ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3255/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 680/ P din 27 decembrie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea l-a trimis în judecată pe inculpatul V.F.E., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, solicitând să fie condamnat, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. Situația de fapt reținută în actul de acuzare a fost aceea că, inculpatul, la data de 14 iulie 1997, ora 19,30-45, în timp ce se deplasa cu autoturismul de culoare roșie, prin cartierul Buricioaia, l-a surprins pe minorul D.P., de 17 ani, care se deplasa cu căruța, proprietate a tatălui, pe drum și pentru motivul că i-a blocat calea de acces, i-a aplicat o lovitură de șurubelniță în piept (zona costală stângă), producând moartea instantanee a acestuia.

De fapt, în cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că minorul a fost găsit mort, iar martorii au văzut trecând prin acel loc, în momentul în care și victima circula cu căruța, o singură mașină, aceea a inculpatului. În rest, deși inculpatul nu a recunoscut decât ceea ce arătase și martorul ocular (că s-au intersectat în mers), acuzarea se întemeiază pe prezumția că „probabil” cei doi au avut o altercație, victimei căzându-i o roată și astfel blocând drumul, ceea ce (probabil) l-a determinat pe inculpat să reacționeze violent. Prin sentința penală nr. 349 pronunțată la data de 2 decembrie 2002, în dosarul penal nr. 19/P/2002, Tribunalul Vrancea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. A constatat că inculpatul a fost arestat în intervalul de timp 19 iulie 1997 – 13 octombrie 1997 și s-a respins acțiunea civilă. Această sentință a arătat în considerente că numai împrejurarea că inculpatul a fost văzut de martorul C.D., că s-a intersectat cu o căruță, în mers, cu puțin timp înainte de descoperirea în acel loc a victimei, nu poate constitui suport probator pentru reținerea vinovăției inculpatului, cu atât mai mult cu cât, martorul T.V. a declarat „pe drumul respectiv trec multe mașini, oameni, care merg la sondă, pescuit sau lemne”. (Împrejurarea că martorul C.D. a văzut mașina inculpatului, nu înseamnă că pe acolo nu au trecut și altele, în alte momente decât cel în care martorul pornise la drum).

În același timp sentința a menționat că actele și lucrările dosarului, în direcția stabilirii vinovăției, sunt bazate pe incertitudini generate de ambiguitate, confuzie și contradicții între declarațiile martorilor și alte probe, care nu au fost în măsură să lămurească clar împrejurările comiterii faptei. Instanța și-a bazat soluția pe principiul că orice dubiu profită inculpatului (alegând această soluție, iar nu să încerce clarificarea probelor). Pe baza aceluiași material probator (fiind o cale de atac devolutivă, avea posibilitatea să efectueze probe noi), Curtea de Apel Galați prin decizia penală nr. 525/ A pronunțată la data de 17 septembrie 2003, în dosarul penal nr. 323/2003 a admis apelul parchetului și a desființat sentința.

Rejudecând cauza, conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prin săvârșirea în loc public, prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat pe inculpatul V.F.E. la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, conform art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. Inculpatul a fost obligat la 15.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă D.M. și la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 15.000.000 lei.

Deși martorul C.D., martor ocular declarase că „a fost ajuns din urmă de o căruță trasă de un cal sur condusă de un tânăr brunet care ținea picioarele pe podină și avea un bici în mână, iar după circa 500 m, s-a intersectat cu o mașină de culoare roșu închis, fiecare pe partea lui dreaptă și atât căruța cât și mașina nu s-au oprit deloc și nu a auzit nici un zgomot, altercații sau discuții” instanța de apel a considerat că din probele administrate se poate reține următoarea situație de fapt: În ziua de 14 iulie 1997, pe drumul ce leagă localitatea Burcioaia de lunca Siretului, punctul „Plopii canadieni” se deplasa cu căruța trasă de un cal, victima D.P. Intrând pe o porțiune de drum lutos, cu denivelări, piulița, ce asigura roata stângă față s-a deșurubat, aceasta căzând cu tot cu butuc.

În aceste împrejurări victima a oprit atelajul în mijlocul drumului încercând să remedieze defecțiunea. Din urmă a fost ajuns de autoturismul condus de inculpatul V.F.E., care a părăsit drumul de țară, circulând pe marginea acestuia, ne mai având loc pentru a-și continua deplasarea. Inculpatul enervat că victima i-a blocat drumul, a oprit autoturismul și i-a adus reproșuri, poate chiar a amenințat-o. Victima, un minor de 17 ani, de etnie rromă, orgolioasă și considerând că inculpatul se află în mașină și nu i se poate întâmpla nimic, având timp să se retragă dacă ar fi observat că acesta intenționează să coboare din mașină, s-a apropiat de portiera față, vrând să demonstreze că nu îi este frică, moment în care V.F.E., pe geamul lăsat în jos, cu o șurubelniță i-a aplicat o lovitură în piept între arcurile costale, străpungându-i inima.

În momentele următoare, inculpatul a părăsit locul faptei, întorcând mașina și deplasându-se pe terenul acoperit cu iarbă, ceea ce explică lipsa urmelor pneurilor autovehiculului său pe drumul lutos, iar victima părăsind-o puterile datorită hemoragiei interne, sa deplasat, de fapt s-a clătinat pe picioare și a căzut cu capul dincolo de drum în iarbă, iar picioarele i-au rămas în mijlocul drumului. S-a mai reținut și că mecanismul producerii leziunilor letale corespund întru-totul pozițiilor ce le aveau inculpatul și partea vătămată în momentul săvârșirii agresiunii, iar pentru inculpat era ceva obișnuit să dețină șurubelnițe (le folosea la reglarea mașinilor de cusut). Împotriva deciziei de condamnare pronunțată în apel, în termen legal, inculpatul a declarat recurs motivat scris.

Criticile au vizat motivul de casare, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., inculpatul recurent arătând că decizia de condamnare este rezultatul unei grave erori judiciare, născută din insuficiența probelor și greșita interpretare a celor existente. Recurentul a solicitat fie, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se caseze decizia și să se păstreze soluția din sentința primei instanțe, fie, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c), să se caseze decizia de apel și să se trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Vrancea, pentru completarea probelor și clarificarea contradicțiilor. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând decizia atacată dar și sentința, în raport de critica formulată, cât și din oficiu, față de probele existente, constată că decizia dată în apel nu este legală și temeinică, inculpatul recurent considerând-o, în mod justificat, o gravă eroare judiciară.

Nici una dintre hotărârile pronunțate nu a avut ca premiză de plecare în raționament, o situație de fapt corect reținută. Instanța de fond a considerat firesc să țină seama de principiul că dubiul profită inculpatului, fără să încerce mai întâi, în virtutea principiului rolului activ în aflarea adevărului, să epuizeze toate probele posibile. Instanța de apel, în schimb, a stabilit ca dovedită o situație de fapt și vinovăția, fără a clarifica toate aspectele și în absența unor probe care să le dovedească, presupunând cam cum s-a putut petrece fapta, ceea ce este de neadmis.

La o analiză amănunțită și atentă a probelor rezultă ca fiind dovedite doar: simpla întâlnire a victimei cu inculpatul, decesul și cauza morții victimei, folosirea unui autoturism roșu de către inculpat, urmărirea victimei de-a lungul zilei de către un autoturism roșu însă cu geamuri fumurii, traficul auto intens, de pe drumul unde a fost găsit cadavrul (drum pe care în momentul în care martorul a privit, l-a văzut întâmplător pe inculpat), că instrumentul vulnerant ascuțit înțepător folosit putea fi o șurubelniță, ca aceea pe care inculpatul o avea pentru reglarea mașinii de cusut (sau orice alt obiect ascuțit sau șurubelniță), caracterul serios și liniștit al inculpatului, comportarea neschimbată a acestuia, după eveniment.

Asamblarea acestor aspecte nu conduce la o situație din care să se poate extrage vinovăția inculpatului, deci probele sunt insuficiente sub acest aspect. Este considerentul pentru care recursul este fondat, urmând a fi admis, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Pentru eliminarea oricărui dubiu în privința vinovăției inculpatului, Curtea consideră că trebuiau și puteau fi verificate și alte aspecte, motiv pentru care admițându-se recursul, urmează a fi casate ambele hotărâri și să se rejudece cauza. Instanța de fond va avea în vedere următoarele recomandări: 1) Singurul martor ocular al evenimentului, C.D., atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească a declarat că atât autoturismul condus de inculpat, cât și căruța, condusă de victimă, mergând la trap circulau în sens opus, fiecare pe partea lui dreaptă, regulamentar; nici una nu s-a oprit și nu a avut loc vreun incident, nu s-a auzit zgomot, altercații sau discuții.

A mai arătat că era sfârșitul zilei și după aproximativ 45 minute a fost anunțat despre deces. Ceea ce se poate deduce din aceste declarații este că inculpatul a fost văzut la întoarcerea din Lunca Siretului, direcție spre care victima s-a îndreptat. Deoarece la o distanță de aproape 500 m a fost găsit cadavrul, evident evenimentul tragic s-a consumat după această întâlnire. Așa se poate explica și cum a fost văzut de martorul D. Inculpatul nu a mai ieșit apoi din oraș, luându-și tatăl de la locuința martorului D. Cum însă parchetul a lansat ipoteza că inculpatul, în mers, cu ocazia întâlnirii, ar fi înțepat cu șurubelnița pe victimă, în mod greșit s-a respins cererea permanentă a inculpatului de a se efectua un experiment la fața locului (cum s-au făcut multe altele referitor la alte aspecte).

Acest experiment ar fi trebuit să dovedească dacă acțiunea presupusă putea sau nu avea loc, respectiv dacă inculpatul, conducând autoturismul cu o mână putea să lovească victima, ținând cont și de distanța dinte cei 2, înălțimea diferită la care inculpatul și victima se aflau, față de înălțimea diferită a atelajelor, durată și să producă leziunea din cord și plămânul stâng pe diagonală, de sus în jos și din față în spate, cu mâna stângă, aflată spre victimă. 2) Întrucât instanța a reținut o altă situație de fapt decât rechizitoriul, anume că inculpatul a fost văzut de martor doar la dus, nu și la întors, când de fapt a avut loc incidentul (prezumție) ar fi fost necesar să se verifice și alte ipoteze, să se completeze probele, pentru a extrage vinovăția singurului conducător auto văzut în zonă, dar nu neapărat singurul care a trecut pe acolo.

În același sens este și declarația inculpatului. Paznicul de la sondă a arătat că drumul era foarte circulat, asigurând transportul la sondă, achiziționare de lemne, pescuit. Această declarație, coroborată cu dovada, din care reiese că la fața locului s-au fotografiat: indică locul unde au fost găsite mai multe urme de pneuri auto, înlătură posibilitatea de a prezuma că singurul care a trecut pe la locul faptei este inculpatul. De altfel momentul în care inculpatul să fi ajuns victima din spate, nu a existat. Toți martorii au arătat că la întoarcerea din Lunca Siretului și respectiv atelierul, inculpatul nu a mai ieșit din oraș, luându-și tatăl de la locuința partenerului și tovarăș de coasă al acestuia, situată în localitate.

3) Nimeni nu și-a pus problema dacă într-adevăr inculpatul este autorul omorului, de ce nu a folosit cuțitul avut în autoturism sau, de ce nu a aruncat șurubelnița? De ce șurubelnița considerată armă a crimei (29 cm) are dimensiuni diferite, decât aceea găsită în autoturism, arătată în raportul de examinare criminalistică a autoturismului. 4) Existând atâta incertitudine instanțele aveau datoria să efectueze și să valorifice orice probă pentru a încerca să înlăture dubiul și a stabili cu certitudine, dacă inculpatul este sau nu vinovat, caz contrar dubiul folosind inculpatului. Astfel, deși s-a dispus examinarea tehnico-științifică a tricoului victimei și a unui prosop pătat găsit în autoturismul inculpatului, nu s-a clarificat nimic pertinent ci doar că pe prosop s-au găsit urme de sânge uman ce aparțin grupei de sânge B III sau AB IV.

Urmează ca tricoul victimei să fie examinat serologic, chiar dacă această metodă necesită destrămarea materialului și prelevarea de fragmente textile. De asemenea este necesar să se explice afirmația că „urmele de sânge de pe prosop aparțin grupei sanguine B III sau AB IV” în sensul de a se preciza dacă: nu se poate stabili exact sau apar prezente ambele grupe și cum e posibil cărei grupe sanguine aparțin petele (dacă e posibil) dacă sângele de pe tricoul victimei se regăsește în vreuna dintre petele de pe prosop. Fiind tot atât de important ca o persoană vinovată să nu scape de răspunderea penală dar și să nu se comită erori, este necesară folosirea oricărei posibilități de aflare a adevărului, de aceea se consideră util să se efectueze cu privire la materialele biologice arătate și o expertiză biocriminalistică genetică, testul A.D.N, pentru a se compara segmentele de sânge de pe tricou cu cele de pe prosop.

În acest scop se vor înainta Institutului Medico - Legal: - maieul din material textil alb cu desene, pe care s-a evidențiat un orificiu impregnat cu sânge; - prosopul cu pete de sânge. Se urmărește compararea urmelor de sânge de pe cele două obiecte, între ele, precum și cu sângele inculpatului. Obiectivele fixate vor fi: - dacă petele de sânge de pe prosop provin de la aceiași persoană cu sângele extras de pe maieu; - dacă petele de sânge de pe prosop provin de la inculpat (se va recolta probă sanguină de la acesta); - dacă petele de sânge de pe prosop provin de la ambele părți sau de la terți. Desigur, instanța dacă va considera necesar, va putea efectua nu doar: experimentul, testul serologic și testul A.D.N., ci orice alte probe vor aprecia ca fiind necesare pentru aflarea adevărului, dacă va fi posibil.

În concluzie, ca urmare a admiterii recursului inculpatului și al casării deciziei din apel (sentința fusese desființată) cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de fond în limitele precizate. Toate celelalte aspecte, constatarea duratei arestării, rezolvarea problemelor cheltuielilor judiciare din toate fazele, urmează a fi rezolvate odată cu rejudecarea cauzei în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul V.F.E., împotriva deciziei penale nr. 525/ A din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați. Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 349 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Vrancea, și trimite cauza spre rejudecare, la Tribunalul Vrancea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2004.