ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1868/2004

Asuăra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 326/P din 2 aprilie 2004, la Curtea de Apel Tg. Mureș,

inculpatul

P.D.

, a recuzat o parte din judecătorii Curții de Apel

Târgu Mureș, cu motivarea că aceștia sunt incompatibili de a mai soluționa

cauza pentru care este trimis în judecată deoarece, anterior, participând la judecarea

unor recursuri pe care le-a declarat împotriva unor încheieri, fie de

menținere, fie de revocare a măsurii arestării preventive s-au exprimat

anticipat, asupra vinovăției sale în legătură cu faptele pentru care a fost

trimis în judecată, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C.

proc. pen.

Curtea

de Apel Târgu Mureș, prin încheierea din 2 aprilie 2004 a respins, ca nefondată

cererea de recuzare formulată de inculpat, cu motivarea că în cauză nu sunt

dovezi din care să rezulte că numiții judecători, participând la soluționarea

unor recursuri prin care s-a solicitat fie revocarea, fie menținerea măsurii

arestării preventive, care au un obiect limitat, și anume luarea unor măsuri

care nu privesc fondul cauzei și deci nici vinovăția ori nevinovăția sa, și

care nu au făcut afirmații în acest sens, nu au devenit incompatibili de a mai

participa, în continuare la judecată.

În

acest sens, în motivarea încheierii, instanța de apel a făcut referiri ample

atât la actele normative internaționale cât și la practica judiciară a Curții

Europene, din care rezultă că „simplul fapt că un judecător a luat deciziii

premergătoare procesului nu justifică temerile privind imparțialitatea

acestuia, astfel că, în condițiile inexistenței unor circumstanțe  particulare

care să conducă la o concluzie diferită, cererea de recuzare formulată este

nefondată prin prisma acestui aspect”.

Împotriva

încheierii pronunțată de curtea de apel, a declarat recurs inculpatul, pe care

a criticat-o ca fiind nelegală, cu motivarea că din moment ce numiții

judecători au participat la soluționarea unor cereri privind cauza în care este

judecat, aceștia și-au exprimat  un punct de vedere care vizează vinovăția ori

nevinovăția sa și prin urmare au devenit incompatibili de a mai participa la

judecată, existând temeiuri serioase că ei ar putea fi, în continuare,

imparțiali.

În

final, s-a cerut casarea încheierii atacată cu recurs, admiterea cererii de

recuzare în sensul constatării incompatibilității judecătorilor a căror

recuzare o solicită.

Recursul

declarat de inculpat este nefondat.

Pentru

ca, un judecător să devină incompatibil și deci să nu mai poată participa la

judecata unei cauze se cere ca acesta, să se fi spronunțat anterior, asupra

vinovăției ori nevinovăției unei persoane.

Faptul

că un judecător participă, în cursul judecății, la soluționarea unor aspecte

legate de cauză impuse de lege, dar care nu privesc fondul acesteia, exprimarea

unui punct de vedere ce privește exclusiv acele aspecte nu echivalează cu o

pronunțare anticipată, asupra vinovăției ori nevinovăției persoanei pe care

urmează să o judece.

Pentru

a opera cazul de incompatibilitate invocat este necesar ca judecătorul să se fi

exprimat explicit asupra vinovăției ori nevinovăției în legătură cu cauza

dedusă judecății și nu să se deducă din activități care sunt impuse de lege

pentru soluționare, și a căror judecată, judecătorul nu o poate refuza.

Faptul

că judecătorii a căror recuzare se cere au participat la judecata unor cereri

ori recursuri legate de starea de arest a inculpatului, ocazie cu care au

motivat soluția pronunțată în limitele prevăzute de lege, nu echivalează cu o

pronunțare anticipată asupra vinovăției și prin urmare nu poate constitui temei

de recuzare.

În

consecință, neexistând dovezi care să justifice incompatibilitatea

judecătorilor a căror recuzare se cere, urmează a se constata că recursul

declarat de inculpat este nefondat și a fi respins ca atare, cu obligarea sa la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul P.D. împotriva încheierii nr.186 din 2 aprilie 2004, pronunțată

de Curtea de Apel Tg.Mureș, în dosarul nr.326/2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

aprilie 2004.