ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3387/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 184 din 2 octombrie 2003 a Tribunalului Buzău, inculpatul D.M. a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat arestarea preventivă.

S-a luat act că partea vătămată D.V. nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, următoarea situație de fapt: Prin rechizitoriul nr. 158/ P din 14 mai 1998 și rechizitoriul nr. 436/ P din 13 august 1998 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A.M.C. și M.R.A., pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și complicitate la infracțiunea de furt calificat, iar față de inculpatul D.M., cel de-al treilea participant la infracțiunea de tâlhărie, s-a dispus disjungerea cauzei. Aceasta, deoarece, cel în cauză, s-a sustras de la urmărirea penală, fiind dat în urmărire generală și totodată, emițându-se mandatul de arestare în lipsă, la data de 16 martie 2001. Probele administrate în cauză atestă faptul că în ziua de 2 februarie 1998, inculpatul D.M.

se afla în vizită la vărul său A.M.C., împreună cu M.R.A., când s-a primit un telefon de la numita S.L., administratorul SC F.E. SRL București. Aceasta i-a relatat inculpatului A.M.C. despre furtul comis de numitul F.L. din Buzău, care fusese angajat ca paznic la firma sa și l-a rugat să o ajute să recupereze bunurile și valută sustrasă de acesta. Totodată, i-a dat lui A.M.C. și adresa lui F.L. din Buzău și i-a pus la dispoziție un autoturism, care aparținea firmei. În aceeași zi, 2 februarie 1998, cei trei recuperatori A.M.C., D.M. și M.R.A. s-au deplasat cu acest autoturism din București spre Buzău. Ajungând la domiciliul numitului F.L. au găsit acasă, numai pe partea vătămată D.V., mama acestuia.

Cei trei au adus la cunoștință despre fapta comisă de fiul acesteia și au amenințat-o că îl vor tortura, dacă nu restituie bunurile sustrase, precum și valuta de la societate. Deoarece partea vătămată a susținut că nu știe unde se află fiul său, inculpatul A.M.C. i-a lăsat un număr de telefon mobil, la care, să-l anunțe despre fiul său. Cei trei inculpați s-au întors la București, unde au anunțat-o pe S.L., despre eșecul deplasării. La insistențele acesteia, în seara de 9 februarie 1998, cei trei inculpați s-au deplasat din nou la Buzău, pentru a recupera o parte din bunurile sustrase și ajungând la apartamentul părții vătămate D.V., au sunat la ușă, dar aceasta, recunoscându-i, a închis ușa și a început să strige după ajutor.

În aceste condiții, inculpații D.M. și A.M.C., au pătruns în apartamentul părții vătămate, spărgând ușa, prin lovituri repetate de picior, deși inculpatul M.R.A. îi sfătuise să renunțe. În continuare, inculpații D.M. și A.M.C. au pătruns în apartamentul părții vătămate și au amenințat-o, deoarece aceasta intenționa să anunțe poliția. Inculpații au îmbrâncit-o pe podea, spunându-i că îi vor lua mai multe bunuri, pentru a recupera prejudiciul cauzat de fiul său. Deoarece partea vătămată D.V. a început să strige „hoții” și a încercat să iasă din apartament pentru a cere ajutor vecinilor, inculpatul D.M. a legat-o la gură cu un fular, apoi a amenințat-o cu un pistol că o omoară. După aceea, inculpatul a luat din apartament un televizor color pe care i l-a dat lui M.R.A., care se afla pe holul blocului să-l ducă la autoturism, sustrăgând apoi un aparat video, iar inculpatul A.M.C., o combină muzicală.

Imediat, după comiterea faptei, inculpații au transportat bunurile sustrase la domiciliul martorului G.C., care era prieten cu inculpatul A.M.C., rugându-l să le păstreze pentru un timp și fără să-i spună ceva de proveniența acestora. De la domiciliul martorului, cei trei inculpați au plecat cu trenul la București, iar șoferul s-a întors singur, pentru a nu fi depistați de poliție. Între timp, partea vătămată D.V. a sesizat organele de poliție care i-a identificat pe inculpați. Valoarea prejudiciului cauzat a fost de 8.700.000 lei, fiind recuperat în cea mai mare parte, prin restituirea bunurilor sustrase. Apelul declarat de inculpatul D.M., împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 27 din 14 ianuarie 2004. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M., fără a-l motiva în scris.

În ședința publică de astăzi 18 iunie 2004, inculpatul a solicitat achitarea, susținând inexistența faptei ce i se impută, pe de o parte pentru că banii în litigiu i se cuveneau, în urma unui împrumut făcut de fiul părții vătămate, iar pe de altă parte, pentru că obținerea lor n-a folosit vreo violență. În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia. Recursul este nefondat. Contrar susținerilor inculpatului, fapta ce i se impută există și este dovedită cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, încheiat de organele de poliție, cu declarațiile părții vătămate D.V., cu declarațiile inculpatului M.R.A., care a arătat împrejurările în care s-au comis faptele, cu procesul-verbal de recunoaștere după fotografie, cu procesul-verbal de confruntare, cu depozițiile martorilor I.S., B.G., G.C., G.R., S.M., toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Prin urmare, în mod temeinic, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de tâlhărie, dispunând condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate, individualizată conform legii. Neîntemeiat apare și motivul de recurs susținut în subsidiar, instanța ținând seama în stabilirea și aplicarea pedepsei, de criteriile prevăzute în dispozițiile art. 72 C. pen. Așa stând lucrurile, Curtea va trebui să privească recursul inculpatului ca nefondat și să-l respingă ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând astfel, hotărârea atacată. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 ianuarie 2003 la 18 iunie 2004. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M., împotriva deciziei penale nr. 27 din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 ianuarie 2003, la 18 iunie 2004. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2004.