 9 februarie 1998, cei trei inculpați s-au deplasat din nou la Buzău, pentru

a recupera o parte din bunurile sustrase și ajungând la apartamentul părții

vătămate D.V., au sunat la ușă, dar aceasta, recunoscându-i, a închis ușa și a

început să strige după ajutor.

În aceste condiții, inculpații D.M.

și A.M.C., au pătruns în apartamentul părții vătămate, spărgând ușa, prin

lovituri repetate de picior, deși inculpatul M.R.A. îi sfătuise să renunțe.

În continuare, inculpații D.M. și A.M.C.

au pătruns în apartamentul părții vătămate și au amenințat-o, deoarece aceasta

intenționa să anunțe poliția.

Inculpații au îmbrâncit-o pe podea,

spunându-i că îi vor lua mai multe bunuri, pentru a recupera prejudiciul cauzat

de fiul său.

Deoarece partea vătămată D.V. a

început să strige „hoții” și a încercat să iasă din apartament pentru a cere

ajutor vecinilor, inculpatul D.M. a legat-o la gură cu un fular, apoi a

amenințat-o cu un pistol că o omoară.

După aceea, inculpatul a luat din

apartament un televizor color pe care i l-a dat lui M.R.A., care se afla pe

holul blocului să-l ducă la autoturism, sustrăgând apoi un aparat video, iar

inculpatul A.M.C., o combină muzicală.

Imediat, după comiterea faptei,

inculpații au transportat bunurile sustrase la domiciliul martorului G.C., care

era prieten cu inculpatul A.M.C., rugându-l să le păstreze pentru un timp și

fără să-i spună ceva de proveniența acestora.

De la domiciliul martorului, cei

trei inculpați au plecat cu trenul la București, iar șoferul s-a întors singur,

pentru a nu fi depistați de poliție.

Între timp, partea vătămată D.V. a

sesizat organele de poliție care i-a identificat pe inculpați.

Valoarea prejudiciului cauzat a fost

de 8.700.000 lei, fiind recuperat în cea mai mare parte, prin restituirea

bunurilor sustrase.

Apelul declarat de inculpatul D.M.,

împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat, de către Curtea de Apel

Ploiești, prin decizia nr. 27 din 14 ianuarie 2004.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M., fără a-l motiva în scris.

În ședința publică de astăzi 18

iunie 2004, inculpatul a solicitat achitarea, susținând inexistența faptei ce i

se impută, pe de o parte pentru că banii în litigiu i se cuveneau, în urma unui

împrumut făcut de fiul părții vătămate, iar pe de altă parte, pentru că

obținerea lor n-a folosit vreo violență.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia.

Recursul este nefondat.

Contrar susținerilor inculpatului,

fapta ce i se impută există și este dovedită cu procesul-verbal de cercetare la

fața locului, încheiat de organele de poliție, cu declarațiile părții vătămate D.V.,

cu declarațiile inculpatului M.R.A., care a arătat împrejurările în care s-au

comis faptele, cu procesul-verbal de recunoaștere după fotografie, cu

procesul-verbal de confruntare, cu depozițiile martorilor I.S., B.G., G.C., G.R.,

S.M., toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Prin urmare, în mod temeinic,

instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de

tâlhărie, dispunând condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate,

individualizată conform legii.

Neîntemeiat apare și motivul de

recurs susținut în subsidiar, instanța ținând seama în stabilirea și aplicarea

pedepsei, de criteriile prevăzute în dispozițiile art. 72 C. pen.

Așa stând lucrurile, Curtea va

trebui să privească recursul inculpatului ca nefondat și să-l respingă ca

atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

menținând astfel, hotărârea atacată.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14

ianuarie 2003 la 18 iunie 2004.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.M., împotriva deciziei penale nr. 27 din 14 ianuarie

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 ianuarie 2003, la 18 iunie

2004.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 iunie 2004.