ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3286/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3286/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 470 din 25

octombrie 2005 a Tribunalului Brăila s-a respins cererea formulată de

condamnatul

M.C.

privind

revizuirea sentinței penale nr. 121 din 25 august 1997 pronunțată de Tribunalul

Brăila în dosarul nr. 1334/1997.

A fost obligat revizuientul să

plătească statului suma de 50 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului

Justiției către Baroul Brăila a sumei de 20 lei RON avocat oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin adresa nr. 177 din 8 iunie

2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a investit instanța cu

soluționarea cererii de revizuire formulată de condamnatul M.C. cu privire la

sentința penală nr. 121 din 25 august 1997 a Tribunalului Brăila, propunerea

parchetului fiind de respingere a cererii pentru inexistența vreunuia dintre

cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen.

Pentru soluționarea cauzei au fost

atașate dosarele nr. 1467/2004 și dosarul nr. 5170/2004 ale Tribunalului

Brăila, având ca obiect cererea de revizuire formulată de condamnatul M.C.,

dosarul de fond nr. 1334/1996 al Tribunalului Brăila în care s-a pronunțat

sentința a cărei revizuire se solicită, dosarul nr. 909/P/2005 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Brăila, având ca obiect plângerea revizuientului împotriva

numiților V.M. și C.C., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă,

dosarele nr. 1467/2004, nr. 2231/2002, nr. 2271/2002 ale Tribunalului Brăila,

având ca obiect tot cereri de revizuire formulate de condamnat pentru aceleași

motive, dosare la care se află atașate alte dosare, având ca obiect contestația

la executare.

Obiectul dosarului de față îl

constituie rejudecarea cererii de revizuire formulată de condamnatul M.C. la

data de 28 septembrie 2004.

Inițial, cererea a format obiectul

dosarului nr. 1467/2004 al Tribunalului Brăila în care s-a pronunțat sentința

penală nr. 271 din 6 iulie 2004, prin care aceasta a fost respinsă, instanța de

fond reținând că nu există cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C.

proc. pen., întrucât prin rezoluția din 10 februarie 2003, dată în dosarul nr. 191/P/2003,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a confirmat propunerea de neîncepere a

urmăririi penale față de C.C. și V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., ca urmare a prescripției

răspunderii penale.

Această sentință, menținută prin

decizia penală nr. 447 din 25 august 2004 a Curții de Apel Galați, a fost

casată prin decizia penală nr. 5896 din 10 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 5160/2004 având ca obiect

recursul declarat de revizuient.

S-a apreciat că instanța de fond nu

a soluționat fondul cauzei, în sensul că nu a verificat, în procedura de

revizuire, dacă martorii V.M. și C.C. au făcut declarații mincinoase în cauza

în care revizuientul a fost condamnat, chiar dacă a intervenit prescripția

răspunderii penale.

În consecință, cauza a fost trimisă

spre rejudecare, fiind înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 5170/2004. În

acest dosar s-a pronunțat sentința penală nr. 54 din 25 ianuarie 2005, prin

care s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru a fi audiați martorii C.C.

și V.M.

Urmare a acestei dispoziții,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a procedat la audierea revizuientului

și a numitului V.M. în legătură cu existența infracțiunii de mărturie

mincinoasă.

Audierea numitului C.C. nu a fost

posibilă, acesta fiind decedat la 15 noiembrie 2002 (certificat de deces nr. 63

din 16 noiembrie 2002).

Cu ocazia audierii, revizuientul a

arătat că sunt mincinoase următoarele declarații ale martorului V.M.: că între

inculpat și victima C.V. ar fi existat neînțelegeri de câteva zile cu privire

la sumele încasate de acesta de la proprietarii oilor; că în dimineața zilei de

25 octombrie 1996 discuțiile ar fi început între cei doi ca urmare a încasării

sumei de 36.000 lei de către C.V.; că revizuientul ar fi luat un împrumut de

bani de la victimă; că martorul ar fi fost amenințat cu moartea de revizuient

să-l ajute să urce cadavrul în teleguță.

Cu privire la declarațiile făcute de

C.C. în dosarul nr. 1334/1997 al Tribunalului Brăila revizuientul susține că

acestea sunt mincinoase referitor la existența unui conflict între revizuient

și victimă în legătură cu încasările făcute de victimă de la proprietarii de

oi.

La data de 18 aprilie 2005 a fost

audiat martorul V.M. care a precizat că-și menține toate declarațiile făcute în

dosarul în care s-a pronunțat sentința penală nr. 121 din 25 august 1997,

arătând că revizuientul a fost angajat de C.C. la stâna organizată de acesta,

plata urmând să fie făcută de proprietarii oilor.

Martorul a lucrat și el la această

stână ca ajutor al revizuientului M.C. și în dimineața zilei de 25 octombrie

1996 erau amândoi la acea stână unde a venit și victima C.V.

Martorul a plecat în sat să aducă

mâncare și cei doi au rămas singuri. La întoarcere, seara, martorul a fost

întâmpinat de M.C. care i-a spus „l-am terminat pe C.V.”, iar la nedumerirea

exprimată de martor, acesta i-a spus „du-te și vezi că este în fața vagonului”.

Martorul a văzut trupul victimei la

pământ și a vrut să aprindă o brichetă pentru a-i vedea fața. Dar revizuientul

i-a interzis, cerându-i să-l urce în teleguță, ceea ce martorul a și făcut de

teamă.

Revenind la dosarul nr. 1134/1997

privind fondul cauzei, tribunalul a constatat că prin sentința penală nr. 121

din 25 august 1997 a Tribunalului Brăila inculpatul M.C. a fost condamnat, la

16 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) și art. 13 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării

pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2345 din 11

octombrie 1996 a Judecătoriei Brăila și s-a dispus ca inculpatul să execute 17

ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară.

Această sentință a fost menținută

prin decizia penală nr. 114/ A din 19 martie 1998 a Curții de Apel Galați și nr.

1039 din 18 martie 1999 a C.S.J.

Prin decizie penală nr. 11 din 5

februarie 2001, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă C.S.J., a casat hotărârile atacate numai cu privire la

încadrarea juridică a faptei și pedeapsă.

S-a schimbat încadrarea juridică din

infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) și art. 13 C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art.

174 alin. (1), raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) și art. 13 C. pen., pentru săvârșirea căreia inculpatul M.C. a fost

condamnat, la 18 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complimentară, menținându-se,

totodată, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2345 din 11 octombrie 1996 a

Judecătoriei Brăila, inculpatul urmând să execute 19 ani închisoare.

Pentru a pronunța sentința, instanța

de fond a reținut următoarele:

În primăvara anului 1996, martorul C.C.,

tatăl victimei C.C., a organizat o stână la care l-a angajat pe inculpatul M.C.

pentru pază și mulsul oilor, iar ca ajutor martorul V.M.

Conform înțelegerii, inculpatul nu

era plătit pentru îngrijirea celor 65 oi proprietatea martorului C.C., ci de

proprietarii restului de oi aduși de săteni în înțelegere cu inculpatul, plata

urmând a se face la „răvășitul oilor”, stabilit la 25 octombrie 1996.

Cu câteva zile înaintea acestei

date, între inculpat și victimă, au apărut neînțelegeri legate de persoana care

efectua încasările, întrucât, deși inculpatul era cel ce trebuia să încaseze

banii, victima a încasat o parte din bani sub pretextul că astfel recuperează o

sumă de bani ce ar fi împrumutat-o inculpatului și martorului V.M.

Discuțiile pe această temă au

reînceput în dimineața zilei de 25 octombrie 1996 când ultimii trei proprietari

au plătit suma de 36.000 lei, bani încasați de victimă.

În jurul orelor 16,00, victima a

trimis pe martorul V.M. în sat să aducă mâncare, iar cei doi au rămas la stână

în vagonul dormitor, și au consumat împreună vin și țuică continuând și

discuția referitoare la bani.

Pentru a pune capăt discuției

inculpatul a ieșit din vagon, dar a fost urmat de victimă, care, conform

declarației inculpatului, l-a amenințat cu moartea și chiar a încercat să-l

lovească cu un cuțit, dar nu a reușit pentru că inculpatul s-a ferit, apoi a dezarmat-o

luându-i arma pe care a băgat-o în propriul buzunar.

În continuare, inculpatul și-a scos

briceagul și a aplicat 32 lovituri în zone vitale ale corpului, victima

decedând.

La reîntoarcerea martorului V.M.,

inculpatul i-a relatat cele întâmplate și i-a cerut să-l ajute să urce cadavrul

într-o teleguță pe care apoi a dus-o pe câmp unde a abandonat-o, revenind la

stână.

Inculpatul a recunoscut comiterea

faptei și a susținut că s-a aflat în legitimă apărare, instanța apreciind că

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu sunt aplicabile, întrucât chiar din

propriile declarații rezultă că a lovit victima după ce o dezarmase.

Prin cererea de revizuire de față

susține că instanța de fond nu a reținut legitima apărare din cauza

declarațiilor mincinoase ale martorilor V.M. și C.C.

Instanța de fond nu l-a audiat în

timpul cercetării judecătorești, însă tribunalul, verificând declarația acestui

martor dată la urmărirea penală, a constatat că acest martor a relatat despre

modul în care a fost comisă fapta chiar din cele supuse de inculpat, iar unele

expresii sunt reproduse identic de cei doi conform dialogului avut.

Declarațiile inculpatului la

urmărirea penală au fost similare cu ale acestui martor.

Declarațiile ambilor martori V.M. și

C.C. cuprind și referiri la o discuție contradictorie între inculpat și victimă

cu privire la sumele încasate la stână, dar și inculpatul a recunoscut la

urmărirea penală că au existat astfel de neînțelegeri. Chiar și în fața

instanței, unde inculpatul a înțeles să revină asupra declarațiilor inițiale,

acesta recunoaște că avea neînțelegeri cu victima și tatăl acesteia generate însă

de faptul că martorul V.M. era trimis la cumpărături și-i dispăreau oi din cârd.

Din analiza declarațiile martorilor V.M.

și C.C. nu rezultă că acestea au fost folosite pentru respingerea cererii

inculpatului de a se aplica dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., privind

legitima apărare.

Instanța de fond a avut în vedere

faptul că inculpatul a declarat că mai întâi a dezarmat victima, că a luat arma

acesteia asupra sa, după care i-a aplicat multiple lovituri (32 lovituri de

cuțit în zona gâtului, torace, abdomen) fiecare cu rezultatul letal.

Din expertiza medico-legală

efectuată rezultă că datorită zonelor vizate de lovituri victima a decedat în

seara zilei de 25 octombrie 1996 și moartea era instalată la urcarea victimei

în teleguță, aspect rezultat din urmele provocate pe cadavrul de roata

atelajului.

Din procesele-verbale efectuate la

fața locului, cu ocazia reconstituirii, rezultă că inculpatul a indicat locul

în care a ascuns cele două arme (două bricege, al său și al victimei) găsite în

locul arătat și modul în care a încercat să ascundă fapta îndreptând cadavrul

de locul faptei.

S-a reținut că toate aceste probe

demonstrează că declarațiile date de inculpat în timpul urmăririi penale sunt

conforme cu realitatea și cum acestea se coroborează și cu declarațiile

martorilor C.C. și V.M., aceștia nu au comis infracțiunea prevăzută de art. 260

alin. (1) C. pen.

În consecință, tribunalul a

constatat că nu există cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc.

pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul solicitând desființarea sentinței pronunțate și în

rejudecare, admiterea cererii de revizuire, precizându-se că instanța a

soluționat cererea cu încălcarea dispozițiilor art. 395 C. proc. pen., și nu a

ținut cont de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr.

5896/2004 din 10 noiembrie 2004.

Apelul formulat este nefondat.

Potrivit art. 393 C. proc. pen.

hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii în cazurile expres

și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 394 lit.

b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerut când un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere.

Pentru ca mărturia mincinoasă să

constituie temei de revizuire este necesar ca ea să fi fost dovedită în

prealabil și consfințită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, sau prin

ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei,

numai dacă instanța, sau după caz procurorul, n-a putut examina fondul cauzei,

situațiile sus-menționate se constată nemijlocit în procedura de revizuire.

Deci, nu este suficient ca partea

interesată să facă afirmații că unul din martori a săvârșit infracțiunea de

mărturie mincinoasă să fie constatată printr-o hotărâre penală definitivă de

condamnare.

La acest moment, în ceea ce-l privește

pe martorul V.M. nu există o astfel de hotărâre, acesta nefiind condamnat

definitiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen., în

cauză nefiind întrunite dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Totodată, prin rezoluția nr. 909/P/2005

din 25 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori, C.C. și V.M., în ceea

ce privește infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen., temeiul fiind cel

prevăzut de art. 228 alin. (4) în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) și g)

C. proc. pen., fapta nu există și unul dintre făptuitori a decedat, întrucât prin

coroborarea tuturor probelor a rezultat că cei doi martori nu au săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Curtea de Apel Galați, secția penală,

prin decizia penală nr. 6/ A din 11 ianuarie 2006, conform art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.C.

împotriva sentinței penale nr. 470/2005 a Tribunalului Brăila.

Apelantul a fost obligat să

plătească 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs condamnatul M.C.

Prin motivele de recurs, condamnatul

critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei respingeri a

cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen.,

în condițiile în care martorii care au fost audiați în cauza în care s-a

pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, au comis infracțiunea de

mărturie mincinoasă.

Recursul va fi examinat prin prisma cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.,

referitor la greșita aplicare a legii.

Recursul este nefondat, hotărârile

pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.

Astfel, datorită faptului că

revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situațiile în

care se poate declara acest remediu procesual, cazurile în care se poate cere

revizuirea unei hotărâri penale definitive fiind expres prevăzute în art. 394 C.

proc. pen.

În speță, recurentul condamnat M.C.

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen.,

referitoare la situația când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.

Potrivit art. 394 alin. (3) C. proc.

pen., mărturia mincinoasă trebuie să fi influențat hotărâtor soluționarea

cauzei, pentru ca legea permite folosirea acestui caz de revizuire numai dacă a

condus la pronunțarea unei hotărâri greșite, iar influența probei mincinoasă trebuie

să fie determinantă, astfel încât aceasta să fi stat la baza săvârșirii erorii

judiciare invocată de revizuient.

Ori, în cauză, după cum corect au

reținut și instanțele de fond și de apel, nu s-a constatat că declarațiile

martorilor audiați au determinat pronunțarea unei hotărâri nelegale sau

netemeinice.

Se constată că declarațiile

martorilor C.C. și V.M. se coroborează atât cu declarațiile revizuientului M.C.,

date pe parcursul procesului penal, cât și cu celelalte probe administrate în

cauză în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

De altfel, chiar cu prilejul dezbaterii

recursului în anulare, recurentul-revizuient a arătat, în ultimul cuvânt, că a

săvârșit infracțiunea de omor, datorită consumului de alcool și nu își explică

de ce a aplicat atât de multe lovituri victimei.

În consecință, corect s-a reținut că

în cauza a cărei revizuire se cere nu a fost săvârșită infracțiunea de mărturie

mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., astfel încât cererea formulată de

condamnat nu este fondată.

Conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul formulat de revizuient va fi respins ca

nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul M.C. împotriva deciziei penale nr. 6/ A din 11

ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați.

Obligă recurentul revizuient la

plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40

RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 mai 2006.