Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4765/2004

HOTĂRÂRE
23.09.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4765/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 521/ R din 30 august 2004, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților C.Ș.R. și L.Z. până la 29 septembrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de inculpați împotriva tuturor judecătorilor Tribunalului Harghita și ca nefondată cererea de recuzare a judecătorilor de la Tribunalul Mureș. Totodată, a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea prin care inculpații au recuzat întregul colectiv de judecători ai Curții de Apel Târgu Mureș. Prin încheierea nr. 199 din 6 septembrie 2004, pronunțată în Camera de Consiliu, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, cererea inculpaților de recuzare a tuturor judecătorilor din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș.

Împotriva celorlalte dispoziții din încheiere, inculpatul Z.L. a formulat recursul de față, avocatul desemnat din oficiu lăsând soluția la aprecierea Curții. Recursul este nefondat. În mod corect, Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus în temeiul art. 52 alin. (5) C. proc. pen., înainte de a se pronunța asupra recuzării – prelungirea arestării preventive a inculpatului recurent cu încă 30 de zile. Pe de altă parte, față de faptul că inculpatul nu a indicat în cererea de recuzare niciunul din motivele de incompatibilitate prevăzute în art. 46 și urm. C. proc. pen., justificat Curtea de Apel Târgu Mureș a respins și cererile de recuzare formulate de inculpat împotriva tuturor judecătorilor de la tribunal.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.Z. împotriva încheierii nr. 521 din 30 august 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș, pronunțată în dosarul nr. 785/2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-07-05
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3892/2004
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 231 din 1 iulie 2004, Tribunalul Harghita a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, în baza art. 136 alin. (5),
ÎCCJ 2004-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 882/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de inculpatul M.Gh. privind pe j
ÎCCJ 2005-01-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 124/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 1 pronunțată în Camera de consiliu de Tribunalul Harghita la 27 decembrie 2004, cu ocazia verificării din oficiu a legalității și temeinici
ÎCCJ 2004-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1868/2004
Asuăra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 326/P din 2 aprilie 2004, la Curtea de Apel Tg. Mureș, inculpatul P.D., a recuzat o parte din judecătorii Curții de Apel Târgu
ÎCCJ 2004-05-20
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 186/2004
), b) și c) C. pen. La termenul din 7 mai 2004, verificându-se legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaților I.G. și I.A.A., acești inculpați au formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Timișoara, care a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă