ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3379/2013

Asupra recursului de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 5 din 14 martie 2013, Tribunalul Prahova, în baza art. 403 alin. (3) raportat la art. 401 C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul J.M., , împotriva Sentinței penale nr. 340 din 26 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca neîntemeiată. A fost obligat revizuentul la plata sumei de 550 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub Dosar nr. 6237/105/2012, revizuentul J.M. a solicitat instanței revizuirea Sentinței penale nr. 340 din 26 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosar nr. 4489/105/2000, definitivă prin Decizia penală nr. 116 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În motivarea cererii, condamnatul revizuent J.M. a arătat că hotărârea de condamnare este nelegală și netemeinică, deoarece martorii din cauză au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă. Totodată, revizuentul a apreciat că i-a fost încălcat dreptul la apărare. În probatoriu, s-au depus la dosar acte, memorii ale revizuentului, s-a atașat la dosarul de fond nr. 4489/105/2000 al Tribunalului Prahova.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 106/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului J.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență (două fapte) prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., participație improprie la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Sentința penală nr. 340 din 20 octombrie 2000 a Tribunalului Prahova i-a fost aplicată condamnatului J.M., pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (fapte din martie 1999) și participație improprie la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fapta din martie 1999).

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în cursul lunii martie 1999 inculpatul a pretins și a primit suma totală de 6.000.000 lei vechi de la numiții F.M. și F.L., în scopul obținerii de vize pentru deplasarea în Germania, pentru aceasta lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar din cadrul Ambasadei Germaniei din București și, totodată, în cursul lunii martie 1999 a indus în eroare pe aceleași persoane, prin prezentarea ca adevărat a faptului că va achita serviciile de cazare și masa unui grup de sportivi, aceste servicii fiind suportate în realitate de către unitățile în cauză care au asigurat cazarea și masa grupului de sportivi, producând un prejudiciu în patrimoniul fiecăreia dintre aceste societăți.

Prin Decizia penală nr. 137 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești s-a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul J.M. împotriva Sentinței penale nr. 340/2000 a Tribunalului Prahova, iar prin Decizia penală nr. 116 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul J.M., împotriva Deciziei penale nr. 137 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești.

Tribunalul Prahova a constatat că din actele și lucrările dosarului nu există date că inculpatului i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare și nici alte date din care să rezulte că martorii din prezenta cauză ar fi fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în legătură cu faptele pentru care revizuentul a fost condamnat. De altfel, admiterea unei cereri de revizuire este posibilă în condițiile schimbării în totalitate a hotărârii, în sensul achitării totale a revizuentului condamnat.

În raport de cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., cu excepția faptului că revizuentul a indicat că martorii ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, neprezentând niciun înscris doveditor în acest sens, nu a invocat niciun alt temei care ar fi putut duce la admiterea unei astfel de cereri.

Pentru aceste considerente, instanța de fond, în baza art. 403 alin. (3) raportat la art. 401 C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat J.M. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul revizuent J.M., criticând-o în sensul că instanța de fond în mod greșit a respins cererea sa de revizuire ca fiind neîntemeiată, fără a ține seama de motivele pe care le-a invocat, respectiv faptul că martorii audiați în cauză au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, iar probele au fost denaturate.

Prin Decizia penală nr. 97 din 10 mai 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul J.M., împotriva Sentinței penale nr. 5 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova.

A obligat apelantul revizuent la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoare:

Curtea a reținut că revizuentul a arătat că martorii audiați cu ocazia soluționării fondului cauzei în care s-a dispus condamnarea sa au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, dar nu a prezentat vreun înscris doveditor în acest sens ori vreo sentință de condamnare sau o soluție dată de parchet cu privire la vreunul dintre martorii la care a făcut referire revizuentul, din care să rezulte că martorii au făcut declarații necorespunzătoare adevărului, care au constituit temeiul condamnării sale.

De asemenea, s-a reținut că în cauză nu există date sau indicii din care să rezulte că revizuentului i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare pe parcursul procesului penal.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs revizuentul J.M. reiterând motivele invocate în fața instanței de apel referitoare la împrejurarea că martorii audiați în cauză au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, iar probele au fost denaturate. Totodată, se constată că recurentul a depus la dosarul cauzei un memoriu în care acesta a făcut aprecieri cu privire la faptul că martorii care au declarat împotriva sa s-au constituit într-un grup organizat, dosarul fiind unul comandat politic.

Recursul declarat de revizuentul condamnat este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate nerecunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Totodată, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale, pretins corecte, este exclusă în raport de dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate care își reglementează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

O eventuală greșită apreciere a probelor nu se încadrează în vreuna din situațiile pe care le are în vedere art. 394 C. proc. pen. aceste aspecte putând fi invocate în căile ordinare de atac.

Este de menționat că revizuentul J.M. nu a făcut dovada prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, că martorii audiați ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere așa cum prevăd dispozițiile art. 395 C. proc. pen.

Cum în speță, motivele de revizuire invocate de recurentul revizuent nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 394 C. proc. pen. care sunt de strictă interpretare și aplicare, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul J.M. împotriva Deciziei penale nr. 97 din 10 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - GV