ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 721/2003

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul

E.F., a chemat în judecată pe pârâții C.I. și S.C. P.F. SRL, solicitând

obligarea acestora la plata sumei de 26.000 DEM și instituirea sechestrului

asigurator, până la recuperarea debitului.

Tribunalul

Alba, prin încheierea din camera de consiliu din 15 iunie 2000 a admis cererea

de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale societății

comerciale pârâte.

Prin

sentința civilă nr. 1002 din 12 decembrie 2000, aceeași instanță, a admis

acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâți la 26.000 DEM și la 30.840.400

lei cheltuieli de judecată anulând ca insuficient timbrată cererea

neconvențională prin care pârâta cerea rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare, restabilirea situației anterioare și plata cheltuielilor de

judecată.

Instanța

de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 februarie 1999

reclamantul a furnizat pârâtei S.C. P.F. SRL un container cu utilaje pentru o

linie de debitat bușteni, pe care aceasta nu  l-a plătit în totalitate motivat

de starea de încetare de plăți în care se află.

Cu privire la cererea reconvențională, instanța a

făcut aplicația dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 în urma

neîndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru impusă.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă 325/A

din 27 aprilie 2001, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâți,

obligându-i la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Curtea de Apel a considerat că din conținutul contractului

de vânzare-cumpărare, calitatea de cumpărători o au pârâții, iar

administratorul C.I. nu a înlăturat prezumția de solidaritate asumată.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâții au

declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenții susțin că în mod greșit a fost

caracterizat raportul juridic ca fiind de drept comercial, vânzătorul fiind o

persoană fizică, iar calitatea de cumpărător o avea numai S.C. P.F. SRL așa

încât prezumția de solidaritate este răsturnată.

Pe de altă parte, susțin lipsa calității procesuale

determinată de împrejurarea că reclamantul nu a predat utilajele partenerului

contractual și nici nu a prezentat actele de proveniență a bunurilor

importante. Mai mult, acestea au fost aduse din Germania de S.C. B. SRL Sebeș

care a achitat taxele vamale, reclamantul surprinzând prin dol voința

pârâților.

De altfel reclamantul nu a făcut decât să predea cheia containerului în care se

aflau o parte din bunurile vândute, refuzând clarificarea situațiilor în raport

cu S.C . B. SRL.

Au

fost depuse acte de urmărire penală, din care rezultă că bunurile ce formează

obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, la 26

februarie 1999, au fost importate de S.C. B. SRL, din Germania, de la S.C.

I.R., iar între importator și reclamant nu a existat nici un raport juridic.

Recursul

este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente.

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26

februarie 1999 între reclamant și pârâți, părțile au stabilit obiectul

contractului și modalitatea de plată.

Cu ocazia recepției bunurilor, pârâții au constatat

lipsa unor accesorii care a determinat o corespondență cu reclamantul pentru

lămurirea neînțelegerilor create, neînțelegeri ce au condus la cercetări

penale, descoperindu-se astfel că importatorul este S.C. B. SRL Sebeș, față de

care reclamantul nu are încheiat nici un raport juridic.

Contractul de vânzare-cumpărare strămută proprietatea

unui bun al vânzătorului, cumpărătorului care se obligă a plăti prețul.

Condiția ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului

vândut pune în discuție eroarea asupra calității esențiale a vânzătorului și pe

cale de consecință calitatea procesuală a părților.

Exercițiul acțiunii civile presupune, în afară de

capacitatea procesuală și identitatea între persoana reclamantului și cea care

este titular al dreptului raportului juridic dedus judecății precum și între

persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.

Prin elementele care indică obiectul acțiunii,

motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, reclamantul

justifică dreptul său de a introduce acțiunea împotriva pârâtului.

Astfel, raportul de drept procesual nu se poate lega

valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept

material.

Nefiind titular al dreptului material, reclamantului

și implicit pârâților le lipsește calitatea procesuală, situație neanalizată de

instanțele de fond din lipsa dovezilor, la acea dată.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., Curtea va admite recursul recurenților și modificând decizia nr. 325/a

din 27 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, va admite apelul

și va schimba în parte sentința civilă 1002 din 12 decembrie 2000, pronunțată

de Tribunalul Alba în sensul că va respinge acțiunea. Totodată va menține

restul dispozițiilor instanței de fond și va obliga pe intimantă în condițiile

culpei procesuale prevăzută de art. 274 c. proc. civ. la 8.642.500 lei

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâții S.C. P. SRL Alba Iulia și C.I. modifică decizia nr.

325 A din 27 aprilie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, în sensul că admite apelul pârâților și schimbă în parte

sentința civilă nr. 1002 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului Alba Iulia și

respinge, ca nefondată acțiunea față de S.C. P. SRL și C.I. ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Obligă intimanta la 8.642.500

lei cheltuieli de judecată, către recurentă, reprezentând taxa de timbru și

recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.