Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
28 ianuarie 2003

Decizia nr. 398/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 201/2002 a Tribunalului Bihor

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 201/F din 11 iunie 2002, judecătorul sindic de pe lângă Tribunalul Bihor a admis contestația debitoarei SC T.K.C. SRL Ineu de Criș și a respins cererea creditoarelor B.R.D. Oradea și R.A. P.A.S. Oradea, pentru declanșarea procedurii judiciare și a falimentului privind pe debitoare. Recursul declarat de B.R.D., sucursala Bihor, Oradea, a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, prin decizia nr. 663/C din 10 octombrie 2002, sentința atacată nr. 201 din 11 iunie 2002 a Tribunalului Bihor fiind modificată, în sensul respingerii contestației debitoarei, dispunându-se deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, cu trimiterea cauzei judecătorului sindic de pe lângă Tribunalul Bihor, în vederea continuării procedurii.

Împotriva acestei decizii, debitoarea SC T.K.C. SRL Ineu a declarat recurs, la 14 octombrie 2002, fără să depună taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Prin citația emisă recurentei pentru termenul de astăzi, s-a pus în vedere să depună 150.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar. Întrucât obligația timbrării, care se analizează cu prioritate, nu a fost îndeplinită, urmează ca, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, și art. 9 din O.G. nr. 35/1995, cu modificările ulterioare, recursul să fie anulat ca netimbrat.

DECIDE Anulează recursul declarat de contestatoarea SC T.K.C. SRL Ineul de Criș, împotriva deciziei nr. 663 din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.