ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4535/2003

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.C. A.D. S.A. Pitești a chemat-o în

judecată pe pârâta S.C. I. SRL Pitești, solicitând instanței ca, prin hotărârea

ce o va pronunța să-i plătească suma de 95.874.391 lei cu titlu de

contravaloare deșeuri metalice și 34.597.391 lei penalități de întârziere ce

reprezintă tarif de utilizare a vagoanelor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 33/C din 15 ianuarie 2001,

Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins

acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a

reținut că pârâta nu a semnat de cumpărarea deșeurilor metalice, iar reclamanta

nu a dovedit contrariul, astfel că obligația de plată a pârâtei nu poate fi

reținută.

Prin decizia nr. 430/A/C din 27 iunie 2001,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis apelul declarat de reclamantă și a modificat în parte sentința

tribunalului, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă

împotriva pârâtei pentru suma de 95.874.391 lei preț.

A menținut în rest sentința, cu privire la

penalități.

A obligat-o pe intimata pârâtă să-i plătească

apelantei reclamante suma de 7.748.500 lei cheltuieli de judecată la fond și în

apel.

În motivarea acestei soluții, instanța de fond a

reținut că din facturile depuse de reclamantă, privind contractul și actul

adițional nr. 2/2000 rezultă fără dubiu că pârâta a primit produsele, fapt ce

se coroborează cu recunoașterea pârâtei.

Privind penalitățile a reținut că acestea nu

sunt datorate pentru că în actul adițional s-a inserat clauza conform căreia

reclamanta nu va calcula penalități la extrasul de cont, obiect al acțiunii.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat

recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

În recursul său, reclamanta critică decizia

curții de apel, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.,

solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei atacate și, în

consecință, obligarea intimatei pârâte și la plata penalităților de întârziere

în sumă de 155.398.794 lei, precum și a cheltuielilor de judecată pe care ea

le-a efectuat până în prezent.

Recurenta reclamantă susține astfel în esență că

extrasul de cont invocat de instanță nu face obiectul acțiunii, fiind vorba

despre alte facturi și alt extras de cont, ce au fost emise ulterior, în lunile

martie și aprilie 2000, neputând fi astfel tratate prin prisma prevederilor

actului adițional nr. 2 din 28 februarie 2000.

Totodată, arată că la art. 17 din contract s-au

prevăzut penalități de 0,5% pe zi de întârziere și, deci, pârâta datorează

34.597.061 lei, sumă care reactualizată conform art. 43 C. com. coroborat cu

prevederile art. 8 și art. 17 din contract sunt în cuantum de 155.398.794 lei

penalități reactualizate.

Pârâta, în recursul său, critică aceeași decizie

pronunțată de curtea de apel, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și

10 C. proc. civ. și solicitând casarea acesteia și menținerea hotărârii

pronunțate de tribunal.

Recurenta pârâtă susține că s-a încheiat actul

adițional, cu consecința prelungirii termenului contractual până la o dată la

care urma să se reia livrarea integrală a deșeurilor, ceea ce în fapt nu s-a

mai întâmplat și, ca atare, neexecutându-se propriile obligații, acțiunea

reclamantei este neîntemeiată.

Recursul reclamantei este fondat.

Astfel, din examinarea actelor dosarului rezultă

că într-adevăr atât debitul de 95.871.391 lei, cât și penalitățile calculate

privesc alte facturi decât cele reținute de instanța de apel, respectiv

facturile nr. A 2344940 din 31 martie 2000, A 2344941 din 31 martie 2000 și A

2344964 din 5 aprilie 2000, iar extrasul de cont prin care acestea au fost

comunicate intimatei pârâte poartă nr. 089290/2295 din 15 iunie 2000 și nu nr.

291/089290 din 10 ianuarie 2000.

În consecință, greșit s-a reținut că operează

clauza înscrisă în actul adițional nr. 2/2000, în conformitate cu care

reclamanta nu va calcula penalități la extrasul de cont nr. 291/0890 din 10

ianuarie 2000, obiect al acțiunii, pentru că obiectul acțiunii îl reprezintă

extrasul de cont nr. 089290/2295 din 15 iunie 2000, fiind deci ulterior actului

adițional nr. 2 încheiat la 28 februarie 2000.

Se mai reține de asemenea că pârâtei i s-a

solicitat să comunice eventualele obiecții privind achitarea debitului,

solicitare care a rămas fără răspuns, iar în ce privește raportul de expertiză

contabilă efectuat în cauză reclamanta a formulat obiecțiuni, cerând

completarea sau refacerea raportului de expertiză, instanța respingând

nejustificat completarea probatoriului administrat, de vreme ce nu era pe

deplin lămurită asupra pretențiilor formulate de reclamantă, fapt confirmat

prin soluția pronunțată privind penalitățile de întârziere pretinse.

În consecință, față de considerentele mai sus

arătate, urmează a se concluziona că penalităților solicitate de reclamantă le

sunt aplicabile prevederile art. 8 și art. 17 din contract și nu cele ale

actului adițional mai sus menționat, fiind datorate în cuantumul pretins, de

34.597.061 lei.

Nu se sunt însă aplicabile dispozițiile art. 43 C.

com. pentru a fi acordate în cuantum de 155.398.794 lei, așa cum susține

recurenta reclamantă, pentru că ea nu a investit instanța de fond cu o astfel

de cerere și ca urmare nu poate solicita reactualizarea sumei, direct în

recurs, trecând peste celelalte faze procesuale.

Astfel fiind, în ce o privește pe reclamantă,

recursul său va fi admis și se va modifica decizia civilă de apel în sensul

arătat, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei și obligându-se

recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată datorate în recurs.

În ce privește recursul declarat de pârâtă se

reține că motivele de recurs formulate nu pot fi analizate, întrucât aceasta nu

a dat curs obligației prealabile judecării cererii, așa cum a fost dispusă de

instanță și anume aceea de a achita taxele de timbru legal datorate.

Astfel, deși recurentei pârâte i s-a pus în

vedere să achite 3.198.731 lei taxă judiciară de timbru și 30.000 lei timbru

judiciar  nu și-a îndeplinit această obligație până astăzi, data judecării

recursului,  împrejurare în care făcându-se aplicarea art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, recursul declarat în cauză

de pârâtă va fi anulat, ca netimbrat.

Drept urmare, se va admite recursul reclamantei

și se va modifica în parte decizia recurată în sensul că va fi obligată

recurenta pârâtă la plata sumei de 34.597.391 lei cu titlu de penalități de

întârziere, către recurenta pârâtă, menținându-se celelalte dispoziții ale

deciziei atacate.

Va fi de asemenea obligată recurenta pârâtă să-i

plătească recurentei reclamante 4.980.476 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Recursul pârâtei contra aceleiași decizii a

curții de apel va fi anulat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta S.C. A.D. S.A. Mioveni împotriva deciziei nr. 430/A/C din 27 iunie

2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, modifică în parte decizia recurată în sensul că obligă pârâta

S.C. I. SRL Pitești și la plata sumei de 34.597.391 lei cu titlu de penalități

de întârziere.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei

atacate.

Obligă pârâta S.C. I. SRL Pitești să plătească

recurentei suma de 4.980.476 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de

pârâta S.C. I. SRL Pitești împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 20 noiembrie 2003.