ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3932/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1109 din 1 iulie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții I.S., M.D.C. și T.D.C. împotriva pârâților P.M.B., D.I., A.F.I. și S.C. H.N. SA, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5911/31434 din 28 aprilie 1999 privitor la camerele nr. 5 și 6 situate deasupra spațiului comercial și au fost obligate pârâtele să le lase reclamanților, în deplină proprietate, imobilul situat în București, str. Academiei, compus din spațiul comercial de la parter, camerele nr. 5 și 6 situate deasupra spațiului comercial, pivnița de sub același spațiu și WC - ul din curte.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că autorii reclamanților au devenit proprietarii imobilului revendicat prin cumpărare în anul 1949, că bunul a trecut în proprietatea statului fără titlu și deși nu cădea sub incidența Legii nr. 112/1995 a fost cumpărat de pârâta D.I., care îl folosește ca spațiu comercial și care a avut cunoștință despre existența acțiunii în revendicare formulată de reclamanți. Apelul declarat de pârâta D.I. împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca tardiv, iar cel declarat de municipiul București, ca nefondat, prin decizia nr. 410 din 29 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs pârâții P.M.B., reprezentat de primarul general și D.I.

P.M.B. a susținut prin recursul declarat că a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, deoarece pârâta D.I. avea calitatea de chiriaș de la data de 16 ianuarie 1998. Recursul este nefondat. Este adevărat că pârâta D.I. a devenit chiriașă în imobilul situat în București, str. Academiei, compus din 3 camere și dependințe, în baza contractului de închiriere nr. 10788 din 16 ianuarie 1998 spațiu pe care l-a cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995, fiind încheiat în acest sens, contractul de vânzare-cumpărare nr. 5911/31434 din 28 aprilie 1999. Din raportul de expertiză tehnică efectuat la instanța de fond, rezultă că spațiul închiriat și apoi vândut pârâtei D.I.

nu are destinația de locuință, ci de spațiu comercial, parterul și subsolul fiind ocupat de S.C. M.R.S. SRL, iar mezaninul de S.C. A.I.C. SRL, astfel că nu putea fi vândut în baza Legii nr. 112/1995, prin care a fost reglementată situația juridică a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului. Pe de altă parte, Legea nr. 112/1995 a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 1996, dată la care pârâta D.I. nu avea calitatea de chiriaș, contractul de închiriere fiind încheiat ulterior, respectiv la data de 16 ianuarie 1998, situație în care, au fost încălcate prevederile art. 9 din această lege. Așa fiind, temeinic și legal au stabilit instanțele că este nul contractul de vânzare-cumpărare.

Prin recursul său, pârâta D.I. a susținut că este cumpărător de bună-credință și că întrucât apartamentul său nu are cutie poștală nu a primit comunicarea deciziei curții de apel. Și acest recurs este nefondat. Prin decizia atacată cu recurs de pârâta D.I. a fost respins, ca tardiv apelul pe care aceasta l-a declarat împotriva sentinței tribunalului. În atare situație, nu pot fi analizate criticile formulate de recurentă vizând fondul litigiului, ci doar cea referitoare la tardivitatea apelului. Pârâtei D.I. i-a fost comunicată sentința tribunalului la data de 17 iulie 2002 și a expediat cererea de apel prin poștă la data de 9 august 2002, după expirarea termenului de 15 zile prevăzut în art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. Așa fiind și întrucât pârâta nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, legal a procedat instanța respingând apelul ca tardiv. În consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respinse, ca nefondate, ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de P.M.B. prin primarul general și pârâta D.I. împotriva deciziei nr. 410 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2004.