Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
1 noiembrie 2005

Decizia nr. 5134/2005 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 33/2000 a Tribunalului Bihor

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 iunie 1999, reclamanta SC S. SA București a chemat în judecată pe pârâta SC P.P. SA Oradea, pentru a fi obligată la plata sumei de 226.140.524 lei preț produse și dobânda comercială, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 33 din 25 ianuarie 2000, Tribunalul Bihor a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 237 din 23 mai 2000, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de reclamantă. Împotriva acestei soluții, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esență, rejudecarea cauzei în fond și admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată, întrucât a timbrat apelul său.

Recursul reclamantei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea lucrărilor dosarului în raport de susținerile pe care reclamanta le face prin recursul de față, se constată că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În speță, este de reținut că instanța de apel a solicitat reclamantei să completeze taxa de timbru cu suma de 2.513.905 lei și timbru judiciar de 1.500 lei. Cum apelanta nu a dat curs obligației sale legale de timbrare, așa cum i-a indicat instanța de apel, corect aceasta a dispus aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu modificările sale ulterioare și a anulat apelul ca insuficient timbrat.

În consecință, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA București, prin lichidator SC R. SRL Oradea, împotriva deciziei nr. 237 din 23 mai 2000, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 noiembrie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.