ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2819/2003

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 221 din 21 septembrie 2001, Tribunalul Vrancea a condamnat pe inculpatul M.N. la 8 ani închisoare, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv începând cu data de 27 decembrie 1996 până la 28 ianuarie 1998. S-a constatat că partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă. Instanța a reținut că în noaptea de 29 septembrie 1994, la domiciliul victimei M.M., inculpatul M.N., fiul acestuia, i-a aplicat mai multe lovituri, după care l-a transportat cu căruța și l-a aruncat în șanț, unde a fost găsit a doua zi dimineața, decedat.

În ziua faptei, între inculpat și victimă a izbucnit un conflict, victima fiind lovită cu pumnii de către fiul său. Asemenea conflicte violente erau frecvente între tată și fiu, victima fiind M.M. Prin decizia penală nr. 495/A din 12 noiembrie 2001 Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinței menționate. În considerentele deciziei, curtea de apel a reținut că, din probele administrate, a rezultat, fără dubiu, că inculpatul este autorul faptei de lovituri cauzatoare de moarte, iar pentru a ascunde fapta a transportat corpul victimei cu căruța, aruncându-l apoi în canalul betonat situat la distanță de locuința sa. Victima a fost găsită decedată în dimineața zilei de 30 septembrie 1994. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul M.N.

Motivele de recurs formulate de inculpat vizează nelegalitatea deciziei instanței de apel și a sentinței primei instanțe sub aspectele prevăzute de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege), art. 385 9 pct. 12 (când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334 și art. 337) și art. 385 9 pct. 14 (când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege). Referitor la primul motiv de recurs, recurentul a considerat că sentința primei instanțe nu a analizat probele administrate pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și a omis probe esențiale, reținând că inculpatul a săvârșit fapta pentru care nu există dovezi. Sub aspectul celui de al doilea motiv de recurs se arată, de asemenea, că nu există probe din care să rezulte atât elementul material al laturii obiective, cât și latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., în privința inculpatului. Nu există nici o probă privind agresiunea inculpatului asupra victimei, iar instanța de fond și de apel au ignorat declarațiile martorelor M.F.

și B.I., care se aflau împreună cu inculpatul în acea noapte, precum și procesul verbal de cercetare la fața locului, care nu evidențiază nici un element privind săvârșirea faptei în locuința victimei. Se mai susține că nu au fost analizate și nici înlăturate răspunsurile inculpatului la testul poligraf, considerate sincere în concluziile specialiștilor. Nu s-au analizat probele care conduceau la concluzia săvârșirii faptei de alte persoane. Sub aspectul individualizării pedepsei, se arată, că pedeapsa este prea mare. Se mai susține că nu i s-a computat inculpatului o perioadă executată în arest de la 13 octombrie 1994 la 28 ianuarie 1998 și nu i s-a contopit pedeapsa, cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru o pedeapsă concurentă, deducându-se din pedeapsa rezultantă și perioada arestului preventiv executată de acesta.

Examinând aceste motive de recurs, Curtea constată că susținerile inculpatului sunt nefondate pentru următoarele considerente: Astfel, sub aspectul nevinovăției inculpatului și al lipsei probelor în acuzare, care reprezintă, în esență, cele două motive de recurs, Curtea constată că probele administrate în cauză, demonstrează fără dubiu că inculpatul este autorul faptei de lovituri cauzatoare de moarte, a cărei victimă a fost M.M., tatăl său. Raportul de expertiză medico-legală constată că plăgile profunde au fost extrem de sângerânde, iar lipsa scurgerii sângelui pe față și pe îmbrăcămintea victimei pledează pentru spălarea și schimbarea lenjeriei victimei după altercație. De asemenea, lipsa sângelui pe mâini pledează în același sens, deoarece în mod reflex o persoană se apără și instinctiv duce mâna la zona vătămată, deci trebuie să aibă sânge pe palme.

Se concluzionează că toate aceste elemente (îmbrăcămintea curată, lipsa urmelor de sânge pe îmbrăcăminte, pe palme) pledează pentru transportul victimei din altă parte. Nu se exclude, în totalitate nici producerea leziunilor prin aruncarea victimei în canal, în stare agonală. Ambele instanțe au reținut corect, întemeindu-și soluția și pe aceste constatări științifice, obiective, că lovirea victimei nu s-a făcut în locul unde a fost găsită. Or, inculpatul a încercat să se apere acuzând alte persoane de săvârșirea faptei în locul unde a fost găsită victima decedată, persoane care au fost definitiv condamnate doar pentru furt. Totodată din examinarea Raportului de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat, rezultă că în răspunsurile date de M.N.

la întrebările relevante cauzei se regăsesc note sigure de comportament simulat. Curtea constată că această probă, despre care se susține în recurs că ar conține răspunsuri sincere ale inculpatului, a fost avută în vedere de instanțe, prin stabilirea vinovăției inculpatului. Tot din conținutul aceleiași probe rezultă că și în răspunsurile date de B.I. și M.F. (mama și soția inculpatului) la întrebările relevante cauzei se regăsesc unele note de comportament simulat. Și pentru acest motiv, precum și pentru motivele care vor urma, declarațiile date de aceste martore nu au fost avute în vedere de instanțe, ele fiind nesincere și subiective. O altă probă științifică avută în vedere de instanțe, la stabilirea săvârșirii faptei de către inculpat, este și Raportul de constatare tehnico-științifică din 30 noiembrie 1994, prin care se constată că petele găsite pe haina victimei M.M.

sunt de sânge uman aparținând grupei sanguine O (I), grupă de sânge căreia îi aparține și sângele recoltat de la inculpatul M.N. Or, este evident că aceste urme demonstrează existența unor conflicte violente între inculpat și victimă. Totodată, declarațiile martorilor A.Șt., B.V.S., C.M., M.M., S.A., M.S., date atât în faza urmăririi penale cât și în instanță, au evidențiat că între victimă și inculpat exista o stare tensionată, de dușmănie, victima fiind agresată frecvent și cu bestialitate de fiul său, care se manifesta ca un animal. Referitor la participarea la agresiunea asupra victimei a altor persoane decât inculpatul (M.R.M., S.M. și A.R.C.), apărare susținută de inculpat, după restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-au recoltat probe de sânge de la aceștia, constatându-se că au grupe de sânge A.B.

4, A. și, respectiv, A. 2. Aceste grupe de sânge nu s-au găsit pe îmbrăcămintea victimei. Procesul verbal de cercetare a locului faptei din 30 septembrie 1994 a constatat la locuința victimei aceleași urme de încălțăminte găsite și în curtea martorei M.M. (unde în acea zi victima a fost în vizită), precum și pe traseul parcurs de victimă până la locuința sa. Urmele au fost imprimate în sol ca urmare a ploii din acea seară. Aceste urme au fost făcute de încălțămintea victimei, așa cum rezultă din Raportul de constatare tehnico-științifică traseologică. Prin urmare, victima s-a întors acasă, fiind infirmată, astfel, apărarea inculpatului potrivit căreia aceasta nu venit acasă pentru că ar fi fost lovită în drum de cele trei persoane acuzate de inculpat.

Împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei nu poate constitui un mijloc de probă în apărarea sa, deoarece, potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate. În cauză, declarațiile inculpatului nu se coroborează cu asemenea fapte și împrejurări, astfel încât, în mod legal instanțele nu le-au avut în vedere la soluționarea cauzei. Referitor la individualizarea pedepsei, Curtea constată că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat deoarece la aplicarea pedepsei de 8 ani închisoare în baza art. 183 cu aplicarea art. 13 C. pen., instanțele au avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

și, în primul rând, gravitatea deosebită a faptei inculpatului, precum și persoana inculpatului, infractor violent (care anterior a mai săvârșit o infracțiune violentă împotriva fratelui său, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare) și nesincer în tot parcursul procesului penal. Referitor la deducerea unei perioade de arest preventiv, precum și la contopirea pedepsei aplicate cu aceea aplicată pentru o infracțiune concurentă, Curtea constată că acestea nu au format obiectul judecății la prima instanță și în apel, astfel încât se pot cere separat în condițiile art. 36 C. pen., referitor la contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente, cadru în care se va opera și deducerea arestului preventiv, conform art. 88 C. pen.

Potrivit art. 36 alin. (1) C. pen., dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și art. 35 C. pen., alin. (2) al aceluiași articol prevede că dispozițiile art. 34 și art. 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă. Pentru motivele expuse, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.000.000 lei către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 495/A din 12 noiembrie 2002 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurent să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2003.