ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3286/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 470 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Brăila s-a respins cererea formulată de condamnatul M.C. privind revizuirea sentinței penale nr. 121 din 25 august 1997 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1334/1997. A fost obligat revizuientul să plătească statului suma de 50 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare. S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brăila a sumei de 20 lei RON avocat oficiu. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin adresa nr. 177 din 8 iunie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a investit instanța cu soluționarea cererii de revizuire formulată de condamnatul M.C.

cu privire la sentința penală nr. 121 din 25 august 1997 a Tribunalului Brăila, propunerea parchetului fiind de respingere a cererii pentru inexistența vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. Pentru soluționarea cauzei au fost atașate dosarele nr. 1467/2004 și dosarul nr. 5170/2004 ale Tribunalului Brăila, având ca obiect cererea de revizuire formulată de condamnatul M.C., dosarul de fond nr. 1334/1996 al Tribunalului Brăila în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită, dosarul nr. 909/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, având ca obiect plângerea revizuientului împotriva numiților V.M.

și C.C., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, dosarele nr. 1467/2004, nr. 2231/2002, nr. 2271/2002 ale Tribunalului Brăila, având ca obiect tot cereri de revizuire formulate de condamnat pentru aceleași motive, dosare la care se află atașate alte dosare, având ca obiect contestația la executare. Obiectul dosarului de față îl constituie rejudecarea cererii de revizuire formulată de condamnatul M.C. la data de 28 septembrie 2004. Inițial, cererea a format obiectul dosarului nr. 1467/2004 al Tribunalului Brăila în care s-a pronunțat sentința penală nr. 271 din 6 iulie 2004, prin care aceasta a fost respinsă, instanța de fond reținând că nu există cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc.

pen., întrucât prin rezoluția din 10 februarie 2003, dată în dosarul nr. 191/P/2003, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de C.C. și V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., ca urmare a prescripției răspunderii penale. Această sentință, menținută prin decizia penală nr. 447 din 25 august 2004 a Curții de Apel Galați, a fost casată prin decizia penală nr. 5896 din 10 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 5160/2004 având ca obiect recursul declarat de revizuient. S-a apreciat că instanța de fond nu a soluționat fondul cauzei, în sensul că nu a verificat, în procedura de revizuire, dacă martorii V.M.

și C.C. au făcut declarații mincinoase în cauza în care revizuientul a fost condamnat, chiar dacă a intervenit prescripția răspunderii penale. În consecință, cauza a fost trimisă spre rejudecare, fiind înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 5170/2004. În acest dosar s-a pronunțat sentința penală nr. 54 din 25 ianuarie 2005, prin care s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru a fi audiați martorii C.C. și V.M. Urmare a acestei dispoziții, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a procedat la audierea revizuientului și a numitului V.M. în legătură cu existența infracțiunii de mărturie mincinoasă. Audierea numitului C.C. nu a fost posibilă, acesta fiind decedat la 15 noiembrie 2002 (certificat de deces nr. 63 din 16 noiembrie 2002). Cu ocazia audierii, revizuientul a arătat că sunt mincinoase următoarele declarații ale martorului V.M.: că între inculpat și victima C.V.

ar fi existat neînțelegeri de câteva zile cu privire la sumele încasate de acesta de la proprietarii oilor; că în dimineața zilei de 25 octombrie 1996 discuțiile ar fi început între cei doi ca urmare a încasării sumei de 36.000 lei de către C.V.; că revizuientul ar fi luat un împrumut de bani de la victimă; că martorul ar fi fost amenințat cu moartea de revizuient să-l ajute să urce cadavrul în teleguță. Cu privire la declarațiile făcute de C.C. în dosarul nr. 1334/1997 al Tribunalului Brăila revizuientul susține că acestea sunt mincinoase referitor la existența unui conflict între revizuient și victimă în legătură cu încasările făcute de victimă de la proprietarii de oi. La data de 18 aprilie 2005 a fost audiat martorul V.M.

care a precizat că-și menține toate declarațiile făcute în dosarul în care s-a pronunțat sentința penală nr. 121 din 25 august 1997, arătând că revizuientul a fost angajat de C.C. la stâna organizată de acesta, plata urmând să fie făcută de proprietarii oilor. Martorul a lucrat și el la această stână ca ajutor al revizuientului M.C. și în dimineața zilei de 25 octombrie 1996 erau amândoi la acea stână unde a venit și victima C.V. Martorul a plecat în sat să aducă mâncare și cei doi au rămas singuri. La întoarcere, seara, martorul a fost întâmpinat de M.C. care i-a spus „l-am terminat pe C.V.”, iar la nedumerirea exprimată de martor, acesta i-a spus „du-te și vezi că este în fața vagonului”. Martorul a văzut trupul victimei la pământ și a vrut să aprindă o brichetă pentru a-i vedea fața.

Dar revizuientul i-a interzis, cerându-i să-l urce în teleguță, ceea ce martorul a și făcut de teamă. Revenind la dosarul nr. 1134/1997 privind fondul cauzei, tribunalul a constatat că prin sentința penală nr. 121 din 25 august 1997 a Tribunalului Brăila inculpatul M.C. a fost condamnat, la 16 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2345 din 11 octombrie 1996 a Judecătoriei Brăila și s-a dispus ca inculpatul să execute 17 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complimentară.

Această sentință a fost menținută prin decizia penală nr. 114/ A din 19 martie 1998 a Curții de Apel Galați și nr. 1039 din 18 martie 1999 a C.S.J. Prin decizie penală nr. 11 din 5 februarie 2001, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă C.S.J., a casat hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și pedeapsă. S-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., pentru săvârșirea căreia inculpatul M.C.

a fost condamnat, la 18 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complimentară, menținându-se, totodată, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2345 din 11 octombrie 1996 a Judecătoriei Brăila, inculpatul urmând să execute 19 ani închisoare. Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele: În primăvara anului 1996, martorul C.C., tatăl victimei C.C., a organizat o stână la care l-a angajat pe inculpatul M.C. pentru pază și mulsul oilor, iar ca ajutor martorul V.M.

Conform înțelegerii, inculpatul nu era plătit pentru îngrijirea celor 65 oi proprietatea martorului C.C., ci de proprietarii restului de oi aduși de săteni în înțelegere cu inculpatul, plata urmând a se face la „răvășitul oilor”, stabilit la 25 octombrie 1996. Cu câteva zile înaintea acestei date, între inculpat și victimă, au apărut neînțelegeri legate de persoana care efectua încasările, întrucât, deși inculpatul era cel ce trebuia să încaseze banii, victima a încasat o parte din bani sub pretextul că astfel recuperează o sumă de bani ce ar fi împrumutat-o inculpatului și martorului V.M. Discuțiile pe această temă au reînceput în dimineața zilei de 25 octombrie 1996 când ultimii trei proprietari au plătit suma de 36.000 lei, bani încasați de victimă.

În jurul orelor 16,00, victima a trimis pe martorul V.M. în sat să aducă mâncare, iar cei doi au rămas la stână în vagonul dormitor, și au consumat împreună vin și țuică continuând și discuția referitoare la bani. Pentru a pune capăt discuției inculpatul a ieșit din vagon, dar a fost urmat de victimă, care, conform declarației inculpatului, l-a amenințat cu moartea și chiar a încercat să-l lovească cu un cuțit, dar nu a reușit pentru că inculpatul s-a ferit, apoi a dezarmat-o luându-i arma pe care a băgat-o în propriul buzunar. În continuare, inculpatul și-a scos briceagul și a aplicat 32 lovituri în zone vitale ale corpului, victima decedând. La reîntoarcerea martorului V.M., inculpatul i-a relatat cele întâmplate și i-a cerut să-l ajute să urce cadavrul într-o teleguță pe care apoi a dus-o pe câmp unde a abandonat-o, revenind la stână.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a susținut că s-a aflat în legitimă apărare, instanța apreciind că dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu sunt aplicabile, întrucât chiar din propriile declarații rezultă că a lovit victima după ce o dezarmase. Prin cererea de revizuire de față susține că instanța de fond nu a reținut legitima apărare din cauza declarațiilor mincinoase ale martorilor V.M. și C.C. Instanța de fond nu l-a audiat în timpul cercetării judecătorești, însă tribunalul, verificând declarația acestui martor dată la urmărirea penală, a constatat că acest martor a relatat despre modul în care a fost comisă fapta chiar din cele supuse de inculpat, iar unele expresii sunt reproduse identic de cei doi conform dialogului avut.

Declarațiile inculpatului la urmărirea penală au fost similare cu ale acestui martor. Declarațiile ambilor martori V.M. și C.C. cuprind și referiri la o discuție contradictorie între inculpat și victimă cu privire la sumele încasate la stână, dar și inculpatul a recunoscut la urmărirea penală că au existat astfel de neînțelegeri. Chiar și în fața instanței, unde inculpatul a înțeles să revină asupra declarațiilor inițiale, acesta recunoaște că avea neînțelegeri cu victima și tatăl acesteia generate însă de faptul că martorul V.M. era trimis la cumpărături și-i dispăreau oi din cârd. Din analiza declarațiile martorilor V.M. și C.C. nu rezultă că acestea au fost folosite pentru respingerea cererii inculpatului de a se aplica dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., privind legitima apărare.

Instanța de fond a avut în vedere faptul că inculpatul a declarat că mai întâi a dezarmat victima, că a luat arma acesteia asupra sa, după care i-a aplicat multiple lovituri (32 lovituri de cuțit în zona gâtului, torace, abdomen) fiecare cu rezultatul letal. Din expertiza medico-legală efectuată rezultă că datorită zonelor vizate de lovituri victima a decedat în seara zilei de 25 octombrie 1996 și moartea era instalată la urcarea victimei în teleguță, aspect rezultat din urmele provocate pe cadavrul de roata atelajului. Din procesele-verbale efectuate la fața locului, cu ocazia reconstituirii, rezultă că inculpatul a indicat locul în care a ascuns cele două arme (două bricege, al său și al victimei) găsite în locul arătat și modul în care a încercat să ascundă fapta îndreptând cadavrul de locul faptei.

S-a reținut că toate aceste probe demonstrează că declarațiile date de inculpat în timpul urmăririi penale sunt conforme cu realitatea și cum acestea se coroborează și cu declarațiile martorilor C.C. și V.M., aceștia nu au comis infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. În consecință, tribunalul a constatat că nu există cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul solicitând desființarea sentinței pronunțate și în rejudecare, admiterea cererii de revizuire, precizându-se că instanța a soluționat cererea cu încălcarea dispozițiilor art. 395 C. proc. pen., și nu a ținut cont de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 5896/2004 din 10 noiembrie 2004. Apelul formulat este nefondat.

Potrivit art. 393 C. proc. pen. hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. Conform dispozițiilor art. 394 lit. b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerut când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere. Pentru ca mărturia mincinoasă să constituie temei de revizuire este necesar ca ea să fi fost dovedită în prealabil și consfințită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei, numai dacă instanța, sau după caz procurorul, n-a putut examina fondul cauzei, situațiile sus-menționate se constată nemijlocit în procedura de revizuire.

Deci, nu este suficient ca partea interesată să facă afirmații că unul din martori a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă să fie constatată printr-o hotărâre penală definitivă de condamnare. La acest moment, în ceea ce-l privește pe martorul V.M. nu există o astfel de hotărâre, acesta nefiind condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen., în cauză nefiind întrunite dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Totodată, prin rezoluția nr. 909/P/2005 din 25 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori, C.C. și V.M., în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen., temeiul fiind cel prevăzut de art. 228 alin. (4) în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) și g) C. proc.

pen., fapta nu există și unul dintre făptuitori a decedat, întrucât prin coroborarea tuturor probelor a rezultat că cei doi martori nu au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă. Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia penală nr. 6/ A din 11 ianuarie 2006, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.C. împotriva sentinței penale nr. 470/2005 a Tribunalului Brăila. Apelantul a fost obligat să plătească 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs condamnatul M.C. Prin motivele de recurs, condamnatul critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc.

pen., în condițiile în care martorii care au fost audiați în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, au comis infracțiunea de mărturie mincinoasă. Recursul va fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii. Recursul este nefondat, hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice. Astfel, datorită faptului că revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situațiile în care se poate declara acest remediu procesual, cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive fiind expres prevăzute în art. 394 C. proc. pen. În speță, recurentul condamnat M.C.

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., referitoare la situația când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere. Potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. pen., mărturia mincinoasă trebuie să fi influențat hotărâtor soluționarea cauzei, pentru ca legea permite folosirea acestui caz de revizuire numai dacă a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite, iar influența probei mincinoasă trebuie să fie determinantă, astfel încât aceasta să fi stat la baza săvârșirii erorii judiciare invocată de revizuient. Ori, în cauză, după cum corect au reținut și instanțele de fond și de apel, nu s-a constatat că declarațiile martorilor audiați au determinat pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Se constată că declarațiile martorilor C.C. și V.M. se coroborează atât cu declarațiile revizuientului M.C., date pe parcursul procesului penal, cât și cu celelalte probe administrate în cauză în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare. De altfel, chiar cu prilejul dezbaterii recursului în anulare, recurentul-revizuient a arătat, în ultimul cuvânt, că a săvârșit infracțiunea de omor, datorită consumului de alcool și nu își explică de ce a aplicat atât de multe lovituri victimei. În consecință, corect s-a reținut că în cauza a cărei revizuire se cere nu a fost săvârșită infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., astfel încât cererea formulată de condamnat nu este fondată.

Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat de revizuient va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.C. împotriva deciziei penale nr. 6/ A din 11 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2006.