ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3932/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1109 din 1 iulie

2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă,

în parte, acțiunea formulată de reclamanții I.S., M.D.C. și T.D.C. împotriva

pârâților P.M.B., D.I., A.F.I. și S.C. H.N. SA, a fost constatată nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5911/31434 din 28 aprilie 1999

privitor la camerele nr. 5 și 6 situate deasupra spațiului comercial și au fost

obligate pârâtele să le lase reclamanților, în deplină proprietate, imobilul

situat în București, str. Academiei, compus din spațiul comercial de la parter,

camerele nr. 5 și 6 situate deasupra spațiului comercial, pivnița de sub

același spațiu și WC - ul din curte.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că autorii reclamanților au devenit proprietarii imobilului

revendicat prin cumpărare în anul 1949, că bunul a trecut în proprietatea

statului fără titlu și deși nu cădea sub incidența Legii nr. 112/1995 a fost

cumpărat de pârâta D.I., care îl folosește ca spațiu comercial și care a avut

cunoștință despre existența acțiunii în revendicare formulată de reclamanți.

Apelul declarat de pârâta D.I.

împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca tardiv, iar cel declarat de

municipiul București, ca nefondat, prin decizia nr. 410 din 29 octombrie 2002,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva sus-menționatei decizii au

declarat recurs pârâții P.M.B., reprezentat de primarul general și D.I.

P.M.B. a susținut prin recursul

declarat că a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea

prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, deoarece pârâta D.I. avea calitatea

de chiriaș de la data de 16 ianuarie 1998.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că pârâta D.I. a

devenit chiriașă în imobilul situat în București, str. Academiei, compus din 3

camere și dependințe, în baza contractului de închiriere nr. 10788 din 16

ianuarie 1998 spațiu pe care l-a cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995, fiind

încheiat în acest sens, contractul de vânzare-cumpărare nr. 5911/31434 din 28 aprilie

1999.

Din raportul de expertiză tehnică

efectuat la instanța de fond, rezultă că spațiul închiriat și apoi vândut

pârâtei D.I. nu are destinația de locuință, ci de spațiu comercial, parterul și

subsolul fiind ocupat de S.C. M.R.S. SRL, iar mezaninul de S.C. A.I.C. SRL,

astfel că nu putea fi vândut în baza Legii nr. 112/1995, prin care a fost

reglementată situația juridică a unor imobile cu destinația de locuințe,

trecute în proprietatea statului.

Pe de altă parte, Legea nr. 112/1995

a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 1996, dată la care pârâta D.I. nu

avea calitatea de chiriaș, contractul de închiriere fiind încheiat ulterior,

respectiv la data de 16 ianuarie 1998, situație în care, au fost încălcate

prevederile art. 9 din această lege.

Așa fiind, temeinic și legal au

stabilit instanțele că este nul contractul de vânzare-cumpărare.

Prin recursul său, pârâta D.I. a

susținut că este cumpărător de bună-credință și că întrucât apartamentul său nu

are cutie poștală nu a primit comunicarea deciziei curții de apel.

Și acest recurs este nefondat.

Prin decizia atacată cu recurs de

pârâta D.I. a fost respins, ca tardiv apelul pe care aceasta l-a declarat

împotriva sentinței tribunalului.

În atare situație, nu pot fi

analizate criticile formulate de recurentă vizând fondul litigiului, ci doar

cea referitoare la tardivitatea apelului.

Pârâtei D.I. i-a fost comunicată

sentința tribunalului la data de 17 iulie 2002 și a expediat cererea de apel

prin poștă la data de 9 august 2002, după expirarea termenului de 15 zile

prevăzut în art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind și întrucât pârâta nu a

solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, legal a procedat

instanța respingând apelul ca tardiv.

În consecință, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respinse, ca nefondate, ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de P.M.B. prin primarul general și pârâta D.I. împotriva deciziei nr.

410 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 mai 2004.