ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 721/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul E.F., a chemat în judecată pe pârâții C.I. și S.C. P.F. SRL, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 26.000 DEM și instituirea sechestrului asigurator, până la recuperarea debitului. Tribunalul Alba, prin încheierea din camera de consiliu din 15 iunie 2000 a admis cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale societății comerciale pârâte. Prin sentința civilă nr. 1002 din 12 decembrie 2000, aceeași instanță, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâți la 26.000 DEM și la 30.840.400 lei cheltuieli de judecată anulând ca insuficient timbrată cererea neconvențională prin care pârâta cerea rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, restabilirea situației anterioare și plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 februarie 1999 reclamantul a furnizat pârâtei S.C. P.F. SRL un container cu utilaje pentru o linie de debitat bușteni, pe care aceasta nu l-a plătit în totalitate motivat de starea de încetare de plăți în care se află. Cu privire la cererea reconvențională, instanța a făcut aplicația dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 în urma neîndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru impusă. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă 325/A din 27 aprilie 2001, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâți, obligându-i la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Curtea de Apel a considerat că din conținutul contractului de vânzare-cumpărare, calitatea de cumpărători o au pârâții, iar administratorul C.I.

nu a înlăturat prezumția de solidaritate asumată. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâții au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. Astfel, recurenții susțin că în mod greșit a fost caracterizat raportul juridic ca fiind de drept comercial, vânzătorul fiind o persoană fizică, iar calitatea de cumpărător o avea numai S.C. P.F. SRL așa încât prezumția de solidaritate este răsturnată. Pe de altă parte, susțin lipsa calității procesuale determinată de împrejurarea că reclamantul nu a predat utilajele partenerului contractual și nici nu a prezentat actele de proveniență a bunurilor importante. Mai mult, acestea au fost aduse din Germania de S.C. B. SRL Sebeș care a achitat taxele vamale, reclamantul surprinzând prin dol voința pârâților.

De altfel reclamantul nu a făcut decât să predea cheia containerului în care se aflau o parte din bunurile vândute, refuzând clarificarea situațiilor în raport cu S.C . B. SRL. Au fost depuse acte de urmărire penală, din care rezultă că bunurile ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, la 26 februarie 1999, au fost importate de S.C. B. SRL, din Germania, de la S.C. I.R., iar între importator și reclamant nu a existat nici un raport juridic. Recursul este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente. Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26 februarie 1999 între reclamant și pârâți, părțile au stabilit obiectul contractului și modalitatea de plată.

Cu ocazia recepției bunurilor, pârâții au constatat lipsa unor accesorii care a determinat o corespondență cu reclamantul pentru lămurirea neînțelegerilor create, neînțelegeri ce au condus la cercetări penale, descoperindu-se astfel că importatorul este S.C. B. SRL Sebeș, față de care reclamantul nu are încheiat nici un raport juridic. Contractul de vânzare-cumpărare strămută proprietatea unui bun al vânzătorului, cumpărătorului care se obligă a plăti prețul. Condiția ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut pune în discuție eroarea asupra calității esențiale a vânzătorului și pe cale de consecință calitatea procesuală a părților. Exercițiul acțiunii civile presupune, în afară de capacitatea procesuală și identitatea între persoana reclamantului și cea care este titular al dreptului raportului juridic dedus judecății precum și între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.

Prin elementele care indică obiectul acțiunii, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, reclamantul justifică dreptul său de a introduce acțiunea împotriva pârâtului. Astfel, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material. Nefiind titular al dreptului material, reclamantului și implicit pârâților le lipsește calitatea procesuală, situație neanalizată de instanțele de fond din lipsa dovezilor, la acea dată. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul recurenților și modificând decizia nr. 325/a din 27 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, va admite apelul și va schimba în parte sentința civilă 1002 din 12 decembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Alba în sensul că va respinge acțiunea.

Totodată va menține restul dispozițiilor instanței de fond și va obliga pe intimantă în condițiile culpei procesuale prevăzută de art. 274 c. proc. civ. la 8.642.500 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții S.C. P. SRL Alba Iulia și C.I. modifică decizia nr. 325 A din 27 aprilie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul că admite apelul pârâților și schimbă în parte sentința civilă nr. 1002 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului Alba Iulia și respinge, ca nefondată acțiunea față de S.C. P. SRL și C.I. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Obligă intimanta la 8.642.500 lei cheltuieli de judecată, către recurentă, reprezentând taxa de timbru și recurs. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.